Arhive etichete: program de slăbire

De la obezitate la normopondere

Programul 10-10 este un drum care te conduce de la obezitate la normopondere, trecând prin fiecare kilogram, fără a sări peste etapele pline de lecții ale procesului de slăbire. 

Astăzi vă împărtășesc povestea de succes a femeii care a reușit să facă piruete într-un trup de invidiat, cu un chip mult mai adolescentin, dându-și ani vieții și menținându-și scopul viu pe tot parcursul procesului de slăbire.

Mihaela a susținut două ediții consecutive ale programului 10-10, totalizând 6 luni de program, cu întâlniri săptămânale și monitorizări zilnice, în perioada de 29 Ianuarie – 1 Iulie 2020, menționând izolarea la domiciliu specifică pandemiei COVID-19.

Mihaela nu-și amintește de ea ca fiind normoponderală. În clasa a IX-a avea deja 90 de kilograme. Istoricul dietelor este impresionant. În urmă cu 4 ani a atins greutatea cea mai mare și anume 133 kg, când a decis matur să facă o operație de micșorare a stomacului (gastric sleeve). În primul an postoperator, a ajuns la 94 de kg, unde s-a menținut un an, apoi a luat în greutate până la 103 kg. S-a înscris la fel de matur, precum a decis și operația bariatrică, la programul de slăbire 10-10 când avea o greutatea de 100 kg și 113 cm la nivelul circumferinței abdominale. 

Pentru mine, Mihaela (Miha) a fost un pacient complex, având două aspecte în plus, față de alte participante, cu privire la:

  1. Refluxul gastro-esofagian specific operațiilor gastrice îi va permite să consume fructe, legume și alte fibre optime procesului de slăbire? și 
  2. Slăbirea ei va fi mai mare decât a participantelor, datorită aceastei operații. Va fi acest aspect pozitiv sau negativ pentru grup?

Miha a reprezentat un model de reușită, de perseverență și de focus. Am dorit să vă ofer acest interviu prețios în locul imaginii ”before & after”, deoarece schimbarea profundă nu este cea a trupului ei, ci a siguranței cu care mănâncă astăzi, menținându-și normoponderea. Îi mulțumesc profund pentru toate lecțiile oferite în cadrul celor 22 de ședințe de grup, pentru cele 30 de kg slăbite și pentru optimismul contagios pe care-l emană. 

20 de ani de obezitate și începutul vieții la normopondere – interviu cu Miha:

