Arhive etichete: anca ignat

2015 – Fir retrospectiv

Trecerea unui an, după vârsta adolescenței, trage după sine o evaluare atentă a progresului. Așteptarea mea după 30 de ani pare să fie una mai substanțială de la un calup de 1 an.

Nu îmi doresc neapărat mult, îmi doresc însă consistent, continuu și convergent. Prefer să percep ritmul de dezvoltare ca fiind unul adaptat propriilor trăiri și resurse.

Din punct de vedere al consultațiilor nutriționale, anul acesta am decis asupra unui număr de 400 de întâlniri de terapie nutrițională, dintre care peste 150 au fost pacienți noi.

În iulie 2015, am comunicat retragerea mea din terapia nutrițională în cancer, printr-un articol publicat pe acest site (aici), în care am menționat orientarea mea în nutriția pe creier (neuro-nutriție). Astfel, în ultimele luni, am avut cazuri de migrene cronice, de sindrom depresiv-anxios, de insomnii, de Alzheimer, de lipsa de concentrare și focus, de deficit de atenție. Am mai luat pacienți care au fost tratați de cancer și apelau la sprijin nutrițional de susținere a organismului post-chimioterapie. Alte patologii frecvent întalnite anul acesta: endometrioză, infertilitate, cancer de col uterin, cancer de plămân, ciroză hepatică, diabet zaharat, sindrom de malabsorbție, sindrom metabolic, infarct miocardic, boli tiroidiene (Hashimoto, noduli tiroidieni, hipotiroidism), afecțiuni gastro-intestinale (infecție cu Helicobacter pilory, sindrom de colon iritabil, constipație, sindrom diareic, balonare, gastrită, aciditate, reflux gastro-esofagian etc) și altele.

294_image_5

Irigarea de colon se desfășoară în Cluj-Napoca sub coordonarea mea, din luna octombrie 2011. Din 2014 terapia de irigare de colon este realizată de către asistenta Mihaela Păun. Anul acesta au fost un număr de 200 de irigări.

 

Detox 5 – programul educativ de detoxificare cu sucuri, livrat la domiciliu, în Cluj-Napoca, a avut 250 de beneficiari, pe parcursul anului 2015. Mai multe detalii ale programului coordonat de mine și Valentina puteți citi pe site: aici.

Sufletrit – programul gratuit lunar de nutriție cu publicul a avut 11 ediții pe parcursul acestui an. Cei cc 20 de participanți/ediție au contribuit semnificativ la existența acestui program de 1 an și jumătate.

3 zile și nopți pentru o viață sănătoasă – ediția a treia. Tabăra de nutriție a avut loc în luna septembrie în locația care ne-a găzduit și anul trecut,  pe parcursul celor 2 ediții din luna iulie 2014, la Moșia Cai de Vis, județul Botoșani. 5 participanți, 5 membri ai echipei, 3 nopți și multe aventuri și activități nutriționale. Putem spune că acest program oferă schimbarea cea mai profundă în stilul de viață al participanților. Iată ce ne-a spus în luna decembrie 2015, dna F., un beneficiar drag al ediției din acest an: ” Bună seara, Ancuța, ce mai faceți voi? Tot așa de mult munciți? Îmi este tare dor să vă revăd, dar mult nu mai este. Să știți că nu este zi să nu vă pomenesc și să-i multumesc lui Dumnezeu că v-am întâlnit. Toate cele bune vă doresc!”

Conferințe, ateliere, workshopuri – peste 50 de evenimente organizate de noi (alături de Valentina), în ultimele 18 luni. Anul acesta am reușit să realizăm primele ediții ale unor conferințe pe care le dorim a fi anuale, astfel:

  • Echilibrul alcalin, din 15 mai 2015, a fost prima conferința din proiectul 7 Echilibre. Invitat: dl Mugur Pop.
  • Conferința Detox 5, din 5 noiembrie 2015, adresată participanților programului Detox 5, celebrând aniversarea de 1 an a conceptului Detox 5. Invitați: Prof.Dr.Daniela Popa, cercetător Dan Vodnar, psiholog Corina Bratu, Adriana Ursoiu (Demmers Teahouse), Felicia Tulai (LunaSolai), Alexandra Crișan (Atelier Floristic Aleksandra).

