Arhive etichete: nutritionist Cluj

Testimonial program 10-10

”Nu-mi vine sa cred ca au trecut 10 saptamani de cand am inceput acest program. Ma simt mult mai plina de energie.

Imi amintesc primele zile ale programului, eram dupa sarbatori, stiam ca pe 25 ianuarie va incepe programul. Eram plina de speranta, dar si de scepticism pentru ca in ultimii ani avusesem multe ups and downs pe cantar.

Dupa sarbatori “reusisem” sa ajung la greutatea pe care o aveam cu a doua sarcina in luna a 9-a. Pentru ca in ultimii ani ma chinuisem cu diverse diete, stiam ca va fi foarte dificil. In plus, analizele mele hormonale deja ridicau un semn de alarma. Rezistenta la insulina crescuse, iar dereglarile menstruale erau tot mai dese.

Atunci cand am citit regulile programului pentru prima data, am descoperit pe lista de alimente permise multe alimente pe care eu incercam sa le evit de ani de zile. Am realizat ca intr-adevar simt lipsa acelor alimente pentru ca imi facea placere sa le consum. De asemenea, lista de alimente interzise/limitate continea multe alimente pe care eu le consumam zilnic, dar dieta nu mai dadea rezultat. Imi era tot mai greu sa nu ajung la cina sau dupa cina sa “rup frigiderul”.

In prima zi de dieta am savurat fructele de la micul dejun, le evitasem ani de zile. Evitam ciorbele pentru ca evitam painea si credeam ca nu pot manca ciorba la pranz si sa nu mor de foame la cina. Imi amintesc cu placere cum am savurat și cat de satisfacatoare a fost prima farfurie de ciorba consistenta, cu smantana si paine. 

Apoi cantarul a inceput sa se miste si mi se parea incredibil de usor. In primele doua weekend-uri am fost la ski. Mi-am pus ciorba intr-un termos de mancare, la pranz era inca fierbinte si dupa ce am mancat  nu ma tenta deloc mancare din restaurant.

Monitorizarea zilnica intr-adevar face diferenta. Incercasem alte programe cu diversi nutritionisti, dar lucrurile mergeau 2-3 saptamani si apoi cedam tentatiilor. Renuntam in scurt timp pentru ca, asa cum zice Anca, „obezul minte si se minte”. De data asta este diferit. Si sunt hotarata sa continui programul pana imi realizez visul de a ajunge la normopondere”. 

Anamaria

A.C. a facut parte din programul educativ de slăbire 10-10, ediția 18 (25 Ianuarie – 5 Aprilie 2023) și a slăbit 9,6 kg, iar circumferinta abdominala s-a redus cu 17 cm. De la un Indice de Masa Corporala de Obezitate grad 1 este astăzi la granita cu Supraponderea. Anamaria a decis sa continue programul 10-10 avansati pentru a ajunge la normopondere.

Salată proaspătă de primăvară cu burrata

Inginerie nutrițională by Alexandra Lacurezeanu

Anotimpul primăverii este întâmpinat de o salată proaspătă și colorată cu burrata. O rețetă hrănitoare și simplă decorată de un buchet de nutrienți și antioxidanți (vitamina C și beta cartoten), dar și de vitamine și minerale precum magneziu, folat și vitamina K.

Salată proaspătă de primăvară cu burrata
Salată proaspătă de primăvară cu burrata

Rețetă

  • 50g de frunze de ruccola
  • 20g de frunze de baby spanac
  • 10 buc de roșii cherry
  • 10g buc de ridichi
  • 200g burrata
  • 1 linguriță de semințe de susan
  • 5g semințe de pin
  • 2 lingurițe ulei de măsline extravirgin
  • 2 lingurițe ulei de semințe de in
  • 1 linguriță sos pesto (preparat în casă) – rețeta de pesto de casă va fi postată curând 🙂
  • sare, piper

Mod de preparare

Se așează frunzele proaspte și legumele tăiate pe o farfurie sau într-un bol de dimensiune medie. În mijlocul acestora va fi așezată burrata. Burrata va fi decorată de semințe, iar la final se va condimenta salata cu ulei de măsline, ulei de semințe de in și sosul pesto și sare și piper.

Valori nutrițioanle / porție

  • 292, 91 kcal
  • 8,28g carbohidrați
  • 2,1g fibre
  • 5,23g proteine
  • 27,27g lipide

Clătite aperitiv cu pastă de spanac

Clătitele aperitiv cu pastă de spanac este o rețetă din Inginerie Nutrițională by Alexandra.

Rețeta sărată de clătite umplute cu pastă de baby spanac poate reprezenta un aperitiv sau mic dejun hrănitor și nutritiv, bogat atât în fibre, cât și în lipide esențiale, cu aport optim de proteine și aport scăzut de carbohidrați (low-carbs). Culorile și aromele prezente în această rețetă formează un preparat echilibrat și sănătos.

Rețetă pentru clătite

  • 120g făină de ovăz
  • 50g făină de migdale
  • 15g făină de semințe de in decorticate
  • 15g psyillium
  • 1 ou mediu
  • 360g băutură vegetală de migdale
  • 40g MCT
  • un pliculeț praf de copt
  • sare, oregano (proaspăt)

Mod de preparare clătite

Se vor adăuga ingredientele într-un blender și se vor mixa pentru 30-60 secunde pentru a forma un aluat omogen.

Rețetă pentru pasta de spanac

  • 40g frunze de baby spanac proaspete
  • 150g brânză ricotta
  • 2 lingurițe de ulei de semințe de in
  • sare
  • 3g semințe de pin

Mod de preparare pastă de spanac

Se vor spăla frunzele de baby spanac și se vor adauga în blender împreună cu restul ingredientelor și se vor mixa pentru 30 de secunde pentru a forma o pastă omogenă și colorată.

Valori nutriționale / porție (cca.108g)

  • 192,69 kcal
  • 14,45g lipide (65%)
  • 10,61g carbohidrați (22%), din care fibre 3,81g
  • 6,17g proteine (13%)

Motivația din procesul de slăbire

Astăzi, în cadrul programului 10-10 avansați, una dintre participante a ridicat un subiect valoros: motivația din timpul procesului de slăbire.

Ne povestea despre faptul că ea la început a avut o emoție tare frumoasă să înceapă programul. Ne spunea despre speranța unei reușite, de a merge de la 115 kg Acasă, din nou.

A adus spre discuție 2 grafice: graficul motivației de la început care este cât mai ridicat și graficul cunoașterii care este jos. A comparat aceste 2 grafice din startul programului de începători cu cele actuale (în 4 luni, la – 20 kg). Acum motivația este jos, iar cunoașterea sus.

O altă colegă din grup, cu un tablou similar de pornire, dar și de slăbire, a spus poate mai simplu: ”Motivația a început să scadă cu cât mă simțeam tot mai bine.”

https://www.researchgate.net/figure/Motivations-for-weight-loss-among-studies_fig2_329103751

Motivația

O discuție cu adevărat interesantă. Care este motivația pacientului de a slăbi, la început de drum? Dar care este motivația unui pacient pe parcursul acestui proces, care poate dura 1-2 ani? Pot fi ele aceleași, pot fi ele de intensități similare?

Motivația = frică. Din statistica programului 10-10, vă pot spune că peste 70% din participanți sunt motivați de FRICĂ, frica de boală, frica determinată de analize rele, frica de a nu putea crește copiii, frica de a nu activa patologiile părinților. Un procent mic <20% sunt motivați să slăbească pentru sănătate, pentru imaginea corporală, pentru stima de sine, corelat cu ceva pozitiv.

O altă persoană din grup ne-a relatat că la început motivația ei a fost dată de disperarea de a slăbi cât mai multe kilograme. Motivația=disperare. Iar după un an de program, motivația s-a transformat în informație, aspect care o face mai responsabilă.

Oare suntem cu adevărat motivați de lucruri pozitive, de factori care ne aduc beneficii?

Oare suntem cu adevărat motivați de a învăța lucruri noi, care aplicându-le vedem îmbunătățiri uriașe pentru sănătate?

Sau suntem oare motivați încă de ce s-ar putea întâmpla rău dacă nu am schimba ceva? Este frica funcțională și determină luarea unor acțiuni, însă ce facem cu acest tip de motivație, când după scurt timp, tu vezi că ai analize ameliorate, conștientizezi că știi și tot ușor-ușor te îndepărtezi de a practica?

Pe parcursul procesului de slăbire, motivațiile de a rămâne angajat în acest demers se vor schimba și vor avea intensități diferite. Frica te împinge să iei acțiune, dar nu este suficientă să determine normopondere și sub nici o formă menținere.

Pacientul trebuie să lucreze cu specialiști potriviți pentru a găsi motivații adecvate acestui proces lung de stil de viață sănătos.

Vă fac trimitere către câteva studii despre factorii motivatori în procesul de slăbire:

https://www.researchgate.net/figure/Motivations-for-weight-loss-among-studies_fig2_329103751

Fir retrospectiv 2022

Încă din 2015, facem anual acest fir retrospectiv al activităților profesionale de la Casa Ignat Pentru Sănătate. Și anul acesta eficiența cabinetului este peste 80%. Numim eficiență atingerea obiectivelor stabilite cu pacienții noștri, prin respectarea planului dietetic și a metodei propuse.

Anul 2022 a adus o structurare a domeniilor de interes din universul larg de Nutriție-Dietetică. Astfel ne adresăm patologiilor metabolice, oncologice și digestive. Utilizăm încă din anii 2017, respectiv 2018, teste de microbiom din materia fecală și teste nutrigenetice, în tablouri specifice.

Casa Ignat a dezvoltat mai multe programe de nutriție pe parcursul anilor ei de existență, care au rezistat timpului și care prin rezultatele înregistrate au reușit să aducă multe împliniri.

Printre ele amintim:

  • Programul educativ de slăbire 10-10 (implică terapie nutrițională de grup în probleme de suprapondere și obezitate). Are 3 ani de existență, 16 ediții și peste 260 de ore de coordonare de grup, 40 de participanți (care au trecut prin 1-4 programe consecutive), în funcție de caz), peste 660 kg slăbite.
  • Programul Nutriție pentru toți ( este construit după formatul Întrebări-Răspunsuri din domeniul de Nutriție-Dietetică). Este un program comunitar, gratuit, lansat în anul 2014.
  • Program Nutriție Aplicată, lansat în anul 2021, fiind un program format din 5 consultații săptămânale.

Fir retrospectiv 2022

Aducem în fața dvs câteva numere care să vă vorbească obiectiv despre activitatea noastră directă cu publicul din anul 2022. [Subliniem că detaliem doar orele petrecute cu pacientul, nu și munca din spatele cazurilor, muncă care poate implica ore întregi, de la un caz la altul.]

  • 328 de consultații, adică peste 500 de ore de consultații individuale de nutriție în patologii metabolice
  • > 60 ore de consultații oncologice
  • 13 planuri adaptate testului de microbiom din materia fecală
  • 10 planuri adaptate testului nutrigenetic
  • 80 ore alocate programului de Nutriție Aplicată, 13 participanți.
  • 120 de ore de terapie nutrițională de grup specifice Programului 10-10. 7 ediții 10-10 (3 ediții de începători, 4 ediții de avansați. 257 de kilograme pierdute de la cele 16 persoane participante.
  • > 5000 de monitorizări zilnice
  • 12 ore de program comunitar, gratuit, Nutriție pentru toți. 8 ediții pe parcursul anului 2022, timp de 90 minute.
  • 30 de articole scrise pe acest site
  • >350 ore pentru meniuri personalizate și rețete concepute de colega noastră, Alexandra

La peste 50% dintre cazurile care apelează la serviciile nostre, se lucrează în medie între 6-12 luni, în funcție de mai mulți factori: analize de sânge, gradul de obezitate, alte patologii sau perturbări asociate cu Obezitatea (dislipidemia, Hashimoto, probleme digestive și altele), complianța, aderență, tulburări de comportament alimentar și altele.

Success Stories by Casa Ignat:

În anul 2022 am obținut Autorizația de liberă practică, în urma primului examen național de dietetician autorizat. Am absolvit facultatea în 2011, iar de atunci, 11 ani mai târziu s-a reușit formarea Colegiului Dieteticienilor din România și autorizarea exercitării profesiei de dietetician.

Pe lângă această realizare, doresc să selectez două certificări din 2022, valoroase pentru mine:

Pentru anul 2023 ne propunem cel puțin să ne menținem eficiența serviciilor de nutriție, să creștem echipa de nutriționiști-dieteticieni și să reușim să vă ajutăm cât mai eficient.

Dorim să mulțumim pacienților și colaboratorilor noștri și mai ales pacienților în așteptare. Ne propunem să eficientizăm timpul de așteptare la Casa Ignat și să aveți o experiență plăcută.

Fire retrospective din anii anteriori:

Nutriție clinică versus diete

Soluțiile pe care le oferă un dietetician constau în diferite scheme macroelementare și microelementare. Managementul nutrițional al unui tablou clinic formează disciplina de nutriție clinică.

Nutriția clinică este acea disciplină care se ocupă de prevenirea, diagnosticarea și managementul modificărilor nutriționale și metabolice legate de boli și afecțiuni acute și cronice cauzate de lipsa sau excesul de energie și nutrienți.

Unele tablouri clinice ce țin de nutriția clinică: subponderabilitatea, malnutriția, supraponderabilitatea, obezitatea, orice perturbări de malabsorbție a unor nutrienți specifici și altele.

Fiecare tabloul clinic va trece printr- o secvență sistematică de proceduri nutriționale (etape distincte intercorelate) care formează de fapt procesul de îngrijire nutrițională.

Iată câteva etape din acest proces:

  • Evaluare nutrițională
  • Diagnostic nutrițional
  • Planul de îngrijire nutrițională
  • Monitorizare
Terapia nutrițională descrie modul în care nutrienții sunt furnizați pentru a trata orice afecțiune legată de nutriție. 
Alimentele sau nutrienții pot fi furnizați:
-  pe cale orală (dietă obișnuită, dietă terapeutică, de exemplu, alimente fortificate, suplimente nutritive orale), 
- prin hrănire enterală cu tub
- ca nutriție parenterală pentru prevenirea sau tratarea malnutriție într-un mod individualizat. 

Diferite forme de îngrijire nutrițională

Nutriția și mai ales terapia nutrițională poate fi abordată prin diferite căi, precum:

  • Mediul în care se ia masă: Sprijinul și suportul acordat pacientului de a lua mesele potrivit cu tabloul clinic și de a aduce aportul optim de mâncare
  • Dieta: consilierea cu privire la alegerile alimentare și la preparate (relevante pentru pacienți, aparținători, îngrijitori)
    • Dietetica terapeutică este prescrisă în acord cu nevoile pacientului. Aici se pot folosi: 1) alimente modificate (de ex. boala celiacă, dislipisemie, diabet, boala renală trebuie să modificăm aportul unor macroelemente (proteine, carbohidrați, lipide) și/sau microelemente (gluten, potasiu, sodiu etc); 2) alimente fortificate; 3) suplimente alimentare (pentru a regla aportul de micronutrienți).

