Arhive etichete: Nutritionist Anca Ignat

Cum a fost la conferința Abordări dietetice, 2023?

Conferința ”Abordări dietetice în optimizarea greutății corporale” organizată de Casa Ignat, în 21.10.2023, a primit numeroase impresii pozitive din partea participanților, invitaților și din partea partenerilor noștri.

Conferința a fost creată din sentimentul de recunoștință adus tuturor pacienților Casei Ignat, pe parcursul celor 12 ani de profesie și al celor 4 ani ai Programului Educativ de Slăbire 10-10 (adresat grupului), pe care-i sărbătorim în luna Octombrie 2023.

Conferința a fost divizată în trei părți, astfel:

1. Incidența, controversa definiției obezității, cauzele obezității (interacțiunea dintre factorii biologici și factorii de mediu. Invitatul special al acestei părți a fost Prof. Dr. Nadim Al Hajjar.

2. Oameni care formează specialiști în domeniul nutriției și care își asumă activități de informare și educare a publicului larg. Invitați: Dr. Laura Gavrilaș (Asociația Dieteticienilor din România) și Prof. Dr. Dan C. Vodnar (proiectul Știință cu sare și piper).

În cadrul acestei etape, am continuat cu subiecte despre Factorii de aderență și Principiile Fundamentale în procesele de slăbire susținute de Casa Ignat.

Am avut alături de mine colabortori dieteticieni ai Casei Ignat: Cristina Brumar și Alexandra Lacurezeanu.

Am atins subiectul Controlul Complicațiilor în Obezitate și am discutat despre suplimentele produse de compania austriacă Biogena, iar invitatul nostru din partea companiei a fost Fabian Haberle.

3. Setul de acțiuni – transmis de către trei pacienți ai Casei Ignat, pacienți care au obținut slăbirea și au reușit menținerea la greutatea optimă pe parcursul 1, 2 respectiv 3 ani. Pacienții noștri au reușit să transmită reperele lor de reușită specifice etapei de slăbire și de menținere.

Cele 2 pauze au fost susținute de cafea mineralizată, alimente funcționale, suplimente, cărți oferite de către partenerul nostru principal Biogena și de parteneii Gook și Delicii Sănătoase.

Locația aleasă Centrul de Biodiversitate a fost posibilă prin parteneriatul cu USAMV, mulțumind profund pentru cadrele superbe și florile locului doamnei Sorina Dârjan.

Am avut mulți voluntari dinamici, studenți ai Facultății de Nutriție-Dietetică, UMF, coordonați de Carmen Iacov, care ne-au oferit prompt ajutorul lor incredibil.

Am avut parte de cei mai calzi participanți:

Simbolul procesului meu de slăbire

În cadrul conferinței, am susținut expoziția ”Simbolul procesului meu de slăbire”, unde 31 de pacienți care au slăbit sub umbrela Casei Ignat au ales o fotografie ca metaforă a procesului lor de slăbire și un text explicativ asociat acesteia. Publicul a ales doi câștigărori. Puteți să ne lăsați și voi un mesaj, cu numărul care rezonează cel mai mult cu dvs, în comentariu la acest articol.

Vă mulțumim tuturor pentru bucuria cu care ați îmbrățișat această conferință. Ne propunem să o susținem anual și să o dedicăm pacienților preocupați de obținerea și menținerea la greutatea optimă.

Anca Ignat-Sâncrăian

Conferința creată de Casa Ignat în 21 Octombrie 2023

Vă invităm la conferința Abordări dietetice în optimizarea greutății corporale, organizată de Casa Ignat, în data de 21 Octombrie 2023, ora 9:30, la Centrul de Biodiversitate, Calea Mănăștur 3-5, USAMV, Cluj-Napoca.

Experiența adunată la Casa Ignat ne oferă o perspectivă complexă asupra obezității. Acest fapt ne invită pe fiecare dintre noi la o continuă aprofundare a subiectului și la formarea unei comunități de suport și înțelegere, pentru a vedea în viitor o reducere a incidenței obezității atât la adulți, cât și la copii, în țara noastră. Împreună, prin cunoaștere, putem face mai mult pentru societatea noastră. În acest scop, am creat conferința Abordări dietetice în optimizarea greutății corporale, pentru a conștientiza, pentru a ne informa, pentru a ne inspira, pentru a acționa concret.

Formular de înscriere

Cine ne-a determinat să susținem conferința?

  • Persoanele care au nevoie de o comunitate pentru optimizarea greutății corporale și pentru menținerea ei
  • Aparținătorii (părinți și copii) care se simt neputiincioși în a-și ajuta membrii familiei care suferă de obezitate
  • Pacienții cu grade diferite de obezitate alături de care am parcurs drumul spre o greutate optimă
  • Oamenii care, din lipsă de înțelegere și cunoaștere, judecă aspru persoana cu obezitate

Obiectivele conferinței:

  1. Conștietizarea complexității obezității
  2. Informarea și educarea privind principiile fundametale științifice și metodele actuale folosite de Casa Ignat
  3. Împărtășirea din cazuistica Casei Ignat (intervenții de succes)
  4. Initiațive locale care inspiră la menținerea unui stil de viață sănătos
  5. Implicarea societății prin acțiuni la îndemână

Formular de înscriere

La ce să vă așteptați de la această conferință?

  1. Perspective ale experților. Am invitat specialiști din domeniul Nutriției-Dieteticii, dar și din domenii conexe (Medicină, Psihologie, Știința și Tehnologia Alimentelor) pentru a aduce în fața voastră viziunea lor asupra obezității.
  2. Abordări bazate pe dovezi. Credem în puterea științei de a ne ghida alegerile. Conferința noastră va aprofunda cercetări și studii despre dietetică și pierderea în greutate, asigurându-vă că primiți informații actualizate.
  3. Instrumente care țintesc controlul complicațiilor obezității
  4. Rezultate concrete. Cunoștințele sunt puternice atunci când sunt aplicate. Participanții vor avea ocazia să întâlneacă oameni care au reușit.
  5. Acțiuni esențiale la îndemăna tuturor.

Cui ne adresăm?

Conferința se adresează:

  • Persoanelor care au nevoie să scadă în greutatea corporală
  • Aparținătorilor de persoane care suferă de obezitate
  • Persoanelor aflate la etapa de menținere, după ce au parcurs procesul de slăbire
  • Publicului larg, cu sau fără probleme de greutate, care dorește să cunoască mai multe despre subiectul ales.

Speakeri și invitați speciali

Gazda dumneavoastră

Anca Ignat-Sâncrăian

  • Nutriționist-Dietetician, 2011
  • fondatoarea Casa Ignat pentru Sănătate SRL
  • >5000 de ore de consultații de nutriție (oncolgice, metabolice)
  • >100 de conferințe naționale și webinarii
  • a conceput Programul educativ de slăbire 10-10, adresat grupului
  • Mai multe: https://casaignat.ro/anca-ignat-casa-ignat.html

Alături de Anca, vor fi prezenți invitați de mare calitate, cu o bogată experiență, care își asumă pe lângă rolurile lor de a forma specialiști și rolul de expune informații actuale, de calitate către populația generală.

Dr. Laura Gavrilaș

  • Nutriționist-Dietetician, 2012
  • Șef lucrări în cadrul disciplinei Bromatologie, Igienă Nutriție, UMF, Cluj-Napoca
  • Președinte Asociația Dieteticienilor din România https://www.asociatiadieteticienilor.ro
  • Membră a Consiliului Național al Colegiului Dieteticienilor din România
  • Co-fondator Healthy & Tasty by Laura
  • Mai multe: www.lauragavrilas.ro

Prof. Dr. Dan C. Vodnar

  • Profesor universitar de Gastronomie Moleculară şi Biotehnologii alimentare, USAMV, Cluj-Napoca 
  • Prorector responsabil cu cercetarea
  • Top 2% oameni de știință din lume în domeniul științei alimentelor
  • Membru al Academiei Europaea
  • Consultant, Expert Evaluator, Comisia Europeană, Bruxelles
  • Inițiatorul proiectului Știință cu sare și piper: https://stiintacusaresipiper.ro
  • Mai multe despre Dan: https://danvodnar.ro

Prof. Dr. Nadim Al Hajjar

  • Medic primar chirurg
  • Profesor Universitar 
  • Medic doctor (MD)
  • Doctor în medicina (PhD)
  • 62 articole publicate în extenso în reviste cotate ISI Thomson Reuters în calitate de autor (30 de articole) și co-autor.
  • 82 de articole publicate în rezumat în reviste și volumele unor manifestări științifice cu ISBN sau ISSN
  • Mai multe: https://www.reginamaria.ro/medici/prof-univ-dr-al-hajjar-nadim

Parteneri

  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), Cluj-Napoca
  • Biogena – o companie focusată pe sănătate, bunăstare și nutriție, care produce suplimente alimentare bazate exclusiv pe principiul substanței pure.

Detalii de înscriere

Descoperă factorii esențiali pentru un proces de slăbire sustenabil, bazat pe știință și rezultate la CONFERINȚA creată de Casa Ignat din 21 Octombrie 2023.

Datele generale ale conferinței

  • Titlul conferinței: Abordări dietetice în optimizarea greutății corporale
  • Data: 21 Octombrie 2023
  • Ora: 9:30
  • Durata: 4 ore
  • Locația: Centrul de Biodiversitate, Calea Mănăștur, nr. 3-5, USAMV, Cluj-Napoca
  • Organizator: Casa Ignat Pentru Sănătate SRL
  • Partener comercial: Biogena

Formular de înscriere

Folosiți codul CASAIGNAT25 pentru o reducere de 25 %, valabil până la 1Octombrie 2023, inclusiv.

Ne dorim să avem un eveniment prin care să ne simțim cu toții inspirați și motivați în a ne implica fiecare dintre noi pentru o viață sănătoasă, pentru o familie sănătoasă, pentru o societate sănătoasă.

Program de slăbire 10-10 (etapa de înscriere)

Puterea de a spera că vei fi din nou cu normopondere

Ne aflăm în etapa de selecție a participanților pentru noua ediție a programului educativ de slăbire 10-10. Ne dorim să avem un grup armonios, care va susține acest proces metabolic. Înainte de a face înscrierea la un program de slăbire, pacientul traversează o perioadă inundată de emoții, o perioadă dificilă de a decide care specialist/program este potrivit pentru el însuși.

Părerile contradictorii dintre specialiști, dietele gratuite de pe internet, eșecurilor proprii sunt doar câteva motive pentru care se amână începerea unui program de reglare a greutății corporale.

Alți factori care determină procrastinarea:

  • ai impresia despre metabolismul tău că nu mai colaborează cu tine și nu va răspunde la nimic. Pentru că ai adunat deja câteva eșecuri importante, mulți dintre noi își caracterizează metabolismul ca fiind foarte lent. De 4 ani de terapie nutrițională în grup, majoritatea pacientelor (cu sau fără menopauză, cu sau fără colecist, cu sau fără adicție de dulce) slăbesc prin aplicarea setului de reguli. Grupul ne învață despre universalitatea problemelor noastre, iar misterul unicității metabolice este ușor-ușor înlocuit de convingerea că metabolismul tău este chiar suficient de bun cu tine.
  • ai impresia că știi foarte multe și că ai încercat foarte multe. Nu te contrazic. Însă ai văzut vreodată ordine într-un haos? Cineva trebuie să intre și în teoriile tale adunate, pentru ca unele să fie spulberate prin argumentații, iar altele luate de la nivelul inferior de teorie și înalțate în practica cotidiană. Iar asta implică o adevărată măiestrie, să poți să faci din pacient un om al acțiunii, un om al măsurării rezultatelor.
  • ai convingerea că o dietă implică anularea tuturor plăcerilor rapide. Nu te înșeli complet. Unele plăceri sunt interzise, însă sunt alte moduri de a simți entuziasm și bucurii din ceea ce tu vei face zi de zi. Multe feedbackuri din programul 10-10 constau în faptul că ”nu mai am pofte de dulce”,”nu mai simt frustrare, pentru că primesc explicații”, ”simt bucurie că dobândesc cunoaștere”, ”am o mare satisfacție că îmi controlez singură cu un efort mediu greutatea”.

Emoția care stă în antecamera perioadei de înscriere este foarte mare. Și pentru că ne dorim să vă reducem stresul, iată câteva din etapele care preced startul programului 10-10:

  • Pacientul face înscrierea aici pe site: https://casaignat.ro/program10-10
  • Va primi un email prin care este rugat să completeze două chestionare de comportament alimentar și de grup și o fișa dietetică
  • Va fi sunat de către mine (Anca) pentru a ne cunoaște, pentru a ne asigura că obiectivele sunt realizabile și așteptările sunt cele pe care le putem atinge prin program. Parcurgem chestionarele împreună și evaluăm că programul este unul potrivit sau nu pentru tine.
  • Dacă decidem în etapa anterioară să mergem mai departe împreună, vom indica să se facă setul de analize necesar startului programului 10-10.
  • Se va forma un grup privat cu toți participanții, iar de acolo suntem împreună 70 de zile.
  • Ședințele de grup sunt săptămânale, miercuri, de la 8.30-10.00, online, prin zoom.

Emoția pacientului la înscriere, emoția lui la prima noastră întâlnire online sunt mereu simțite de către mine, ca dietetician. Deși lucrez de 12 ani în cazuri oncologice și sunt obișnuită cu emoții adânci, aș dori să-ți spun că și în patologia obezității emoția este tare puternică. Bineînțeles că și eu am emoții să te pot ajuta, să te pot cunoaște, să te pot motiva atunci când ai nevoie. Dar dacă îmi vei simți implicarea și prezența, emoția cred ca va fi cu mult diminuată.

Ce-i determină pe unii pacienți să se înscrie? Iată câteva exemple:

1. ”Grija pentru sănătate/frică de a fi bolnav”

I.T. s-a înscris la ediția 10-10 din aprilie 2023, iar astăzi (august 2023) are deja -14 kg slăbite. În fișa ei de înscriere ea ne spune ce a determinat-o să ofere o șansă:

” Grija pentru sănătate. Desigur și aspectul fizic. Faptul că se tot adună kg în plus și nu mai pot să opresc asta, de una singură, m-a determinat să cer ajutor.”

2. ”Încrederea în specialist”

”Abia am așteptat să dau de o persoană care să mă ajute să schimb ceva în stilul meu de viață pe termen lung”, mi-a spus B. în 17 ianuarie, la prima consultație, când suferea de obezitate de grad I. Astăzi B are 20 de kg slăbite, este la o greutate optimă și are o gândire pozitivă cu privire la menținere.

3. ”Succesul prietenelor care au urmat programul 10-10 și dorința de a schimba ceva la 40 de ani.”

4. ”Sprijinul adus de grup, aflarea de instrumente noi care să mă ajute în atingerea obiectivelor de slăbire sănătoasă”

5. ”Nevoia de a slăbi controlat și urmărit de către cineva pentru a duce la bun sfârșit acest obiectiv”

6. ”Nu găsesc motivația singură.”

7. ”În ultimii 3 ani, în perioada de premenopauză și de când am intrat în perioada de menopauză ( 1 an), m-am îngrașat 22 kg. Nu mai reușesc să slăbesc fără ajutor. Am întâlnit pe cineva care este pacientul dvs, am văzut rezultatele și-mi doresc să urmez programul dvs”.

Ne propunem să formăm un grup frumos și pentru următoarea ediție a programului 10-10. Suntem în etapă de selecție și vă invit să analizați dacă programul 10-10 este potrivit pentru dvs.

Anca Ignat Sâncrăian

Testimonial program 10-10

”Momentul când iei decizia și te înscrii în program este foarte important. În cazul meu, a fost atunci când am realizat că modu în care mă văd eu sș modul cum arăt sunt într-o disconcordanță foarte mare.  Evitam să apar în poze, sau să mă uit în oglindă, nu probam hainele în magazine… Și toate astea pentru că știam că am un grad deja mare de frustrare. Ce sens avea să mai adaug înca unul?! Dar de la a conștientiza că nu îmi este bine, până a face ceva în sensul ăla, a fost un drum lung. 