Am realizat workshopuri sau ”înserări nutriționale” la firme: Elmafarm, Betfair, MSG Systems, Octofun Academy, Budoir Studio.

”Un om printre oameni” este un concept prin care alături de Valentina mergem în mediul de lucru al Om-ului pe care dorim ulterior să vi-l prezentăm printr-un interviu sau articol dedicat lui. Astfel, pe parcusul anului ne-am hrănit sufletul ore în șir vizitând și ascultând din viețile acestor oameni prețioși: Dana Buf (articol), Dan Vodnar (interviu), Mugur Pop (interviu).

Un proiect al ultimului trimestru din 2015 a fost colaborarea cu Grădinița Montessori – analiza nutrițională a meniului, completări, întâlnire cu bucătarul și discuții cu parinții.

A doua jumătate a anului 2015 a adus un nou obiect de activitate și interes – dezvoltarea și prepararea de suplimente alimentare. Alături de co-fondatorul firmei Overt Health parcurgem etapa de notificare a produsului Brain Proficiency, supliment care va oferi un aport de nutrienți indispensabili perioadelor de consum fizic, intelectual și/sau emoțional.

Cele 24 de articole scrise pe acest site în 2015 au avut ca scop relatarea evenimentelor și a trăirilor din acest an. Vă mulțumesc pentru lecturarea acestor rânduri.

Anul acesta am participat la conferințe susținute de Acad.Ovidiu Bojor, de Patrick Holford, iar ediția a V-a a Conferinței Naționale ”Nutriția-Medicina Viitorului” a adus la un loc nutriționiști muncitori și pasionați.

Din punct de vedere personal, am ales pentru anul 2015 cuvântul familie. Au fost experiențe care au adus sensul acestui cuvânt la un alt nivel de percepție. Extirparea celor 2 tumori pe creier ale vărului meu de către Prof.Dr. Florian și recuperarea completă cu integrarea în mediul profesional au fost pentru mine o nouă dovadă a faptului că familia are un procent semnificativ în vindecare.

Decesul bunicului meu a fost cea mai grea lecție de acceptare. Am lucrat 4 ani cu subiectul morții, a durerii și a miracolului. Am trăit de la vârstă fragedă cu înspăimântarea ca astăzi poate fi ultima clipă alături de mama mea. Și totuși nu suntem niciodată pregătiți pentru o despărțire. Mi-e dor de el zilnic.

La sfârșit de 2015, alături de Valentina, am creionat anul 2016. Am pregătit concepte noi și ne-am asumat continuarea celor vechi (Detox 5 updatat, Sufletrit, 3 zile și nopți pentru o viață sănătoasă, Conferința Detox 5, conferința 7 echilibre).

Vă mulțumesc pentru întregul an dorindu-vă sănătate și entuziasm în viețile voastre. Fie ca acest sfârșit de an să vă găsească nu singuri, ci alături de cei pe care cu adevărat îi iubiți.

Cu o profundă recunoștință,

Anca Ignat

 

 

Jurnalul unui dietetician

Citeam ieri în cartea lui Irvin D.Yalom despre mortea mamei sale, despre moartea pacienților lui și căutam printre rânduri să înțeleg ce simte el mai mult decât ce descrie din punct de vedere psihiatric. Mă adânceam în pagini și nu găseam separarea celor două părți.

Astăzi la ora 9.30 o întâlnesc în cabinet pe dna I.F. , cu un păr bogat, pe care am cunoscut-o acum câteva luni, când era după ședințele de chimioterapie și înainte de extirparea de splină. Diagnosticul a fost și rămâne încă nesigur. Este mereu veselă, încrezătoare, își depășește convingerile limitative și iese din zona de confort. Astăzi a decis să țină un post cu sucuri monitorizat, ca fiind o prima etapă de definire a unui stil alimentar adecvat cazului ei. Mi-a mărturisit că s-a pregătit pentru aceste zile, că a așteptat de mult să aibă puterea de astăzi și este curioasă dacă ea va reuși. Dna I.F. a învățat că siguranța unui diagnostic corect uneori nu există, însă nu este o condiție vitală pentru a face un tratament. Depășirea acestui blocaj poate ajuta vieți. Atunci când nu avem un diagnostic, dar avem o situație critică, este imperios necesar să se ia o decizie de a acționa, fie prin abordarea altor specialiști, fie, dacă a fost epuizată prima variantă, prin a urma intuiția proprie. Implică o adevărată putere personală, dar sunt cazuri de reușită.