În cadrul cabinetului, în funcție de evaluarea nutrițională și de diagnosticul nutrițional, putem opta pentru reducerea sau eliminarea de:

  • Carbohidrați fermentabili (lactoză, fructani, fructoză, sorbitol, manitol, galacto-oligozaharide). Dieta se găsește sub numele de Low FODMAP Diet. Însă terapia nutrițională ar include pe langă o dietă personalizată de la Low FODMAP Diet, o abordare de suplimentare a unor nutrienți necesari în malabsorbția unor clase de carbohidrați, factori de lifestyle care pot participa semnificativ la conexiunea creier-intestin. Nu recomand să o aplicați de unul singur. Recomand să vă luați un nutriționist format în Low FODMAP Diet și să solicitați monitorizare. Este o dietă complexă. Am fost certificată de Monash University pentru a putea coordona pacienți sub această dietă și vă pot spune că a fost unul dintre cursurile cele mai bine alcătuite că teorie, practică, aplicabilitate, examen, certificare etc. Sunt și alți colegi care au luat această certificare. Ne conferă o abordare mai analitică, ne conferă să susținem unicitatea metabolică.
  • Lectine (de obicei în bolile autoimune). Din nou facem o diferențiere între simpla dieta de eliminare și terapie nutrițională complexă a unei patologii. (De exemplu, în cazul unei Tiroidite Hashimoto vom putea adapta cu pacientul eliminarea unor clase de lectine, introducerea unor micronutrienți antiinflamatori și antioxidanți specifici patologiei. Vom evalua cu precădere vitamina D, Zinc, Seleniu și vitaminele din complexul de B-uri).
  • Histamina. Întâlnim tot mai mult și în acest caz o abordare greșită. Pacientul dă prea rapid o căutare a alimentelor bogate în histamină, sperând la o ameliorare. În ultimii 3 ani, chiar observ că și unii medici fac trimitere la fel de rapid și sigur la acea baza de alimente permise și interzise. De la o bază de date de alimente permise-interzise la nutriția clinică este așa o diferența ca între o schiță de casă și casa însăși. Cauzele unei producții ridicate de histamina (în urină, în materia fecală sau în sânge) sunt numeroase. Pot include: probleme ale celulelor mastocitare, exces de estrogen, alergeni alimentari, alergeni de mediu, probleme morfologice de mucoase, deficite sau intoleranțe genetice la Diamin-oxidază, bacterii producătoare de histamină, deficite de precursori ai enzimei.
  • Carbohidrați, realizând diete low carbs sau ketogenice sănătoase. Și aici piața este plină de tot felul de aberații. O dietă ketogenică să nu vă gândiți că este un cârnaț scăldat în untură, cu ochiuri și camembert la cuptor. Să vă gândiți că poate fi o mână de rucola cu 2 linguri de ulei de măsline extravirgin cu un somon la cuptor. Nici o dietă ketogenică care promite mese îmbelșugate din care lipsesc elemente de bază (legumele) sau în care aportul de proteină este prea ridicat, nu ar fi o dietă de încercat.
  • Alimente ultra-procesate. Iar aici nu mă refer la ce este deja cunoscut ca fiind ultraprocesat, ci mai ales cele care mimează alimente sănătoase, dar care sunt ultraprocesate. Nu orice ambalaj verde ascunde un aliment sănătos. Despre acest capitol voi scrie un articol separat.

Nutriția clinică nu este egală cu diete.

În cadrul cabinetului, managementul nutrițional în obezitate sau în subpondere, nu implică o dietă hipocalorică respectiv una de îngrășare calorică, ci implică un plan de construcție adaptat pacientului. De exemplu, la unii pacienți obezi, înainte de a-i slăbi, poate este cazul să restabilești niște disfuncții sau perturbări biochimice. Sau în subponderabilitate, de obicei, se intervine cu anumite preparate speciale, care au o densitate nutrițională mare, în volum mic.

Nutriția clinică nu este egală cu dietele pe care le puteți găsi pe internet. Nutriția clinică nu înseamna o bază de alimente permise și interzise. Nutriția clinică implică o etapizare sistematică care formează procesul de îngrijire nutrițională. Nutriția clinică nu se poate construi în lipsa pacientului precum se poate construi o bază de date. Nutriția clinică poate include alimente permise și interzise, dar nu este doar despre asta.

De la o bază de date de alimente permise-interzise la nutriție clinică este așa o diferența ca între o schiță de casă și casa însăși.

European Society for Clinical Nutrition and Metabolism

Anca

Motivația unei persoane cu obezitate

Printre cei mai importanți factori în tratamentul obezității se numără motivația pacientului care suferă de această patologie.

Aud frecvent în consultații ”eu știu, aplic, dar nu am rezultate” sau ”eu știu, dar nu aplic”, ambele situații le discutăm succint mai jos.

Eu știu, aplic, dar nu am rezultate.

Pacientul, în această situație, își pierde încrederea în capacitatea organismului lui (a metabolismului lui), dar chiar și în orice tip de program sau sfat al specialistului, deoarece la el pare că nimic nu funcționează.

Aici mai mult ca sigur ceea ce știe pacientul și aplică nu este potrivit cu metabolismul lui. Sfaturile generale distrug știința nutriției și o fac să sune ca un curs de machiaj la domiciliu. Însă, ce să vezi, nu avem un demachiant al metabolismului pentru a șterge ce am făcut la final de zi.

În această situație, alegeți-vă un specialist care are rezultate măsurabile, obiective și care și-a dovedit prin cazuisitică capacitatea de a coordona, de a putea dezînvăța și de a transfera pacientului său principii care vor da rezultate.

Vă puteți crește motivația, dacă vă aflați în această situație, din articolele ”succes stories” de pe acest site. Mulți pacienți au trecut prin procesul de dezînvățare, de conștientizare a nevoii profunde de a schimba ceva. Apoi a învățat prin rezultatele avute, prin personalizarea stilului propriu de viață. Pregătiți-vă de unele confruntări, pentru că orice știți solid, dar nu vă ajută, determină o rezistență la schimbare.

Eu știu, dar nu aplic.

Este o situația mai grea decât precedenta. Să spunem că pacientul a obținut deja rezultate și a slăbit sănătos, a avut analize optime și s-a simțit plin de energie. Apoi, în viața lui a intervenit ceva care l-a defocusat de la atenția pe alimentație și lifestyle. Orice persoană care a parcurs drumul de la obezitate la normopondere are un risc mare de recidivă. El cunoaște exact ce are de făcut, dar nu poate să se ajute pe sine să continue să implementeze regimul specific.

Pentru ca persoana să reușească din nou are nevoie de:

  • autodeterminare
  • motivație
  • încredere în propriile abilități de a-și controla greutatea
În acest tablou, recomandăm programe de grup (programul 10-10), interviuri motivaționale centrate pe individ, autocompasiune (a nu se confunda cu victimizarea).

Se impune să căutăm în pacient, cu ajutorul unui psihoterapeut, obiectivele și valorile declarative ale pacientului și să le corelăm cu acțiunile cotidiene. Se impune să cercetăm prin întrebări discrepanțele dintre ce aștepări are și ce face pentru ele.

Ca nutriționist pot pune multe întrebări care să mă conducă la discrepanțe. Dacă omul afirmă că gătește pentru el însuși, dar eu văd în jurnalul alimentar că în ultima saptămână a comandat de 5 ori, pot deduce că nu realizează discrepanța dintre ce dorește și ce face.

Interviurile motivaționale centrate pe pacient au un rol valoros. Nu mai avem timp să analizăm singuri comportamentul alimentar sau să aflăm de ce unele acțiuni sunt automatisme în defavoarea noastră. Nutriționistul poate semnaliza și aceste aspecte și poate construi un plan potrivit. Un plan realizabil va determinca creșterea încrederii în propriile abilități ale pacientului. Își va aminti și își va dovedi că este capabil, că se poate ajuta pe sine din nou.

Și nu sunteți singuri, sunt mulți capabili să vă ajute. O mai scoateți o dată la capăt. Veți reuși să atingeți din nou greutatea optimă. Data viitoare veți ști mai bine că riscul de a fi obez este mare și veți face mai mult pentru a vă menține.

Anca Ignat-Sâncrăian

Pumpkin Spice Muffins

Inginerie nutrițională by Alexandra Lacurezeanu

Pentru un început de noiembrie cât mai aromat, vă propunem o rețetă nutritivă și delicioasă de brioșe cu dovleac, Pumpkin Spice Muffins. Dovleacul este o sursă excelentă de vitamina A, vitamina E și Cupru, elemente importante pentru sănătate și frumusețea pielii.

Ingrediente (13 bucăți)

  • 565g dovleac (butternut squash) decojit și crud
  • 2 ouă
  • 30g ulei de măsline extravirgin sau MCT
  • 180g făină integrală
  • 100g lapte (se poate și vegetal sau fără lactoză, ce preferați și puteți consuma)
  • 2 pliculețe zahăr vanilinat
  • jumătate plic de praf de copt
  • 2 lingurițe extract de vanilie
  • 2g scorțișoară
  • 2g mix de turtă dulce (condiment)
  • 1g sare

Mod de preparare

  • Se pun bucățile de dovleac decojit într-o tavă la copt cu o linguriță de ulei de măsline pentru 30-40 min (până devine moale) la 200 grade.
  • După ce s-a copt dovleacul, se va pisa cu o furculiță sau se va mixa în blender pentru a forma un piure. Se amestecă ingredientele umede cu piureul de dovleac și separat cele uscate, iar la final se vor încorpora ingredientele uscate cu cele umede.
  • Se vor lua câte 2 linguri din aluat și se va așeza în formele de brioșe. Se vor pune la cuptor brioșele la 200 grade timp de 40 minute.
  • Fiecare brioșă poate fi servită cu gem de măceșe făcut în casă și cu alune zdrobite!

Valori nutriționale / brioșă (78g) : 99,9 kcal

  • Carbohidrați: 14,52g (55%) din care 1,69g fibre
  • Lipide: 3,53g (31%)
  • Proteine: 3,79g (14%)

Dacă vă doriți un meniu personalizat sau rețete specifice, Alexandra vă stă cu drag la dispoziție să vă ajute cu rețete, atât nutritive, cât și gustoase. Mai multe detalii aici.

Supă cremă de legume coapte

Inginerie nutrițională by Alexandra Lacurezeanu

La final de Octombrie, dovleacul plăcintar creează atmosferă și ne duce cu gândul la frumusețea toamnei aurii. Vă oferim o rețetă de supă cremă din legume coapte, hrănitoare și cu un grad redus de dificultate. Perfectă pentru o zi a săptămânii.

Supă cremă de legume coapte

Ingrediente:

  • 3 morcovi
  • 2 rădăcini de păstârnac
  • 1 ceapă mare
  • 2 cartofi mari
  • 1 dovleac plăcintar
  • 1 cățel de usturoi
  • o legătură de pătrunjel
  • 1,7 L de apă fiartă
  • 100ml de smântână de gătit
  • 4 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • sare, piper

Mod de preparare:

  • Spălăm, curățăm legumele și tăiem legumele.
  • Le așezăm într-o tavă de copt, le stropim cu 2 linguri de ulei de măsline și sare.
  • Se vor coace la cuptor la 200 grade timp de 60 minute.
  • După ce s-au copt, se adaugă acestea într-o oală, se mixează cu mixerul, se adaugă apa fierbinte, uleiul de măsline, pătrunjelul tocat și condimentele.
  • Se fierbe la foc mic pentru 10 minute, iar la final se adaugă smântâna.

Fiecare porție se poate servi cu crutoane din pâine integrală și o linguriță de semințe de dovleac!

Valori nutriționale per porție (500g) fără crutoane și semințe de dovleac:

  • Calorii: 232,48 kcal
  • Carbohidrați: 27,46g (46%), din care fibre: 5,33g
  • Lipide: 12.78g (49%)
  • Proteine: 3,04g (5%)

Dacă vă doriți un meniu personalizat sau rețete specifice, Alexandra vă stă cu drag la dispoziție să vă ajute cu rețete, atât nutritive, cât și gustoase. Mai multe detalii aici.

Câți pacienți se mențin, după ce slăbesc?

Obezitatea este mult mai complicată decât pare. Da, știu, deja dați ochii peste cap, crezând că exagerez. După ce ai slăbit, este important să te menții la greutatea optimă. Iar acest proces implică o atenție permanentă.

Câți oameni cunoașteți voi care au fost cu obezitate și sunt astăzi slabi?

Câți? Gândiți-vă, nu cred că aveți nevoie mai mult de degetele de la ambele mâini pentru a-i număra.

Iar acum veți avea nevoie doar de degetele de la o mână să-mi spuneți câți oameni cunoașteți care au slăbit și s-au menținut minim 1 an? Iar pentru a fi și mai rară situația, câți s-au menținut 5 ani? Și dacă cunoașteți dintre aceștia, vă rog să-i admirați și să le spuneți că sunt extraordinari.

Studiile ne arată că 50% dintre cei care slăbesc se mențin normoponderali 2 ani și doar 20% se mențin 5 ani la o greutate normală. Altfel spus jumătate dintre persoanele care au slăbit recâștigă greutatea în 2 ani și 80% în 5 ani.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5764193/

Menținerea la o greutatea normală după un regim de slăbire, trebuie să fie un subiect de maxim interes pentru orice persoană care a suferit de obezitate.

Managementul obezității implică:

  • Etapa de slăbire (cc 500g-1000 g pe săptămână)
  • Etapa de menținere la o greutate optimă pe termen lung

Regimul de slăbire nu este și nu trebuie să fie egal cu un regim de menținere, dar nu înseamnă că dacă ai slăbit, te vei și menține implicit. Rămâi responsabil.

Spune Jordan Peterson, în cartea ”12 reguli de viață”, în regula nr.2:

”Ai responsabilitatea de a te ajuta. Comportă-te ca atare.”

De ce este atât de greu să slăbești și să te menții?

