Arhive etichetă: dieta de slabire

Testimonial – Program 10-10

În anul 2020, am desfășurat 3 ediții ale programului 10-10. Fiecare ediție, după cum deja știți durează 70 de zile. Prima ediția a anului 2020 a strâns la un loc un grup extraordinar. Astăzi a atins normoponderea încă o participantă, M., care a urmat două ediții consecutive, iar apoi pe cont propriu, cu multă răbdare, a ajuns la final de an aici. Ne-a lăsat câteva rânduri adorabile, atât pentru mine, cât și pentru oricine care și-ar dori să primească un gram de speranță.

Omul care ne scrie astăzi a reprezentat pentru grupul 10-10 bucurie pură, curaj nebun și asumare. A adaptat cu încredere, și-a asumat cu responsabilitate și a susținut orice efort cu autenticitate. A fost colegă, în cele două ediții, cu o persoană care a urmat același drum spre normopondere, despre care v-am povestit într-un interviu mult citit de voi.

Vă las să vă bucurați de testimonialul lui M.:

”Călătoria mea spre normo-pondere

Când am citit despre programul 10-10 am fost entuziasmată, dar și puțin
sceptică: 10kg în 10 săptămâni, sună prea bine să fie real. Ce m-a atras cel
mai tare a fost faptul că eram un grup care urmam să intrăm în program.
După ce ni s-au explicat regulile și mecanica din spatele celor 10kg în 10 săptămâni, nu mai părea chiar așa ireal, mai ales dupa ce am început și am văzut cum „fugeau” kg.

Îmi spuneam, înainte de a începe 10-10, că eu sunt ok cu mine și chiar credeam asta. Abia acum realizez că era doar o iluzie și că acum chiar sunt bine eu cu mine și nu mă mai ascund de mine.

Cel mai fain în program mi s-a parut grupul și dinamica noastră. Am avut norocul să întâlnesc femei minunate, puternice și luptatoare. A fost foarte frumos că noi am fost împreună două ture de program: 150 zile de consiliere și susținere. Au fost momente funny (cum să mănânci mousse de ciocolată?), momente de susținere reciprocă, de AHA-s și de ”și eu am simțit/trecut prin asta” și de conexiune umană. Chiar sunt mândră de noi toate și mă bucur că le am în viața mea.

Cel mai greu mi-a fost când am aflat la ce trebuie să renunț la produsele care conțin lactoză, eu mare mâncătoare de telemea, smântână, brie, mozarella. Asta a fost și cea mai mare surpriză după, se pare că totuși îmi face bine faptul că le-am eliminat.

Eu sunt o persoană care se plictisește repede și dacă programul presupunea o dietă cu meniu fix pe o săptămână/lună/70 zile nu aș fi rezistat, așa mi s-au dat niste reguli și niște îndrumări. Care a fost prima mea întrebare? ‘Când aș putea să mănânc mousseul de ciocolată făcut după rețeta aprobată?’ :)) Yup, that’s me!

Photo by Lis Parsons

Așa a început o perioadă de redescoperit legume și combinații care le uitasem sau nu le știam, dar mai ales încercat de combinații care mie îmi placeau și adaptate la restricțiile programului. Și ce să vezi, se poate, fără chin sau frustrare. O parte din rețetele adaptate: paste carbonara, brownie, mousse de ciocolată, banana bread, carrot cake, nutella.

Cu ajutorul acestui program am învățat o gramadă despre cum funcționează corpul, al meu, cum reacționează la diferite ingrediente, legume, fructe, combinații. Pot să spun că acum nu mai e un mister dacă mănânc ciorbă de perișoare în ziua 3 și văd că am sute de grame în plus.

În drumul meu spre normo-pondere am „scăpat” de ~25kg. Nu a fost ușor, dar a meritat fiecare zi și fiecare efort depus. Încă mai am perioada de stabilizare și sunt convinsă că o să mă adaptez și o să reușesc să mă mențin on a long term.