  • Ai avut situații în care te-ai mințit pe tine însăți fără să-ți dai seama?
    • Da. Eu nu m-am văzut cât am fost de grasă. Spuneam că sunt bine și că nu mănânc mai mult și toate celelalte. Dar având în vedere cât mănânc acum, îmi dau seama că toată viața de până acum am mâncat mult, atunci mi se părea normal. Mă mințeam pe mine că mă simt bine cu mine, dar nu mă simțeam.
  • A contat să vezi membri în grupul 10-10 că acționeacă (conștient sau inconștient) contrar obiectivelor fixate?
    • Da, pentru mine a contat foarte mult. Asta a fost o motivație în plus. Cum poți să spui că vrei ceva, să faci contrarul, dar să te aștepți la rezultate bune? Nu avea logică și pentru mine era să le dovedesc că dacă faci conform programului ai rezultate. Când am supraveghet pe alții, am realizat că ceilalți cred că mănâncă corect, dar dacă le-aș fi arătat meniul meu…, era o mare diferență. 
  • Ai avut și membri care te-au motivat prin ”așa da”?
    • Da, am avut. Au fost membri care erau asumați. Nu contează că iei 7 kg într-o zi, dar să-ți asumi că ai luat în greutate de la ce ai mâncât. Nu să spui că nu ai mâncat nimic.
  • Tu ai avut un rol important în grup. Colegele tale au perceput că tu ai reușit. Cum ți-ai perceput rolul și contribuția ta în grup?
    • Impactul ăsta îl ai numai asupra celor care doresc să-l vadă. Nu mi l-am perceput. Să știi că la un moment dat m-am gândit că … și fetele erau frustrate că eu slăbeam mai mult. Și încercam să le spun că nu eu fac operația. Nu era doar operația. Eu slăbeam mai mult și din cauza cantitații, dar cred că și un om normal cu stomacul netăiat, dacă ia cele 3 mese se va sătura și în timp își va reduce din cantitate. În plus, eu înainte de program, cu stomacul tăiat, tot nu reușeam să mai dau jos din kilograme. 
  • Care regulă din cele 10 te-a provocat cel mai mult?
    • Eu nu mâncam niciodată fructe, eu nu mâncam niciodată micul dejun. Iar acum am ajuns să nu mai pot trăi fără ele. Când mă trezesc primul lucru mă gândesc la micul dejun.
  • Ce te-ncântă din ce ești astăzi?
    • Sunt ce mi-am dorit dintotdeauna. Nu mai sunt privită ca pe o focă. Acum știu că mânanc corect și nu-mi mai pasă, când alții se uită la mine când mănânc.
  • Cei care te cunosc, cum reacționează la cele 30 de kg slăbite?
    • Sunt reacții puternice și variate. De exemplu:
      1. ”O să am nevoie de 4 ore să mă obișnuiesc cu noua ta față.” 
      2. ”Vai de capul meu ce slabă ești!” 
      3. ”Miha, nu te-am mai văzut niciodată așa de slabă”, iar răspunsul meu este ”n-ai cum să mă vezi că nu am fost. În clasa a IX-a am avut 90 de kg. Eu nu-mi aduc aminte de mine decât de la 90 în sus”. 
      4. Am fost la terapeutul meu și mi-a spus: ”Eu nu știu cum ați slăbit dvs, dar nu aveți pic de grăsime pe burtă, numai pielea v-a rămas”. 
      5. ”Ai întinerit cu 15 ani!”
      6. ”Ești ca o adolescentă!”
      7. ”Ce tratament ai făcut la față?”
  • Faptul că ai un alt aspect fizic, a determinat alte schimbări?
    • Nu, nu acum. Ar fi determinat mai demult. Acum am convingerea că o femeie trebuie să se întrețină singură. Iar eu profesional sunt bine. Acum mă simt bine, mă pot îmbraca cum vreau eu, nu mai trebuie să-mi pun o vestă să acopăr. La haine este foarte ciudat, merg și mă uit tot la XL-uri, deși sunt la M și sunt foarte bine, nu-mi plac în continuare lucrurile strâmte.
  • Care ar fi premisele reușitei procesului de la obezitate la normopondere?
    • REGULILE. Cele mai importante sunt regulile. Regulilele sunt reguli și nu sunt excepții. Și faptul că programul are 10 reguli (putea să aibă o sută) mi se pare al dr… .de simplu. Nu ai o carte plină de reguli. Acum toată lumea vrea dieta mea. Și le explic nu am cum să-ți dau, nu am un material. În plus, multe sunt doar personale, nu te ajută cu nimic șă știi ce mă ajută pe mine, trebuie să afli tu pentru tine.
  • Spune-mi 3 lucruri pe care le știai greșit despre a slăbi?
    • Cu cât mânănci mai puțin, adică mai puține mese, cu atât slăbești mai mult.
    • Mănânci carne cât de multă, slăbești. Acum am adăugat legume multe în combinație. 
    • Nu am crezut niciodată că așa mare impact au ronțăielile. Aveam impresia că dacă au numai 3 calorii, nu are cum să influențeze.
  • Care sunt obiectivele pentru 2021?
    • Nu-mi trebuie să fiu mai slabă decât atât. Sunt foarte bine așa. Obiectivul este menținerea la 70 de kilograme și am convingerea că va fi așa. Deja reușesc de 50 de zile să mă mențin.
  • Spune-mi puțin despre istoricul dietelor pe care le-ai ținut?
    • Nu există dietă în lumea asta să nu fi ținut. Toate, toate. În liceu țineam dieta disociată alături de o colegă. Dietele pe care le-am ținut promiteau 5 kg în 3 zile. Dar le pui înapoi mâncând că ți-e poftă și foame. Am ținut inclusiv dietă Dukan, 9 luni, – 32 de kg. La finalul dietei Dukan, am leșinat de mai multe ori. Nu mai aveam nici o poftă, nu mă hrăneam cu nimic. Mi-a fost rău. Apoi am galopat luând kilograme într-un ritm record. În 7 luni, 34 kg am pus înapoi. A fost tare frustrant.
  • Cum te descurci astăzi cu privire la regim?
    • Îmi fac singură cumpărăturile, de unde ajung, dar oriunde aș fi, am ce să-mi cumpăr. Nu trebuie să mănânci același lucru. Eu le spun și altora, că sunt două lucruri pe care trebuie să le faci în programul 10-10. Primul lucru este să gândești. Ai voie să mânânci și prăjitură, cu ce trebuie și consumată când trebuie. Dar trebuie să gândești. Al doilea lucru nu există gata făcut, trebuie să-ți faci de mâncare. Durează foarte puțin. Acasă mănânc cel mai bine, pentru că nu știi ce-ți aduce, în orice alt loc. Dar trebuie să vrei. Dacă tu ajungi acasă și faci un duș, iar apoi stai pe facebook un ceas, puteai să-ți faci pentru 3 zile de mâncare. Nu există nu poți. 
  • Când ai fost plecată în vacanță, cum a fost?
    • Mie mi-a fost ușor, poate și pentru că eu nu doresc să beau alcool. În vacanță am avut pește, fructe de mare, legume proaspete. Undeva în subconștient mi-e teamă, mai ales când merg la cabană, toți consumă grătare, le ore mai târzii. Dar episodul de foame/poftă trece foarte repede. Beau un pahar cu apă și trece.
  • De ce ai reușit acum?
    • Pentru că acum am vrut cu adevărat. Când o faci pentru tine, reușești, dar trebuie să-ți dorești cu adevărat. Nu se poate nici să o faci pentru alții. Nici cu jumătăți de măsură, că astăzi vreau o savarină și vedem mâine, nu se poate. Zahărul cere zahăr. 
  • Relația dintre tine și nutriționist. Ce situație a contribuit să ai încredere în nutriționist?
    • Faptul că știi. Eu am prins încredere pentru că ai puterea să explici lucrurile uman, nu filosofic. Am avut nevoie de explicații. Atunci când apelezi la cineva, nu ai de ce să-l contești. Dacă vrei doar să încerci, nu te bagi într-un program 10-10. Te înscrii doar dacă vrei să reușești.
  Caietul de practică a programului de slăbire 10-10. De la obezitate la normpondere, pas cu pas, pagină cu pagină.