  1. Mediul obezogenic:
    • Alimentele ultra-procesate care sunt la îndemâna noastră, sub un marketing agresiv, viu colorate, la prețuri carei mită calitatea. Lipsa alimentelor de calitate sau minim procesate și lipsa educației de bază cu privire la criteriile de selecție a alimentelor. Este suficient să adaugi o sare plină de microparticule de plastic și niște sirop de fructoză, ca biscuitele promis a fi dietetic să fie de fapt ultra-procesat. Aceste alimente devin un dirijor malefic al glicemiilor noastre, a poftelor și a unor adicții greu de controlat ulterior. Devenim papușile unui teatru industrial alimentar al ultra-procesării și al bolilor.
    • Ocupațiile sedentare pe care le avem astăzi, inclusiv gadgeturi din gospodărie care consumă ele în locul nostru energia. Investim în aspiratoare avansate, care mișună ca prietenul cel mai bun prin casă, uitând că se comportă cu noi ca un părinte care nu ne lasă să facem ce este timpul să facem. Să ne curățam casa sau viața, prin activități zilnice repetate. Am pacienți care sunt iritați de regula Casei Ignat de a face 5000 pași pe zi. Chiar am primit feedbackuri de genul: ”mă simt prost să merg, eu nu știu să mai merg, ce să fac cu mâinile, cum să-mi țin geanta?!” Poate găsim un gadget și pentru asta curând.
    • Forma de relaxare și celebrare, recompensele imediate. Tradiția culinară românească. Fiecare sărbătoare sau vacanță se învârte în jurul unui festin culinar hipercaloric, de numai în basme am mai văzut. Iar la noi, avem motive de a petrece din aproape orice. (Nuntă, botez, cumătrie, înmormântare, concediu, city breck, ziua de luni, Sfinții …, 1 Mai, 1 Iunie, 1 Decembrie, Crăciun, Paști,…aniversări, onomastice. Dacă te numești Ion deja ai 12 onomastice în an, 1/lună.

2. Genetica și nutrigenetica pacientului

3. Alte patologii asociate sau care au cauzat sindromul metabolic și/sau obezitatea

4. Răspunsul psihologic la procesul de slăbire. Aici este un domeniu diferit de Nutriție-Dietetică. Nu aș dori să spun ceva greșit. Frecvent însă am făcut recomandarea pacienților cu obezitate să apeleze serviciile de psihoterapie.

Se-ntâmplă uneori să atingi suferințe profunde odată cu procesul de dezvelire a zecilor de kilograme. Alteori se-ntâmplă ca pacientul să nu se simtă confortabil cu o slăbire mare, deoarece nu își cunoaște identitatea la noua greutate (mai ales dacă a fost obez de mic). Sunt și situații când pacientul din 60 de kilograme necesare normponderii a slăbit 20 și se simte că poate, dar nu mai are chef. În multe situații, este imperios necesară psihoterapia, în paralel cu regimul de slăbire.

Recomandări pentru menținerea greutății optime pe un termen lung

Schimbările de comportament alimentar și controlul greutății optime necesită o atenție permanentă, în etapa de menținere, după un proces de slăbire.

În Septembrie 2021 am luat sub terapia nutrițională o pacientă de 155 kg (cu un Indece de masă corporală (IMC) de peste 50, IMC normal este <24,9). La ora actuală, doamna se află într-un platou la 115 kg, sub coordonarea noastră, dar în 2 luni ne propunem continuarea procesului de slăbire până la o greutate dorită de 80 kg. De anul trecut, pacienta a înțeles că are de stat în terapia nutrițional-dietetică aproximativ 4 ani, conform planului inițial. Patru ani de tratat obezitatea și de controlat menținerea la o greutate optimă. Patru ani de management al obezității prin schimbări profunde de comportament, obicei și rutina cotidiană. Patru ANI, nu patru luni.

Chiar și intervențiile dintre cele mai înalt calitative, pe termen scurt, nu vor da rezultate în menținere, dacă nu sunt sprijinite de suport permanent.

Mai multe studii arată că interacțiunea continuă cu specialiștii sau în grupurile de suport îmbunătățește semnificativ menținerea greutății și rezultatele pe termen lung, în comparație cu tratamentele care se încheie după o perioadă scurtă de timp. 

Atât nutriționiștii sau alți specialiști în tratamentul obezității, cât și pacienții, trebuie să cunoască faptul că managementul obezității implică în primul rând un termen lung și nu este un proces ușor.

Pentru unii poate va fi cel mai greu lucru pe care l-au reușit în întreaga lor viață. Managementul obezității implică intervenții periodice, strategii de intervenție Aici-Acum, evaluare de către specialist a practicii făcute de pacient, suport pe termen lung și altele.

Să ne îndepărtăm de la așteptarea unui meniu perfect dătător de normopondere. Deja anii din urmă ne dovedesc că pe termen lung aceste meniuri perfecte:

  • nu produc o învățare profundă sau o schimbare profundă de lifestyle,
  • nu determină în pacient conștientizarea asupra comportamentelor alimentare de corectat,
  • nu produc cunoașterea unor elemente de personalizare a aderenței,
  • nu conduc către învățare.

Pentru că am creat contextul unui program de grup de combarere a obezității (programul 10-10) cunosc faptul că oamenii cu obezitate reușesc mai mult prin programe de grup, decât individual.

Ce ne va ajuta să ne menținem la greutatea optimă, după ce am slăbit considerabil?

  • Să înveți din procesul de slăbire: ce îți este ție potrivit, ce poți face tu?, care sunt punctele slabe?, ce știi să gătești?, ce poți și de unde comanda? etc.
  • Să ai o evaluare periodică obiectivă a procesului (analize serologice, nutrigenetice, greutate, circumferință etc).
  • Să ai un grup de suport periodic care cunosc regulile de menținere și cu care poți împărtăși experiențe.
  • Să ai cel puțin un partener (un om căruia i-ai spus care este obiectivul tău și care sunt regulile, astfel încât să te poată susține, monitoriza, îndrepta, aprecia etc)
  • Să ai consultații periodice cu specialistul tău, cu care să puteți dezvolta noi strategii pentru aderență și menținere.
  • Să fixezi obiective periodice.
  • Să ai un mindset al alimentației tale, al greutății tale. Pune-n gând dorința de a fi normoponderal și fă zilnic activități care sunt convergente.
  • Să sărbătorești reușita și să fii apreciat și admirat pentru ce ai reușit.
  • Să poți lectura și alte Succes Stories. Să fii langă alții care reușesc.
  • Să te implici în suportul de grup, în a ajuta la rândul tău. Cel mai bine învățăm când predăm altora.
  • Să poți evalua reușitele. Numără-le cu specialistul tău. Uită-te pe ansamblu.
  • Să cauți să te dezvolți permanent (flexibilitate cognitivă), altfel spus ce a mers în slăbire, nu va trebuie dedus că va funcționa și în menținere implicit.
  • Să deprinzi obiceiuri. Repetă. Repetă lucrurile importante și simple în fiecare zi. (Automatisme sănătoase). Repetă rețetele preferate, până când le știi fără rețetar.
  • Să definești periodic motivația profundă.

Nu toți pacienții care slăbesc se vor menține pe termen lung, dar unii vor reuși. Pentru acei care înțeleg că este un drum lung de schimbări profunde, doresc să le fiu alături și să le spun că menținerea este o mare provocare.

Nu pleca la drum cu ideea că dacă nu te-ai menținut, nu ești tu bun de nimic sau că metabolismul tău este lent sau programul/nutriționistul este mai puțin pregătit și că nu mai dorești să încerci nimic. Află că mulți nu reușesc să se mențină și că obezitatea este definită, ca și cancerul, de o recurență mare, foarte mare (mai ales la 5 ani). Având în minte acest aspect, te vei poziționa mai pregătit la linia următoare de start și vei înțege că orice problemă de obezitate implică o formă de atenție permanentă.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5764193/

Anca Ignat-Sâncrăian

Succes stories 10-10

AB, 35 ani, medic, absolvent 10-10 (Tg. Mureș)

Numim absolvent 10-10 acea persoană care parcurge drumul de la obezitate la normopondere, prin programul educativ de slăbire 10-10.

Alina a slăbit 31 de kg, pe parcursul a 3 programe 10-10 consecutive, în circa 9 luni (Ianuarie-Septembrie 2022). Din Octombrie 2022 se află în etapa de menținere, sub coordonarea Casei Ignat.

Înainte de programul 10-10 (Ianuarie 2022)

S-a înscris la programul 10-10, chiar în noaptea de revelion, aflându-se, spune ea, sub un sindrom de epuizare post-pandemic. În noaptea de revelion ”nu eram nici spălată pe cap, eram la mama soacră, grasă, obosită, nedormită”.

În pandemie, la clinica unde lucra, erau joburile sub amenințare, datorită situației specifice. După ce situația a ieșit din urgențe, a lucrat cât a fost solicitată, ore întregi fără a se ridica de pe scaun, luni întregi.

Simptomele specifice înainte de program:

  • Oboseală, inclusiv fizică
  • Se simțea rău de luni de zile: se îndopa, mânca foarte mult, iar noaptea îi era rău (dormea cu perne multe, ridicată, vomă&vărsături)
  • Nu se simțea urâtă, știa că este grasă, dar nu avea o problemă majoră de la kilogramele în plus. Se considera o persoană importantă, avea un job, lumea îi spunea că este prietenoasă, soțul o iubea, copilul era sănătos. Avea încredere în ea și atunci. Nu o mai interesa cum arată, stătea în halat toată ziua, apoi nu mai erau evenimente sociale datorită pandemiei. Acești factori au fost de risc pentru obezitate.
  • Greutate din Ianuarie 2022: 96 kg.
  • Fier, Feritină și Vitamina D erau foarte mici la înscriere în program.

Călătoria din timpul programului 10-10

Așteptările Alinei de la programul 10-10 erau că va slăbi, dar nu s-a așteptat că va slăbi atât de mult și mai ales că va rezista atât de mult într-un program de slăbire. Mereu se gândea că se va opri la un moment dat slăbirea. Și acum se întreabă ”ce este magic în regimul acesta”?

https://danceswithfat.files.wordpress.com/2015/11/disturbing-statue.png

Deja Alina are o lună de când este la o greutate de menținere de 64 kg. Nu a făcut un alt platou pe parcursul acestor 9-10 luni, ea slăbind consecvent, câte 100 g de la o zi la alta de la 96 kg la 64 kg.

Procesul educativ al programului 10-10

Își imagina că programul va consta într-o prezentare în power point și că va primi explicații despre mâncatul emoțional, adică de ce mâncăm când suntem nervoși. Până când ea a realizat că programul este despre:

  • multă chimie a alimentului,
  • obezitatea ca boală – care a avut cel mai mare impact pentru ea ca medic
  • suplimente cu substanța pură versus restul
  • nutrienți
  • obezul minte
  • procentul redus al celor care reușesc să se mențină la o greutate normoponderală.

A fost multă învățare și din experința grupului, că de câte ori a păcătuit grupul, ea a învățat. ”Nu am avut nevoie să mai experimentez eu. Inevitabil într-un grup sunt persoane care greșesc, care mint, care reușesc”. În cadrul grupului 10-10, s-a construit o prietenie frumoasă între Alina și I., despre care sperăm curând la un alt articol de Succes Stories. Iar această prietenie este foarte importantă pentru suportul profund în schimbarea unui lifestyle pe termen lung, pentru ambele prietene. I. a ajutat-o mult pe planul emoțional, deoarece mereu o întreba ce simte și o asculta. A fost vocea ei emoțională. (De menționat este că I. este psihoterapeut, dar este și un om plin de căldură umană și susținere.)

Alina a adus în grup abordarea ei rațională, concretă, a avut un discurs coerent și a reprezentat pentru mulți un model. Alina spune despre ea că nu a fost niciodată pe locul 1, însă în acest grup 10-10, a fost considerată top of the top. În comunitatea ei, Alina a inspirat pe alte 2 persoane cu obezitate să acționeze în procesul de slăbire, fiind participante la ediția 10-10 de începători, care se desfășoară în aceste luni.

A reușit să observe prin metoda programului 10-10 că metabolismul ei este unul foarte bun și a renunțat la ideea că ar avea alte probleme metabolice sau de sănătate. Ea m-a inspirat să scriu și articolul Motoare metabolice (Lamborghini vs. Trabant).

Strategiile de motivare folosite de Alina, în timpul procesului de slăbire:

  • Colaje cu produsele pe care le dorește ca recompensă a unui obiectiv atins de greutate (bijuterii, gadgeturi)
  • Colaje cu poze cu ea din prezent versus cu un an în urmă. ”Când ai 100 kg nu prea vrei să-ți faci poze, însă telefonul făcea asta și rezultatul era șocant și motivant”. De menționat că înainte nu se conștietiza cât de grasă era. Spunea ea: ”mă credeam o divă, credeam că arăt foarte bine, că am un costum de firmă”, dar anul acesta când a alăturat poza și-a dat seamă cum arăta atunci. Așa a fost și pentru familia ei.
  • Pregătirea pentru drum este foarte importantă. Să ai la tine cele necesare pentru programul tău (fructe, legume, semințele, suplimentele). Când a mers la cabană, a luat lădița cu legume, iar asta a ajutat-o mult, acolo găsind multe alimente fast-food.
  • La drum a plecat cu cântarul, mai ales în prima etapă de slăbire, pentru a avea un control mai bun.
  • A inițiat o competiție în grup de 10000 pași/zi, aspect care a motivat tot grupul.
  • Să luăm din grup ce este important pentru noi, fie modele ”așa da”, fie „așa nu”.

Chiar dacă nu are abilități foarte mari de a găti, Alina a rămas pe varianta simplă, spune că nu este nici tipul de persoană pretențioasă, nu are nevoie de gusturi speciale sau de o estetică anume a farfuriei. A optat pentru variante simple, la îndemână. Chiar și în aceste condiții, mereu a consumat suficiente legume, suficiete fructe, a avut o varietate optimă a proteinelor și a acizilor grași esențiali. Anul acesta, prin programul 10-10, a mâncat foarte multe legume și pentru prima oară fructe așa consecvent, subliniează ea.

Un beneficiu secundar pe care doar Alina l-a putut observa până acum a fost că și-a dezvoltat vocabularul. Crede că a învățat cuvinte noi la nivel de practică:

  • focus
  • onestitate
  • aderență

CINE ESTE ACUM?

Se caracterizează acum ca fiind mult mai organizată, mai disciplinată, are chef să facă mișcare, are inițiative. Multe lucruri s-au schimbat, nu doar kilogramele. ”Sunt o cu totul altă Alina, chiar dacă tot eu sunt”. Când iei decizia să te ocupi de tine, este total altfel viața. Altfel te percep și ceilalți. Alina are astăzi 64 kg și analizele sunt perfecte.

Nu dorește să se mai întoarcă la imaginea din Ianuarie 2022. Unele acțiuni/reguli 10-10 sunt automatisme deja, dar altete încă sunt pe nisipuri miscătoare. Nu va lăsa garda jos. ”Nu se întâmplă dacă nu-ți faci sprâncele și unghiile, acasa nu se fac singure. Nu se întâmplă dacă nu iau mâncarea cu mine la prânz, nu o să-mi cadă din cer, nu se întâmplă dacă nu mă mișc, etc.

