Arhive etichetă: nutritie la copii

A lucra cu copiii

  1. Sănătos sau delicios?
  • Tatăl: I-am spus că spanacul este sănătos. Chiar eu îl pregătisem.
  • Eu: Ați mâncat, la masă, spanac cu copilul dvs?
  • Tatăl: Nu, nu am mâncat niciodată. Nu suport gustul de spanac. Nu-mi place. Îmi vine să vomit.

Intraseră pe ușa cabinetului, timorați și neîncrezători. Mama, însărcinată cu al treilea copil, ceilalți doi copii fiind prezenți la consultație. Tatăl era agitat, grăbit să încheie această consultație, care nici nu începuse.

  • Eu: Cu ce gând m-ați contactat?
  • Tatăl: ”Am venit la dvs să ne ajutați să slăbim. Fetița noastră cea mare, de 8 ani, este mai grăsuță”, a spus mama, arătând spre T.

Aveam în mână dosarul pacientului, pe care-l solicităm fiecărui pacient/aparținător. Aici puteam remarca, printre multe alte date, și preferința alimentară a lui T.: paste, pâine, carne, cartofi, dulciuri, cereale cu zahăr, lapte. Cel mai frecvent jurnal alimentar pentru copiii de această vârstă, chiar și mai mari. Știam că este mult de lucrat cu această familie, în același timp estimam că ei se așteptau la o altă abordare, care să le garanteze o reușită sigură și rapidă. În aceste situații, pun întrebări despre așteptările lor de la cabinet:

  • Eu: Cu ce așteptări ați venit spre noi? Cum considerați că este potrivit să lucrăm?
  • Tatăl: ”Așteptăm un regim, iar noi îl vom respecta întocmai. Trebuie să slăbească. Am înscris-o și la sport. Facem tot ce se poate”, a răspuns hotărât tatăl, care tocmai se ridicase în picioare să răspundă la telefon (se deduce că acest comportament este deranjant nu doar pentru mine, ci mai ales pentru mama, doritoare să primească un real ajutor).
  • Eu: Aș dori să ne focusăm pe această consultație, domnule T, nu avem mult timp la dispoziție, și după cum remarcați consultația cazului dvs nu implică un singur individ, ci patru, chiar cinci, dacă luăm în calcul și sarcina avansată a soției dvs.
  • Tatăl: Doar o secundă, este un client important.
  • Eu: Dar tocmai mi-ați spus că veți face tot ce se poate. Deja ați început cu încălcări de reguli.

Tatăl era deja iritat de comportamentul meu găsit de el nepotrivit. Însă, vedeam în ochii pacientului meu, fetița T, o strălucire către mine, tocmai desenase o cărare spre ajutorul pe care il puteam oferi. Astfel, mă decid să construiesc direct cu ea o relație.

  • Eu: Dragă T, poți să-mi spui o amintire de a ta ce implică legume? (Această întrebare avea un substrat recent, din experința unui caz. Pacientul A.A. mă abordase pentru a-l ajuta să introducă legumele în alimentația lui precară, legume pe care nu le mâncase niciodată, ”poate la 2 ani”, spunea adultul de aprox. 30 de ani. Fiind un desenator renumit, l-am întrebat când a desenat ultima dată legume? El a răspuns că a desenat o singură dată legume, în viața lui, când a fost forțat la școală/grădiniță, și ”îmi aduc aminte clar, cum am ales să desenez legumele cu acele culori pe care le uram cel mai mult, deși știam exact că nu sunt culorile specifice acelor legume. ”Imi mai aduc bine aminte și legumele desenate de colegii mei. Foarte bine îmi amintesc discrepanța dintre desenul meu și al lor.”)
  • T: Îmi aduc aminte că atunci când eram mică mâncam legume. Dar acum îmi plac foarte mult pastele, în special cu sos alb, pizza și ador carnea, pot spune că sunt carnivoră.
  • Eu: Draga T., să ne întoarcem la legume. Am observat ce consumi acum, dar întrebarea mea era alta. Spune-mi când ai mâncat ultima oară legume și unde?
  • T: ”Mi-e supele nu-mi plac deloc”, încerca să mă convingă, evitând răspunsul căutat.
  • Eu: Înțeleg, însă sunt alte forme de a consuma legume. Ai încercat și alte rețete în care să-ți placă?
  • T: Părinții mei nu consumă niciodată legume!

În mintea mea trecea un gând de a împărți planul de lucru între părinți și copii. Nu doresc să le spun copiilor prea multe despre compoziția nutrițională și alți termeni abstracți, prefer să-i pot face autentici și să vorbim despre bucuria de a mânca și despre a investi educație în evoluția palatului gustativ. În plan paralel, doresc să le spun părinților că povestea care îmbracă actul alimentar și sugestia plăcerii alimentare sunt 2 teme pe care le propun să și le asume în educația și creșterea copiilor lor.

  • Eu: T, observ că nu-ți mai place culoarea roz. Ce culoare preferi acum?
  • T: Negru.
  • Eu: Oare de ce ai schimbat această preferință?
  • T: Sunt un om mare, doar fetițelor mici le place culoarea roz.
  • Eu: Să înțeleg că atunci când crești, îți schimbi și preferințele?
  • T: Da, sigur. Eu nu mai îmbrac fuste de prințesă acum. Nu-mi mai plac deloc.
  • Eu: Înțeleg. Și colegele tale s-au schimbat?
  • T: Prientena mea cea mai bună încă se îmbracă ca un copil.
  • Eu: Iar ei ce-i place să mănânce?
  • T: Mănâncă exact ca mine. Nu îi plac fructele, legumele, adora pastele, uneori are gustare chiar de la KF..
  • Eu: Tu consideri că ai gusturi mai bune decât prietena ta, așa-i? Tu acum porți negru, ea încă roz. Am dedus bine?
  • T: Da.
  • Eu: Ți-ar plăcea să ai gusturi și mai bune? Să înveți să ai un simț estetic mai dezvoltat?
  • T: Da, mi-ar plăcea foarte mult.
  • Eu: Mă bucur. Acum te pot ajuta. Orice farfurie va fi mai frumoasă, dacă va conține și legume. Iar preferința pentru legume denotă un gust elevat, specific oamenilor educați și preocupați de lucruri cu adevărat importante. Este la fel de important precum a fost pentru tine să renunți la culoarea roz. Crezi că ai putea încerca?
  • Sigur aș putea.

Consultația a continuat cu T, încă câteva luni, în care am lucrat cu teme pentru acasă, cu instrumente de evaluare a numărului de legume variate, cu compuneri despre deliciul legumelor, de la o ședința la alta. Număram reușitele, iar recompensele constau în aprecierea mea reală a disciplinei fetiței, într-un context în care părinții au rămas cu aceleași gusturi de demult. T. nu știe nici astăzi câte vitamine au legumele, dar știe să descrie o masă formată și din legume ca fiind una delicioasă.

Va urma al doilea capitol din ” A lucra cu copiii”, când voi detalia povestea unui copil crescut de părinți mereu la diete.

Anca Ignat