Când am intrat în program, am ales să-mi las prejudecățile și toate cunoștiințele legate de slăbit la ușă. Procesul nu este simplu și ușor. La început te lupți mult cu tine, cu cei apropiați ție și mai ales cu zidurile pe care le-ai construit în jurul tău atâta timp. Dar dacă ești persverent și dedicat, o să ai rezultate. 

Eu încă mai am de slăbit și de schimbat în modul în care mă văd, mă simt și mă respect. 

Dar vă garantez că e cel mai frumos lucru pe care îl fac pentru mine în ultimii 10 ani. 

Programul nu este un cadou, dar este ceva ce cred că toți merităm, atunci când suntem pregătiți”. 

R.B. participant al programului 10-10, 2023

Testimonial program 10-10

”Nu-mi vine sa cred ca au trecut 10 saptamani de cand am inceput acest program. Ma simt mult mai plina de energie.

Imi amintesc primele zile ale programului, eram dupa sarbatori, stiam ca pe 25 ianuarie va incepe programul. Eram plina de speranta, dar si de scepticism pentru ca in ultimii ani avusesem multe ups and downs pe cantar.

Dupa sarbatori “reusisem” sa ajung la greutatea pe care o aveam cu a doua sarcina in luna a 9-a. Pentru ca in ultimii ani ma chinuisem cu diverse diete, stiam ca va fi foarte dificil. In plus, analizele mele hormonale deja ridicau un semn de alarma. Rezistenta la insulina crescuse, iar dereglarile menstruale erau tot mai dese.

Atunci cand am citit regulile programului pentru prima data, am descoperit pe lista de alimente permise multe alimente pe care eu incercam sa le evit de ani de zile. Am realizat ca intr-adevar simt lipsa acelor alimente pentru ca imi facea placere sa le consum. De asemenea, lista de alimente interzise/limitate continea multe alimente pe care eu le consumam zilnic, dar dieta nu mai dadea rezultat. Imi era tot mai greu sa nu ajung la cina sau dupa cina sa “rup frigiderul”.

In prima zi de dieta am savurat fructele de la micul dejun, le evitasem ani de zile. Evitam ciorbele pentru ca evitam painea si credeam ca nu pot manca ciorba la pranz si sa nu mor de foame la cina. Imi amintesc cu placere cum am savurat și cat de satisfacatoare a fost prima farfurie de ciorba consistenta, cu smantana si paine. 

Apoi cantarul a inceput sa se miste si mi se parea incredibil de usor. In primele doua weekend-uri am fost la ski. Mi-am pus ciorba intr-un termos de mancare, la pranz era inca fierbinte si dupa ce am mancat  nu ma tenta deloc mancare din restaurant.

Monitorizarea zilnica intr-adevar face diferenta. Incercasem alte programe cu diversi nutritionisti, dar lucrurile mergeau 2-3 saptamani si apoi cedam tentatiilor. Renuntam in scurt timp pentru ca, asa cum zice Anca, „obezul minte si se minte”. De data asta este diferit. Si sunt hotarata sa continui programul pana imi realizez visul de a ajunge la normopondere”. 

Anamaria

A.C. a facut parte din programul educativ de slăbire 10-10, ediția 18 (25 Ianuarie – 5 Aprilie 2023) și a slăbit 9,6 kg, iar circumferinta abdominala s-a redus cu 17 cm. De la un Indice de Masa Corporala de Obezitate grad 1 este astăzi la granita cu Supraponderea. Anamaria a decis sa continue programul 10-10 avansati pentru a ajunge la normopondere.

Update în 30 August. Anamaria a slăbit până în acest moment 20 de kg și este în programul 10-10 avansați, care se încheie în Octombrie. Iată o mică mărturie de la -20kg din partea ei:

”Mulțumesc mult, mulțumesc tuturor! Adevărul e că mă simt ca o adolescentă, nu cred că sunt aceeași persoană care în luna ianuarie a pornit în această minunată călătorie. Sunt foarte mândră de ceeea ce am realizat, nu cred că m-am simțit atât de bine niciodată în corpul meu de femeie. Și sunt convinsă, tot mai convinsă,că fiecare dintre noi iți poate realiza visul, acum că avem rețeta magică(Mulțumim. Anca 🥰 )

Energia o simt zilnic, dar sâmbătă inclusiv după 9 km de urcare simțeam că mai pot, că mai am muuultă energie, eu am fost surprinsă de condiția mea fizică”.

(Vom reveni curând cu noi date din procesul de slăbire al Anei. Visul ei este ca de ziua ei să fie sub 70. Mai are 2 kg și câteva săptămâni, deci …. vom celebra precum se cuvine!)

Fir retrospectiv 2022

Încă din 2015, facem anual acest fir retrospectiv al activităților profesionale de la Casa Ignat Pentru Sănătate. Și anul acesta eficiența cabinetului este peste 80%. Numim eficiență atingerea obiectivelor stabilite cu pacienții noștri, prin respectarea planului dietetic și a metodei propuse.

Anul 2022 a adus o structurare a domeniilor de interes din universul larg de Nutriție-Dietetică. Astfel ne adresăm patologiilor metabolice, oncologice și digestive. Utilizăm încă din anii 2017, respectiv 2018, teste de microbiom din materia fecală și teste nutrigenetice, în tablouri specifice.

Casa Ignat a dezvoltat mai multe programe de nutriție pe parcursul anilor ei de existență, care au rezistat timpului și care prin rezultatele înregistrate au reușit să aducă multe împliniri.

Printre ele amintim:

  • Programul educativ de slăbire 10-10 (implică terapie nutrițională de grup în probleme de suprapondere și obezitate). Are 3 ani de existență, 16 ediții și peste 260 de ore de coordonare de grup, 40 de participanți (care au trecut prin 1-4 programe consecutive), în funcție de caz), peste 660 kg slăbite.
  • Programul Nutriție pentru toți ( este construit după formatul Întrebări-Răspunsuri din domeniul de Nutriție-Dietetică). Este un program comunitar, gratuit, lansat în anul 2014.
  • Program Nutriție Aplicată, lansat în anul 2021, fiind un program format din 5 consultații săptămânale.

Fir retrospectiv 2022

Aducem în fața dvs câteva numere care să vă vorbească obiectiv despre activitatea noastră directă cu publicul din anul 2022. [Subliniem că detaliem doar orele petrecute cu pacientul, nu și munca din spatele cazurilor, muncă care poate implica ore întregi, de la un caz la altul.]

  • 328 de consultații, adică peste 500 de ore de consultații individuale de nutriție în patologii metabolice
  • > 60 ore de consultații oncologice
  • 13 planuri adaptate testului de microbiom din materia fecală
  • 10 planuri adaptate testului nutrigenetic
  • 80 ore alocate programului de Nutriție Aplicată, 13 participanți.
  • 120 de ore de terapie nutrițională de grup specifice Programului 10-10. 7 ediții 10-10 (3 ediții de începători, 4 ediții de avansați. 257 de kilograme pierdute de la cele 16 persoane participante.
  • > 5000 de monitorizări zilnice
  • 12 ore de program comunitar, gratuit, Nutriție pentru toți. 8 ediții pe parcursul anului 2022, timp de 90 minute.
  • 30 de articole scrise pe acest site
  • >350 ore pentru meniuri personalizate și rețete concepute de colega noastră, Alexandra

La peste 50% dintre cazurile care apelează la serviciile nostre, se lucrează în medie între 6-12 luni, în funcție de mai mulți factori: analize de sânge, gradul de obezitate, alte patologii sau perturbări asociate cu Obezitatea (dislipidemia, Hashimoto, probleme digestive și altele), complianța, aderență, tulburări de comportament alimentar și altele.

Success Stories by Casa Ignat:

În anul 2022 am obținut Autorizația de liberă practică, în urma primului examen național de dietetician autorizat. Am absolvit facultatea în 2011, iar de atunci, 11 ani mai târziu s-a reușit formarea Colegiului Dieteticienilor din România și autorizarea exercitării profesiei de dietetician.

Pe lângă această realizare, doresc să selectez două certificări din 2022, valoroase pentru mine:

Pentru anul 2023 ne propunem cel puțin să ne menținem eficiența serviciilor de nutriție, să creștem echipa de nutriționiști-dieteticieni și să reușim să vă ajutăm cât mai eficient.

Dorim să mulțumim pacienților și colaboratorilor noștri și mai ales pacienților în așteptare. Ne propunem să eficientizăm timpul de așteptare la Casa Ignat și să aveți o experiență plăcută.

Fire retrospective din anii anteriori:

Nutriție clinică versus diete

Soluțiile pe care le oferă un dietetician constau în diferite scheme macroelementare și microelementare. Managementul nutrițional al unui tablou clinic formează disciplina de nutriție clinică.

Nutriția clinică este acea disciplină care se ocupă de prevenirea, diagnosticarea și managementul modificărilor nutriționale și metabolice legate de boli și afecțiuni acute și cronice cauzate de lipsa sau excesul de energie și nutrienți.

Unele tablouri clinice ce țin de nutriția clinică: subponderabilitatea, malnutriția, supraponderabilitatea, obezitatea, orice perturbări de malabsorbție a unor nutrienți specifici și altele.

Fiecare tabloul clinic va trece printr- o secvență sistematică de proceduri nutriționale (etape distincte intercorelate) care formează de fapt procesul de îngrijire nutrițională.

Iată câteva etape din acest proces:

  • Evaluare nutrițională
  • Diagnostic nutrițional
  • Planul de îngrijire nutrițională
  • Monitorizare
Terapia nutrițională descrie modul în care nutrienții sunt furnizați pentru a trata orice afecțiune legată de nutriție. 
Alimentele sau nutrienții pot fi furnizați:
-  pe cale orală (dietă obișnuită, dietă terapeutică, de exemplu, alimente fortificate, suplimente nutritive orale), 
- prin hrănire enterală cu tub
- ca nutriție parenterală pentru prevenirea sau tratarea malnutriție într-un mod individualizat. 

Diferite forme de îngrijire nutrițională

Nutriția și mai ales terapia nutrițională poate fi abordată prin diferite căi, precum:

  • Mediul în care se ia masă: Sprijinul și suportul acordat pacientului de a lua mesele potrivit cu tabloul clinic și de a aduce aportul optim de mâncare
  • Dieta: consilierea cu privire la alegerile alimentare și la preparate (relevante pentru pacienți, aparținători, îngrijitori)
    • Dietetica terapeutică este prescrisă în acord cu nevoile pacientului. Aici se pot folosi: 1) alimente modificate (de ex. boala celiacă, dislipisemie, diabet, boala renală trebuie să modificăm aportul unor macroelemente (proteine, carbohidrați, lipide) și/sau microelemente (gluten, potasiu, sodiu etc); 2) alimente fortificate; 3) suplimente alimentare (pentru a regla aportul de micronutrienți).

În cadrul cabinetului, în funcție de evaluarea nutrițională și de diagnosticul nutrițional, putem opta pentru reducerea sau eliminarea de:

  • Carbohidrați fermentabili (lactoză, fructani, fructoză, sorbitol, manitol, galacto-oligozaharide). Dieta se găsește sub numele de Low FODMAP Diet. Însă terapia nutrițională ar include pe langă o dietă personalizată de la Low FODMAP Diet, o abordare de suplimentare a unor nutrienți necesari în malabsorbția unor clase de carbohidrați, factori de lifestyle care pot participa semnificativ la conexiunea creier-intestin. Nu recomand să o aplicați de unul singur. Recomand să vă luați un nutriționist format în Low FODMAP Diet și să solicitați monitorizare. Este o dietă complexă. Am fost certificată de Monash University pentru a putea coordona pacienți sub această dietă și vă pot spune că a fost unul dintre cursurile cele mai bine alcătuite că teorie, practică, aplicabilitate, examen, certificare etc. Sunt și alți colegi care au luat această certificare. Ne conferă o abordare mai analitică, ne conferă să susținem unicitatea metabolică.
  • Lectine (de obicei în bolile autoimune). Din nou facem o diferențiere între simpla dieta de eliminare și terapie nutrițională complexă a unei patologii. (De exemplu, în cazul unei Tiroidite Hashimoto vom putea adapta cu pacientul eliminarea unor clase de lectine, introducerea unor micronutrienți antiinflamatori și antioxidanți specifici patologiei. Vom evalua cu precădere vitamina D, Zinc, Seleniu și vitaminele din complexul de B-uri).
  • Histamina. Întâlnim tot mai mult și în acest caz o abordare greșită. Pacientul dă prea rapid o căutare a alimentelor bogate în histamină, sperând la o ameliorare. În ultimii 3 ani, chiar observ că și unii medici fac trimitere la fel de rapid și sigur la acea baza de alimente permise și interzise. De la o bază de date de alimente permise-interzise la nutriția clinică este așa o diferența ca între o schiță de casă și casa însăși. Cauzele unei producții ridicate de histamina (în urină, în materia fecală sau în sânge) sunt numeroase. Pot include: probleme ale celulelor mastocitare, exces de estrogen, alergeni alimentari, alergeni de mediu, probleme morfologice de mucoase, deficite sau intoleranțe genetice la Diamin-oxidază, bacterii producătoare de histamină, deficite de precursori ai enzimei.
  • Carbohidrați, realizând diete low carbs sau ketogenice sănătoase. Și aici piața este plină de tot felul de aberații. O dietă ketogenică să nu vă gândiți că este un cârnaț scăldat în untură, cu ochiuri și camembert la cuptor. Să vă gândiți că poate fi o mână de rucola cu 2 linguri de ulei de măsline extravirgin cu un somon la cuptor. Nici o dietă ketogenică care promite mese îmbelșugate din care lipsesc elemente de bază (legumele) sau în care aportul de proteină este prea ridicat, nu ar fi o dietă de încercat.
  • Alimente ultra-procesate. Iar aici nu mă refer la ce este deja cunoscut ca fiind ultraprocesat, ci mai ales cele care mimează alimente sănătoase, dar care sunt ultraprocesate. Nu orice ambalaj verde ascunde un aliment sănătos. Despre acest capitol voi scrie un articol separat.

Nutriția clinică nu este egală cu diete.

În cadrul cabinetului, managementul nutrițional în obezitate sau în subpondere, nu implică o dietă hipocalorică respectiv una de îngrășare calorică, ci implică un plan de construcție adaptat pacientului. De exemplu, la unii pacienți obezi, înainte de a-i slăbi, poate este cazul să restabilești niște disfuncții sau perturbări biochimice. Sau în subponderabilitate, de obicei, se intervine cu anumite preparate speciale, care au o densitate nutrițională mare, în volum mic.

Nutriția clinică nu este egală cu dietele pe care le puteți găsi pe internet. Nutriția clinică nu înseamna o bază de alimente permise și interzise. Nutriția clinică implică o etapizare sistematică care formează procesul de îngrijire nutrițională. Nutriția clinică nu se poate construi în lipsa pacientului precum se poate construi o bază de date. Nutriția clinică poate include alimente permise și interzise, dar nu este doar despre asta.

De la o bază de date de alimente permise-interzise la nutriție clinică este așa o diferența ca între o schiță de casă și casa însăși.

European Society for Clinical Nutrition and Metabolism

Anca

Motivația unei persoane cu obezitate

Printre cei mai importanți factori în tratamentul obezității se numără motivația pacientului care suferă de această patologie.

Aud frecvent în consultații ”eu știu, aplic, dar nu am rezultate” sau ”eu știu, dar nu aplic”, ambele situații le discutăm succint mai jos.

Eu știu, aplic, dar nu am rezultate.

