Arhive etichete: slăbire

Strigătul mut al Obezității

”- Eu mă gândesc cât noroc avem că suntem perioada aceasta în acest program, că luam sigur 10 kg sau mai mult”.
”- Eu luam sigur și covid, la ce slab sistem imunitar aș fi avut”.
(dialogul din cadrul ședinței de grup nr.2/11, ediția a III-a, program 10-10)
_
– De ce să tratezi obezitatea tocmai în aceste vremuri? Pacienții cu patologii precum: Hipertensiune, Obezitate și Diabet Zaharat au risc crescut de evoluție severă, în cazul infectării cu noul Coronavirus. Deseori Obezitatea a fost percepută, de pacientul însuși, ca pe un contur mare al imaginii fizice și mai puțin ca o patologie serioasă. Prevenția – nici ea nu cucerește și nu face sens, în lipsa unor simptome serioase. Dar, în prezența pandemiei, când numerele ne arată că peste 40% dintre pacienții decedați sufereau de Obezitate, boala este percepută tot mai profund. O patologie precum este Obezitatea, care aparent te lasă în pace, până la un punct, necesită o mai mare atenție în constientizarea consecințelor ei, decât orice boală cu simptome dureroase și imobilizatoare. Strigătul mut al Obezității geme a ajutor decenii la rândul, în timp ce sapă, ca o carie, în diferite organe și țesuturi.

La nivel de Uniunea Europeană (UE), în anul 2014, 51,6% dintre adulți au fost considerați ca fiind cu supragreutate (35,7% pre-obezi și 15,9% obezi).
_
Programul educativ de slăbire 10-10 a fost creat pentru pacienții care înțeleg real sensul bolii lor și doresc să nu amâne pentru ”luni”, a fost creat pentru pacienții care au răbdare cu ei înșiși să se schimbe, deoarece Obezitatea este și rezultatul unor comportamente alimentare greșite și a unor convingeri false.

TESTIMONIAL PROGRAM 10-10
FB: ”Recomand cu incredere si rabdare 🙂 You can do it if you think of it!💐 Așa am ajuns la -25 kg cu tot cu statul în casă, în două ediții”. 😎
_
Se fac înscrieri la programul 10-10, în această perioadă. Vă puteți înscrie de oriunde din țară sau străinătate, întâlnirile se vor susține online, dimineața.
Înscrieri și informații pe site: https://casaignat.ro/10-10

Anca Ignat Sâncrăian