Ziua Internationala a Persoanelor in Varsta!*

Istoric

La 14 decembrie 1990, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (prin Rezoluţia 45/106) a desemnat 1 octombrie, Ziua  Internaţională a persoanelor în Vârstă .

Acest lucru a fost precedat de iniţiative  precum “Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea” (Viena), aprobat în 1982 de către Adunarea Generală a ONU .

În 1991, Adunarea Generală (prin Rezoluţia 46/91) a adoptat Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în etate.

În 2002, al doilea plan de actiune pentru persoanele în vârstă, organizat la Madrid, aduce oportunităţi şi provocări adresate populaţiei în vârstă pentru secolul 21 si  promovează dezvoltarea unei societăţi pentru toate vârstele.

Acest an marchează a 20-a aniversare a Zilei Internaţionale a Persoanelor în Vârstă, iar acţiunile se vor concentra asupra principiilor demnităţii umane şi a egalităţii.

Mesajul meu

Pe parcursul întregului an, începând cu luna septembrie 2009, întâlnirile lunare cu membrii Asociaţiei Naţionale 50 Plus, au reprezentat momente de învăţare reciprocă, de dăruire şi aliniere la sentimente calde şi înălţătoare.

Dincolo de elementele concrete de nutriţie, am ţinut să induc elemente subtile, de fundal, care au menirea de a amplifica absorbţia de substanţe nutritive.

Dragii mei, voi sunteţi pentru societate obiectivul pilot!

Vrem să vă vedem mai des pe strazile ţării noastre, ţinându-vă de mână, purtând rujul trandafiriu, asortat cu florile de pe manşeta mănuşilor.

Câtă onoare este pentru mine să observ, zi de zi, ambiţia dumneavoastră de a mânca echilibrat, să observ că vă simţiţi norocoşi, chiar dacă vi s-au interzis “zahărul, sarea şi grăsimile”.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor în vârstă, doresc să vă asigur că voi fi alături de dumneavoastră, că sunt mereu deschisă să vă ascult şi, daca pot, să vă ajut, pentru că am convingerea că alimentaţia potrivită vă dă sănătate!

Cu multă susţinere şi afecţiune,

Anca Ignat

*Dedic aceste randuri tuturor membrilor Asociatiei Nationale 50 Plus!