Pacientul, în această situație, își pierde încrederea în capacitatea organismului lui (a metabolismului lui), dar chiar și în orice tip de program sau sfat al specialistului, deoarece la el pare că nimic nu funcționează.

Aici mai mult ca sigur ceea ce știe pacientul și aplică nu este potrivit cu metabolismul lui. Sfaturile generale distrug știința nutriției și o fac să sune ca un curs de machiaj la domiciliu. Însă, ce să vezi, nu avem un demachiant al metabolismului pentru a șterge ce am făcut la final de zi.

În această situație, alegeți-vă un specialist care are rezultate măsurabile, obiective și care și-a dovedit prin cazuisitică capacitatea de a coordona, de a putea dezînvăța și de a transfera pacientului său principii care vor da rezultate.

Vă puteți crește motivația, dacă vă aflați în această situație, din articolele ”succes stories” de pe acest site. Mulți pacienți au trecut prin procesul de dezînvățare, de conștientizare a nevoii profunde de a schimba ceva. Apoi a învățat prin rezultatele avute, prin personalizarea stilului propriu de viață. Pregătiți-vă de unele confruntări, pentru că orice știți solid, dar nu vă ajută, determină o rezistență la schimbare.

Eu știu, dar nu aplic.

Este o situația mai grea decât precedenta. Să spunem că pacientul a obținut deja rezultate și a slăbit sănătos, a avut analize optime și s-a simțit plin de energie. Apoi, în viața lui a intervenit ceva care l-a defocusat de la atenția pe alimentație și lifestyle. Orice persoană care a parcurs drumul de la obezitate la normopondere are un risc mare de recidivă. El cunoaște exact ce are de făcut, dar nu poate să se ajute pe sine să continue să implementeze regimul specific.

Pentru ca persoana să reușească din nou are nevoie de:

  • autodeterminare
  • motivație
  • încredere în propriile abilități de a-și controla greutatea
În acest tablou, recomandăm programe de grup (programul 10-10), interviuri motivaționale centrate pe individ, autocompasiune (a nu se confunda cu victimizarea).

Se impune să căutăm în pacient, cu ajutorul unui psihoterapeut, obiectivele și valorile declarative ale pacientului și să le corelăm cu acțiunile cotidiene. Se impune să cercetăm prin întrebări discrepanțele dintre ce aștepări are și ce face pentru ele.

Ca nutriționist pot pune multe întrebări care să mă conducă la discrepanțe. Dacă omul afirmă că gătește pentru el însuși, dar eu văd în jurnalul alimentar că în ultima saptămână a comandat de 5 ori, pot deduce că nu realizează discrepanța dintre ce dorește și ce face.

Interviurile motivaționale centrate pe pacient au un rol valoros. Nu mai avem timp să analizăm singuri comportamentul alimentar sau să aflăm de ce unele acțiuni sunt automatisme în defavoarea noastră. Nutriționistul poate semnaliza și aceste aspecte și poate construi un plan potrivit. Un plan realizabil va determinca creșterea încrederii în propriile abilități ale pacientului. Își va aminti și își va dovedi că este capabil, că se poate ajuta pe sine din nou.

Și nu sunteți singuri, sunt mulți capabili să vă ajute. O mai scoateți o dată la capăt. Veți reuși să atingeți din nou greutatea optimă. Data viitoare veți ști mai bine că riscul de a fi obez este mare și veți face mai mult pentru a vă menține.

Anca Ignat-Sâncrăian

Supă cremă de legume coapte

Inginerie nutrițională by Alexandra Lacurezeanu

La final de Octombrie, dovleacul plăcintar creează atmosferă și ne duce cu gândul la frumusețea toamnei aurii. Vă oferim o rețetă de supă cremă din legume coapte, hrănitoare și cu un grad redus de dificultate. Perfectă pentru o zi a săptămânii.

Supă cremă de legume coapte

Ingrediente:

  • 3 morcovi
  • 2 rădăcini de păstârnac
  • 1 ceapă mare
  • 2 cartofi mari
  • 1 dovleac plăcintar
  • 1 cățel de usturoi
  • o legătură de pătrunjel
  • 1,7 L de apă fiartă
  • 100ml de smântână de gătit
  • 4 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • sare, piper

Mod de preparare:

  • Spălăm, curățăm legumele și tăiem legumele.
  • Le așezăm într-o tavă de copt, le stropim cu 2 linguri de ulei de măsline și sare.
  • Se vor coace la cuptor la 200 grade timp de 60 minute.
  • După ce s-au copt, se adaugă acestea într-o oală, se mixează cu mixerul, se adaugă apa fierbinte, uleiul de măsline, pătrunjelul tocat și condimentele.
  • Se fierbe la foc mic pentru 10 minute, iar la final se adaugă smântâna.

Fiecare porție se poate servi cu crutoane din pâine integrală și o linguriță de semințe de dovleac!

Valori nutriționale per porție (500g) fără crutoane și semințe de dovleac:

  • Calorii: 232,48 kcal
  • Carbohidrați: 27,46g (46%), din care fibre: 5,33g
  • Lipide: 12.78g (49%)
  • Proteine: 3,04g (5%)

Dacă vă doriți un meniu personalizat sau rețete specifice, Alexandra vă stă cu drag la dispoziție să vă ajute cu rețete, atât nutritive, cât și gustoase. Mai multe detalii aici.

Câți pacienți se mențin, după ce slăbesc?

Obezitatea este mult mai complicată decât pare. Da, știu, deja dați ochii peste cap, crezând că exagerez. După ce ai slăbit, este important să te menții la greutatea optimă. Iar acest proces implică o atenție permanentă.

Câți oameni cunoașteți voi care au fost cu obezitate și sunt astăzi slabi?

Câți? Gândiți-vă, nu cred că aveți nevoie mai mult de degetele de la ambele mâini pentru a-i număra.

Iar acum veți avea nevoie doar de degetele de la o mână să-mi spuneți câți oameni cunoașteți care au slăbit și s-au menținut minim 1 an? Iar pentru a fi și mai rară situația, câți s-au menținut 5 ani? Și dacă cunoașteți dintre aceștia, vă rog să-i admirați și să le spuneți că sunt extraordinari.

Studiile ne arată că 50% dintre cei care slăbesc se mențin normoponderali 2 ani și doar 20% se mențin 5 ani la o greutate normală. Altfel spus jumătate dintre persoanele care au slăbit recâștigă greutatea în 2 ani și 80% în 5 ani.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5764193/

Menținerea la o greutatea normală după un regim de slăbire, trebuie să fie un subiect de maxim interes pentru orice persoană care a suferit de obezitate.

Managementul obezității implică:

  • Etapa de slăbire (cc 500g-1000 g pe săptămână)
  • Etapa de menținere la o greutate optimă pe termen lung

Regimul de slăbire nu este și nu trebuie să fie egal cu un regim de menținere, dar nu înseamnă că dacă ai slăbit, te vei și menține implicit. Rămâi responsabil.

Spune Jordan Peterson, în cartea ”12 reguli de viață”, în regula nr.2:

”Ai responsabilitatea de a te ajuta. Comportă-te ca atare.”

De ce este atât de greu să slăbești și să te menții?

  1. Mediul obezogenic:
    • Alimentele ultra-procesate care sunt la îndemâna noastră, sub un marketing agresiv, viu colorate, la prețuri carei mită calitatea. Lipsa alimentelor de calitate sau minim procesate și lipsa educației de bază cu privire la criteriile de selecție a alimentelor. Este suficient să adaugi o sare plină de microparticule de plastic și niște sirop de fructoză, ca biscuitele promis a fi dietetic să fie de fapt ultra-procesat. Aceste alimente devin un dirijor malefic al glicemiilor noastre, a poftelor și a unor adicții greu de controlat ulterior. Devenim papușile unui teatru industrial alimentar al ultra-procesării și al bolilor.
    • Ocupațiile sedentare pe care le avem astăzi, inclusiv gadgeturi din gospodărie care consumă ele în locul nostru energia. Investim în aspiratoare avansate, care mișună ca prietenul cel mai bun prin casă, uitând că se comportă cu noi ca un părinte care nu ne lasă să facem ce este timpul să facem. Să ne curățam casa sau viața, prin activități zilnice repetate. Am pacienți care sunt iritați de regula Casei Ignat de a face 5000 pași pe zi. Chiar am primit feedbackuri de genul: ”mă simt prost să merg, eu nu știu să mai merg, ce să fac cu mâinile, cum să-mi țin geanta?!” Poate găsim un gadget și pentru asta curând.
    • Forma de relaxare și celebrare, recompensele imediate. Tradiția culinară românească. Fiecare sărbătoare sau vacanță se învârte în jurul unui festin culinar hipercaloric, de numai în basme am mai văzut. Iar la noi, avem motive de a petrece din aproape orice. (Nuntă, botez, cumătrie, înmormântare, concediu, city breck, ziua de luni, Sfinții …, 1 Mai, 1 Iunie, 1 Decembrie, Crăciun, Paști,…aniversări, onomastice. Dacă te numești Ion deja ai 12 onomastice în an, 1/lună.

2. Genetica și nutrigenetica pacientului

3. Alte patologii asociate sau care au cauzat sindromul metabolic și/sau obezitatea

4. Răspunsul psihologic la procesul de slăbire. Aici este un domeniu diferit de Nutriție-Dietetică. Nu aș dori să spun ceva greșit. Frecvent însă am făcut recomandarea pacienților cu obezitate să apeleze serviciile de psihoterapie.

Se-ntâmplă uneori să atingi suferințe profunde odată cu procesul de dezvelire a zecilor de kilograme. Alteori se-ntâmplă ca pacientul să nu se simtă confortabil cu o slăbire mare, deoarece nu își cunoaște identitatea la noua greutate (mai ales dacă a fost obez de mic). Sunt și situații când pacientul din 60 de kilograme necesare normponderii a slăbit 20 și se simte că poate, dar nu mai are chef. În multe situații, este imperios necesară psihoterapia, în paralel cu regimul de slăbire.

Recomandări pentru menținerea greutății optime pe un termen lung

Schimbările de comportament alimentar și controlul greutății optime necesită o atenție permanentă, în etapa de menținere, după un proces de slăbire.

În Septembrie 2021 am luat sub terapia nutrițională o pacientă de 155 kg (cu un Indece de masă corporală (IMC) de peste 50, IMC normal este <24,9). La ora actuală, doamna se află într-un platou la 115 kg, sub coordonarea noastră, dar în 2 luni ne propunem continuarea procesului de slăbire până la o greutate dorită de 80 kg. De anul trecut, pacienta a înțeles că are de stat în terapia nutrițional-dietetică aproximativ 4 ani, conform planului inițial. Patru ani de tratat obezitatea și de controlat menținerea la o greutate optimă. Patru ani de management al obezității prin schimbări profunde de comportament, obicei și rutina cotidiană. Patru ANI, nu patru luni.

Chiar și intervențiile dintre cele mai înalt calitative, pe termen scurt, nu vor da rezultate în menținere, dacă nu sunt sprijinite de suport permanent.

Mai multe studii arată că interacțiunea continuă cu specialiștii sau în grupurile de suport îmbunătățește semnificativ menținerea greutății și rezultatele pe termen lung, în comparație cu tratamentele care se încheie după o perioadă scurtă de timp. 

Atât nutriționiștii sau alți specialiști în tratamentul obezității, cât și pacienții, trebuie să cunoască faptul că managementul obezității implică în primul rând un termen lung și nu este un proces ușor.

Pentru unii poate va fi cel mai greu lucru pe care l-au reușit în întreaga lor viață. Managementul obezității implică intervenții periodice, strategii de intervenție Aici-Acum, evaluare de către specialist a practicii făcute de pacient, suport pe termen lung și altele.

Să ne îndepărtăm de la așteptarea unui meniu perfect dătător de normopondere. Deja anii din urmă ne dovedesc că pe termen lung aceste meniuri perfecte:

  • nu produc o învățare profundă sau o schimbare profundă de lifestyle,
  • nu determină în pacient conștientizarea asupra comportamentelor alimentare de corectat,
  • nu produc cunoașterea unor elemente de personalizare a aderenței,
  • nu conduc către învățare.

Pentru că am creat contextul unui program de grup de combarere a obezității (programul 10-10) cunosc faptul că oamenii cu obezitate reușesc mai mult prin programe de grup, decât individual.

Ce ne va ajuta să ne menținem la greutatea optimă, după ce am slăbit considerabil?

  • Să înveți din procesul de slăbire: ce îți este ție potrivit, ce poți face tu?, care sunt punctele slabe?, ce știi să gătești?, ce poți și de unde comanda? etc.
  • Să ai o evaluare periodică obiectivă a procesului (analize serologice, nutrigenetice, greutate, circumferință etc).
  • Să ai un grup de suport periodic care cunosc regulile de menținere și cu care poți împărtăși experiențe.
  • Să ai cel puțin un partener (un om căruia i-ai spus care este obiectivul tău și care sunt regulile, astfel încât să te poată susține, monitoriza, îndrepta, aprecia etc)
  • Să ai consultații periodice cu specialistul tău, cu care să puteți dezvolta noi strategii pentru aderență și menținere.
  • Să fixezi obiective periodice.
  • Să ai un mindset al alimentației tale, al greutății tale. Pune-n gând dorința de a fi normoponderal și fă zilnic activități care sunt convergente.
  • Să sărbătorești reușita și să fii apreciat și admirat pentru ce ai reușit.
  • Să poți lectura și alte Succes Stories. Să fii langă alții care reușesc.
  • Să te implici în suportul de grup, în a ajuta la rândul tău. Cel mai bine învățăm când predăm altora.
  • Să poți evalua reușitele. Numără-le cu specialistul tău. Uită-te pe ansamblu.
  • Să cauți să te dezvolți permanent (flexibilitate cognitivă), altfel spus ce a mers în slăbire, nu va trebuie dedus că va funcționa și în menținere implicit.
  • Să deprinzi obiceiuri. Repetă. Repetă lucrurile importante și simple în fiecare zi. (Automatisme sănătoase). Repetă rețetele preferate, până când le știi fără rețetar.
  • Să definești periodic motivația profundă.

Nu toți pacienții care slăbesc se vor menține pe termen lung, dar unii vor reuși. Pentru acei care înțeleg că este un drum lung de schimbări profunde, doresc să le fiu alături și să le spun că menținerea este o mare provocare.

Nu pleca la drum cu ideea că dacă nu te-ai menținut, nu ești tu bun de nimic sau că metabolismul tău este lent sau programul/nutriționistul este mai puțin pregătit și că nu mai dorești să încerci nimic. Află că mulți nu reușesc să se mențină și că obezitatea este definită, ca și cancerul, de o recurență mare, foarte mare (mai ales la 5 ani). Având în minte acest aspect, te vei poziționa mai pregătit la linia următoare de start și vei înțege că orice problemă de obezitate implică o formă de atenție permanentă.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5764193/

Anca Ignat-Sâncrăian

Program 10-10, ediția 14 (avansați)

Edția 14 a programului 10-10 s-a desfășurat în perioada 22 Iulie-30 Septembrie 2022, fiind o ediția cu participanți avansați, adică au continuat procesul de slăbire după un prim program 10-10.

Și am încheiat ediția 14 din programul 10-10, chiar în această dimineață( 30 Septembrie 2022). Cei 9 partipanți au urmat mai multe programe 10-10, fiind grupa de avasați. În startul lor, erau:
• 1 x Supraponderal
• 2 x Obezitate de Grad 1
• 4 x Obezitate de Grad 2
• 2 x Obezitate de Grad 3 (IMC 40 și un IMC de 50)
__
Astăzi cei 9 se prezintă cu:
• 5 x Normopondere
• 1 x Suprapondere
• 2 x Obezitate de Grad 1
• 1 x Obezitate de Grad 2
• fără nici o obezitate morbidă.
__
Continuăm procesul de slăbire cu cei care încă nu au atins greutăți optime și procesul de menținere cu cei care sunt la Normopondere.