A urmat o veche pacientă, dna I.B., care după 18 luni de terapie nutrițională întâlnesc o persoană cu 30 de kg mai puțin, cu un tonus frumos, cu renunțarea la medicația pentru hipertensiune arterială, cu încredere în sănătate și cu ambiția de a mai slăbi, spune ea, încă 30. Dna I.B. era însoțită de fiica ei, care mi-a arătat poze cu copiii, despre care știam câte ceva. Însă iată ce spune unul dintre nepoți:

”O să-l rog pe tata să-ți schimbe doctorul, bunica, să poți mânca și tu clătite!”

Ziua continuă cu dna M.N., însoțită de fiul ei.  Pacienta în vârstă de 73 de ani a fost diagnosticată cu un adenocarcinom de sigma operat și chimiotratat (9 ședințe), cu determinări secundare peritoneale și hepatice. A fost sfătuită să mă contacteze de către neurologul care monitorizează polineuropatie mixtă a dnei M.N.. Dna neurolog a apreciat terapia nutrițională a unei paciente comune – dna U.T. (un caz despre care voi scrie un articol ulterior), constatând aderența pacientei noastre la dieta stabilită. Ședințele de chimioterapie a dnei U.T. ar fi putut accelera boala de Parkinson, dacă pacienta nu ar fi apelat la o susținere adecvată de nutrienți. Astfel dna neurolog m-a recomandat și altor pacienți, motiv pentru care am o profundă recunoștință.

Confesiunea dnei M.N. mi-a rămas în inimă încă sub formă de întrebare:

”Soțul meu m-a ajutat să depășesc această etapă, printr-o formă aleasă atent, cu iubire. A murit acum 8 luni, iar durerea pierderii lui a fost cu mult mai mare decât frica propriei pierderi. Așa a știut că voi simți perioada de tratament mai ușoară.”

La sfârșit de zi caut metodă pentru două cazuri noi:

  1. ”Am niște probleme mari, pe lângă fibroză f3 care este la un pas de ciroză și ficatul este fibrozat 75% și e irecuperabil, am facut diabet și o steatoză. Tensiunea portală îmi este extrem de mare. Aștept răspuns.” (E.)
  2. ” Am vazut ca aveți detox până pe 25 dec vreau să țin 3 săptămâni. Îmi trebuie ceva brutal. Și intervenția gastrică  e brutală, soluție pe care doctorii mi-o recomandă. Nu aș merge să fac intervenția pentru că îmi este frică și este urmată de regim sever (apă, sucuri, supe strecurate 120 ml). De aceea aș merge pe varianta asta. Aștept parerea ta si suportul motivațional pentru a nu renunța 3 săptămâni. Și costul la metoda asta e mai redus decât intervenția gastrică.” (D.)

Din punct de vedere nutrițional, ziua a început cu sucul verde specific zilei nr. 1 din programul Detox 5 (cam 12351488_987929107912281_1972385181_oamar, dar sănătos),  iar prânzul a fost delicios, realizat de Valentina – salată de cartof dulce, năut și spanac (mai multe detalii pe pagina ei mâine).

Un început de săptămână a unei luni de final de an trage după sine invitația la introspecție, analiză, evaluare și planificarea anului viitor.

Dorința sinceră este de a ști mai multe și de a face mai multe, iar frica cea mai mare este de a nu face nimic important.

Cu considerație pentru cititorii acestor rânduri,

Anca Ignat

 

 

 

 

”Un om printre oameni” : Mugur Pop

În luna mai 2015, am susținut Simpozionul de Nutriție pe tema ”Echilibrul alcalin”, la care organizatorul, EnvogueMed, invita în deschiderea conferinței pe domnul Mugur Pop.

11244915_893854030653123_7927914317782845973_nÎnainte de simpozion, am fixat o întâlnire cu dl Mugur Pop, pentru a ne împărtăși subiectele pe care dorim să le expunem în cadrul conferinței. Am dat o căutare pe google, pentru a-l descoperi pe invitatul nostru. Sunt multe scrise despre el, însă după ce ajungi să-l asculți, afli că sunt prea puține.

Cât despre conferință, s-a înregistrat o reacție bine surprinsă în fotografia de mai jos.