Anca, omul momentului, a fost și este o verigă foarte puternică în lupta mea de zi cu zi, în necunoscut, în nesfârșitele întrebări „dar de ce ridichia da retentie de apa?” :). Mulțumesc pentru continua susținere și asistență în toată călătoria asta. Știu că și de acum în colo dacă am o întrebare sau o analiză de interpretat, va fi acolo dispusă să mă ajute. Am învățat multe de la Anca, dar mai ales empatia pentru ceilalți și cum să îi asculți activ fără să îi judeci.

Obezitatea e o boală și are așa multe fețe încât, doar când scapi de sub ghearele ei îți dai seama cât rău face și cum te atrăgea tot mai mult înspre extra kg”.

M, program 10-10, ediția a 2-a și ediția a 3-a, 2020.

A lăsa boii la vale

http://www.artnet.com/artists/nicolae-grigorescu/car-cu-boi-pe-cale-de-diminea%C8%9B%C4%83-2FXis6ackLOX8VJBhwu06A2

A sări peste mese, a-ti oferi cina ca o recompensă la neputiința de peste zi, a mânca doar carbohidrați rafinați creează un stil de viața nefavorabil sănătății.

Cu o vizită la nutriționist nu se face schimbare. Iar de informații nu duce nimeni lipsă. De ce o persoană devine pacient al cabinetului doar după 3 consultații consecutive, cu respectarea unor repere negociate la prima consultație? Sub ghidare, pacientul poate observa că nu-i este comod, nici intuitiv și nici cunoscut ce are de făcut, dar află de ce face ce face și obține rezultate conform estimărilor, pentru prima oară.

Există o percepție că omul gras trebuie să știe să slăbească singur și mulți ani se străduiește să o facă, cu un efort uriaș. Faptul că aplicăm o ”dietă piratată” de pe internet timp de 3 săptămâni înseamnă:

  1. rezultate nesigure
  2. consecințe neestimate
  3. calitate nesigură
  4. o lipsă de adaptare și personalizare
  5. crearea unui antecedent nefavorabil
  6. convingerea că tu ești altfel/diferit (dar dacă ai avut aceasta convingere, de ce ți-ai administrat un produs adresat tuturor?)

Alege o dietă care-ți oferă contextul de a te descoperi, de a învăța în paralel despre metabolismul tău și despre reacțiile individuale la unele alimente. Într-o dietă optimă, vei avea timp să te ridici mai învățat, cu câteva noțiuni de nutriție elementară, fără a crede că dacă mănânci fără gluten, înseamnă că mănânci sănătos sau dacă separi cartofii de carne, vei slăbi rapid.

Iar când obții rezultate mult muncite prin aplicarea reperelor nutriționale, alături de dieteticianul tău, ia în considerare că etapa de slăbire nu este egală cu etapa de menținere. Ascultă-l până la capăt, până în ziua în care ești stabil în greutatea normală de circa 3-6 luni, în funcție de gradul de obezitate de start. Iar apoi vei avea o poftă teribilă de fructe proaspete, de legume variate, crocante și alese cu atenție, din surse sigure, nu vei simți efortul de a face aprovizionarea, ci vei trăi bucuria că ți-ai adus raiul pe masa familiei tale. Orice etapă neîncheiată corespunzător poate determina recurențe. Dacă astăzi îți permiți o cină târzie, iar în următoarele 3 din 7 zile se repetă acest obicei, consider că încă ai nevoie de un ajutor.

Rămâi sub o ghidare nutrițională până când:

  • te simți stabil pe situația alimentară,
  • nu te simți vinovat dacă mănânci,
  • ai pofte de alimente sănătoase,
  • nu mai ești stresat cu privire la ce alegi să mănânci,
  • te organizezi bine,
  • ai o greutate optimă, de circa 3 luni.

Controlul și disciplina se dobândesc prin exercițiu. Unele persoane vor reuși mai ușor dacă au aceste abilități deja dezvoltate. Pentru cei care lasă boii la vale frecvent, le recomand să își aleagă specialiștii care le promit rezultate, le stabilesc reguli și îi susțin obiectiv până la capăt, oricât de anevoios este procesul.

Anca Ignat-Sâncrăian