A învăța să trăiești la o greutate normoponderală este o etapă obligatorie în procesul de menținere.

Cei 9 partipanți, pe parcursul anului 2022, au adunat o slăbire de 194 kg și 208 de cm reduși în circumferința abdominală.

Eficiența ediției 14 a fost de 92,58% (numim eficiența procentul realizat din obiectivele stabilite la startul ediției).

Felicitări tuturor participanților pentru:
• greutățile obținute
• lecțiile luate
• conștientizările realizate
• analizele ameliorate
• energia și starea de bine, în general.

Success stories

Ilinca, 54 ani, doctor, 8 luni, -23 kg, – 27 cm

Parametriseptembrie 2021iunie 2022
Greutate corporală (kg)8461
Circumferință abdominală (cm)10376
Indice de masă corporală3424
Acid uric6,25,8
Fosfataza alcalină11698
PCR0,6370,128
Glicemie103,785,3
Insulină23,537,02
Indice Homa6,021,48
LDL-colesterol159132
HDL-colesterol59,172,9
Trigliceride124,694,7
Analiză comparativă

Etapele din terapia nutrițională:

  • Etapa de slăbire: Z1: 84 kg, ca: 103 cm – Z167: 65.1 kg, ca: 84 cm 
  • Etapa de menținere: Z1: 65,1 kg, ca: 84 cm – Z105: 61 kg, ca: 76 cm
  • Suplimente* administrate în aceste luni pentru a aduce un aport de nutrinți de: omega 3, glucozamină, condroitină, vitamina C.

În acest moment, pacienta se află sub coordonarea Casei Ignat, cu scopul de a menține cele obținute și a observa pe mai departe metabolsimul lipidic și glucidic. Câteva mențiuni din partea Ilincăi:

”Să slăbești deliberat într-un mod sănătos și sustenabil implică tot psihicul și fizicul tău. Fără schimbarea și conștientizarea obiceiurilor înrădăcinate de mult care au dus la necesitatea și chiar urgența unui asemenea demers nu ai nici o șansă . Aici intervine ghidajul și suportul adus de nutriționistul meu, Anca. Cu răbdare și tact ea a făcut ca acest proces îndelungat să pară scurt, s-a bucurat alături de mine de rezultate pe care eu nu le consider doar ale mele. Totul e schimbat! Varianta mea light e mai în formă, mai plină de viață și cu un respect de sine îmbunătățit”.

Ilinca

Câteva mențiuni din partea nutriționistului:

Atunci când coordonezi un doctor din punct de vedere nutrițional, îți dorești din inimă să poți capta din partea lui răbdarea necesară acestei abordări. Terapia nutrițională implică schimbări zilnice și un efort specific. Este o mare bucurie ca pacientul/clientul să se orienteze pe a măsura rezultatul și nu efortul, iar prin profesia de medic, se cunoaște că prevenția este artă grea, a cărui rezultat se poate estima prin sănătatea menținută constant, prin energia de a face față cu bine atât responsabilităților profesionale, cât și celor personale. Pentru mine este o bucurie mare această reușită.

_

*Suplimentele sunt atent selectate de la compania Biogena.

Anca Ignat-Sâncrăian

Success stories

Claudia, 31 ani

Înainte de prima consultație

Am ales Casa Ignat, la recomandarea endocrinologului. Programarea pentru consultația de nutriție a fost făcută din luna iunie 2021 pentru data de octombrie 2021. Eram la limită, încercasem foarte multe anterior (antrenamente intense și diete hipocalorice). Analiza de parathormon era peste limită din 2012. Îmi era foarte greu, deoarece oboseam foarte mult, chiar și din dormitor până în living. Atunci tot ce îmi doream era să mănânc și să stau în casă. Casa a devenit un bârlog. Aveam zile în care mâncam pizza la prânz, iar la 10 seara comandam Mc Donalds. Eram fără speranțe.

La ciclu menstrual mereu erau probleme, nu aveam ciclu fără medicație. Digestiv, eram mereu balonată. Mă simțeam inflamată, ca și cum aș fi avut un strat de aer în mine. Tranzitul era lent, o dată la 3-4 zile. Aveam în jur oameni cu aceleeași simtome și consideram că era normal. Din punct de vedere emoțional, mă dădusem bătută. Participam la multe seminarii de acceptare, care te învățau să te iubești așa cum ești și mă uitam în oglindă, dar eu nici nu mă puteam uita la mine.

Câteva date importante:

  • La 18 ani, în 2009 am fost slabă ultima dată. Avea, 64 kg. Am fost internată în spital, după moartea bunicii mele, pentru o infecție rezistentă, iar în urma tratamentului, am luat 10 kg într-o săptămână. De atunci a început luarea în greutate. Apoi am trăit o depresie puternică, tratată medicamentos, timp de un an.
  • În 2014 am început psiho-terapia, care m-a ajutat foarte mult.
  • În 2017 aveam spre 90 kg, a fost anul în care m-am căsătorit. Nu am avut cântar în casă, pentru că știam că sunt obeză și nu avea rost, în plus unul dintre răspunsurile mele la traumă este fuga.
  • În 2018 am început să fac sală cu antrenor personal, erau antrenamente din iad, timp de 2 ani. Uram sportul din toți rărunchii, uram să fiu acolo. Dar vroiam să simt că fac ceva. Aveam dureri în tot corpul. Era singurul lucru real, dar nu mai puteam. Slăbisem de la 91 la 87 kg.
  • Din 2020, am încercat o dietă cu deficit caloric, timp de 6 luni, și am slăbit de la 96 la 89,9 kg. Cu tot cu acel deficit caloric, eu tot mă simțeam expandată, cu retenție de apă și chiar făceam foamea. Era foarte obositor să cântăresc fiecare aliment, inclusiv legumele trebuia să le cântăresc și să le porționez și mergea foarte lent slăbirea.
  • În octombrie 2021, în ziua consultației aveam 100,5 kg. Analizele de sânge din octombrie 2021 relevau un acid uric mare, indice Homa mare: 8,86, Homocisteina spre 10, PCR: 0,7; B12 și vitamina D3 scăzute.

Călătoria din octombrie 2021 – iunie 2022, 248 zile (8 luni)

După prima consultație, focusul a fost să mănânc cât mai puțin complicat, cât mai puțin procesat. Am avut trezirea când acul cântarului a sărit peste 100. Greutatea de start a fost 100.5 kg, iar circumferința abdominală era de 109 cm.

Faptul că cântarul mergea în jos, de la o zi la alta, mi-a dat puterea de a continua. La început a fost frustrant, trebuie să recunosc că nu înțelegeam. Educația asta a fost dureroasă, mi-am dat seama că nu știam și aș fi dorit să le știu din timp. Dar am realizat cât de important este să le cunosc, să pot să mă mențin ulterior. Apoi am văzut prin monitorizare anumite alimente care nu-mi fac bine. A fost conștientizarea că sunt reacții precise între aliment și metabolism. La prima consultație mi s-a explicat că se dorește să urmărim reacția corpului. Înainte nimeni nu m-a monitorizat zilnic, astfel am înțeles că procesul este mult mai adânc.

Succesul după 8 luni

  • Slăbire de 30 kg și 30 cm la nivelul circumferinței abdominale
  • Optimizarea tranzitului intestinal, eliminarea este zilnică, nu mai există simptome de balonare.
  • Ameliorarea simptomelor de acnee, sunt încă în luna 2 de suplimentare specifică, dar simptomele sunt vizibil ameliorate.
  • Optimizarea analizelor de sânge.
  • Ameliorarea simptomelor specifice ciclului menstrual, care este regulat.

Mă simt foarte bine la greutatea această (68 kg). Există un citat pe care l-aș alege să descriu exact cum simt și eu:

Tot ce nu am fost eu, acum s-a dus.

Am ajuns la mărimea 40 la rochii, de la 46. Mărimea 40 nu am mai purtat, cred, din liceu. Am ales 2 poze cu rochițe, care nu sunt cu mine, dar ilustrează o stare pe care o trăiesc acum – văd în ele feminitatea și bucuria de a fi femeie. Una din dorințele mele a fost să ajung într-un punct în care să mă pot bucura de feminitatea mea și să nu mă îngrijorez dacă arăt bine sau nu. Mă simt acum și eu femeie.

Mă uit dimineața în oglindă și îmi dau seama că este cineva acolo și a fost tot timpul acolo și nu trebuia să arăt ca un săculeț. Până acum mă simțeam invinzibilă. Mai aveam puțin și mă îmbrăcam ca fetele din orient. Când ești obeză și vezi o femeie frumoasă pe stradă, nu ai cum să nu te compari și să spui: ”uită-te la tine”!

Acum văzând pe corpul meu și având analizele bune, realizez că putea fi și altfel.

Câteva date din partea nutriționistului

Au avut loc 8 consultații lunare, iar monitorizarea a fost zilnică, timp de 248 de zile. Indecele de masă corporală a scăzut de la 36,1 (Obezitate grad 2) la 24,98 (Normopondere). Analizele de sânge cu probleme au fost evaluate la fiecare 3 luni, iar astăzi analizele sunt optimizate, inclusiv Parathormonul, Calciu, Acidul Uric, Vitamina D3, B12, Indicele Homa a ajuns la 4 (este sub observație).

Se continuă cu dieta de menținere, care de fapt este o dietă de rotație, cu observație zilnică, timp de minim 4 luni, în urma cărora vom trasa un plan personalizat de menținere. Ne propunem să atingem 64 kg, precum avea pacienta în imaginea ei preferată, înainte de decesul bunicii ei.

Pe parcursul următorilor 3 ani, se dorește o evaluare anuală, în condițiile menținerii greutății. S-a fixat un interval de greutate optimă, dar și o greutate maximă admisă la care, dacă se va ajunge se intră în dieta de slăbire sub observația specialistului. Din punct de vedere al lifestyle-ului se dorește ca hidratarea, somnul și activitatea fizică să se urmărească cu multă atenție și la menținere. Nutrienții* cu care am lucrat pe diferite etape au fost pentru problemele ginecologice și de acnee: Glucozinolați pentru o detoxificare hepatică, Omega 3, vitamina A, Zinc, Seleniu, fibre, vitamine din complexul de B-uri, Biotina.

Din punct de vedere al colaborării, ca nutriționist, am avut o mare onoare să am sub ghidare acest nobil om. Faptul că a trecut prin experiențe numeroase, faptul că a urmat psihoterapie, a contat mult în aderența și în forma de învățare. Parcursul a fost plin de conștientizări, care mi-au umplut ochii de lacrimi, inima de împliniri și doresc să-i mulțumesc din suflet pentru că mi-a oferit mie șansa să o ajut în atingerea greutății optime. Îi sunt alături și în etapa nr. 2, de menținere, etapă pe care o abordăm la fel de metodic și cu încredere că va decurge excelent.

*Nutrienții sunt selectați din produsele companiei Biogena.

Brain Proficiency

Brain Proficiency este un supliment nutrițional pentru fortificarea capacităților intelectuale. Puteți citi detalii și achiziționa de pe site-ul OVERT HEALTH.

În acest articol, colega noastră nutriționist Alexandra vă ajută să folosiți Brain Proficiency în cele mai rapide și delicioase moduri:

1. Aperitive sărate cu brânză și Brain Proficiency

IngredienteMod de preparare
-100g brânză de vaci proaspătă sau cottage cheese
-100g brânză de capră
-o lingură de mărar proaspăt tocat
-un vârf de cuțit de sare
-piper (după gust)
-20g Brain Proficiency
-Se amestecă fie într-un blender, fie într-un bol brânza de capră cu brânza de vaci proaspătă și cu condimentele.
-Se pune amestecul format 1h la frigider
-După ce a stat 1h la frigider, se ia câte o lingură din acest amestec, se formează biluțe între palme și se dă prin Brain Proficiency.
-Acest proces se aplică până la formarea de 8 biluțe.
Mod de servire: aperitiv sau gustare

2. Biluțe cu zmeură aromată

IngredienteMod de preparare
-120g cottage cheese/brânză proaspătă de vaci
-70g zmeură congelată
-40g făină de cocos
-3 picături de esență de portocală
-2-3 frunze de mentă tocate
-scorțișoară după plac
-20g Brain Proficiency
-Se adaugă toate ingredientele într-un blender și se mixează timp de 4 minute
-Se pune amestecul la frigider timp de 1h 
-După ce a stat amestecul la frigider, se ia câte o lingură din amestec, se formează biluțe între palme și se dau prin Brain Proficiency
Mod de servire: desert, gustare

3. Shake fructat cu Brain Proficiency

IngredienteMod de administrare
-100g zmeură proaspătă sau congelată
-50g banană (nu foarte coaptă)
-200g lapte vegetal (cocos sau migdale, la alegere fără zahăr adăugat)
-15g pudră proteică de cânepă
-15g Brain Proficiency

Se adaugă toate ingredientele într-un blender și se mixează până la obținerea consistenței dorite.
Mod de servire: gustare sau mic dejun

4. Chia Pudding

IngredienteMod de preparare
-40g semințe de chia
-90g lapte vegetal (fie cocos, fie migdale, neîndulcit)
-100g căpșuni
-40g iaurt grecesc (2-10% grăsime) sau vegetal
-o linguriță de miere de albine
-esență de vanilie, sare și scorțișoară
-10g Brain Proficiency
Se amestecă într-un borcan semințele de chia cu 50g căpșuni tăiate cubulețe, sare, scorțișoară, miere și lapte vegetal. Se pune la frigider peste noapte pentru a se forma budinca. La servire adaugați un strat de iaurt peste budincă, 50g căpșuni tăiate și Brain Proficiency
Mod de servire: gustare/mic dejun

5. Banana split

IngredienteMod de preparare
-1 banană medie și nu foarte coaptă
-100g iaurt grecesc 2-10% grăsime sau vegetal
-60g căpșuni
-10g Brain Proficiency

Se taie banana pe lungime în 2 bucăți cât mai egale, se așează pe o farfurie.
Peste cele 2 jumătăți de banane se adaugă iaurtul, căpșunile tăiate mărunt și Brain Proficiency.
Mod de servire: gustare/desert

6. Smoothie bowl – Brain Proficiency

Ingrediente (2 porții)Mod de preparare

-200g fructe de pădure congelate
-130g iaurt grecesc 2-10% grăsime sau iaurt vegetal
-jumătate de linguriță de scorțișoară
-20g unt de migdale 
-15g miere de albine
-5g semințe de in + cânepă decorticate
-5g fulgi de cocos
-jumătate de kiwi
-15g Brain Proficiency
Se adaugă într-un blender fructele de pădure congelate împreună cu mierea, scorțișoara, untul de migdale, iaurtul grecesc și se blendeuiesc până la obținerea unei consistențe de înghețată. Acest amestec se așează într-un bol. În acest moment se pot adaugă topngurile – semințe, fulgii de cocos, Brain Proficency și jumătatea de kiwi. Se lasă la frigider sau se poate servi pe loc.
Mod de servire: mic dejun/gustare/desert

7. Brain Proficiency pentru fiecare zi

O linguriță de Brain Proficiency cu un pahar cu apă
1 lingură de Brain Proficiency cu un pahar cu apă, pe stomacul gol

8. Bol de iaurt cu fructe

IngredienteMod de prepararare
-150g iaurt grecesc 2-10% sau iaurt vegetal
-150g amestec de fructe (mango, măr și căpșuni)
-15g Brain Proficiency
Într-un bol se adaugă iaurtul, frcutele tăiate sub formă de cubulețe și 15g Brain Proficiency.
Mod de servire: desert/gustare

9. Salată de fructe cu Brain Proficiency

IngredienteMod de preparare
-100g mango
-100g căpșuni
-50g măr
-o linguriță de Brain Proficiency
-zeamă de la o jumătate de lămâie (opțional)
Se taie sub formă de cubulețe sau fășii fructele alese, se adaugă într-un bol. Aceste fructe se pot amesteca cu zeama de la o jumătate de lămâie. La final se adaugă Brain Proficiency.
Mod de servire: mic dejun/gustare

10. Felii de mere și unt de migdale

IngredienteMod de preparare
-3 rondele de mere
-3 lingurițe de unt de migdale
-15g Brain Proficiency 

Tăiem un măr de dimensiune medie în 3 feliuțe pe orizontală și ungem pe fiecare felie untul de migdale, peste care adaugăm 5g de Brain Proficiency.
Mod de servire: desert/gustare

Rețetele sunt create de către nutr. Alexandra Lacurezeanu.