11009182_1050273418334504_2425404448205198508_n” Mugur Pop este membru fondator al asociaţiei Terra Dacica Aeterna, în cadrul căreia, conduce formaţia de cavalerie dacică ”Lupii Albi”. Instructor de echitaţie şi formator de ghizi ecveştri şi animatori în natură, pasionat de reconstituirea călare a luptelor cu arcul , sabia şi suliţa. Dezvoltă programele de educaţie pentru copii ”Cu Caii în Natură”, ”Şcoala Naturii”, ”Şcoala lui Gerula” ale Asociaţiei Descoperă Natura (ADN), în care învaţă copii să descopere interacţiunea dintre om şi natura, dintre om şi animale ca pe o resursă de dezvoltare personală şi emoţională. Coordonează proiectul de dezvoltare a ecoturismului ecvestru de altitudine ”Călare în Carpaţi ” din partea Asociaţiei Descoperă Natura şi a Asociaţiei de Ecoturism din România”. (Fragment preluat de pe site-ul http://tedxcluj.com/speakeri/mugur-pop-si-terra-dacica-aeterna/).

Mugur Pop este acel gen de om de care se creează dependență prin Frumosul din el. Gândurile și cuvintele lui te poartă spre un tărâm de poveste, la care el lucrează conștient.

În luna august, alături de Valentina, am pornit spre acest tărâm, cu scopul de a face prezentul articol. Era o zi caniculară, caii erau pe deal, mai puțin cei 2 cu care noi am făcut la pas câteva cercuri în manejul cu nisip fierbinte. Am cunoscut-o pe Maia, un câine prietenos, și pe o fetiță caprină, grațioasă și răsfățată.

După o îmbrățișare însuflețită, s-a deschis un lanț de povești de câteva ore bune. Un amănunt important al acestui tărâm este că timpul are o altă aterizare-n zi.

1. Anca Ignat: Având în vedere că sunteți un practicant al iubirii față de natură, de plante și de animale, un vegetarian de ani buni, un păstrător de tradiție și istorie, aveți un set de legi pe care le respectați?

Mugur Pop: ”Regula nr.1: Să nu-ți bați joc de tine. Regula nr.2: Să nu-ți bați joc de nimeni. Regula nr.3: Nu există. Da, am o disciplină, stau în cap, fac tot felul de lucruri când mă doare ceva. Cred într-o disciplină interioară.”

2. Există vreo rugăciune pe care o practicați în perioade grele?

”Nu o fac eu asa de des, deoarece eu cu Îngerul meu am o relație…, vai de capul lui (al Îngerului Păzitor). Este o rugăciune pentru copii, însă o recomand oricui.”

3. Spuneți-ne ceva despre regimul dvs de viață?

”La ce nu am cedat niciodată de 25 de ani a fost la carne. 7 ani nu am pus nici un strop de alcool în gură. De fumat m-am lăsat dintr-o dată, mi-am dat colecția de pipe unui alt Mugur, prieten de-al meu. Cam așa a fost. Fără toate acestea, te conectezi altfel la univers.”

4. Aveți un principiu de dihotomie pe care l-ați spus și la prima noastră întâlnire.

”Ori te împaci cu tine, ori ești mereu nemulțumit. De fapt, aceasta este acea dihotomie: să fii eroul vieții tale sau să fii victima vieții tale.

Toată lumea se grăbește. Graba asta știi de unde vine? Din frica de tine, din frica să te recunoști, pentru că nu ești ceea ce vrei, ești ceea ce ești. Ești cea mai bună variantă a vieții tale, pentru simplu motiv că e singura. N-ai alta. ”

5 . Ce ar trebui să practicăm cu mai multă atenție?

”Statul în cap este cea mai mare șmecherie. Apoi e statul în fund, cel mai mic stat din lume, după statul în cap. Unde vă e statul degeaba?!”

6. Dorim să facem câteva ore de călărie ca apoi să mergem cu caii în drumeție. Care ar fi etapele?

”Politica e așa: când omul se urcă pe cal prima oară, nu-l chinui. Să stea așa cum ar sta pe scaun. Și noi ne mai dăm jos, când mergem la munte, că înțepenești, mai ridicăm picoarele în spate la șezută. Asta vrea toată lumea, să meargă repede cu caii în pădure. Însă nu există lucruri fără temelie, că dacă ar fi așa, ar rămâne acoperișurile în aer.”