Nu a simțit niciodată să abandoneze procesul de slăbire. Ea a început anul hotărâtă să se pună pe primul loc. A investit mult în ea, în acest an, a lăsat celelalte lucruri în planul 2 și a observat că nu s-au prăbușit, dimpotrivă, multe lucruri merg mult mai bine decât în perioadă în care era extenuată și cu obezitate.

Alina a avut o intervenție online la ediția 10-10, începători, povestindu-le din experiența ei. Sută de grame cu sută de grame se duce în jos, urând celor de la 10-10 începători ”multă răbdare”! Spunea Alina celor aflați la început de drum că nu ne dăm seama că așa ne și îngrășăm pic cu pic, pentru că de multe ori nu ne cântărim atunci când aveam o greutate mai mare decât cea optimă.

Își pregătește o rochie roșie pentru revelionul acesta și va crea un context cu adevărat de sărbătoare pentru că a fost un an excelent.

Trufe de tiramisu low-carbs

Inginerie Nutrițională by Alexandra

Atrăgătoare ca un dulce, dar consistente cât o masă principală, trufele low-carbs sunt pline de nutrienți.

Ingrediente (17 buc)

  • 250g mascarpone
  • 1 shot de espresso
  • 1 linguriță de amaretto
  • 200g făină de migdale
  • 10 lingurițe de cacao pudră
  • Scorțișoară Ceylon
  • 2g coajă de portocală bio
  • 1 vârf cuțit de sare

Mod de preparare

Într-un bol se amestecă toate ingredientele până se formează un aluat omogen. Se adaugă în acest aluat 5g de cacao și celelate 5g se așează pe o farfurie prin care vor fi date biluțele. Se ia câte o lingură din aluat, se dă prin cacao și se formează biluțele între palme. Aceste trufe formate se vor așeza în frigider timp de 3-4 ore.

Valori nutriționale / biluță (~ 27g): 131 kcal

  • Carbohidrați: 1,41g (4%) din care Fibre: 0,14g
  • Lipide: 12,35g (85%)
  • Proteine: 3,75g (11%)

Dacă vă doriți un meniu personalizat sau rețete specifice, Alexandra vă stă cu drag la dispoziție să vă ajute cu rețete, atât nutritive, cât și gustoase. Mai multe detalii aici.

Program 10-10, ediția 14 (avansați)

Edția 14 a programului 10-10 s-a desfășurat în perioada 22 Iulie-30 Septembrie 2022, fiind o ediția cu participanți avansați, adică au continuat procesul de slăbire după un prim program 10-10.

Și am încheiat ediția 14 din programul 10-10, chiar în această dimineață( 30 Septembrie 2022). Cei 9 partipanți au urmat mai multe programe 10-10, fiind grupa de avasați. În startul lor, erau:
• 1 x Supraponderal
• 2 x Obezitate de Grad 1
• 4 x Obezitate de Grad 2
• 2 x Obezitate de Grad 3 (IMC 40 și un IMC de 50)
__
Astăzi cei 9 se prezintă cu:
• 5 x Normopondere
• 1 x Suprapondere
• 2 x Obezitate de Grad 1
• 1 x Obezitate de Grad 2
• fără nici o obezitate morbidă.
__
Continuăm procesul de slăbire cu cei care încă nu au atins greutăți optime și procesul de menținere cu cei care sunt la Normopondere.

A învăța să trăiești la o greutate normoponderală este o etapă obligatorie în procesul de menținere.

Cei 9 partipanți, pe parcursul anului 2022, au adunat o slăbire de 194 kg și 208 de cm reduși în circumferința abdominală.

Eficiența ediției 14 a fost de 92,58% (numim eficiența procentul realizat din obiectivele stabilite la startul ediției).

Felicitări tuturor participanților pentru:
• greutățile obținute
• lecțiile luate
• conștientizările realizate
• analizele ameliorate
• energia și starea de bine, în general.

3 ani de program 10-10

Luna această, Septembrie 2022, aniversăm 3 ani de la lansarea programului educativ de slăbire 10-10. Împreună am adunat peste 550 kg slăbite , 1/2 tonă aruncată de pe zeciștii noștri.

Programul educativ de slăbire 10-10 este un program adresat unui număr maxim de 10 persoane cu suprapondere sau obezitate, care se desfășoară pe durata a 10 săptămâni, cu ședințe de grup săptămânale. Programul este susținut de Casa Ignat, a fost lansat în Septembrie 2019, fiind conceput și coordonat de către nutriționist Anca Ignat-Sâncrăian.

Raport 10-10 la aniversarea de 3 ani:

  • 14 ediții
  • 230 ore de grup
  • 72 participanți, 33 persoane
  • >550 kg slăbite
  • >90% eficiență la fiecare ediție
  • >50% dintre persoanele care slăbesc în 10-10 și urmează programe de menținere reușesc să se mențină pe termen lung

Din Septembrie 2019 până în prezent am derulat 14 ediții de 10-10, dintre care 8 ediții de începători și 6 ediții de continuitate. Pacienții cu obezități de grade ridicate au opțiunea de a continua în programul 10-10 avansați, pentru a atinge greutatea optimă și a practica o perioadă de menținere, sub coordonare și monitorizare.

Aceste 14 ediții au adunat 72 de participanți și 33 de persoane. Altfel spus:

  • 9 persoane au parcurs o singură ediție : 9 x 1=9 partipanți (pp)
  • 13 persoane au parcurs două ediții: 13 x 2 = 26 pp
  • 7 persoane au parcurs trei ediții: 7 x 3 = 21 pp
  • 4 persoane au parcurs patru ediții: 4 x 4 = 16 pp

Deoareceșe ședințele de grup se desfășoară online, beneficiarii 10-10 pot fi de oriunde din lume. Am avut persoane din diferite județe ale țării (Cluj, București, Iași, Tg.Mureș), dar și români din diferite țări (România, Italia, Anglia, Australia).

În acești 3 ani s-au înscris la programul 10-10:

  • 7 persoane cu Suprapondere
  • 12 persoane cu Obezitate grad 1
  • 9 persoane cu Obezitate grad 2
  • 5 persoane cu Obezitate grad 3

Din cele 33 de persoane, la ora actuală:

  • 12 persoane se află încă în programul 10-10, în procesul de slăbire (una dintre ele fiind după sarcină, detalii mai jos)
  • 13 persoane au atins greutatea optimă și se mențin pe termen lung
  • 4 persoane au recâștigat kilogramele din care:
    • 2 persoane traversează probleme personale importante pe care ele le resimt ca fiind bulversante pentru comportamentul alimentar sau pentru a avea timpul necesar procesului de slăbire
    • 1 persoană a decis să facă operația de gastric sleeve, iar după operație pune în practică multe din regulile 10-10
    • 1 persoană nu am date suplimentare
  • 4 persoane au rămas însărcinate, după ce au slăbit prin programul 10-10. O persoană a reușit deja să slăbească din nou în alte 2 ediții de 10-10, iar alte 2 sunt sub monitorizare, 1 persoană încearcă o optimizare a greutății pe cont propriu, respectând o parte din regulile 10-10.
  • 1 persoană fără date de continuitate, la data scrierii acestui articol.

Valorile 10-10

Ambițiile Casei Ignat cu privire la programul 10-10:

  • fiecare ediție să atingă o eficiență* de peste 90%
  • 50% dintre persoanele care au atins greutatea optimă să se mențină pe termen lung.
*Fiecare participant își fixează obiectivele inițiale după o metodă măsurabilă. Numim eficiența grupului de peste 90% faptul că grupul a atins în medie peste 90% din obiectivele fixate în startul programului. 

Programul educativ de slăbire 10-10 implică o muncă constructivă atât din partea Casei Ignat, cât și din partea participanților. Construcția programului este bazată pe învățare și observare, pe a corela alimentația cu consecințele ei asupra metabolismului persoanei.

Sloganul programului 10-10: ”te înscrii doar dacă vrei să reușești” face trimitere la faptul că programul implică o structură solidă, oferind eficiența promisă și o schimbare a stilului de viață, pe viață.

Pentru scrierea acestui raport, au fost contactați participanții programului 10-10 din 2019 până în prezent. Echipa Casei Ignat prezintă o recunoștință profundă fiecărui zecist, care completează follow-up-ul. Mesaje lor ne susțin să facem din acest program unul și mai bun.

După acești 3 ani de coordonare 10-10 doresc să atrag atenția asupra etapei de menținere a greutății, după procesul de slăbire. Pentru a reuși să te menții ai nevoie de cunoaștere, suport social și familial, susținere prin platforme specializate. Vă las către un studiu despre acest subiect.

Iată câteva mesaje din partea foștilor participanți la 10-10:

C: „Cea mai mare reușită a mea e că nu am pofte de zahăr”.

CB: ”Din 2019 de când am făcut programul, ultima mea masă este la 18.30, inclusiv acum, după operația de gastric sleeve. A fost greu la început, dar apoi a devenit ca o normalitate. A nu mai mânca nimic între mese, de la o anumită vârstă, a contat foarte mult. O mai mare conștientizare, să pot urmări ce îmi face bine și ce nu, chiar dacă unele alimente mi-ar fi făcut plăcere. Este important să vezi. Acum am o mare atenție la alimentație. Simt nevoia să mă îngrijesc acum. Este adevărat că nu mai am copiii acasă cu mine. Și alimentele pe care le consum, combinația lor este importantă pentru mine (și am rămas cu regulile din 10-10) și am înțeles că nu sunt coșul de gunoi a copiilor mei să mânănc ce rămâne de la ei”.

M: ”is bine :)) dar cu mult sacrificiu :)) poftele se pare că nu trec:)) doar le poți gestiona”.

I: ”Sunt foarte bine 🤗. Greutatea mea este ideală și mă mențin așa de un an.”

M: ”Eu m-am bucurat toată vara de greutatea mea, de cum arăt, efectiv n-am ratat nici o zi călduroasă, fără a-mi pune pantaloni scurți”.

A: ”Sunt bine, am rămas în jurul greutății mele de 62-63 kg. Respect atât cât pot modul de a mă hrăni sănătos și mă bucur că atunci când vreau și e oportun (sărbătoare) pot să mă bucur de bucate alese”.

A: ”Sunt ok. Greutatea fluctuează între 66-67, acum sunt la 67.8 kg. Nu prea mai sar mese, pentru că îmi place prea mult să mănânc, îmi satisfac toate poftele, dar cu bun simț, zic eu. Am avut probleme familiale grave pe care le am depașit parțial (atunci am fost și mai atentă, știind că eu mănânc compulsiv)”.

R:” Cu greutatea sunt în grafic. Am pus un pic ~1.3kg (de când am terminat 10-10), cel mai mult pe perioada vacanțelor. Ceea ce contează pentru mine este că nu am mai avut probleme digestive în ultima perioada 💕”.

EDIȚIILE PROGRAMULUI 10-10 la 3 ani de existență

EDIȚIA NR. 13 OCTOMBRIE 201912 DECEMBRIE 2019
EDIȚIA NR. 229 IANUARIE 20208 APRILIE 2020
EDIȚIA NR. 322 APRILIE 20201 IULIE 2020
EDIȚIA NR. 430 SEPTEMBRIE 20209 DECEMBRIE 2020
EDIȚIA NR. 527 IANUARIE 20217 APRILIE 2021
EDIȚIA NR. 619 MAI 202128 IULIE 2021
EDIȚIA NR. 718 AUGUST 202127 OCTOMBRIE 2021
EDIȚIA NR. 88 SEPTEMBRIE 202117 NOIEMBRIE 2021
EDIȚIA NR. 929 SEPTEMBRIE 20218 DECEMBRIE 2021
EDIȚIA NR. 1019 IANUARIE 202230 MARTIE 2022
EDIȚIA NR. 1126 IANUARIE 20226 APRILIE 2022
EDIȚIA NR. 1227 APRILIE 20226 IULIE 2022
EDIȚIA NR. 136 MAI 202215 IULIE 2022
EDIȚIA NR. 1420 IULIE 202228 SEPTEMBRIE 2022

Microbiom intestinal/vaginal

La ora actuală, vă putem oferi terapie nutrițională personalizată prin test din microbiomul intestinal sau din microbiomul vaginal, în funcție de problemele dvs.

Aceste teste sunt realizate de către laboratorul Bioclinica, în colaborare cu un prestigios laborator din Germania-Ganzimmun.

Cum se procedează pentru analiza de microbiom?

  1. Se ridică Kitul de recoltare din cadrul Laboratoarelor Bioclinica( intestinal sau vaginal)
  2. Pacientul prelevează proba într-o zi de LUNI sau MARȚI, când va fi depusă la unul din laboratoarele Bioclinica. Nu se pot depune probe în alte zile. Proba se trimite în Germania. Raportul detaliat se va primi prin email, în maxim 20 de zile.
  3. Între timp, pacientul se programează aici la o consultație nutrițională cu dietetician Anca Ignat-Sâncrăian, dacă este la o primă consultație sau va suna la numărul de contact pentru o consultație de continuitate, în cadrul căreia vom analiza și interpreta raportul.
  4. Protocolul nutrițional se va trimite prin email în maxim 7 zile, de la data consultației, în funcție de complexitatea analizei. Protocolul conține subiectele detaliate în timpul consultației și repere de aplicare: evaluarea microbiomului, repere nutriționale pentru prima lună, lista de alimente permise, interzise, soluții adaptate pacientului pentru o practică mai ușoară a reperelor recomandate, forme de monitorizare etc.

COSTURI: Testul de microbiom (intestinal/vaginal) se achită la Laboratorul Bioclinică, iar costul lui este de 730/810 lei (aferent 2022). Consultația nutrițională adaptată testului de microbiom este de 550 lei (aferent 2022).

Un rezultat al testului de microbiom intestinal:

Un rezultat al testului de microbiom vaginal:

Nutrigenetica

Din 2018, Casa Ignat utilizează instrumente nutrigenetice, cu scopul de a oferi cea mai înaltă metodă de precizie și personalizare din domeniul de Nutriție-Dietetică.

Obiectivul general al Nutriției de Precizie este îmbunătățirea și/sau menținerea sănătății prin recomandări nutriționale personalizate, obținute prin informații individuale la nivel genetic, fenotipic, medical și nutrițional.

Nutriția de Precizie se recomandă în prevenție, pentru managementul diferitelor boli, pentru persoanele susceptibile genetic, pentru persoanele cu obiective personale (optimizare greutate corporală, competiții sportive etc.). 