Motoare metabolice

La startul unui program 10-10, cunoaștem câteva date ale participanților (antropometrice, biochimice, comportamentale), însă despre motoarele lor metabolice mai puțin. Acestea ni se relevă pe parcursul celor 70 de zile împreună.

Linia de start oferă tuturor aceleeași reguli (10), același timp (10 săpt). Parcursul fiecăruia însă este unic, deoarece ține cont de metabsolism, de temperament și altele.

https://www.hotcars.com/heres-what-to-expect-from-the-2020-formula-1-season/

Chiar și în condiții similare dietetice, un om poate avea un rezultat mai bun decât altul. Poți compara o femeie la menopauză cu una în al 3-lea deceniu de viață, din punct de vedere metabolic? Și femeile la menopauză slăbesc foarte bine, dacă primesc reperele adaptate acestei etape. În grup, putem realiza că este nevoie de un FOCUS permanent pe propriul metabolism. Fiecare persoană trebuie să își descopere punctele forte pe care să le pună în contextul procesului de slăbire, și, în egală măsură, să dezvelim punctele slabe și să reușim să le aducem factori externi de susținere.

În grup observăm că unii au motoare mai puternice decât alții.

Program 10-10
https://casaignat.ro/motor-metabolic.html

În ultima ediție a programului 10-10, a fost surprinzător că motorul Lamborghini credea despre sine că este Trabant, în timp ce un participant cu motor de Trabant, se aștepta la accelerația din Lamborghini. Doar în mijlocul unui grup de oameni, descoperim cine suntem noi înșine, doar într-un grup ne putem diferenția corect și mai ales motiva corespunzător, cu resurse raționale și nu lozinci iluzorii.

Câte resurse nefolosite avem în noi? Câte impresii greșite avem despre noi înșine? Câte puncte forte deținem, dar nu știm?

Trabant vs. Lamborghini

Cum poate compensa Trabantul? Prin disciplină, prin consecvență, prin atenția la detaliu, valori depuse pe un termen lung, el poate ajunge la o întinerire metabolică extraordinară, la un potențial ridicat, la creșterea longevității și a vitalității.

Cum poate pierde Lamborghini cursa atingerii normoponderii? Prin faptul că a accelerat doar pe termen scurt, prin impulsivitate, prin a înțelege că poate, dar nu mai vrea până la capăt chiar acum. Prin a se opri să sărbătorească puterea înainte de a atinge normoponderea. Când ești primul din clasă, 4 ani la rând, nu înseamnă că vei primul din topul de business, 20 de ani mai târziu. Și un Lamborghini poate deveni Trabant…

Fiecare motor metabolic are nevoie de un manual de utilizare, care să conțină factori specifici dietetici și de lifestyle, suplimente necesare în anumite contexte fiziologice sau psiho-emoționale, predispoziții genetice, etc.

Programul educativ de slăbire 10-10 vă ajută să vă scrieți exact acest manual de utilizare a motorului dvs metabolic.

Anca Ignat-Sâncrăian

Mărturia unei studente, an I

”Voiam să vă spun că mă mențin în continuare. Desigur, am mai avut 60 kg, cam așa, dar deja știu că trebuie să am grijă când ajung acolo. Acum am 58.5kg, 3 mese pe zi (uneori mai puțin, alteori mai apare o gustare), pot mânca orice îmi place daca nu depășesc limita și când mai pun un pic pe mine, dau repede jos. De asemenea, nu mai am așa uțor retenție, iar tranzitul e destul de regulat.

Mă bucur că îmi vine instinctiv să mănânc echilibrat și simt când dieta nu mai e cum ar trebui, nu îmi mai fac griji constant pentru cât cântăresc și pot avea un program normal de masă. Cel mai important e că viața mea nu se mai desfășoară în jurul mâncării, cu gândul la ,, ce să mai mănânc” o dată pe oră sau mai des.

Nu mai e mult și se împlinește un an de când am discutat prima dată cu dumneavoastră și am început regimul. Într-un timp extrem de scurt, datorită dumneavoastră, s-a schimbat o parte din viața mea, care, dincolo de dietă, e despre stima mea de sine și bucuria de a avea corpul pe care îl am, sentiment pe care de multă vreme nu îl mai simțisem”.

(A.M., 18-19 ani, reglarea constipației, reglarea greutății corporale (-12 kg), reglarea comportamentului alimentar, creșterea stimei de sine)

Fir retrospectiv 2021

Casa Ignat pentru Sănătate vă oferă, anual, un fir retrospectiv al activităților de nutriție-dietetică.

Scopul acestor sinteze este de a ne exprima, prin date, calitatea serviciilor oferite, obținute prin muncă consecventă și învățare continuă.

Munca consecventă calculată în număr de ore

  • 1000 de ore dedicate consultațiilor totale de nutriție
    • 453 de ore de consultații generale de nutriție
    • 60 de ore dedicate consultațiilor de nutriției de precizie (intermediate prin teste de microbiom intestinal, nutrigenetica)
    • 70 de ore dedicate consultațiilor de nutriție în cancer
    • 165 de ore de coordonare de grup, prin cele 5 ediții ale Programului educativ de slăbire 10-10
    • 125 de ore adresate programului Nutriție Aplicată
    • 140 de ore de monitorizare nutrițională

Am reușit să susținem stagii de practică, ca în anii precedenți:

  • 10 ore cu studenții din anul III, de la Facultatea de Nutriție-Dietetică, UMF Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca.
  • 14 ore oferite unui număr de 2 studenți din anul al III-lea, adresat ”Alimentației adjuvante în cancer”.
  • 2 ore oferite studenților de anul I, la masterul de ”Gastronomie, Nutriție și Dietetică”, USAMV, Cluj-Napoca.

Cursuri pe care le-am urmat în anul 2021 pentru învățarea continuă:

  • 26-28 Septembrie 2021: Al 14-lea Congres Internațional de Nutrigenetică și Nutrigenomică (certificat)
  • 25 Septembrie 2021: Curs de Nutrigenetică și Nutrigenomică, director de curs: Martin Hohlmeier, SUA (certificat)
  • August: ”Principles of Fasting Lifestyle”, American Nutrition Association (certificat)
  • August: Curs de ”Dieta ketogenică în chimioterapie” susținut de nutriționist Martha Tettenborn, Canada (certificat)
  • Iunie-Iulie: Design de curs (6 module), coordonator Mara Manea
  • Iunie 17:  Certificate of Continuing Professional Development for LIVE WEBINAR The iron revolution why less is more, provided by Biogena Academy (certificat)
  • Iunie 14: conferința “Rolul epigeneticii in cancer”, organizate de echipa Spheresea, speakerii au fost Dr. Ramona Dumitrescu și Dr. Mihai Niculescu. (certificat)
  • Aprilie 1: The D-Lightfully Controversial Vitamin D: health benefits from birth until Death, provided by Biogena Academy, (Continuing Professional Development)
  • Februarie-Iulie: Cursul ”Dieta ketogenică în cancer” realizat de American Nutrition Association (in curs de certificare)

Anul 2021 a adus și împliniri profesionale, reușite propuse cu pacienții noștri, dar ne-a oferit și suferința pierderii unor pacienți dragi. Aici doresc să-l amintesc pe prietenul nostru, Sorin Roșu, al cărui curaj de a lupta cu cancerul l-a făcut să fie veșnic viu în amintirea noastră. Sorin a reușit să lungească și să înmulțească anii, de la 3 luni la 2 ani, pe care i-a trăit cu atât de multă demnitate, cu atât de mult bun simț.

Dintre pacienții oncologici cu care lucrez consecvent, am alături, sub observație, peste 70% supraviețuitori, cărora le sunt recunoscătoare pentru încredere și adaptare.

Anul 2021 a marcat, pentru mine și pentru colegii primei promoții ai Facultății de Nutriție-Dietetică din România, 10 ani de carieră în acest domeniu. Drept simbol aniversar, la nivel național, a avut loc înființarea Colegiului Național al Dieteticienilor din România, pentru care mă implic ca membru, pe teritoriul Cluj.

Aș dori să mulțumim tuturor clienților și pacienților noștri pentru răbdarea, încrederea și pentru faptul că creștem împreună. Vă suntem recunoscători că ne ajutați să fim mai buni.

În loc de concluzie, aș dori să vă îndemn să aveți încredere că alimentația poate aduce o diferență în viețile noastre, cu un efort mic.

Anca Ignat-Sâncrăian

”Acum mă poate ține soțul în brațe”

Pornirăm la drum în 19 Mai, iar în 28 Octombrie am încheiat 2 ediții consecutive ale programului 10-10

Cele 3 persoane au reușit să slăbeacă împreună 52 kg și au topit 35 cm de la nivel abdominal, ceea ce atinge o eficiența a grupului mai mare decât ne propunem noi inițial de 90%.

Câteva dintre beneficiile măsurabile ale acestui grup:

  • Optimizarea analizelor de sânge (profilul lipidic, vitamina D, feritina și fier
  • Ținerea sub control a glicemiei și a insulinei
  • Optimizarea tensiunii arteriale
  • Creșterea gradului de energie
  • Optimizarea comportamentului alimentar

Poate voi, dragi cititori, veți spune în sinea voastră….”Da, dacă au timp și chef, bineînțeles că ele pot, le este ușor în viață”. Aș dori să vă spun că toate cele 3 participante s-au confruntat cu probleme majore (diagnosticul cu o boala canceroasă a unui părinte, diagnosticul cu o boală genetică a unui copil, tratamentul pentru o sarcină în urma pierderii uneia). Acestea au determinat nu anularea procesului de slăbire, ci implicarea lor prin înțelegere, susținere și motivare de a face ce se poate mai bine în contextul dat.

Ce credeți voi că este mai greu: să te ajuți pe tine însuți/însăți sau să lași totul deoparte pentru a face totul pentru cel mai drag și iubit om de pe pământ?!

Am observat în acest grup că de fapt nu trebuie să alegem între aceste două aspecte, ci trebuie să fim conștienți că avem nevoie să învățăm să le facem pe ambele cât mai bine: să avem grijă de noi înșine și să ne ocupăm cu iubire de cei dragi.

Ce schimbări apar în momentul în care vechiul obez devine normoponderal?

  • La nivel personal: ”mă simt împlinită”, ”o perioadă de transformare în bine”.
  • La nivel familial: ”mă poate ține soțul în brațe”
  • La nivel social: ”s-a schimbat atitudinea colegilor în bine, mă ascultă mai mult”

Timpul este perceput că trece repede, pe parcursul programului 10-10. Aici se impune atenția participanților pe a fi conștienți de noul lor contur, de noua lor circumferință, de noua greutate. Sunt rugați să schimbe garderoba, doar pentru a avea o nouă dovadă că numerele lor actuale sunt mult diferite. La finalul programului, de obicei se ajunge la concluzia că a fost cu mult mai ușor decât se așteptau și deși au avut eficiența ridicată, nu se simte că au dat din ei 100%.

Puterea noastră este atât de mare, însă de multe ori prea neutilizată pe acțiuni care privesc propria persoană. Obezitatea este o patologie care este tratată doar dacă pacientul recunoaște că este bolnav de această boală, altfel obezitatea este doar, în mintea lor, un contur mai mare peste cel normal.

Anca Ignat Sâncrăian

Programul 10-10, ediția VI.

Programul educativ de slăbire 10-10 este construit sub forma terapiei de grup, cu întâlniri săptămânale și monitorizare zilnică. Metoda programului de slăbire este construită nu pe calorii, ci pe răspunsul insulinei la alimentație. Această metodă include șabloane de construcție a meselor, harta de alimente, dar mai ales justificațiile din spatele fiecărei acțiuni.

Programul 10-10 își propune să educe. Știu,…, mulți ar crede că este plictisitor, însă cele mai frumoase feedback-uri sunt cele despre gratitudinea participanților cu privire la cunoașterea lor și la conștientizarea lor asupra comportamentului alimentar și asupra alimentației lor cotidiene.

Programul 10-10

IDEI din ediția VI

  • La penultima ședința (10 din 11), am evaluat unele întrebări din cele 3 chestionare, atent create, specifice etapei de început, de selecție a persoanelor. La întrebarea: ” Pe o scară de la 1-10, cât de importantă este mâncarea în asigurarea plăcerii?”, s-a răspuns inițial ”15, dacă scara ar permite”, iar la finalul programului ”4-5”. Majoritatea au înregistrat reducerea cu 50% al acestui parametru.
  • La ultima ședință, ne-am bucurat de o eficiență medie a grupului de 75% și de o evaluare excelentă a unor noi principii de sănătate.
  • Ne bazăm mult pe parametri măsurabili, pe analize de start și de final, pe analiza unor convingeri care ne pot ghida și prost în viață.

Absolventul de 10-10 mănâncă mai variat, chiar dacă eliminăm din alimentația lui alimentele pe care înainte le consuma chiar zilnic.

Însă cum putem avea alt rezultat, dacă nu schimbăm nimic?

Una dintre participante mi-a dat ca feedback că ”am reușit să înțeleg un motiv atât de personal care să mă facă să mănânc legume sau să beau apă sau să dorm”. Degeabă dăm sfaturi, noi ca nutriționiști, dacă nu putem demonstra sau dovedi clientului cu ce ar fi el diferit, dacă ar face ascultare.

Când adultul uită să mai învețe, dar are așteptarea de a ști, se naște un conflict puternic, însoțit de dezamăgire.

Nu există short-cut-uri nici în viața frumoasă, nici în alimentația nutritivă. Industria ultraprocesată vă oferă short-cut-uri atât în alimentație, cât și în longevitatea dvs.

Dar, ție, cititorule, îți spun că putem învăța elegant, fără efort, fără consum, chiar bucurâdu-ne de rezultat. Nutriția nu este cunoscută cu adevărat, instrumentele ei sunt în continuă dezoltare și beneficiile sunt promițătoare.

Când un om intră în programul 10-10 este confuz, este speriat, se simte obosit. Când un om încheie programul 10-10 are o strălucire în ochi, asemănătoare omului atins de ceva măreț.

Ne dorim să putem coordona cât mai multe grupuri de oameni, despre care vom spune că au fost odată obezi, dar au uitat cum este.

Anca Ignat-Sâncrăian

”Acum port M, chiar și S, de la XXL”

Prin 6 luni de monitorizare, 5 consultații nutriționale, un adolescent slăbește 16 kg, se înalță 4 cm, este conștient de actul alimentar, atent și este cu o stimă de sine mai ridicată.

În data de 20.10.2020 a avut loc prima consultație cu un adolescent de 15 ani, 172 cm, 85 kg și o circumferință abdominală de 102 cm, cu o homocisteina de 12.8, insulina 34.7, acid uric 6 si glucoza 95.

Mi-a spus la prima întâlnire că este foarte pofticios, nu prea face mișcare și că îi este greu cu dietele, în general. (un start promițător)

Obiectivele fixate în fișa de start:

  • o slăbire de 16 kg și o reducere a circumferinței abdominală sub 96 cm timp de 5 luni, sub monitorizare
  • 2 luni și jumătate sub monitorizare în menținere
  • optimizarea analizelor de start

Au avut loc 5 consultații de nutriție ( octombrie, noiembrie, decembrie, februarie și aprilie). Obiectivele fixate au fost atinse, inclusiv optimizarea analizelor. Adolescentul nostru drag poartă acum tricouri de la XXL la M, chiar și S, iar la pantaloni M. În prezent are greutatea de 69 kg, circumferința abdominală de 83 cm și înălțimea de 176 cm.