Dacă doriți să citiți mai multe despre cum a fost ediția trecută a programului 10-10 sau despre Strigătul mut al obezității sau despre programul 10-10, care a devenit un drum parcurs conștient de la obezitate la normopondere.

Aici aveți harta lumii privind situaţia statistică a populaţiei adulte lumii privind situaţia statistică a populaţiei adulte suferind de obezitatate.

Anca Ignat-Sâncrăian

Dacă știi să slăbești, de ce nu reușești?

Supraponderalii care lasă pe mâine ce puteau face de două decenii sunt deja obezi.

https://nextstepministries.com/tomorrow-today/

Majoritatea oamenilor care au o greutatea corporală cu mult mai mare decât cea normală nu doresc să abordeze subiectul slăbitului din perspectiva frumuseții, afirmând că pentru ei acest aspect este complet lipsit de valoare. Cu o parte dintre ei, care au fost cu adevărat ambițioși, scăzând alături de mine 20-30 de kilograme, ajungem să discutăm despre haine, mărimi și conturul corpului lor. Iar frumusețea lor neobservată de ei ajunge să se descopere, ca o cortina trasă la final de o piesă excelentă. Frumusețea unui trup este o formă de exprimare a sănătății.

La început, pretind că sunt foarte bine cu ei înșiși, întrebându-mă oare la ce se raportează? Voi știți că o tumoră, ca obezitatea, poate să dea simptome doar în faze avansate? Totuși veți considera că această comparație este deplasată. Dar face sens din perspectiva mea, o tumoră nu se vede, iar obezitatea nu se dorește a fi văzută. Da, sunt mulți obezi care nu se văd, indiferent de bombardamentul de jigniri al societății. Au făcut rezistență, au construit un zid solid între ei și oglindirea societății.

Sunt mulți obezi care se văd doar în forumul lor intern, scufundat în dialog negativ, exprimat în exterior prin umor și alte forme extravagante de a mima binele. Câți obezi nu ne fac să râdem, în timp ce în ei curg râuri de lacrimi?

De câte ori un normopoderal ajută un obez?

Dând sfaturi unui obez este ca și cum ți-ai educa părinții, pentru că nu-i accepți altfel. Ei au deja experiențe proprii, au convingeri false aplicate, se învârt de ceva timp, iar noi ne gândim că informația le va schimba viața. Oare? Când ești supraplin, crezi că un gram de informație suplimentară este o necesitate?

Viața se schimbă prin practică. Ar trebui să ne definească rutina, nu excepția. Este important să le spunem că nu va fi ușor să reușească, că va fi chiar greu, că normponderea va implica o transformare și o sfărâmare de opinii culese din vecini și mixate la mesele lor.

Procesul de slăbire implică, în primul rând, angajamentul de a dori să zdrobești o rutină care te conduce spre moarte lentă, de a recunoaște că sutele de diete aplicate nu au fost însoțite de metodologia riguroasă a reușitei, că nu ai urmat ajutorul specialistului când ai picat, ci dimpotrivă l-ai părăsit, pentru că fie nu este bun din perspectiva ta, fie ți-a fost rușine să nu-l dezamăgești.

Rușinea, cel puțin pentru pacienții din România, este o mare problemă. Din rușine, mulți pacienți mint. Din rușine, mulți pacieți abandonează. Să recunoaștem că regulile le respectăm doar dacă le ”personalizăm”. Însă în nutriție, disciplina, respectarea regulilor și înțelegerea lor sunt mai presus de rușine. Să ne propunem mai mult să cerem respectuos ajutorul, asumându-ne reușita, în loc să ne ascundem sub umbrela rușinii.

Dacă ești obez, cere ajutorul unui specialist, dar fii pregătit nu să-mi spui câte știi, ci să-mi arăți că poți practica ce este dovedit că funcționează. A ști nu înseamnă a aplica.

Citește și părerilor unor pacienți care nu mai sunt astăzi obezi: https://casaignat.ro/program-educativ-de-slabire-10-10-editia-a-ii-a.html

Anca Ignat-Sâncrăian