Pentru a decide ce test nutrigenetic se potrivește cu tabloul dvs, vă recomandăm să faceți o primă consultație de nutriție și să respectați pașii specifici acesteia, detaliați aici. În cadrul consultației, vom discuta despre variantele existente de teste nutrigenetice din portofoliul nostru și vă voi ajuta să alegeți potrivit în urma unor riguroase criterii de selecție (calitate, număr de gene evaluate, număr de variații, designul raportului nutrigenetic, informații precise etc).

După ce știm ce test veți face, se va preleva proba de saliva, se va trimite testul în țara în care se va realiza raportul nutrigenetic. În maxim 2 luni, vom primi raportul dvs, pe care ulterior, împreună, vom face un plan de implementare și înțelegere a informațiilor nutrigenetice.

Nutrigenetica este fără îndoială cel mai valoros instrument de prevenție, dar reprezintă, în egală măsură, și un ajutor de a adapta un plan de tratament nutrițional în orice afecțiune deja manifestată.

Certificare

ARTICOLE despre activitatea noastră în nutrigenetică:

Nutriție în obezitate

Serviciile de nutriție susținute de Casa Ignat în sindromul metabolic, obezitate sau suprapondere se pot grupa astfel:

Care este timpul de așteptare estimat pentru fiecare tip de serviciu oferit?

Pacientul Casei Ignat va primi cu prioritate acces la continuitatea serviciilor de nutriție, rezervându-le ședințe de nutriție la minim 4-6 săptămâni, în funcție de etapa la care se află. Prin urmare, la ora actuală avem locuri disponibile pentru pacienți noi doar peste câteva luni, în funcție de tipul de serviciu dorit. Astfel:

  • Pentru consultația individuală de nutriție avem un timp de așteptare de cc. 5 luni (vezi calendar)
  • Pentru Programul Nutriție Aplicată estimăm un timp de așteptare de cc. 2 luni
  • Pentru Programul educativ de slăbire 10-10: edițiile încep în Ianuarie, Mai și Septembrie. Se pot face înscrieri oricând pentru a fi luați în calcul la următoarea ediție.

Ce costuri implică aceste servicii?

Prețurile sunt aferente anului 2023.

  • Consultația individuală de nutriție: 410 lei (opțional se poate solicita și serviciul de monitorizare care are un cost de 360 lei/lună, astfel costul total: 770 lei/lună)
  • Programul Nutriție Aplicată: 2700 lei/lună
  • Programul educativ de slăbire 10-10: 3700 lei/10 săptămâni

Ce elemente sunt specifice acestor programe?

  • Consultația de nutriție implică o consultație standard de 90 de minute, protocol nutrițional prin email, opțional se poate solicita și serviciul de monitorizare.
  • Programul Nutriție Aplicată este format din 4 consultații/lună (1/săpt.), monitorizare, protocol nutrițional, elemente de motivare și aderență.
  • Programul educativ de slăbire 10-10 implică 11 ședințe de grup (1/săpt), monitorizare, evaluări nutriționale, suport de curs, rețete, grup de suport.

Care sunt rezultatele estimate pentru fiecare program?

  • Consultația standard: -4 kg/lună
  • Programul Nutriție Aplicată: deprinderea unor noțiuni de nutriție, conștientizarea unor comportamente alimentare, – 4 kg/lună
  • Programul educativ de slăbire 10-10: învățarea unor principii de nutriție în etapa de slăbire, dezvoltarea unor abilități de a crea un stil de viață optim și rapid, adaptarea la contexte sociale, -10 kg în 10 săptămâni prin respectarea regulilor programului, posibilitatea optimizării analizelor de sânge.

SINTEZĂ

CriteriiConsultația standardprogramul nutriția aplicatăprogramul educativ de slăbire 10-10
Nr. de beneficiari1 1<=10
Timp estimativ de așteptare5 luni2 luniedițiile încep în Ianuarie, Mai, Septembrie
Costuri770 lei consultație și monitorizare sau 380 lei consultația2700 lei3700 lei
Ce implică?1 consultație standard, monitorizare, protocol nutrițional4 consultații, monitorizare, protocol nutrițional, ghidare, evaluare11 consultații/10 săpt., monitorizare, grup de suport, evaluări, platformă de discuții, suport de curs, rețete, ghidare &coordonare.
Rezultate estimate-4kg/lunăeducare, -4 kg/lunăeducare, -10 kg/10 săpt, optimizare analize de sânge.
Servicii de nutriție în obezitate

Programul 10-10, ediția 12

Programul 10-10, ediția 12 a obținut o eficiență de 95% din cele propuse.

Povestea înainte de start

Fiecare persoană care se înscrie trece printr-o etapă de selecție, care implică 3 chestionare și o discuție liberă cu mine. Scopul este să decidem împreună dacă formatul programului este potrivit pentru fiecare în parte. Grupul are o forță extraordinară, dacă avem obiective comune. Prin urmare, în această etapă, încercăm să-i selectăm doar pe cei care sunt pregătiți să fie onești, transparenți și deschiși la nevoile celorlalți cu probleme comune de obezitate. De obicei, refuzăm pe cei care prezintă perturbări alimentare patologice, anxietate pronunțată de a discuta despre ei în fața altor persoane sau alte probleme de înțelegere și adaptare la grup. Pentru ediția 12, am selectat 6 persoane, cu obezitate de grad 1 și 2. În acest grup, nu au existat persoane cu obezitate morbidă. Sunt multe ediții ale programului 10-10 care implică și persoane cu acest grad ridicat de obezitate.

Date generale de start despre cele 6 participante:

  • Vârste: 38-45 ani
  • Sexul: feminin
  • Înalțimi: 164-167 cm
  • Greutăți: 79-100 kg
  • Circumferințe abdominale: 95-118 cm
  • IMC: 30-36
  • Analize de start cu probleme: Indicele Homa, Insulina, Glicemia, Fier, Feritina, GGT, FA, LDL-col, HDL-col, trigliceride, vitamina B12, vitamina D3, acid uric, Proteina C reactivă.
  • Simptome comune: balonare, gaze, oboseală, respirație urât mirositoare, dureri premenstruale, dureri osteo-articulare.

Călătoria celor 10 săptămâni

Din 27 aprilie până în 6 iulie 2022, am parcurs săptămânal subiecte din practica lor, trecând prin: metoda 10-10, decalogul 10-10, rolul monitorizării, factorii de aderență, motivația profundă, dieta de eliminare, dieta personalizată, mecansimele din spatele fiecărui aliment eliminat pentru o perioadă determinată, mituri nutriționale, convingeri false. Pe parcursul celor 10 săptămâni, participanții au trecut prin diferite activități și discuții, cu scopul de a aprofunda principiile de nutriție și de a interacționa în grup.

Succesul din programul 10-10

Cele 6 persoane au scăzut în total 57 kg și 66 cm, de la nivelul circumferinței abdominale. Programul 10-10, în condițiile respectării regulilor și a metodei lui, estimează o reducere de 10 kg și 10 cm, în cele 70 de zile (10 săptămâni). Media pe participant este de: 9,5 kg și 11 cm, de aici eficiența programului calculată de 95%. Programul 10-10 are ambiția ca fiecare ediție să atingă o eficiență de minim 90%.

Pentru a putea să măsurăm că regimul susținut de programul 10-10 aduce beneficii importante pentru sănătate, evaluăm la final și alți factori precum: gradul de poftă și de foame, satisfacția din comportamentul alimentar actual, simptomele de final, analizele de sânge de final, starea generală a pacientului.

Ediția 12 a programului 10-10 a corectat în cele 70 de zile majoritatea analizelor de sânge și a simptomelor de balonare și de fermentație.

Din punct de vedere educațional, programul 10-10, ediția 12 a adus multe informații, prin varietatea metabolică a partipanților. Chiar dacă suntem un grup, nu toți facem la fel, pentru a avea rezultate. Este important să înțelegem că personalizarea are loc o dată cu monitorizarea.

Pe lângă dieta 10-10, participanții în funcție de analize și simptome au suplimentat cu nutrienți precum: fibre specifice, omega 3, vitamina D3, Fier, glucozinolați, vitamine din complexul de B-uri și altele.

Ce urmează după programul 10-10?

Fiecare a ales să meargă mai departe, fie într-un program 10-10 avansați, fie sub ghidare individuală, astfel încât să atingem normoponderea și mai ales să putem învăța să practicăm menținerea. Dar toate la timpul lor!

Vă las mai jos cu câteva rânduri scrise de Adriana, participanta din ediția 12:

”Sunt Adriana.
Eram dependentă, nu de alcool sau țigări, ci de zahăr,carbohidrați și cumpărături, ajunsesem într-un cerc vicios, în care mă învârteam ca un hamster în cușcă, dar cu momente de luciditate. Îmi dădeam seama că nu îmi este bine, nu mă simțeam bine în corpul meu, eram obosită și epuizată. Am mai avut parte de săptămâni în care m-am ținut departe de zahăr și pâine, în care am slăbit, săptămâni în care m-am simțit tare bine și parcă am înviat, apoi, din diverse motive, am revenit la vechile obiceiuri alimentare. Mi-am zis, am nevoie de ajutor, la fel ca alcoolicii, am nevoie de susținere ca să reușesc să scap de această dependență, am nevoie să înțeleg mai bine ce se întâmplă în corpul meu atunci când consum aceste alimente, vreau să mă schimb, vreau să scap de această dependență, vreau să mă simt bine în corpul meu, vreau să fiu LIBERĂ!
Am avut exemplul prietenei mele care a urmat programul 10-10, vroiam și eu să am rezultatele ei ( ea a slăbit 25 kg). În Ianuarie am ratat înscrierea, cumva așteptam cu nerăbdare să mă înscriu, dar în același timp amânăm să completez formularul. Mă gândeam că e mai bine să-l completez chiar înainte să înceapă următorul. M-am înscris cu o săptămâna înainte sa înceapă ediția din Aprilie, mă bucur enorm că mi-am făcut curaj, curaj să cer ajutor, curaj să accept schimbările, curaj să le spun celor din jur despre aceasta.
Obezitatea este o boală, e nevoie de ajutor să ne putem trata, n-are rost să ne amăgim singuri că vom slăbi, dacă până acum nu am reușit singuri, ce ne face să credem că vom reuși de acum încolo, dacă nu facem nimic în acest sens? Eu sunt pe drumul spre normopondere, spre eliberare.
Vă îndemn să vă faceți curaj, să cereți ajutorul specialistului, e mult mai greu de unul singur, e mai ușor în grup și cu susținere! Și chiar nu e atât de greu când ai informația potrivită și ajutor. Vă doresc să vă găsiți curajul să începeți ACUM!
Sunt recunoscătoare și mă bucur ca am reușit să învăț așa de multe în aceste 70 zile, mulțumesc pentru aceasta șansă, mulțumesc pentru susținere și informații, mulțumesc pentru tot!

Adriana, program 10-10, ediția 12, 27 aprilie-6 iulie 2022

Success stories

Ilinca, 54 ani, doctor, 8 luni, -23 kg, – 27 cm

Parametriseptembrie 2021iunie 2022
Greutate corporală (kg)8461
Circumferință abdominală (cm)10376
Indice de masă corporală3424
Acid uric6,25,8
Fosfataza alcalină11698
PCR0,6370,128
Glicemie103,785,3
Insulină23,537,02
Indice Homa6,021,48
LDL-colesterol159132
HDL-colesterol59,172,9
Trigliceride124,694,7
Analiză comparativă

Etapele din terapia nutrițională:

  • Etapa de slăbire: Z1: 84 kg, ca: 103 cm – Z167: 65.1 kg, ca: 84 cm 
  • Etapa de menținere: Z1: 65,1 kg, ca: 84 cm – Z105: 61 kg, ca: 76 cm
  • Suplimente* administrate în aceste luni pentru a aduce un aport de nutrinți de: omega 3, glucozamină, condroitină, vitamina C.

În acest moment, pacienta se află sub coordonarea Casei Ignat, cu scopul de a menține cele obținute și a observa pe mai departe metabolsimul lipidic și glucidic. Câteva mențiuni din partea Ilincăi:

”Să slăbești deliberat într-un mod sănătos și sustenabil implică tot psihicul și fizicul tău. Fără schimbarea și conștientizarea obiceiurilor înrădăcinate de mult care au dus la necesitatea și chiar urgența unui asemenea demers nu ai nici o șansă . Aici intervine ghidajul și suportul adus de nutriționistul meu, Anca. Cu răbdare și tact ea a făcut ca acest proces îndelungat să pară scurt, s-a bucurat alături de mine de rezultate pe care eu nu le consider doar ale mele. Totul e schimbat! Varianta mea light e mai în formă, mai plină de viață și cu un respect de sine îmbunătățit”.

Ilinca

Câteva mențiuni din partea nutriționistului:

Atunci când coordonezi un doctor din punct de vedere nutrițional, îți dorești din inimă să poți capta din partea lui răbdarea necesară acestei abordări. Terapia nutrițională implică schimbări zilnice și un efort specific. Este o mare bucurie ca pacientul/clientul să se orienteze pe a măsura rezultatul și nu efortul, iar prin profesia de medic, se cunoaște că prevenția este artă grea, a cărui rezultat se poate estima prin sănătatea menținută constant, prin energia de a face față cu bine atât responsabilităților profesionale, cât și celor personale. Pentru mine este o bucurie mare această reușită.

_

*Suplimentele sunt atent selectate de la compania Biogena.

Anca Ignat-Sâncrăian

”Este mai simplu să slăbești, decât să-nțelegi ce faci”

DISCUȚII DIN 10-10

În acest articol, prezint 4 afirmații puternice, din cadrul unei ședințe ale programului 10-10, pe care le interpretez pentru a le sublinia valoarea.

Participantul 10-10 (P): ”Până la al doilea program 10-10, aveam convingerea sigură, dar rafinată că de slăbit slăbesc cumva, dar nu am găsit încă poate toate cheile”.

Nutriționistul 10-10 (N): Paradoxal, obezul crede că slăbitul și implicit menținerea implică totuși un proces cu mult mai ușor decât este de fapt. Iar munca onestă a unui nutriționist este să poată transfera această realitate pe care obezul va trebui să o accepte și mai ales să se responsabilizeze specific. Procesul de slăbire de circa 30 de kg, însoțit de menținere, poate dura de la 2-5 ani de supraveghere dietetică cu intervenții periodice. Consider că orice persoană care a avut o obezitate severă, trebuie să înțeleagă că devine ”supraviețuitor” cu mult mai târziu decât se așteaptă inițial. Să poți deprinde abilitățile unui normoponderal implică un proces lung de dezînvățare, învățare, evaluare, aplicabilitate în diferite contexte (propria casă, în vacanță, Crăciun, Paște, aniversări, nunți, mese de socializare etc).