În timpul etapei de menținere, pacientul a reușit să îți mențină greutatea și să-și înțeleagă corect metabolsimul. Mai mult, sportul face parte din viața lui, iar mama lui este acum împăcată.

Testimonialul mamei

”Ziua în care băiatul meu a început clasa a IX-a fost ziua în care am hotărat că trebuie să fac ceva pt el. Era clar! Eu ca mamă trebuia să fac ceva pentru a-mi ajuta copilul, care era evident că suferea din cauza kg în plus! Auzisem de doamna Ignat-Sâncrăian și am simțit în adâncul sufletului că era persoana potrivită, de care copilul meu va asculta! Încă de la prima întâlnire viața copilului meu și a noastră, a întregii familii s-a schimbat! Doamna Ignat-Sâncrăian este o profesionistă! Atâta răbdare, toate detaliile și explicațiile dânsei ne-au schimbat viața pentru totdeauna.

Am învațat foarte multe lucruri, băiatul a reușit să dea jos 14 kg în 3 luni (urmate de altele 2 în procesul de menținere) și ceea ce este minunat e faptul că a înțeles necesitatea unei diete sănătoase, a unui program de masă și chiar și acum, după ce am încheiat și programul de menținere, a rămas cu deprinderi sănătoase.

Recomand cu drag Casa Ignat, vreau să vă spun că ceea ce mi-a câștigat încrederea a fost faptul că nu am început nimic fără a avea la îndemână analizele copilului. Adică vedem analizele și după vorbim! Este clar ca nu vorbim doar de a lua banii pacienților, ața cum se intamplă foarte des în ziua de azi.Nu am cuvinte să explic tot ceea ce am simțit (și am învățat), atât eu cât și copilul meu, în tot acest timp, eu personal nu am avut nici o minimă urmă de îndoială că nu vom reuși, băiatul a șovăit la început, dar pe masură ce vedea zilnic cele 2-300 gr în minus, înflorea, la propriu! Curaj tuturor celor care au nevoie de o schimbare în viața lor, nu ezitați, vă dau cuvântul meu că se poate!”

După 5 ediții de 10-10

Programul educativ de slăbire 10-10 se adresează persoanelor cu suprapondere/obezitate/sindrom metabolic și a fost lansat în 3 Octombrie 2019.

Programul 10-10

Programul are o metodă de lucru fără suport teoretic, având o componentă preponderent practică. Pe parcursul celor 70 de zile, ne întâlnim o dată pe săptămână, timp de 90 de minute, online (având pacienți români de oriunde din lume).

Etapa de înscriere constă în a completa fișa de înscriere, iar ulterior veți primi 3 chestionare complexe (cu componentă nutrițională, psihologică și comportamentală de grup). Ulterior analizei chestionarelor, veți susține o discuție online cu coordonatorul de program (nutriționist Ignat-Sâncrăian Anca) pentru a putea decide eligibilitatea dvs de a fi primit în program. În cele din urmă, veți primi un bilet de trimitire spre analizele bio-chimice solicitate pentru startul și la finalul programului.

Startul programului se va decide odată cu completarea grupului de maxim 5 participanți armonioși pentru a forma o platformă de susținere a procesului de slăbire.

În prima ședință din cele 11 aferente programului vom discuta procedura de lucru, metodele de monitorizare și de evaluare (sunt 2 evaluări pe parcursul celor 10 săptămâni). Veți primi broșura specifică programului, cu peste 50 de rețete și elemente necesare practicii, realizate special pentru acest program.

Fiecare întâlnire va avea ca baza de pornire faptele de peste săptămână, întrebările participanților, simptomele lor și schimbul de experiențe trăite. Vom evalua numărul de grame slăbite, numărul de centimetri slăbiți. Vom corela retențiile de apă cu anumite alimente. Vom putea corecta anumite comportamente alimentare prin forța grupului sau prin ajutorul psihoterapiei (serviciu recomandat în programul 10-10, doar acolo unde este cazul).

Sinteza celor 5 ediții

În primele 5 ediții am adunat multe și variate beneficii, însă pentru relatarea concretă vă pot spune următoarele:

  • nr. total de participanți 25, din care unul singur a fost exclus din grup la evaluarea parțială, din nerespectarea metodei de lucru,
  • un număr total de 215 kg slăbite și 234 de cm reduși din circumferința abdominală,
  • ameliorarea analizelor metabolice (LDL-col, HDL-col, trigliceride, glicemie, acid uric, transaminaze hepatice, vitamina D și altele).
  • eficiența programului este de 93%
  • recurența este de 20% (un indicator excelent pentru programele de slăbire).

Unele beneficii expuse de către beneficiari:

Pentru a putea reduce recurența, propunem promoțiilor să rămânem alături prin grupuri restrânse de discuții cel puțin 1/2 din perioada procesului de slăbire. Din acest motiv, dorim să selectăm doar pe acele persoane care sunt doritoare să fie coordonate, educate și evaluate obiectiv.

Nici pentru obez nu este ușor, nici pentru coordonatorii nutriționiști ai programului 10-10, prin urmare setul de reguli și metoda de lucru trebuie respectate.

Ce se-ntâmplă după finalizarea programului 10-10?

  • Te poți înscrie în următoarea ediție dacă mai ai cel puțin 10 kg în plus și dorești să rămâi într-un grup.
  • Poți să intri într-un program individual de consultații și monitorizare.
  • Poți să încerci să te descurci singur, cu mențiunea de a ne ține la curent (în caz de nereușită să putem să intervenim).
  • Dacă deja ai atins normoponderea, intri în etapa de menținere și de dieta de rotație, unde avem un procedeu clar și ușor de urmat, mai ales după o experiența de 10-10.

Obezitatea este pentru mine o patologie complexă. Îmi dau interesul să-mi asum rolul de coordonator al unui program de grup.

Anca Ignat-Sâncrăian

Sațietatea, foamea și plăcerea

Pe ulița copilăriei, eram o mână de prichindei slabi și energici, care nu ar fi dorit nicicum să se oprească din joacă pentru a lua masa. Iar ulițele erau lungi și le străbăteam bine-bine, în lung și-n lat. Copiii au un mecanism de reglare al aportului crescut de calorii, prin energia consumată în joacă sau/și prin refuzul de a mânca prea mult, în unele zile. Se-ntâmplă la adulți ca acest mecanism de reglare să nu funcționeze optim, posibil din cauza stresului sau bolilor, dar adultul poate mânca mai mult decât îi este necesar. În acest context, cred că este important să înțelegem mai mult despre senzorii actului alimentar: sațietatea, foamea, plăcerea.

Revenind în zilele noastre, copiii au tot mai puțin acces la ulițele copilăriei noastre. Ulițele lor sunt substituiete de fotoliul confortabil din casă, cu tablete, cu jocuri statice și lipsite de interacțiune umană și construcție de echipă. Deși unii dintre ei simt să nu mai mănânce atât de mult în unele zile, sunt rugați de părinți/bunici/bone să mănânce tot de farfurie: ”Mănâncă tot, să te faci mare/deștept/sănătos”. Prin urmare, deduce copilul amenințat de mic, că dacă nu va mânca tot va fi mic/prost/bolnav.

Visăm la sațietate

În procesul de slăbire, ne confruntăm cu sațietatea, foamea și plăcerea actului alimentar. La nivel subtil, tindem să credem că o dietă care ne aduce sațietate și plăcere și reduce starea de foame, ar fi una corectă și una dorită. Însă aceste percepții implică multă educație, și nu doar o schimbarea unui regim, ci al unui lifestyle conștient, educat, unul pe care-l dobândim prin învățare, nu ne naștem cu el.

Sațietatea este asociată cu statutul postprandial când excesul de alimente este stocat. Foamea este asociată cu statutul postabsorbție când acest stoc începe să fie mobilizat.

În acest context, acea celebră vorbă populară să mănânci până aproape de saturi prinde un alt sens.

Sațietatea și foamea sunt ca niște senzori care pot fi corelați cu excesul de alimente și cu un început de consum al acestui exces, dar nu cu un statut de amenințare a vitalității prin lipsă de calorii sau țesut gras.

Nu voi ascunde faptul că există mulți factori reglatori implicați în procesul de slăbire:

  • neurotransmițători: norepinefrină, dopamină, serotonină, neuropeptide y, endorfine, CRF,
  • hormoni: glucagon, insulina, leptina, grelină și mulți alții.

Despre foame și post

Scopul acestui articol este de a vă aduce la cunoștință că starea de foame după 4 ore de la o masă copioasă, într-un corp cu 20 – 40 kg în plus, nu înseamnă un pericol al vieții, nici o amenințare decât asupra țesutului adipos, pe care tocmai vi l-ați propus să-l reduceți.

Nu spun că programele de slăbire trebuie să atingă grade acute de foame și niciodată de sațietate, ci să reușim să nu mai exagerăm cu privire la acel fir de foame pe care-l simțim între mesele principale. Unii confundă lipsa gustărilor cu înfometarea, alții confundă postul cu înfometarea. Dr. Fung, un susținător al postului terapeutic spune foarte bine:

”Postul se deosebește foarte mult de foamete, datorită unui detaliu esențial: controlul. Înfometarea este abținerea involuntară de la mâncare. Nu este nici deliberată și nici controlată. Persoanele înfometate nu au habar când și de unde o să le vină următoarea masă. Asta se întâmplă în vreme de război și foamete, când mâncarea devine mai greu de găsit. Pe de altă parte, postul este abținerea voluntară de la mâncare, din motive de sănătate, spirituale sau altele. Mâncarea îți este accesibilă în orice clipă, doar că alegi să nu o mănânci. Faptul că este voluntar, este o deosebire esențială”.

Plăcerea de alimente sănătoase

O altă valoare pe care o putem lua în calcul să o învățăm derivă din plăcerea actului alimentar. Este necesar să salivăm și la rețete de legume. Este necesar să salivăm și la grăsimi esențiale, chiar dacă ați fost expuși la o pseudo-educație precum că toate grăsimile sunt rele și că vă dau boli de inimă și implicit și obezitate.

Epoca ”light” poate ia sfârșit, deși chiar astăzi dimineața am văzut ceva ce m-a degustat și anume ”făină de susan degresată”, astfel încât de la o grăsime totală specifică semințelor de susan de la 50 la 18 g în făina de susan (la 100g de produs), iar proteinele de la 18 sunt crescute la 43. Multe procedee tehnologice au apărut, care necesită o recomandare specifică. Este suficient să faci un ton în ou cu făină de susan, pentru a aduce un aport prea mare de proteină, urmat poate de o stare de oboseală sau/și metabolizat în glucide.

Aș vrea să ajungem să nu mai corelăm procesul de slăbire cu ”mănânc ce trebuie, nu ce vreau/ce-mi place”, mai ales după 170 de zile în care s-au redus multe unități la analizele metabolice și ai slăbit 20 de kg. Nutriția sau hrana este o nevoie de bază, doar că s-a ajuns să-i dăm mult mai multe simboluri (recompensă, reducerea stresului, reglarea emoțiilor etc., nostalgii), dar toate aceste valori pe care noi i le dăm nutriției, ea nu și le atribuie. Ea este în viața noastră pentru a ne da energia necesară, nu pentru a acoperi suferința/golul.

Anca Ignat-Sâncrăian

Vrem rezultate?!

Pacienții cu suprapondere și obezitate au nevoie să fie orientați spre rezultate precise de slăbire și de menținere, în urma cărora să poată recăpăta încrederea de a se hrăni. A slăbi prin înfometare/îmbuibare se poate compara cu a educa prin bătaie/îmbrățișare.

Pacienții supraponderali pot avea experiențe traumatizante, fără a înțelege exact ce anume din dieta le-a determinat o traumă. Vin lezați de vechea abordare și obosiți la o nouă abordare.

Sunt pacienți care au venit după un an de meniu, primit săptămânal de la nutriționistul lor anterior. Alții după un an în care au măsurat, atât cantitățile, cât și numărul de calorii. Iar alții după ani de sală și diete stabilite de antrenorii lor mai ambițioși ca ei.

Abordările nu sunt greșite, dar ca orice abordare nutrițională au anumite consecințe. Criteriile de selecție a unei diete de slăbire ar trebuie să fie prestabilite de către pacient, astfel încât să putem alege conform acestora și să ne putem reduce dezamăgirile.

Pas cu pas

Nerăbdarea și înverșunarea pot caracteriza un pacient supraponderal, iar stările de acest tip determină decizii pripite. Dacă un om are de slăbit de exemplu 30 de kilograme, vă rog să mă credeți că va trece prin fiecare kilogram pentru a ajunge la țintă, nu vom face salturi (130, 129, 128….102,101,100…). Când s-a încheiat etapa de slăbire, pacientul încă prezintă vulnerabilitate și se impune o dietă de menținere (și ea supravegheată, deoarece fostul obez ajuns normoponderal poate fi expus să aplice o alimentație compusă din dieta de slăbire + poftele individuale).

„Dă-i unui om un pește și-l hrănești pentru o zi. Învață-l să pescuiască și l-ai hrănit pentru toată viața.” (proverb chinezesc)

În practica cabinetului, susțin să mergem pe ideea de învățare, observare și răbdare. Nu veți primi diete stabilite pentru 1-12 luni și nici nu voi susține cântărirea fiecărui ingredient și a tuturor caloriilor și nici nu vă voi trimite la sală 2 ore pe zi, 7×7 zile. Până aici, sună tare atractiv! Dar începe în pacientul din fața mea o profundă frică. ”Dar cum le combin”? ”Dar cât mănânc să nu fie prea mult”? ”Am voie fructe”? ”Unt?”, ”Pâine”? Abordarea de a-l educa pe pacientul tău este un lung proces de contre și susțineri, printr-un dialog onest.

Ne-am îndepărtat atât de mult de ceea ce înseamnă instict alimentar. Ne-am îmbuibat cu atât de multe informații atractive, dar deloc utile sau importante, pierzând principiile de bază. Până la urmă, trebuie să ne hrănim, nu să ne pregătim pentru o expediție pe Marte.

Doborâm multe convingeri false pe parcursul colaborării. În primele săptămâni, ești neîncrezător, în tine, în mine și în programul meu. Această neîncredere se topește prin măsurarea unor rezultate. Evaluăm periodic și măsurători antropometrice și analizele din sânge. La grupul 10-10, ediția a IV-a, pe care-l încheiem în 9 decembrie, nu există participant care să nu fi atins 90% ținta stabilită în luna septembrie. Iar la 10 kg slăbite, vedem și unități de glicemie scăzute și de LDL-colesterol, dacă au fost mari inițial. În urma rezultatele, răsar și emoțiile pozitive și creșterea stimei de sine.

Rezultatele ne dau puterea de a continua să coordonăm grupuri de oameni supraponderali sau obezi și de a spune că programul 10-10 nu este un program în care să discutăm despre cât de greu ne este, cât de mult greșim, ci este o platformă onestă, atent coordonată catre rezultatul fixat: 10 kilograme slăbite, în 70 de zile, cu analize de sânge evaluate la start și final, de multe ori vizibil ameliorate.

Ce nu este 10-10?

  • Nu este un program în care să povestim despre alte aspecte care nu au semnificație pentru procesul de slăbire.
  • Nu este un program prin care să pretindem prietenii între coordonator sau participanți, dar care oferă susținere și dialog ghidat.
  • Nu este o cauză a obezității dvs, și nici un sac de box unde să vă aruncați eșecul, ci este mai ales un loc unde să conștietizați că maturizarea de a aborda diferit un proces de slăbire începe prin a vă asuma și a spune adevărul despre neputințe și nereușite, fiind singura premiză de a vă ajuta.