7. La final, dorim să-ți mulțumim pentru acest timp petrecut în universul Mugur Pop și pentru recunoștința pe care o emani în lume.

Mugur Pop: Recunoștința trebuie să fie în avans: ”Îți mulțumesc, Tată Ceresc, că mă lași să vin către Tine!”, de fapt asta este rugăciunea.

vh1p8Z-7y9LVrGApakNB9-Eo9c-wKZVhwGdp23Kr1IcE0Xnc3Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați:

  • pagina oficială de facebook: https://www.facebook.com/Mugur-Pop-1593281977562447/timeline/
  • site-ul asociației: http://scoalaluigerula.ro/

Anca Ignat

 

Neuroștiință nutrițională (neuro-nutriție)

Neuroștiința nutrițională (neuro-nutriție) este o disciplină științifică care studiază efectele diferitelor componente din alimentație precum: vitamine, minerale, carbohidrați, lipide, proteine, suplimente dietetice, aditivi alimentari, hormoni sintetici implicați în biochimia neuronală, comportament și cogniție.

Cercetările recente în mecanismele nutriționale și efectele lor pe creier relatează tot mai multe interacțiuni în funcționalitatea neuronilor, inclusiv în alterarea lor, în factori neurotrofici, în neuroplasticitate, pe parcursul diferitelor etape din viață.

the brain

Creierul consumă o imensă energie în comparație cu restul organismului. Creierul uman este cc 2% (1500 g) din masa corpului și utilizează 20-25% din energia totală. Astfel, mecanismele implicate în transformarea energiei din aliment în neuroni sunt fundamentale pentru controlul funcțiilor creierului.

Neuro-nutriția optimizează funcțiile cerebrale și funcțiile psihice prin asigurarea nevoilor esențiale ale creierului. Poate interveni:

  • în prevenție prin amplificarea uneia sau mai multor funcții cognitive ( memoria, învățarea, atenția, dispoziția, concentrarea etc)
  • în tratament, nutriție în sinergie cu alte tratamente, în boli precum: sindrom anxios-depresiv, în boala Alzheimer etc)

Ca în orice alt segment nutrițional, neuro-nutriția implică un protocol alcătuit din 3 etape:

  1. diagnosticarea sau evaluarea stării actuale printr-un:
    1. reper clinic al disfuncțiilor neurotransmițătorilor (dopamină, noradrenalină, serotonină, melatonină, GABA)
    2. bilanț biologic (profilul acizilor grași, dozarea de micronutrienți, fier, vitamina D, etc) chiar și un bilant biologic complementar (TSH, T4, cortisol salivar, neurotransmițători urinari)
    3. dialog cu pacientul (anamneza) pentru a întări scopul consultației.
  2. etapa de reechilibrare a disfuncțiilor, deficitelor sau eventualelor carențe, etapă care implică prescripția nutrițională de alimente, suplimente, ceaiuri etc.
  3. etapa de reeducare și de prevenție pe termen lung – este o invitație la schimbarea stilului de viață cu referire la principiile nutriționale, la care se adaugă: activitate fizică, meditația, psihoterapia etc.

Reperele nutriționale în neuro-nutriție sunt:

  • consumul crescut de vegetale pentru un aport ridicat de enzime și minerale, cu un raport optim între sodiu și potasiu (3:2)
  • consumul crescut de omega 3 (EPA/DHA) cu atenție asupra raportului dintre omega 6 și omega 3 (2.5:1). Deficitul de omega 3 cu supraîncărcarea cu omega 6 oferă organismului un statut inflamator a celulelor nervoase, ce poate fi implicat în depresie).
  • hidratarea corespunzătoare și sistematică pe parcursul întregii zile.
  • consumul de leguminoase, datorită conținutului de triptofan, care este precursorul serotoninei.
  • reducerea sau eliminarea carbohidraților rafinați în favoarea glucidelor cu IG (index glicemic) scăzut pentru a proteja funcția insulinei.
  • detoxificarea de metale grele
  • eliminarea aditivilor alimentari (glutamatul este un neuroexcitator; aspartamul este implicat în hiperactivitate, iar coloranții în deficit de atenție).
  • disciplina meselor regulate, cu respectarea timpului de repaus dintre mese dedicat absorbției de nutrienți și eliminării de toxine din organism.
  • respectarea micului dejun, cu aport de polizaharide si grăsimi esențiale.
  • masticație lentă imprimă o relaxare a sistemului nervos
  • servirea mesei într-o stare constientă și relaxantă
  • reglarea tranzitului intestinal și menținerea igienei colonului, acesta fiind implicat în difuzarea serotoninei și a complexului de vitamine B în organism.
  • un echilibru acido-bazic (o alimentație preponderent acidă este implicată în anxietate)
  • aport optim de antioxidanți, care vor permite încapsularea și eliminarea radicalilor liberi.
  • reducerea stimulentelor într-o cantitate ridicată (cofeină, alcool, medicamente, tutun etc)
  • practicarea postului cu alimentație lichidă (psihiatrul rus Nicolaev demonstrează că practicarea unui post monitorizat ridică neurotransmițători precum: acetilcolina, leptina, dopamina, serotonina, adrenalina ameliorând diverse tulburări și afecțiuni neuronale).

Neuro-nutriția este o știință la început de drum, care are toate instrumentele necesare pentru a ne oferi o stare de bine și pentru a dezvolta protocoale de prevenție și tratament.

Dr. Michael Crawford, eminentă autoritate britanică în nutriția creierului de la Institutul pentru Chimia Creierului și Nutriție Umană al University of North London afirmă:

”Reducerea actuală a consumului de omega 3 este corelată cu o intensificare a disfuncțiilor cerebrale, mai multe boli mintale, coeficienți de inteligență mai mici. Nu puteți crea mai multe sinapse, dendrite ori receptori ce vă sporesc potențialul creierului fără o rezervă de omega 3 de tip DHA”.

Anca Ignat

”Un Om printre oameni”: Dan Vodnar

Curiozitatea si pasiunea din domeniul nutritional  ne conduc catre oameni care au valori umane si competente profesionale uimitoare. Alaturi de Valentina, ne propunem sa mergem catre acesti oameni, in mediul lor si sa ii prezentam așa cum îi privim noi. Intitulam acest nou proiect ”un Om printre oameni”.

Primul invitat are drept competente:

    • Determinarea activitatii antimicrobiene ( Zone de inhibitie, Concentratia minima inhibitorie, Concentratia minima bactricida) pe extracte naturale si substante de sinteza chimica.
    • Cultivarea bacteriilor probiotice in bioreactor / scara semi-industriala.
    • Imobilizarea/microincapularea enzimelor si a microorganismelor.
    • Bioconversii fermentative bacteriene / fungice/ microalgice in sisteme aerobe/anaerobe.
    • Dezvoltarea de alimente functionale inovative.
    • Biofilme antimicrobiene.

Este sef de lucrari la Facultatea de Stiinta si Tehnologia Alimentelor, in cadrul 11713614_919572501414609_1994001392_nUniversitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, Cluj-Napoca.

Ajungem in frumoasa curte interioara a universitatii, cotim la dreapta spre Institutul de Stiintele Vietii, unde urmeaza sa intalnim un Om pe care-l apreciem de multa vreme, profesor de Biotehnologii Alimentare, Chimia Alimentelor si de Gastronomie Moleculara, care detine 5 inventii in curs de brevetare.

Va oferim interviul cu primul nostru ”Om printre oameni”, cercetatorul Dan Vodnar.Dan_Vodnar_usamv_cluj-napoca_food_news_romania