P: ”Pe mine grupul 10-10 mă ajută să dezvelesc acele pauze de la slăbit pe care le ascundeam, acele momente când îmi permiteam să fac excepții, spunându-mi <<lasă, ce are dacă mai mănânc ceva>>”…

N: Pentru a putea conștientiza că minciunile acestea ”mici și nevinovate”, mult susținute de societate, de aparținători, sunt de fapt aprofundarea în obezitate, trebuie înțeles faptul că obezitatea este o boală, care se tratează la domiciliu. Din păcate, acest lucru, îl determină pe obez, să se asocieze cu un om sănătos, să-și permită încălcarea tratamentului obezității, care constă în programul lui alimentar bine definit de specialist. Când ai o infecție amenințătoare și vine weekendul, cum ar fi să procedăm: ”lasă că de luni continuăm tratamentul”…. Când ai un risc ridicat cardio-vascular, cum ar fi să spunem: ” lasă ca trombul peste weekend nu are nici o problemă, luăm de luni tratamentul…”

Bolile diagnosticate nu pot fi amânate și nici lipste de supraveghere sau evaluare periodică. Iar tratamentul obezității trebuie să fie continuu, nu cu intermitențe. Intensitatea cu care abordați procesul de slăbire, onestitatea cu care vă angajați în procesul de slăbire vă garantează o aderență ridicată și o reușită mai rapidă. Versus țin 5 zile dietă și 2 zile pauză, veți obține până la finalul anului o stimă de sine scăzută și în cel mai bun caz o menținere a gradului de obezitate sau chiar o creștere al lui. În cadrul programului 10-10, la evaluarea parțială, numărăm gramele și zilele în care pacienții au luat în greutate și le corelăm cu ”nevinovățiile”. Uneori pic cu pic compune uriașul. Obezul este rezultatului unui pic cu pic consecvent.

P: ”Oamenii îmi cer să le spun cum slăbesc, însă nu am ce să le spun exact. Deoarece nu este doar un protocol, depinde cum reacționează fiecare. Însoțirea atât de individualizată este de fapt parte din reușită, din formarea normoponderalului”.

N: Fuga obezului după găsirea unui short-cut este de fapt fuga de responsabilitate, fuga de normoponderalul din el. Orice problemă se rezolvă prin a te așeza în mijlocul ei, a-i evalua perspectivele și a găsi în pacient abilitățile și valorile cu care poate să traverseze această etapă. Unii nu au nici o abilitate, deoarece alimentația nu are din păcate o fundația în educația primară sau nu este primită din generații în generații. Greșim când considerăm că ne naștem învățați. Precum greșim când ne îndepărtăm ca adulți din procesul continuu de învățare. Terapia nutrițională în obezitate implică un proces de învățare, de dezvoltare a unor abilități minime de a ne prepara masa și de înțelegere a procesului de hrănire.

Din păcate, multe din informațiile de pe piață ne îndepărtează mult de obiectivele unei alimentații corecte. Alimentația nu are ca scop doar să slăbim, ci are ca scop să aducem energie suficientă organismului, dar mai ales să aducem nutrienții necesari și să dezvoltăm un comportament alimentar sănătos. Cum am putea face asta imitând un meniu hipocaloric, fără a înțelege ce note sunt ascunse în spatele acelor combinații din meniu? Voi ați reușit să cântați la pian după o partitură, fără să știți notele? Fără să știți instrumentul?! Câți dintre obezi își cunosc propria partitură (metabolism)?

P: Și acum, după aproape 2 ediții, slăbitul nu este doar floare la ureche. Poți să slăbești 20 kg, dar pentru a te menține ai nevoie să știi, să cunoști. Este mai simplu să slăbești, decât să-nțelegi ce faci, însă este important să-nțelegi cum slăbești, să-nțelegi mecanismele, pentru a putea să te și menții ulterior.

N: Învățarea este un act ce survine în urma conștientizării. Și are loc mai ales în momentul aplicabilității celor învățate în contextul tău. Din păcate, mulți am învățat doar pentru a reda, nu pentru a practica și a aduce beneficiile celor învățate în propria viață. Avem rezistențe din partea pacienților când observă că terapia nutrițională implică un proces de învățare. Unii regretă că nu au știut deja, alții se simt umiliți că au știut greșit, că au aplicat cu eforturi mari, principii care nu sunt dătătoare de rezultate. În cele din urmă, a ști să slăbești înseamnă că ai dobândit informații și abilități noi, care-ți permit să navighezi în acest ocean de ispite ale industriei alimentare și nu numai, cu grație, la normpondere.

Obezul trebuie dat la o parte din normoponderal, iar această înlăturare implică un proces unic. Pot fi folosite instrumente diferite, pot fi utilizate numeroase metode de aderență și motivație, de aceea trebuie să încetați să căutați trucuri sau șabloane predefinite, și să începeți să vă găsiți specialistul care să vă însoțească în acest proces dinamic și plin de lecții extraordinare.

Success stories

Claudia, 31 ani

Înainte de prima consultație

Am ales Casa Ignat, la recomandarea endocrinologului. Programarea pentru consultația de nutriție a fost făcută din luna iunie 2021 pentru data de octombrie 2021. Eram la limită, încercasem foarte multe anterior (antrenamente intense și diete hipocalorice). Analiza de parathormon era peste limită din 2012. Îmi era foarte greu, deoarece oboseam foarte mult, chiar și din dormitor până în living. Atunci tot ce îmi doream era să mănânc și să stau în casă. Casa a devenit un bârlog. Aveam zile în care mâncam pizza la prânz, iar la 10 seara comandam Mc Donalds. Eram fără speranțe.

La ciclu menstrual mereu erau probleme, nu aveam ciclu fără medicație. Digestiv, eram mereu balonată. Mă simțeam inflamată, ca și cum aș fi avut un strat de aer în mine. Tranzitul era lent, o dată la 3-4 zile. Aveam în jur oameni cu aceleeași simtome și consideram că era normal. Din punct de vedere emoțional, mă dădusem bătută. Participam la multe seminarii de acceptare, care te învățau să te iubești așa cum ești și mă uitam în oglindă, dar eu nici nu mă puteam uita la mine.

Câteva date importante:

  • La 18 ani, în 2009 am fost slabă ultima dată. Avea, 64 kg. Am fost internată în spital, după moartea bunicii mele, pentru o infecție rezistentă, iar în urma tratamentului, am luat 10 kg într-o săptămână. De atunci a început luarea în greutate. Apoi am trăit o depresie puternică, tratată medicamentos, timp de un an.
  • În 2014 am început psiho-terapia, care m-a ajutat foarte mult.
  • În 2017 aveam spre 90 kg, a fost anul în care m-am căsătorit. Nu am avut cântar în casă, pentru că știam că sunt obeză și nu avea rost, în plus unul dintre răspunsurile mele la traumă este fuga.
  • În 2018 am început să fac sală cu antrenor personal, erau antrenamente din iad, timp de 2 ani. Uram sportul din toți rărunchii, uram să fiu acolo. Dar vroiam să simt că fac ceva. Aveam dureri în tot corpul. Era singurul lucru real, dar nu mai puteam. Slăbisem de la 91 la 87 kg.
  • Din 2020, am încercat o dietă cu deficit caloric, timp de 6 luni, și am slăbit de la 96 la 89,9 kg. Cu tot cu acel deficit caloric, eu tot mă simțeam expandată, cu retenție de apă și chiar făceam foamea. Era foarte obositor să cântăresc fiecare aliment, inclusiv legumele trebuia să le cântăresc și să le porționez și mergea foarte lent slăbirea.
  • În octombrie 2021, în ziua consultației aveam 100,5 kg. Analizele de sânge din octombrie 2021 relevau un acid uric mare, indice Homa mare: 8,86, Homocisteina spre 10, PCR: 0,7; B12 și vitamina D3 scăzute.

Călătoria din octombrie 2021 – iunie 2022, 248 zile (8 luni)

După prima consultație, focusul a fost să mănânc cât mai puțin complicat, cât mai puțin procesat. Am avut trezirea când acul cântarului a sărit peste 100. Greutatea de start a fost 100.5 kg, iar circumferința abdominală era de 109 cm.

Faptul că cântarul mergea în jos, de la o zi la alta, mi-a dat puterea de a continua. La început a fost frustrant, trebuie să recunosc că nu înțelegeam. Educația asta a fost dureroasă, mi-am dat seama că nu știam și aș fi dorit să le știu din timp. Dar am realizat cât de important este să le cunosc, să pot să mă mențin ulterior. Apoi am văzut prin monitorizare anumite alimente care nu-mi fac bine. A fost conștientizarea că sunt reacții precise între aliment și metabolism. La prima consultație mi s-a explicat că se dorește să urmărim reacția corpului. Înainte nimeni nu m-a monitorizat zilnic, astfel am înțeles că procesul este mult mai adânc.

Succesul după 8 luni

  • Slăbire de 30 kg și 30 cm la nivelul circumferinței abdominale
  • Optimizarea tranzitului intestinal, eliminarea este zilnică, nu mai există simptome de balonare.
  • Ameliorarea simptomelor de acnee, sunt încă în luna 2 de suplimentare specifică, dar simptomele sunt vizibil ameliorate.
  • Optimizarea analizelor de sânge.
  • Ameliorarea simptomelor specifice ciclului menstrual, care este regulat.

Mă simt foarte bine la greutatea această (68 kg). Există un citat pe care l-aș alege să descriu exact cum simt și eu:

Tot ce nu am fost eu, acum s-a dus.

Am ajuns la mărimea 40 la rochii, de la 46. Mărimea 40 nu am mai purtat, cred, din liceu. Am ales 2 poze cu rochițe, care nu sunt cu mine, dar ilustrează o stare pe care o trăiesc acum – văd în ele feminitatea și bucuria de a fi femeie. Una din dorințele mele a fost să ajung într-un punct în care să mă pot bucura de feminitatea mea și să nu mă îngrijorez dacă arăt bine sau nu. Mă simt acum și eu femeie.

Mă uit dimineața în oglindă și îmi dau seama că este cineva acolo și a fost tot timpul acolo și nu trebuia să arăt ca un săculeț. Până acum mă simțeam invinzibilă. Mai aveam puțin și mă îmbrăcam ca fetele din orient. Când ești obeză și vezi o femeie frumoasă pe stradă, nu ai cum să nu te compari și să spui: ”uită-te la tine”!

Acum văzând pe corpul meu și având analizele bune, realizez că putea fi și altfel.

Câteva date din partea nutriționistului

Au avut loc 8 consultații lunare, iar monitorizarea a fost zilnică, timp de 248 de zile. Indecele de masă corporală a scăzut de la 36,1 (Obezitate grad 2) la 24,98 (Normopondere). Analizele de sânge cu probleme au fost evaluate la fiecare 3 luni, iar astăzi analizele sunt optimizate, inclusiv Parathormonul, Calciu, Acidul Uric, Vitamina D3, B12, Indicele Homa a ajuns la 4 (este sub observație).

Se continuă cu dieta de menținere, care de fapt este o dietă de rotație, cu observație zilnică, timp de minim 4 luni, în urma cărora vom trasa un plan personalizat de menținere. Ne propunem să atingem 64 kg, precum avea pacienta în imaginea ei preferată, înainte de decesul bunicii ei.

Pe parcursul următorilor 3 ani, se dorește o evaluare anuală, în condițiile menținerii greutății. S-a fixat un interval de greutate optimă, dar și o greutate maximă admisă la care, dacă se va ajunge se intră în dieta de slăbire sub observația specialistului. Din punct de vedere al lifestyle-ului se dorește ca hidratarea, somnul și activitatea fizică să se urmărească cu multă atenție și la menținere. Nutrienții* cu care am lucrat pe diferite etape au fost pentru problemele ginecologice și de acnee: Glucozinolați pentru o detoxificare hepatică, Omega 3, vitamina A, Zinc, Seleniu, fibre, vitamine din complexul de B-uri, Biotina.

Din punct de vedere al colaborării, ca nutriționist, am avut o mare onoare să am sub ghidare acest nobil om. Faptul că a trecut prin experiențe numeroase, faptul că a urmat psihoterapie, a contat mult în aderența și în forma de învățare. Parcursul a fost plin de conștientizări, care mi-au umplut ochii de lacrimi, inima de împliniri și doresc să-i mulțumesc din suflet pentru că mi-a oferit mie șansa să o ajut în atingerea greutății optime. Îi sunt alături și în etapa nr. 2, de menținere, etapă pe care o abordăm la fel de metodic și cu încredere că va decurge excelent.

*Nutrienții sunt selectați din produsele companiei Biogena.

Brain Proficiency

Brain Proficiency este un supliment nutrițional pentru fortificarea capacităților intelectuale. Puteți citi detalii și achiziționa de pe site-ul OVERT HEALTH.