Ce este programul 10-10?

După acest prim an de coordonare, consider că acest program este o formă de educare a unui stil de viață sănătos pe termen lung. Doresc să lucrez cu oamenii care vor să învețe și vă aștept cu drag să vă înscrieți la următoarea ediție a programului 10-10, care începe în data de 27 Ianuarie 2021.

Anca Ignat-Sâncrăian

Obezitatea în 2020

Până în anul 2020, obezitatea era considerată, la nivel teoretic, o afecțiune medicală de nutriție și metabolism, asociată cu un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate.

Însă la nivel de percepție, obezitatea a fost asociată cu:

  • nu ne plăcea trupul nostru,
  • ceva care poate fi amânat sau abordat de propria persoană, după propria părere și ureche.

Anul 2020 schimbă ochiul prin care privim obezitatea.

Devine un factor principal de risc pentru COVID-19 și este dovedită ca un accelerator al efectelor specifice infecției cu noul coronavirus.

În același timp, astăzi dacă vedem o persoană obeză sau suntem o persoană obeză nu mai privim prin ochiul esteticii, ci prin cel al acțiunii concrete să tratăm acest dezechilibru metabolic.

Dacă până în 2020, unii practicau înfometarea sau dietele disociate sau hiperproteice pentru a obține slăbirea într-un timp scurt, acum persoanele tind să aleagă cu precauție un regim de slăbire echilibrat, care să nu sape alte carențe sau să determine o tendința dizimuna sau de depresie-anxietate.

Trăim vremuri de schimbare profundă și nu toate schimbările sunt rele. Nutriția este percepută cu mai multă seriozitate, ocupă un statut bine meritat și cucerește de la nivel individual în masă, deoarece obezitatea, din păcate, atinge proporții uriașe.

The data for the map comes from research published earlier this year in The Lancet that looked at the body mass index of adults in 186 countries from 1975 to 2014.


Date mondiale despre suprapondere și obezitate (WHO, 2016):

  • >1.9 miliarde de adulți sunt supraponderali, dintre care 650 milioane de adulți sunt obezi. Prevalența obezității la adulți, la nivel mondial, s-a triplat din 1975 – 2016.
  • 340 milioane de copii și adolescenți (5-19 ani) sunt supraponderali și obezi.
    Prevalența supraponderii și obezității la copii a crescut dramatic de la 4% (1975) la 18% (2016), ocupând similar ambele sexe.
  • Supraponderea și obezitatea au atins o mortalitate mai mare decât subponderabilitatea. Sunt mai mulți oameni obezi decât subponderali, chiar și în Africa și Asia.
  • Al cincilea risc de decese.
  • 57.6% din adulții din România prezintă suprapondere și 20.2% obezitate.
  • Se estimează că în anul 2025: >50% din populație va fi obeză.

Anca Ignat-Sâncrăian

Testimonial – Program 10-10

În anul 2020, am desfășurat 3 ediții ale programului 10-10. Fiecare ediție, după cum deja știți durează 70 de zile. Prima ediția a anului 2020 a strâns la un loc un grup extraordinar. Astăzi a atins normoponderea încă o participantă, M., care a urmat două ediții consecutive, iar apoi pe cont propriu, cu multă răbdare, a ajuns la final de an aici. Ne-a lăsat câteva rânduri adorabile, atât pentru mine, cât și pentru oricine care și-ar dori să primească un gram de speranță.

Omul care ne scrie astăzi a reprezentat pentru grupul 10-10 bucurie pură, curaj nebun și asumare. A adaptat cu încredere, și-a asumat cu responsabilitate și a susținut orice efort cu autenticitate. A fost colegă, în cele două ediții, cu o persoană care a urmat același drum spre normopondere, despre care v-am povestit într-un interviu mult citit de voi.

Vă las să vă bucurați de testimonialul lui M.:

”Călătoria mea spre normo-pondere

Când am citit despre programul 10-10 am fost entuziasmată, dar și puțin
sceptică: 10kg în 10 săptămâni, sună prea bine să fie real. Ce m-a atras cel
mai tare a fost faptul că eram un grup care urmam să intrăm în program.
După ce ni s-au explicat regulile și mecanica din spatele celor 10kg în 10 săptămâni, nu mai părea chiar așa ireal, mai ales dupa ce am început și am văzut cum „fugeau” kg.

Îmi spuneam, înainte de a începe 10-10, că eu sunt ok cu mine și chiar credeam asta. Abia acum realizez că era doar o iluzie și că acum chiar sunt bine eu cu mine și nu mă mai ascund de mine.

Cel mai fain în program mi s-a parut grupul și dinamica noastră. Am avut norocul să întâlnesc femei minunate, puternice și luptatoare. A fost foarte frumos că noi am fost împreună două ture de program: 150 zile de consiliere și susținere. Au fost momente funny (cum să mănânci mousse de ciocolată?), momente de susținere reciprocă, de AHA-s și de ”și eu am simțit/trecut prin asta” și de conexiune umană. Chiar sunt mândră de noi toate și mă bucur că le am în viața mea.

Cel mai greu mi-a fost când am aflat la ce trebuie să renunț la produsele care conțin lactoză, eu mare mâncătoare de telemea, smântână, brie, mozarella. Asta a fost și cea mai mare surpriză după, se pare că totuși îmi face bine faptul că le-am eliminat.

Eu sunt o persoană care se plictisește repede și dacă programul presupunea o dietă cu meniu fix pe o săptămână/lună/70 zile nu aș fi rezistat, așa mi s-au dat niste reguli și niște îndrumări. Care a fost prima mea întrebare? ‘Când aș putea să mănânc mousseul de ciocolată făcut după rețeta aprobată?’ :)) Yup, that’s me!

Photo by Lis Parsons

Așa a început o perioadă de redescoperit legume și combinații care le uitasem sau nu le știam, dar mai ales încercat de combinații care mie îmi placeau și adaptate la restricțiile programului. Și ce să vezi, se poate, fără chin sau frustrare. O parte din rețetele adaptate: paste carbonara, brownie, mousse de ciocolată, banana bread, carrot cake, nutella.

Cu ajutorul acestui program am învățat o gramadă despre cum funcționează corpul, al meu, cum reacționează la diferite ingrediente, legume, fructe, combinații. Pot să spun că acum nu mai e un mister dacă mănânc ciorbă de perișoare în ziua 3 și văd că am sute de grame în plus.

În drumul meu spre normo-pondere am „scăpat” de ~25kg. Nu a fost ușor, dar a meritat fiecare zi și fiecare efort depus. Încă mai am perioada de stabilizare și sunt convinsă că o să mă adaptez și o să reușesc să mă mențin on a long term.

Anca, omul momentului, a fost și este o verigă foarte puternică în lupta mea de zi cu zi, în necunoscut, în nesfârșitele întrebări „dar de ce ridichia da retentie de apa?” :). Mulțumesc pentru continua susținere și asistență în toată călătoria asta. Știu că și de acum în colo dacă am o întrebare sau o analiză de interpretat, va fi acolo dispusă să mă ajute. Am învățat multe de la Anca, dar mai ales empatia pentru ceilalți și cum să îi asculți activ fără să îi judeci.

Obezitatea e o boală și are așa multe fețe încât, doar când scapi de sub ghearele ei îți dai seama cât rău face și cum te atrăgea tot mai mult înspre extra kg”.

M, program 10-10, ediția a 2-a și ediția a 3-a, 2020.

Notițele unui dietetician

”Tu, ca nutriționist, te adresezi doar obezității, nu?”

Deși sunt informații descrise succint și pe acest site, la meniul Despre, doresc să subliniez că nutriționistul are un aport important atât în obezitate, cât și în multe patologii, dar și în prevenția lor. Pentru a vorbi la concret, trag cortina ultimei săptămâni și fac sinteza orelor de muncă pe afecțiuni, din cazuistica cabinetului, din ultimele 4 zile:

Patologii oncologice (12 ore)

  • Carcinom mamar invaziv, regidivat (bărbat), rezectat, sub chimioterapie,
  • Tumoră de col uterin cu adenopatii iliace bilaterale, în timpul radioterapiei, pre-operator,
  • Carcinom mamar sân stâng regidivat, metastaze osoase și hepatice (femeie), sân rezectat, sub tratament tumoricid,
  • Formațiune tumorală de colon (sigmoid), recent diagnosticată. Pacienta a făcut și testul de microbiom, pentru o nutriție de precizie personalizată.
  • Tumori sincrone de rect superior, sub tratament tumoricid, pre-operator,
  • Tumoră de colon, cu metastaze hepatice, după a doua operație, și tratamente de chimiotarepie pe parcursul unui an.

Patologii metabolice (8 ore)

  • Programul educativ de slăbire 10-10: terapie de grup cu varietăți metabolice (obezitate morbidă, sindrom metabolic, diabet zaharat de tip II, dislipidemie, obezitate de grad 2 și 1),
  • Program Nutriție Aplicată (program individual cu o consultație săptămânală),
  • Consultație de nutriție în premenopauză.

Patologii digestive (9 ore)

  • În 5 luni de regim igieno-dietetic: Calprotectina în aprilie 2020 era 240 (valori normale până în 54), cu dureri abdominale și simptome digestive aferente (balonare, crampe nocturne, tulburări de tranzit intestinal. În 8 Octombrie pacientul nu mai acuză nici un simptom, Calprotectina este de 60. Monitorizăm până la finalul anului, trecând lent spre dieta de rotație.
  • Intoleranța la Histamină – prima consultație. Pacientul prezintă și simptome de spasme musculare, aciditate, reflux gastro-esofagian, oboseală cronică, puls ridicat, amețeli, vertige.
  • Balonare, inflamație intestinală, sindrom de oboseală cronică în Spondilită Anchilozantă. În circa 3 luni de regim igieno-dietetic avem următoarele ameliorarări: nivelul de energie este crescut, starea psiho-emoțională mult îmbunătățită, ameliorarea simptomelor digestive (gradul de balonare este scăzut, corelat cu anumite alimente).

Nutriție de precizie (4 ore):

Adaptarea nutriției în timpul aparatului dentar (2 ore).

Beneficiile regimului igieno-dietetic personalizat:

Regimul igieno-dietetic optimizează tablouri clinice complexe, ajută uriaș corpul fizic pentru a face față mai ușor efectelor adverse ale unor tratamente medicamentoase cronice. Poate reduce gradul de inflamația al organismului și endotoxemia și implicit gradul de oboseală marcant, al celor suferinzi.

Regimul igieno-dietetic este, fără îndoială, tratamentul principal al obezității. Pentru ca pacientul să-l poată aplica are nevoie de supraveghere nutrițională, de ghidarea unui specialist și chiar de suportul unui grup. Pe cât de ușor pare pentru mulți din exterior munca mea ca nutriționist în obezitate este, uneori, mai grea, decât în consultațiile de nutriție în cancer. Diferența vine de la angajamentul pacientului de a face tot ce îi stă în putiință pentru sănătatea lui.

Încurajez atât pacienții să creadă în terapia nutriției ca ajutor în afecțiunile lor sau ca suport preventiv, cât și pe colegii mei nutriționiști să creadă, cu mult curaj, în această profesie.

Anca Ignat-Sâncrăian

De la obezitate la normopondere

Programul 10-10 este un drum care te conduce de la obezitate la normopondere, trecând prin fiecare kilogram, fără a sări peste etapele pline de lecții ale procesului de slăbire. 

Astăzi vă împărtășesc povestea de succes a femeii care a reușit să facă piruete într-un trup de invidiat, cu un chip mult mai adolescentin, dându-și ani vieții și menținându-și scopul viu pe tot parcursul procesului de slăbire.

Mihaela a susținut două ediții consecutive ale programului 10-10, totalizând 6 luni de program, cu întâlniri săptămânale și monitorizări zilnice, în perioada de 29 Ianuarie – 1 Iulie 2020, menționând izolarea la domiciliu specifică pandemiei COVID-19.

Mihaela nu-și amintește de ea ca fiind normoponderală. În clasa a IX-a avea deja 90 de kilograme. Istoricul dietelor este impresionant. În urmă cu 4 ani a atins greutatea cea mai mare și anume 133 kg, când a decis matur să facă o operație de micșorare a stomacului (gastric sleeve). În primul an postoperator, a ajuns la 94 de kg, unde s-a menținut un an, apoi a luat în greutate până la 103 kg. S-a înscris la fel de matur, precum a decis și operația bariatrică, la programul de slăbire 10-10 când avea o greutatea de 100 kg și 113 cm la nivelul circumferinței abdominale. 

Pentru mine, Mihaela (Miha) a fost un pacient complex, având două aspecte în plus, față de alte participante, cu privire la:

  1. Refluxul gastro-esofagian specific operațiilor gastrice îi va permite să consume fructe, legume și alte fibre optime procesului de slăbire? și 
  2. Slăbirea ei va fi mai mare decât a participantelor, datorită aceastei operații. Va fi acest aspect pozitiv sau negativ pentru grup?

Miha a reprezentat un model de reușită, de perseverență și de focus. Am dorit să vă ofer acest interviu prețios în locul imaginii ”before & after”, deoarece schimbarea profundă nu este cea a trupului ei, ci a siguranței cu care mănâncă astăzi, menținându-și normoponderea. Îi mulțumesc profund pentru toate lecțiile oferite în cadrul celor 22 de ședințe de grup, pentru cele 30 de kg slăbite și pentru optimismul contagios pe care-l emană. 