Anca Ignat: Dan, iti multumim pentru aceasta ocazie. Atat eu, cat si Valentina, am dorit mult sa fim intr-un laborator de cercetare, sa simtim mirosuri, sa vedem medii de cultura si sa avem un dialog despre aceasta frumoasa cariera si pasiune, care te reprezinta.
Spune-ne, Dan, ce inseamna concret Gastronomie Moleculara?
Dan Vodnar: “Gastronomia moleculara” reprezinta un nou stil de abordare a preparatelor culinare, o abordare avangardista, creata in mod spectaculos in urma fuziunii dintre conceptele de fizica, chimie si arta culinara. Practic, structura si textura alimentelor este modificata  prin anumite tehnici, impactul social si artistic fiind atat de mare incat a fost denumita si “mancarea viitorului”. Un aliment este format din molecule. Poti sa destructurezi un aliment prin tehnici fizice; exact ceea ce faceti voi la obtinerea sucurilor (prin maruntirea fina de la blender), apoi il re-ansamblezi in modul in care doresti, astfel incat preparatul final sa fie unul avangardist. Sunt aceleasi molecule, ba mai mult poti sa intensifici gustul preparatului, deoarece se schimba suprafata de contact a preparatului cu papilele gustative. Si in cazul vostru, toate sucurile iti dau o senzatie mult mai buna, deoarece “explozia de gust” e mult mai puternica, decat daca mananci materia prima (fructul sau leguma). Toate aceste preparate moleculare obtinute prin tehnici specifice ne permit sa introducem in compozitia lor si extracte naturale din plante sau bacterii probiotice microincapsulate; astfel incat sa aducem o valoare adaugata sanatatii consumatorului.

11110030_1063878573640655_8364652607416793258_n

AI: Una dintre inventiile tale face referire la aceste probiotice incapsulate.
DV: Ele mai existau, insa noi am adus in tehnica de microincapsulare o noutate, care ne-a permis sa brevetam.

AI: As dori sa ne spui pentru care motive consideram enzimele atat de importante? Cat traieste o enzima?
DV: Sunt asa de multi factori care pot influenta viata unei enzime, de la sare, la temperatura, etc. Enzimele sunt proteine; daca aceste proteine le supunem la o temperatura, ele coaguleaza. O enzima poate actiona de peste 1 milion de ori. Fara enzime, nu ar exista viata! Majoritatea enzimelor care se utilizeaza la scara industriala sunt produse de catre microorganisme prin biotehnologii moderne; desi ele pot fi si de natura vegetala, precum papaina din papaya sau bromelina din ananas sau animala (ex pepsina; etc).

AI: Esti presedintele Asociatiei Alumni BDU, Germania. Ce avantaje prezinta acest parteneriat pentru Romania?
DV: Asociatia apartine Federatiei Germane de Mediu care ofera, in principal, burse. Anul acesta sunt 5 studente care vor pleca cu burse in Germania. Este o organizatie care creeaza circumstante de dezvoltare profesionala si schimb de experienta.

AI: Cercul Young Food Fan reuneste studenti carora le place cercetarea. Pe parcursul interviului, Bogdan, student in anul II, membru al cercului amintit, lucra langa noi, la un studiu in desfasurare. L-am  intrebat pe Bogdan cum l-ar caracteriza pe Dan ca profesor? Studentul a raspuns prompt: “Este in primul rand un prieten al studentilor. Primul lucru pe care-l spune cand intra in clasa este: ”Ce faceti? Cum sunteti?”, si adauga Bogdan, apoi este un profesor care explica clar, creandu-ne senzatia ca materia este simpla, chiar daca ea nu este prin mecanismele pe care le implica.”

Continuam interviul cu Dan.

AI: Te sperie boala?
DV: Sunt fricos. Ma sperie boala. Si poate e asa pentru ca l-am pierdut pe tata datorita unui neoplasm.

AI: Care este tara pe care ai da-o drept exemplu din punct de vedere al sistemului alimentar?
DV: Nu cred ca exista un sistem alimentar cel mai bun. Tind sa cred insa ca, cu cat esti mai informat, mai educat, cu atat devii mai responsabil. Daca te uiti, de exemplu, la nemti, la austrieci sau in alte tari, incepe sa nu mai fie o populatie obeza, si asta din motiv ca se constientizeaza importanta alimentatiei, se pune accent pe bio si pe sport, astfel lumea plateste o moneda pentru ceea ce mananca. Scopul este la acest gen de agricultura de a mentine indivizii la nivelul actual de sanatate, nu neaparat de a aduce un alt beneficiu superior. Spre deosebire de tarile mai putin dezvoltate unde, inca, merge sistemul cantitativ.

Tind sa cred ca in tarile cu un anume grad de educatie, oamenii sunt mai sanatosi. Am ramas in minte cu o fraza, dintr-o carte. ”O femeie cu cat e mai bogata, cu atat e mai slaba.” Si poate ca autoarea are deptate daca privim larg in societate.