În acest articol, colega noastră nutriționist Alexandra vă ajută să folosiți Brain Proficiency în cele mai rapide și delicioase moduri:

1. Aperitive sărate cu brânză și Brain Proficiency

IngredienteMod de preparare
-100g brânză de vaci proaspătă sau cottage cheese
-100g brânză de capră
-o lingură de mărar proaspăt tocat
-un vârf de cuțit de sare
-piper (după gust)
-20g Brain Proficiency
-Se amestecă fie într-un blender, fie într-un bol brânza de capră cu brânza de vaci proaspătă și cu condimentele.
-Se pune amestecul format 1h la frigider
-După ce a stat 1h la frigider, se ia câte o lingură din acest amestec, se formează biluțe între palme și se dă prin Brain Proficiency.
-Acest proces se aplică până la formarea de 8 biluțe.
Mod de servire: aperitiv sau gustare

2. Biluțe cu zmeură aromată

IngredienteMod de preparare
-120g cottage cheese/brânză proaspătă de vaci
-70g zmeură congelată
-40g făină de cocos
-3 picături de esență de portocală
-2-3 frunze de mentă tocate
-scorțișoară după plac
-20g Brain Proficiency
-Se adaugă toate ingredientele într-un blender și se mixează timp de 4 minute
-Se pune amestecul la frigider timp de 1h 
-După ce a stat amestecul la frigider, se ia câte o lingură din amestec, se formează biluțe între palme și se dau prin Brain Proficiency
Mod de servire: desert, gustare

3. Shake fructat cu Brain Proficiency

IngredienteMod de administrare
-100g zmeură proaspătă sau congelată
-50g banană (nu foarte coaptă)
-200g lapte vegetal (cocos sau migdale, la alegere fără zahăr adăugat)
-15g pudră proteică de cânepă
-15g Brain Proficiency

Se adaugă toate ingredientele într-un blender și se mixează până la obținerea consistenței dorite.
Mod de servire: gustare sau mic dejun

4. Chia Pudding

IngredienteMod de preparare
-40g semințe de chia
-90g lapte vegetal (fie cocos, fie migdale, neîndulcit)
-100g căpșuni
-40g iaurt grecesc (2-10% grăsime) sau vegetal
-o linguriță de miere de albine
-esență de vanilie, sare și scorțișoară
-10g Brain Proficiency
Se amestecă într-un borcan semințele de chia cu 50g căpșuni tăiate cubulețe, sare, scorțișoară, miere și lapte vegetal. Se pune la frigider peste noapte pentru a se forma budinca. La servire adaugați un strat de iaurt peste budincă, 50g căpșuni tăiate și Brain Proficiency
Mod de servire: gustare/mic dejun

5. Banana split

IngredienteMod de preparare
-1 banană medie și nu foarte coaptă
-100g iaurt grecesc 2-10% grăsime sau vegetal
-60g căpșuni
-10g Brain Proficiency

Se taie banana pe lungime în 2 bucăți cât mai egale, se așează pe o farfurie.
Peste cele 2 jumătăți de banane se adaugă iaurtul, căpșunile tăiate mărunt și Brain Proficiency.
Mod de servire: gustare/desert

6. Smoothie bowl – Brain Proficiency

Ingrediente (2 porții)Mod de preparare

-200g fructe de pădure congelate
-130g iaurt grecesc 2-10% grăsime sau iaurt vegetal
-jumătate de linguriță de scorțișoară
-20g unt de migdale 
-15g miere de albine
-5g semințe de in + cânepă decorticate
-5g fulgi de cocos
-jumătate de kiwi
-15g Brain Proficiency
Se adaugă într-un blender fructele de pădure congelate împreună cu mierea, scorțișoara, untul de migdale, iaurtul grecesc și se blendeuiesc până la obținerea unei consistențe de înghețată. Acest amestec se așează într-un bol. În acest moment se pot adaugă topngurile – semințe, fulgii de cocos, Brain Proficency și jumătatea de kiwi. Se lasă la frigider sau se poate servi pe loc.
Mod de servire: mic dejun/gustare/desert

7. Brain Proficiency pentru fiecare zi

O linguriță de Brain Proficiency cu un pahar cu apă
1 lingură de Brain Proficiency cu un pahar cu apă, pe stomacul gol

8. Bol de iaurt cu fructe

IngredienteMod de prepararare
-150g iaurt grecesc 2-10% sau iaurt vegetal
-150g amestec de fructe (mango, măr și căpșuni)
-15g Brain Proficiency
Într-un bol se adaugă iaurtul, frcutele tăiate sub formă de cubulețe și 15g Brain Proficiency.
Mod de servire: desert/gustare

9. Salată de fructe cu Brain Proficiency

IngredienteMod de preparare
-100g mango
-100g căpșuni
-50g măr
-o linguriță de Brain Proficiency
-zeamă de la o jumătate de lămâie (opțional)
Se taie sub formă de cubulețe sau fășii fructele alese, se adaugă într-un bol. Aceste fructe se pot amesteca cu zeama de la o jumătate de lămâie. La final se adaugă Brain Proficiency.
Mod de servire: mic dejun/gustare

10. Felii de mere și unt de migdale

IngredienteMod de preparare
-3 rondele de mere
-3 lingurițe de unt de migdale
-15g Brain Proficiency 

Tăiem un măr de dimensiune medie în 3 feliuțe pe orizontală și ungem pe fiecare felie untul de migdale, peste care adaugăm 5g de Brain Proficiency.
Mod de servire: desert/gustare

Rețetele sunt create de către nutr. Alexandra Lacurezeanu.

Motoare metabolice

La startul unui program 10-10, cunoaștem câteva date ale participanților (antropometrice, biochimice, comportamentale), însă despre motoarele lor metabolice mai puțin. Acestea ni se relevă pe parcursul celor 70 de zile împreună.

Linia de start oferă tuturor aceleeași reguli (10), același timp (10 săpt). Parcursul fiecăruia însă este unic, deoarece ține cont de metabsolism, de temperament și altele.

https://www.hotcars.com/heres-what-to-expect-from-the-2020-formula-1-season/

Chiar și în condiții similare dietetice, un om poate avea un rezultat mai bun decât altul. Poți compara o femeie la menopauză cu una în al 3-lea deceniu de viață, din punct de vedere metabolic? Și femeile la menopauză slăbesc foarte bine, dacă primesc reperele adaptate acestei etape. În grup, putem realiza că este nevoie de un FOCUS permanent pe propriul metabolism. Fiecare persoană trebuie să își descopere punctele forte pe care să le pună în contextul procesului de slăbire, și, în egală măsură, să dezvelim punctele slabe și să reușim să le aducem factori externi de susținere.

În grup observăm că unii au motoare mai puternice decât alții.

Program 10-10
https://casaignat.ro/motor-metabolic.html

În ultima ediție a programului 10-10, a fost surprinzător că motorul Lamborghini credea despre sine că este Trabant, în timp ce un participant cu motor de Trabant, se aștepta la accelerația din Lamborghini. Doar în mijlocul unui grup de oameni, descoperim cine suntem noi înșine, doar într-un grup ne putem diferenția corect și mai ales motiva corespunzător, cu resurse raționale și nu lozinci iluzorii.

Câte resurse nefolosite avem în noi? Câte impresii greșite avem despre noi înșine? Câte puncte forte deținem, dar nu știm?

Trabant vs. Lamborghini

Cum poate compensa Trabantul? Prin disciplină, prin consecvență, prin atenția la detaliu, valori depuse pe un termen lung, el poate ajunge la o întinerire metabolică extraordinară, la un potențial ridicat, la creșterea longevității și a vitalității.

Cum poate pierde Lamborghini cursa atingerii normoponderii? Prin faptul că a accelerat doar pe termen scurt, prin impulsivitate, prin a înțelege că poate, dar nu mai vrea până la capăt chiar acum. Prin a se opri să sărbătorească puterea înainte de a atinge normoponderea. Când ești primul din clasă, 4 ani la rând, nu înseamnă că vei primul din topul de business, 20 de ani mai târziu. Și un Lamborghini poate deveni Trabant…

Fiecare motor metabolic are nevoie de un manual de utilizare, care să conțină factori specifici dietetici și de lifestyle, suplimente necesare în anumite contexte fiziologice sau psiho-emoționale, predispoziții genetice, etc.

Programul educativ de slăbire 10-10 vă ajută să vă scrieți exact acest manual de utilizare a motorului dvs metabolic.

Anca Ignat-Sâncrăian

Mărturia unei studente, an I

”Voiam să vă spun că mă mențin în continuare. Desigur, am mai avut 60 kg, cam așa, dar deja știu că trebuie să am grijă când ajung acolo. Acum am 58.5kg, 3 mese pe zi (uneori mai puțin, alteori mai apare o gustare), pot mânca orice îmi place daca nu depășesc limita și când mai pun un pic pe mine, dau repede jos. De asemenea, nu mai am așa uțor retenție, iar tranzitul e destul de regulat.

Mă bucur că îmi vine instinctiv să mănânc echilibrat și simt când dieta nu mai e cum ar trebui, nu îmi mai fac griji constant pentru cât cântăresc și pot avea un program normal de masă. Cel mai important e că viața mea nu se mai desfășoară în jurul mâncării, cu gândul la ,, ce să mai mănânc” o dată pe oră sau mai des.

Nu mai e mult și se împlinește un an de când am discutat prima dată cu dumneavoastră și am început regimul. Într-un timp extrem de scurt, datorită dumneavoastră, s-a schimbat o parte din viața mea, care, dincolo de dietă, e despre stima mea de sine și bucuria de a avea corpul pe care îl am, sentiment pe care de multă vreme nu îl mai simțisem”.

(A.M., 18-19 ani, reglarea constipației, reglarea greutății corporale (-12 kg), reglarea comportamentului alimentar, creșterea stimei de sine)

Grup de suport în obezitate

Programul educativ de slăbire 10-10 oferă, în primul rând, un grup de suport persoanelor cu obezitate și suprapondere.

Ne aflăm în al treilea an de 10-10 de coordonare a grupului de suport, prin programul 10-10.

De ce un grup de suport în obezitate?

1. Stop procrastinare.

Este decisivă prima etapă în schimbarea stilului de viață. De obicei, oamenii cu obezitate și/sau sindrom metabolic au multe experiențe în regimuri de slăbire. Ei au o încredere scăzută într-un nou regim. Ei de obicei au inițiative întârziate. Patologia însăși este o dovadă că pot lăsa pe mâine ce au putut face ieri.

Primele săptămâni necesită speranță, motivație, prezența unui ”înger”, care crede el în locul lui. Cea mai grea perioadă este trecerea de la vechi la nou. Este atât de grea, încât pacienții de obicei mănâncă mult înainte de a începe un program de slăbire: ”am mâncat de toate, să pot rezista apoi”. De câte ori un obez a făcut un regim care a ținut o zi, chiar dacă era necesar 3 luni, 3 ani etc., iar această amânare va crea impresia unui efort, dar un efort lipsit de rezultate, bineînțeles. Prezența unui grup în fața căruia îți asumi un angajament va determina o mai mare concentrare, o mai mare implicare a punctelor tale forte, a abilităților și a valorilor tale pentru a reuși.

2. Experiențe similare. Transfer de experiențe.

Obezii au probleme specifice, de la probleme aparent minore (nu se pot lega la șireturi sau nu-și pot face pedichiura sau nu se pot juca cu copiii lor precum și-ar dori) la probleme majore (dislipidemie, diabet zaharat de tip II, rezistența la insulină, sindrom metabolic, hipertensiune arterială, acid uric mărit, boli osteo-articulare, boli cardio-vasculare, sindrom de oboseală cronică, sindrom depresiv-anxios, sindrom dizimun și altele). Este cunoscut faptul că un indice de masă corporală ridicat (adică obezitatea) este asociat cu creșterea tuturor cauzelor de mortalitate.

Informația primită de la nutriționistul-dietetician cu privire la slăbire este un factor major de schimbare a stilului de viață, dar nu este suficient. Pacientul obez este pus să aplice noile informații nutriționale nu într-un mediu perfect, ci este expus unei dinamice periculos de tentante: colectivul profesional, mediul familial, sărbători religioase, aniversări și alte evenimente sociale.

În cadrul grupului de suport, se discută permanent despre tehnici și strategii concrete de a reuși să ne păstrăm viața socială, familia și prietenii, colegii de muncă, în condiții care susțin și procesul de slăbire. În grupul de suport învățăm pe de o parte aceste tehnici, pe de altă parte conștientizăm și consecințele dacă nu ne schimbăm obiceiurile vechi. Învățarea este cu atât mai consistentă cu cât vedem ambele variante. Grupul de suport ameliorează stare de bine psihologică și fizică, indiferent de nivelul de stres al indivizilor. [1]

3. Creșterea aderenței la procesul de slăbire pe termen lung

În 2020 un studiu ne oferă o concluzie valoroasă: grupul de suport (online) este o tehnică eficientă de intervenție în slăbire. [2]

O metaanaliză a studiilor din perioada 2004 – 2015 a evaluat factorii de aderență în procesul de slăbire ca fiind: programe de monitorizare, grup de suport, programe care urmăresc și evaluează frecvent modificările dietetice. [3]

Grup de suport

Grupul de suport oferit prin programul educativ de slăbire 10-10 se formează în câteva etape specifice:

  • etapa de înscriere, cu respectarea criteriilor programului 10-10
  • etapa de selecție – Chestionar + Interviu cu coordonatorul programului (chestionar de comportament de grup, chestionar de comportament alimentar, chestionar cu privire la alimentație)

Grupul de suport este un factor esențial în eficiența programului de slăbire 10-10. Alături de arhitectura nutrițională a programului, grupul de suport crește aderență, motivația și, în special, crește gradul de conștientizare a actului alimentar, aspecte care vor conduce către un grad redus de recurență a obezității.

În Tratatul de psihoterapie de grup, psihoterapeutul Irvin D. Yalom enumeră succint câteva oportunități ale terapiei de grup:

  • primirea și oferirea susținerii
  • exprimentarea de noi comportamente
  • dobândirea înțelegerii propriilor gânduri, sentimente și comportamente prin examniarea tiparelor relaționale
  • dobândirea înțelegerii gândurilor, sentimentelor și comportamentelor altor oameni
  • îmbunătățirea încrederii în propria persoană, îmbunătățirea imaginii de sine și a stimei de sine
  • traversarea unei schimbări personale în interiorul grupului cu așteptarea de traversarea a acelei învățări în viața din exteriorul grupului.

Referințe bibliografice:

  1. Verheijden, M W, et al. “Role of Social Support in Lifestyle-Focused Weight Management Interventions.” European Journal of Clinical Nutrition, vol. 59, no. S1, 28 July 2005, pp. S179–S186, 10.1038/sj.ejcn.1602194.
  2. Ufholz, Kelsey. “Peer Support Groups for Weight Loss.” Current Cardiovascular Risk Reports, vol. 14, no. 10, 22 Aug. 2020, 10.1007/s12170-020-00654-4.
  3. Rogers, Marla, et al. “Weight-Loss Intervention Adherence and Factors Promoting Adherence: A Meta-Analysis.” Patient Preference and Adherence, vol. Volume 10, Aug. 2016, pp. 1547–1559, 10.2147/ppa.s103649.

Risipa, bugetul și emoțiile

Puteți asculta articolul ”Risipa, bugetul și emoțiile”.

Mâncatul haotic crește nu doar greutatea, ci și bugetul și risipa de alimente și de emoții.

Multe consultații sunt ore de inspirație prin povestea pacienților.

Q., este o femeie mai matură decât vârsta, prin greutatea corporală, prin convingeri și percepții. La prima întâlnire, am analizat anduranța, pe care acum la o sută de zile de colaborare a și dovedit-o. Era atât de doritoare să se uite în oglindă și să se vadă fără coșuri purulente, fără dispoziții perturbatoare, fără kilograme care cântăreau mult, spre obezitate morbidă. Bunul ei ascundea o foame de a face ascultare și a reuși. Era pregătită să atingă culmi pe care și le fixase intangibile.

Q. avea și analize care să ne motiveze să fim meticuloși în abordare, perioadă de perioadă am putut evidenția și ameliorarea inflamației, rezistenței la insulină și a vitaminei D.

Mulți, printre care și Q. sunt uimiți de estomparea balonării, chiar din primele săptămâni. Însă puțini mi-au spus detaliile pe care vi le prezint în aceste rânduri, pe care Q. le-a relatat.