20 de ani de obezitate și începutul vieții la normopondere – interviu cu Miha:

  • Ai avut situații în care te-ai mințit pe tine însăți fără să-ți dai seama?
    • Da. Eu nu m-am văzut cât am fost de grasă. Spuneam că sunt bine și că nu mănânc mai mult și toate celelalte. Dar având în vedere cât mănânc acum, îmi dau seama că toată viața de până acum am mâncat mult, atunci mi se părea normal. Mă mințeam pe mine că mă simt bine cu mine, dar nu mă simțeam.
  • A contat să vezi membri în grupul 10-10 că acționeacă (conștient sau inconștient) contrar obiectivelor fixate?
    • Da, pentru mine a contat foarte mult. Asta a fost o motivație în plus. Cum poți să spui că vrei ceva, să faci contrarul, dar să te aștepți la rezultate bune? Nu avea logică și pentru mine era să le dovedesc că dacă faci conform programului ai rezultate. Când am supraveghet pe alții, am realizat că ceilalți cred că mănâncă corect, dar dacă le-aș fi arătat meniul meu…, era o mare diferență. 
  • Ai avut și membri care te-au motivat prin ”așa da”?
    • Da, am avut. Au fost membri care erau asumați. Nu contează că iei 7 kg într-o zi, dar să-ți asumi că ai luat în greutate de la ce ai mâncât. Nu să spui că nu ai mâncat nimic.
  • Tu ai avut un rol important în grup. Colegele tale au perceput că tu ai reușit. Cum ți-ai perceput rolul și contribuția ta în grup?
    • Impactul ăsta îl ai numai asupra celor care doresc să-l vadă. Nu mi l-am perceput. Să știi că la un moment dat m-am gândit că … și fetele erau frustrate că eu slăbeam mai mult. Și încercam să le spun că nu eu fac operația. Nu era doar operația. Eu slăbeam mai mult și din cauza cantitații, dar cred că și un om normal cu stomacul netăiat, dacă ia cele 3 mese se va sătura și în timp își va reduce din cantitate. În plus, eu înainte de program, cu stomacul tăiat, tot nu reușeam să mai dau jos din kilograme. 
  • Care regulă din cele 10 te-a provocat cel mai mult?
    • Eu nu mâncam niciodată fructe, eu nu mâncam niciodată micul dejun. Iar acum am ajuns să nu mai pot trăi fără ele. Când mă trezesc primul lucru mă gândesc la micul dejun.
  • Ce te-ncântă din ce ești astăzi?
    • Sunt ce mi-am dorit dintotdeauna. Nu mai sunt privită ca pe o focă. Acum știu că mânanc corect și nu-mi mai pasă, când alții se uită la mine când mănânc.
  • Cei care te cunosc, cum reacționează la cele 30 de kg slăbite?
    • Sunt reacții puternice și variate. De exemplu:
      1. ”O să am nevoie de 4 ore să mă obișnuiesc cu noua ta față.” 
      2. ”Vai de capul meu ce slabă ești!” 
      3. ”Miha, nu te-am mai văzut niciodată așa de slabă”, iar răspunsul meu este ”n-ai cum să mă vezi că nu am fost. În clasa a IX-a am avut 90 de kg. Eu nu-mi aduc aminte de mine decât de la 90 în sus”. 
      4. Am fost la terapeutul meu și mi-a spus: ”Eu nu știu cum ați slăbit dvs, dar nu aveți pic de grăsime pe burtă, numai pielea v-a rămas”. 
      5. ”Ai întinerit cu 15 ani!”
      6. ”Ești ca o adolescentă!”
      7. ”Ce tratament ai făcut la față?”
  • Faptul că ai un alt aspect fizic, a determinat alte schimbări?
    • Nu, nu acum. Ar fi determinat mai demult. Acum am convingerea că o femeie trebuie să se întrețină singură. Iar eu profesional sunt bine. Acum mă simt bine, mă pot îmbraca cum vreau eu, nu mai trebuie să-mi pun o vestă să acopăr. La haine este foarte ciudat, merg și mă uit tot la XL-uri, deși sunt la M și sunt foarte bine, nu-mi plac în continuare lucrurile strâmte.
  • Care ar fi premisele reușitei procesului de la obezitate la normopondere?
    • REGULILE. Cele mai importante sunt regulile. Regulilele sunt reguli și nu sunt excepții. Și faptul că programul are 10 reguli (putea să aibă o sută) mi se pare al dr… .de simplu. Nu ai o carte plină de reguli. Acum toată lumea vrea dieta mea. Și le explic nu am cum să-ți dau, nu am un material. În plus, multe sunt doar personale, nu te ajută cu nimic șă știi ce mă ajută pe mine, trebuie să afli tu pentru tine.
  • Spune-mi 3 lucruri pe care le știai greșit despre a slăbi?
    • Cu cât mânănci mai puțin, adică mai puține mese, cu atât slăbești mai mult.
    • Mănânci carne cât de multă, slăbești. Acum am adăugat legume multe în combinație. 
    • Nu am crezut niciodată că așa mare impact au ronțăielile. Aveam impresia că dacă au numai 3 calorii, nu are cum să influențeze.
  • Care sunt obiectivele pentru 2021?
    • Nu-mi trebuie să fiu mai slabă decât atât. Sunt foarte bine așa. Obiectivul este menținerea la 70 de kilograme și am convingerea că va fi așa. Deja reușesc de 50 de zile să mă mențin.
  • Spune-mi puțin despre istoricul dietelor pe care le-ai ținut?
    • Nu există dietă în lumea asta să nu fi ținut. Toate, toate. În liceu țineam dieta disociată alături de o colegă. Dietele pe care le-am ținut promiteau 5 kg în 3 zile. Dar le pui înapoi mâncând că ți-e poftă și foame. Am ținut inclusiv dietă Dukan, 9 luni, – 32 de kg. La finalul dietei Dukan, am leșinat de mai multe ori. Nu mai aveam nici o poftă, nu mă hrăneam cu nimic. Mi-a fost rău. Apoi am galopat luând kilograme într-un ritm record. În 7 luni, 34 kg am pus înapoi. A fost tare frustrant.
  • Cum te descurci astăzi cu privire la regim?
    • Îmi fac singură cumpărăturile, de unde ajung, dar oriunde aș fi, am ce să-mi cumpăr. Nu trebuie să mănânci același lucru. Eu le spun și altora, că sunt două lucruri pe care trebuie să le faci în programul 10-10. Primul lucru este să gândești. Ai voie să mânânci și prăjitură, cu ce trebuie și consumată când trebuie. Dar trebuie să gândești. Al doilea lucru nu există gata făcut, trebuie să-ți faci de mâncare. Durează foarte puțin. Acasă mănânc cel mai bine, pentru că nu știi ce-ți aduce, în orice alt loc. Dar trebuie să vrei. Dacă tu ajungi acasă și faci un duș, iar apoi stai pe facebook un ceas, puteai să-ți faci pentru 3 zile de mâncare. Nu există nu poți. 
  • Când ai fost plecată în vacanță, cum a fost?
    • Mie mi-a fost ușor, poate și pentru că eu nu doresc să beau alcool. În vacanță am avut pește, fructe de mare, legume proaspete. Undeva în subconștient mi-e teamă, mai ales când merg la cabană, toți consumă grătare, le ore mai târzii. Dar episodul de foame/poftă trece foarte repede. Beau un pahar cu apă și trece.
  • De ce ai reușit acum?
    • Pentru că acum am vrut cu adevărat. Când o faci pentru tine, reușești, dar trebuie să-ți dorești cu adevărat. Nu se poate nici să o faci pentru alții. Nici cu jumătăți de măsură, că astăzi vreau o savarină și vedem mâine, nu se poate. Zahărul cere zahăr. 
  • Relația dintre tine și nutriționist. Ce situație a contribuit să ai încredere în nutriționist?
    • Faptul că știi. Eu am prins încredere pentru că ai puterea să explici lucrurile uman, nu filosofic. Am avut nevoie de explicații. Atunci când apelezi la cineva, nu ai de ce să-l contești. Dacă vrei doar să încerci, nu te bagi într-un program 10-10. Te înscrii doar dacă vrei să reușești.
  Caietul de practică a programului de slăbire 10-10. De la obezitate la normpondere, pas cu pas, pagină cu pagină.

Dacă doriți să citiți mai multe despre cum a fost ediția trecută a programului 10-10 sau despre Strigătul mut al obezității sau despre programul 10-10, care a devenit un drum parcurs conștient de la obezitate la normopondere.

Aici aveți harta lumii privind situaţia statistică a populaţiei adulte lumii privind situaţia statistică a populaţiei adulte suferind de obezitatate.

Anca Ignat-Sâncrăian

Dacă știi să slăbești, de ce nu reușești?

Supraponderalii care lasă pe mâine ce puteau face de două decenii sunt deja obezi.

https://nextstepministries.com/tomorrow-today/

Majoritatea oamenilor care au o greutatea corporală cu mult mai mare decât cea normală nu doresc să abordeze subiectul slăbitului din perspectiva frumuseții, afirmând că pentru ei acest aspect este complet lipsit de valoare. Cu o parte dintre ei, care au fost cu adevărat ambițioși, scăzând alături de mine 20-30 de kilograme, ajungem să discutăm despre haine, mărimi și conturul corpului lor. Iar frumusețea lor neobservată de ei ajunge să se descopere, ca o cortina trasă la final de o piesă excelentă. Frumusețea unui trup este o formă de exprimare a sănătății.

La început, pretind că sunt foarte bine cu ei înșiși, întrebându-mă oare la ce se raportează? Voi știți că o tumoră, ca obezitatea, poate să dea simptome doar în faze avansate? Totuși veți considera că această comparație este deplasată. Dar face sens din perspectiva mea, o tumoră nu se vede, iar obezitatea nu se dorește a fi văzută. Da, sunt mulți obezi care nu se văd, indiferent de bombardamentul de jigniri al societății. Au făcut rezistență, au construit un zid solid între ei și oglindirea societății.

Sunt mulți obezi care se văd doar în forumul lor intern, scufundat în dialog negativ, exprimat în exterior prin umor și alte forme extravagante de a mima binele. Câți obezi nu ne fac să râdem, în timp ce în ei curg râuri de lacrimi?

De câte ori un normopoderal ajută un obez?

Dând sfaturi unui obez este ca și cum ți-ai educa părinții, pentru că nu-i accepți altfel. Ei au deja experiențe proprii, au convingeri false aplicate, se învârt de ceva timp, iar noi ne gândim că informația le va schimba viața. Oare? Când ești supraplin, crezi că un gram de informație suplimentară este o necesitate?

Viața se schimbă prin practică. Ar trebui să ne definească rutina, nu excepția. Este important să le spunem că nu va fi ușor să reușească, că va fi chiar greu, că normponderea va implica o transformare și o sfărâmare de opinii culese din vecini și mixate la mesele lor.

Procesul de slăbire implică, în primul rând, angajamentul de a dori să zdrobești o rutină care te conduce spre moarte lentă, de a recunoaște că sutele de diete aplicate nu au fost însoțite de metodologia riguroasă a reușitei, că nu ai urmat ajutorul specialistului când ai picat, ci dimpotrivă l-ai părăsit, pentru că fie nu este bun din perspectiva ta, fie ți-a fost rușine să nu-l dezamăgești.

Rușinea, cel puțin pentru pacienții din România, este o mare problemă. Din rușine, mulți pacienți mint. Din rușine, mulți pacieți abandonează. Să recunoaștem că regulile le respectăm doar dacă le ”personalizăm”. Însă în nutriție, disciplina, respectarea regulilor și înțelegerea lor sunt mai presus de rușine. Să ne propunem mai mult să cerem respectuos ajutorul, asumându-ne reușita, în loc să ne ascundem sub umbrela rușinii.

Dacă ești obez, cere ajutorul unui specialist, dar fii pregătit nu să-mi spui câte știi, ci să-mi arăți că poți practica ce este dovedit că funcționează. A ști nu înseamnă a aplica.

Citește și părerilor unor pacienți care nu mai sunt astăzi obezi: https://casaignat.ro/program-educativ-de-slabire-10-10-editia-a-ii-a.html

Anca Ignat-Sâncrăian

A fi dietetician în România

A fi dietetician înseamnă să ai capacitatea de a corobora date, de a colabora multidisciplinar și de a coordona oamenii către un stil de viață sănătos.

A fi dietetician înseamnă să înveți continuu și să eviți să te simți prea știutor. Mereu vei fi un student și un novice, deoarece domeniul este într-o permanentă și ritmată evoluție.

A fi dietetician înseamnă să selectezi înțelept pentru pacientul tău, dintr-un univers plin de ispite. Pe piață există numeroase alimente funcționale, suplimente nutriționale, teste, dispozitive, aplicații, programe etc.

A fi dietetician înseamnă a face parte dintr-un mediu colegial relativ nou. În Octombrie 2021 domeniul Nutriție-Dietetică va împlini 10 ani de existență în România. Acest domeniu necesită susținere reciprocă, un efort comun de a crește împreună și de a performa la standarde internaționale.

A fi dietetician implică și prezența la conferințe.

Am ales această facultate în anul 2008, având curajul de a mă mobiliza să performez. Eram flămândă de cunoaștere, de experiență, de muncă. Fundamental pentru orice carieră este ca ceea ce faci să-ți încânte inima.

Pasiunea mea a căpătat diverse forme de exprimare, greu de stăpânit. De exemplu, actualul bolg a împlinit luna aceasta 10 ani. Pe acest blog am scris sute de articole, din dorința de a împărtăși din entuziasmul meu. Cu mare bucurie, accept orice invitație de a vorbi studenților și doresc nu subiectul teoretic să-l expun excelent, ci mai ales să le inspir speranță și încredere. De circa 5 ani coordonez stagii practice studenților de la Nutriție-Dietetică și mereu îi găsesc atât de doritori de a reuși și de a face bine, valori atât de frumoase.

Bucuria de a face ceva ce-ți place este inegalată de statut sau bani. Trebuie ales cu inima.

Îmi amintesc de prima mea stagiară, Sabina, care deși a făcut un stagiu de 2 ani în cadrul cabinetului, cu dedicare și multă performanță, a ales să se înscrie la Facultatea de Medicină. Din prima zi când am discutat, mi-a spus: ”Eu am vrut mereu să fac medicină”. Iar astăzi o face și mă bucur uriaș pentru ea.

Următorul meu stagiar pe parcursul altor 2 ani, a fost colegul meu nutrișionist și un adevărat prieten, Bogdan Tarcău, a cărui pasiune se vede astăzi prin propriul lui cabinet, prin propriul lui supliment, prin munca cu atâta implicare de zi cu zi. Stagiară cu care astăzi colaborez, Ligia, are o sumă de calități extraordinare, este un om atent la detaliu și cred că este meticuloasă în cercetare. Cu fiecare dintre ei, am simțit cum domeniul acesta crește și se formează tot mai solid.

Fiecare student are nevoie să se descopere pe sine, să descopere valorile lui fundamentale pe care să le regăsească de-alungul carierei, pentru a putea fi împlinit.

Susțin dieteticienii și îmi doresc să fim mulți și buni.

Le mulțumesc tuturor profesorilor mei, amintind aici pe doamna Prof. univ. dr. Doina Miere, doamna Conf. univ. dr. Lorena Filip., doamna Conf. univ. dr. Daniela Popa, mulțumesc profesorilor colaboratori domnului doctor Horațiu Albu, domnului profesor doctor Mihai Niculescu, partenerilor noștri din Cluj-Napoca, alături de care simțim că formăm o echipă multidisciplinară, pe care i-am detaliat aici: https://casaignat.ro/echipa și, mai ales, mulțumesc tuturor pacienților și clienților cabinetului nostru.

Anca Ignat-Sâncrăian

TESTIMONIU: Program educativ de slăbire 10-10

Mai jos, vă ofer mărturia participantei care a ales să parcurgă 3 ediții ale programului 10-10. Ce a determinat-o să meargă 9 luni cu consecvență? Ce părere are acum despre ea? Vă invit să parcurgem rândurile unei experiențe extraordinare, de reușită.

”Mesaj pentru tine – cel care citești și te gândești că ar fi fain 10 kg în minus, dar nu pot acum.
Chiar dacă fiecare are un corp cu metabolismul unic, am experimentat pe pielea mea și am văzut și la colegele de grup că functioneaza abordarea Ancăi [customizată], astfel încât kilogramele extra să plece. Ce e cel mai „cool”: doar grăsimea se duce, masa musculară rămâne la fel sau crește. Eu am testat cu 32 de Kg până acum. Modul de alcătuire a meselor o dată deprins îți asigură o stabilitate pe termen lung. Normoponderea nu mai sună de domeniul SF, ci o etapă planificată a vieții. 

E foarte plăcut să vezi săptămână de săptămână [cel puțin] 1 cm mai puțin la circumferința abdominală. Poate nici nu îți dai seama că într-un program schimbi 2 sau 3 numere de la haine. Dacă ai jumate din dulap plin de haine „pentru când o sa slăbesc” sper că realizezi [și tu] că acest program e pentru tine. Poți să le mai porți sau chiar sa îți rămână mici :). Nu ai crede, așa-i? Acum, eu sunt sigură că oricine poate – ceea ce nu aș fi crezut inițial nici pentru mine. Ce să îți dorești mai mult? 

Îți recomand cu încredere programul 10-10, pe lângă noua siluetă ai bonus un mușchi al voinței bine dezvoltat și o stimă de sine crescută organic. Cu fiecare masă :D” (F.B.)

[F. a trecut prin 3 ediții ale programului 10-10, iar în cele 9 luni a slăbit peste 30 de kg și a redus circa 25 de cm din circumferința abdominală. Analizele au fost făcute la un interval de 2 luni jumătate, adică 3 seturi, fiind sub un control optim.]

Despre programul educativ de slăbire 10-10 și alte mărturii: https://casaignat.ro/10-10

Fotografia realizată de F., de prin călătoriile ei, fiind o mare iubitoare de natură și munte. Am considerat că este relevantă pentru mărturia ei.