Partea 1: ”Un om sănăntos (la regim) consumă mult mai puține resurse și nu mai face atâta risipă, că nu mai aruncă mâncare, că s-a stricat. Banii pe care îi dădeam pe mâncare înainte erau mult mai mulți, cheltuiam foarte mult”. 

Q. trage niște semnale extraordinare. M-a dus direct cu gândul la o discuție cu doi studenți de la Facultatea de Nutriție și Dietetică, cărora le dădeam direcții de creare a meniului pentru un pacient cu cancer. Doream un meniu în care pacientul să se încadreze în 300 lei/ pe săptămână (o parte dintre produsele cumpărate rămâneau pentru consum pentru întreaga lună). Ne încadram într-o sumă de 35 lei/zi. Un alt criteriu era timpul și efortul depuse în preparare meselor de către pacient/aparținător și utilizarea eșalonată a alimentelor, în funcție de perisabilitatea lor.

Spre a fi înțeleasă, o legătură de pătrunjel se poate folosi cu prioritate, pentru a ne bucura de prospețimea cea mai ridicată. Se poate presăra pe crema tartinabilă de pește de dimineață, peste supa de la prânz și restul se poate pune peste o salată, la cină. Altfel se aruncă ”neîngrijită și uitată” în frigider, care va determina: lipsa nutrienților, alimente aruncate, bani pierduți.

Când cumpărăm prin pofte, bugetul alocat hranei va fi foarte ridicat. A cumpără după criterii de calitate implică inclusiv învățarea de principii de nutriție, de noi metode de gătire, de noi rețete. Iată cum a ști determină a avea. După ce vom ști mai multe, vom avea mai multe aspecte ameliorate în viețile noastre: sănătate, energie, mai puțină risipă de alimente și bani.

Toată săptămâna mi-a răsunat în minte acest slogan: ”un om sănătos consumă mai puține resurse”.

Pregăteam în 2018 o conferință despre subiectul Abordarea obezității prin nutrigenetică. Atunci am pătruns mai mult în cât ne costă pe noi înșine și ce impact economic are obezitatea. Creşterea costurilor medicale diferă substanţial dacă obezitatea este moderată sau severă, precum şi în funcţie de factori demografici, cum sunt vârsta şi rasa. Costuri cu obezitate: 2 trilioane de dolari/mondial/an (2014) în comparație cu 113 miliarde de dolari/mondial/an (costuri în bolile neoplazice).

Costurile directe ale obezității:

  • costurile apărute în urma utilizării excesive a ambulatorului, 
  • spitalizare, 
  • farmacoterapie, 
  • teste de laborator sau radiologice, 
  • îngrijiri pe termen lung, din cauza afecţiunilor favorizate de excesul de greutate (de exemplu boli cardiovasculare, cancer, osteoartrită).

Partea a două: ”Părinții mei s-au întors spre mine din nou, mă ajută cu carnea din ferme, ei găsesc carne curată pentru mine. Emoțiile care vin cu greutatea în plus sunt numeroase …. Este prima lună în care am fost stabilă emoțional, la menstruație. Se observa o sensibilitate, dar mult mai redusă ca înainte”.

Ultima parte este subiectul multor cărți, cursuri, teorii și principii de psihologie, care este un domeniu diferit, dar complementar cu nutriția. Vă pot spune însă că un regim și un lifestyle sănătos determină emoții pozitive. Nu putem aștepta să avem mai întâi emoții pozitive, ca apoi să ne înscriem la un regim de viață. Odată ce vom stabiliza răspunsul insulinei, vom putea consuma mai ușor alimente recomandate, ca apoi să generăm emoții adecvate. Aici voi insera o vorba a altei paciente: ”Nu putem aștepta ca emoția să ne schimbe acțiunile, ci trebuie să faci o acțiune, ca apoi să te aștepți la alte emoții.” (M.)

Puteți asculta articolul ”Risipa, bugetul și emoțiile”.

Anca Ignat-Sâncrăian

Fir retrospectiv 2021

Casa Ignat pentru Sănătate vă oferă, anual, un fir retrospectiv al activităților de nutriție-dietetică.

Scopul acestor sinteze este de a ne exprima, prin date, calitatea serviciilor oferite, obținute prin muncă consecventă și învățare continuă.

Munca consecventă calculată în număr de ore

  • 1000 de ore dedicate consultațiilor totale de nutriție
    • 453 de ore de consultații generale de nutriție
    • 60 de ore dedicate consultațiilor de nutriției de precizie (intermediate prin teste de microbiom intestinal, nutrigenetica)
    • 70 de ore dedicate consultațiilor de nutriție în cancer
    • 165 de ore de coordonare de grup, prin cele 5 ediții ale Programului educativ de slăbire 10-10
    • 125 de ore adresate programului Nutriție Aplicată
    • 140 de ore de monitorizare nutrițională

Am reușit să susținem stagii de practică, ca în anii precedenți:

  • 10 ore cu studenții din anul III, de la Facultatea de Nutriție-Dietetică, UMF Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca.
  • 14 ore oferite unui număr de 2 studenți din anul al III-lea, adresat ”Alimentației adjuvante în cancer”.
  • 2 ore oferite studenților de anul I, la masterul de ”Gastronomie, Nutriție și Dietetică”, USAMV, Cluj-Napoca.

Cursuri pe care le-am urmat în anul 2021 pentru învățarea continuă:

  • 26-28 Septembrie 2021: Al 14-lea Congres Internațional de Nutrigenetică și Nutrigenomică (certificat)
  • 25 Septembrie 2021: Curs de Nutrigenetică și Nutrigenomică, director de curs: Martin Hohlmeier, SUA (certificat)
  • August: ”Principles of Fasting Lifestyle”, American Nutrition Association (certificat)
  • August: Curs de ”Dieta ketogenică în chimioterapie” susținut de nutriționist Martha Tettenborn, Canada (certificat)
  • Iunie-Iulie: Design de curs (6 module), coordonator Mara Manea
  • Iunie 17:  Certificate of Continuing Professional Development for LIVE WEBINAR The iron revolution why less is more, provided by Biogena Academy (certificat)
  • Iunie 14: conferința “Rolul epigeneticii in cancer”, organizate de echipa Spheresea, speakerii au fost Dr. Ramona Dumitrescu și Dr. Mihai Niculescu. (certificat)
  • Aprilie 1: The D-Lightfully Controversial Vitamin D: health benefits from birth until Death, provided by Biogena Academy, (Continuing Professional Development)
  • Februarie-Iulie: Cursul ”Dieta ketogenică în cancer” realizat de American Nutrition Association (in curs de certificare)

Anul 2021 a adus și împliniri profesionale, reușite propuse cu pacienții noștri, dar ne-a oferit și suferința pierderii unor pacienți dragi. Aici doresc să-l amintesc pe prietenul nostru, Sorin Roșu, al cărui curaj de a lupta cu cancerul l-a făcut să fie veșnic viu în amintirea noastră. Sorin a reușit să lungească și să înmulțească anii, de la 3 luni la 2 ani, pe care i-a trăit cu atât de multă demnitate, cu atât de mult bun simț.

Dintre pacienții oncologici cu care lucrez consecvent, am alături, sub observație, peste 70% supraviețuitori, cărora le sunt recunoscătoare pentru încredere și adaptare.

Anul 2021 a marcat, pentru mine și pentru colegii primei promoții ai Facultății de Nutriție-Dietetică din România, 10 ani de carieră în acest domeniu. Drept simbol aniversar, la nivel național, a avut loc înființarea Colegiului Național al Dieteticienilor din România, pentru care mă implic ca membru, pe teritoriul Cluj.

Aș dori să mulțumim tuturor clienților și pacienților noștri pentru răbdarea, încrederea și pentru faptul că creștem împreună. Vă suntem recunoscători că ne ajutați să fim mai buni.

În loc de concluzie, aș dori să vă îndemn să aveți încredere că alimentația poate aduce o diferență în viețile noastre, cu un efort mic.

Anca Ignat-Sâncrăian

”Acum mă poate ține soțul în brațe”

Pornirăm la drum în 19 Mai, iar în 28 Octombrie am încheiat 2 ediții consecutive ale programului 10-10

Cele 3 persoane au reușit să slăbeacă împreună 52 kg și au topit 35 cm de la nivel abdominal, ceea ce atinge o eficiența a grupului mai mare decât ne propunem noi inițial de 90%.

Câteva dintre beneficiile măsurabile ale acestui grup:

  • Optimizarea analizelor de sânge (profilul lipidic, vitamina D, feritina și fier
  • Ținerea sub control a glicemiei și a insulinei
  • Optimizarea tensiunii arteriale
  • Creșterea gradului de energie
  • Optimizarea comportamentului alimentar

Poate voi, dragi cititori, veți spune în sinea voastră….”Da, dacă au timp și chef, bineînțeles că ele pot, le este ușor în viață”. Aș dori să vă spun că toate cele 3 participante s-au confruntat cu probleme majore (diagnosticul cu o boala canceroasă a unui părinte, diagnosticul cu o boală genetică a unui copil, tratamentul pentru o sarcină în urma pierderii uneia). Acestea au determinat nu anularea procesului de slăbire, ci implicarea lor prin înțelegere, susținere și motivare de a face ce se poate mai bine în contextul dat.

Ce credeți voi că este mai greu: să te ajuți pe tine însuți/însăți sau să lași totul deoparte pentru a face totul pentru cel mai drag și iubit om de pe pământ?!

Am observat în acest grup că de fapt nu trebuie să alegem între aceste două aspecte, ci trebuie să fim conștienți că avem nevoie să învățăm să le facem pe ambele cât mai bine: să avem grijă de noi înșine și să ne ocupăm cu iubire de cei dragi.

Ce schimbări apar în momentul în care vechiul obez devine normoponderal?

  • La nivel personal: ”mă simt împlinită”, ”o perioadă de transformare în bine”.
  • La nivel familial: ”mă poate ține soțul în brațe”
  • La nivel social: ”s-a schimbat atitudinea colegilor în bine, mă ascultă mai mult”

Timpul este perceput că trece repede, pe parcursul programului 10-10. Aici se impune atenția participanților pe a fi conștienți de noul lor contur, de noua lor circumferință, de noua greutate. Sunt rugați să schimbe garderoba, doar pentru a avea o nouă dovadă că numerele lor actuale sunt mult diferite. La finalul programului, de obicei se ajunge la concluzia că a fost cu mult mai ușor decât se așteptau și deși au avut eficiența ridicată, nu se simte că au dat din ei 100%.

Puterea noastră este atât de mare, însă de multe ori prea neutilizată pe acțiuni care privesc propria persoană. Obezitatea este o patologie care este tratată doar dacă pacientul recunoaște că este bolnav de această boală, altfel obezitatea este doar, în mintea lor, un contur mai mare peste cel normal.

Anca Ignat Sâncrăian

”Puteam să am atâția ani mai buni!”

Înainte de programul 10-10, pacienta avea dureri menstruale de intensitate mare, 10 (de la 1-10).

După 4 luni de terapie nutrițională, de la un ciclu la altul s-a simțit o ameliorare semnificativă, ajungând la ultimul ciclu să nu mai ia medicația pe care o lua periodic și să aprecieze gradul de durere ca fiind suportabil, de nota 5.

Alte schimbări specifice acestei perioade:

  • reducerea poftelor de dulce
  • absența balonării
  • fără distensie abdominală

Pacienta a slăbit în aceste 4 luni 13 kg și a scăzut 10 cm în circumferința abdominală.

În urma evaluarii acestui progres, ne împătășește:

Puteam să am atâția ani mai buni. Nu m-am gândit niciodată că ce mâncăm zi de zi are vreo legătura cu durerile menstruale. Având de la primul ciclu menstrual, când eram normoponderală, nu m-am gândit că se poate schimba ceva în durerea mea lunară.”

Îi dorim ani buni și perioade lunare specifice blânde și line.

Programul 10-10, ediția VI.

Programul educativ de slăbire 10-10 este construit sub forma terapiei de grup, cu întâlniri săptămânale și monitorizare zilnică. Metoda programului de slăbire este construită nu pe calorii, ci pe răspunsul insulinei la alimentație. Această metodă include șabloane de construcție a meselor, harta de alimente, dar mai ales justificațiile din spatele fiecărei acțiuni.

Programul 10-10 își propune să educe. Știu,…, mulți ar crede că este plictisitor, însă cele mai frumoase feedback-uri sunt cele despre gratitudinea participanților cu privire la cunoașterea lor și la conștientizarea lor asupra comportamentului alimentar și asupra alimentației lor cotidiene.

Programul 10-10

IDEI din ediția VI

  • La penultima ședința (10 din 11), am evaluat unele întrebări din cele 3 chestionare, atent create, specifice etapei de început, de selecție a persoanelor. La întrebarea: ” Pe o scară de la 1-10, cât de importantă este mâncarea în asigurarea plăcerii?”, s-a răspuns inițial ”15, dacă scara ar permite”, iar la finalul programului ”4-5”. Majoritatea au înregistrat reducerea cu 50% al acestui parametru.
  • La ultima ședință, ne-am bucurat de o eficiență medie a grupului de 75% și de o evaluare excelentă a unor noi principii de sănătate.
  • Ne bazăm mult pe parametri măsurabili, pe analize de start și de final, pe analiza unor convingeri care ne pot ghida și prost în viață.

Absolventul de 10-10 mănâncă mai variat, chiar dacă eliminăm din alimentația lui alimentele pe care înainte le consuma chiar zilnic.

Însă cum putem avea alt rezultat, dacă nu schimbăm nimic?

Una dintre participante mi-a dat ca feedback că ”am reușit să înțeleg un motiv atât de personal care să mă facă să mănânc legume sau să beau apă sau să dorm”. Degeabă dăm sfaturi, noi ca nutriționiști, dacă nu putem demonstra sau dovedi clientului cu ce ar fi el diferit, dacă ar face ascultare.

Când adultul uită să mai învețe, dar are așteptarea de a ști, se naște un conflict puternic, însoțit de dezamăgire.

Nu există short-cut-uri nici în viața frumoasă, nici în alimentația nutritivă. Industria ultraprocesată vă oferă short-cut-uri atât în alimentație, cât și în longevitatea dvs.

Dar, ție, cititorule, îți spun că putem învăța elegant, fără efort, fără consum, chiar bucurâdu-ne de rezultat. Nutriția nu este cunoscută cu adevărat, instrumentele ei sunt în continuă dezoltare și beneficiile sunt promițătoare.

Când un om intră în programul 10-10 este confuz, este speriat, se simte obosit. Când un om încheie programul 10-10 are o strălucire în ochi, asemănătoare omului atins de ceva măreț.

Ne dorim să putem coordona cât mai multe grupuri de oameni, despre care vom spune că au fost odată obezi, dar au uitat cum este.

Anca Ignat-Sâncrăian