AI: Care este urmatoare tara pe care ai dori sa o analizezi din punct de vedere profesional si personal?
DV: Personal as vrea sa merg in America Latina. Imi plac regulile, pentru ca sunt un adept al lor, dar stilul de viata imi place mai mult decat regula. Ador oamenii care stiu sa traiasca, vezi italienii, spaniolii. Pe de alta parte, profesional, ii admir pe nemti, pe finlandezi si pe toti cei care stiu sa-si faca treaba bine.

AI: Lucrezi la un nou proiect “O noua generatie de bauturi probiotice functionale cu impact asupra sanatatii gstrointestinale”, care se desfasoara in perioada 2014-2016? Cum decurge acest proiect?
DV: Mai avem o parte din procesul microincapsulare de realizat, dupa care in luna septembrie vom livra primilor pacienti sticlutele impreuna cu pudra de bacterii probiotice. Se lucreaza la ambalaj, ceea ce este important. Dupa care vor ajunge in testele clinice. Este un proiect de interes si cupleaza foarte bine, din punctul meu de vedere, reutilizarea a subproduselor, cu efectul benefic al lor in momentul consumului impreuna cu bacterii probiotice.

La finalul anului 2016 va trebui sa existe pe piata acest produs; proiectul este cu cercetare aplicativa si lansare pe piata; este ceea ce mi-am dorit.

AI: Exista in Cluj-Napoca aparatul de dozare a acizilor grasi esentiali?
DV: Da, si noi il avem (cu referire la USAMV). Reusim sa dozam omega 3, omega 6 si  raportul dintre ele.

AI: Ai luat an de an numeroase premii importante. Ii invitam pe cititorii nostri pe site-ul tau pentru a citi si despre aceste premii: http://danvodnar.objectis.net/premii
978x0

Te numeri printre Top 100 „oameni care misca tara in directia buna”- Foreign Policy România 2014- pentru activităţile de cercetare/inovare.
Care dintre premii semnifica cel mai mult?
DV: Vlad – fiul meu.

AI: Noi numim acest proiect “un Om printre oameni”. Pentru noi, tu esti un om care ne inspira, care ajuta la consolidarea domeniului nutritional. Tu pe cine porti in suflet, in categoria oamenilor care te-au influentat?
DV: Sunt o multime de oameni care m-au influentat si de la care am invatat extrem de mult. Pot sa incep cu familia mea, profesorii, prietenii si nu in ultimul rand studentii mei. Acum imi vine in minte o stimata Doamna Emilia, la care am locuit in gazda in vremea studentiei. De la ea am invatat sa daruiesc, cu bucurie, atentie fiecarui om, fiecarei clipe din viata. M-a inspirat simplitatea, generozitatea si bunatatea ei. Eu am avut norocul sa-i intalnesc pe cei mai minunati oameni frumosi, iar altii au norocul sa ma intalneasca pe mine.

11713586_10204567173279595_255002421_n

 

 

 

 

 

 

 

 

Anca Ignat

Aniversare de 1 an pentru Sufletrit

”Ai sufletrit pacientul?”

Pe data de 19 iunie 2014 am avut o primă ediție a programului Sufletrit. O parte din participanții de la această lansare ne-au fost mereu alături pe parcusul acestui an.

19 iunie 2014

19 iunie 2014

Acest program ne-a hrănit sufletul, în primul rând mie și Valentinei, deoarece scopul lui este de a oferi gratuit din cunoștințele și din timpul nostru, celor care sunt preocupați de un stil de viață sănătos și care acordă timpul necesar informării și schimbărilor implicite.

Prin intermediul programului Sufletrit, am întâlnit oameni care au dezvoltat, cu implicare și cu un deosebit efort, firme de catering cu hrană sănătoasă. În poza anterioară o puteți remarca pe Anca, care a lansat SUFLET ÎN BUCATE, iar în imaginea de mai jos, vi-l prezentăm pe Adelin, cu a lui firma INDULGE ART, (pagina de facebook) despre care pot garanta o hrana pentru toate simțurile.

3 iulie 2014

3 iulie 2014

Am avut la fiecare ediție, oameni care erau diagnosticați grav, care se informau sau își relatau povestea, inspirându-ne puternic.

V-o prezentăm pe Monica, un psiholog drag, cu un caz uimitor. Am cunoscut-o ca pacientă tenace și încrezătoare. În 30 ianuarie 2014, Monica a primit un ficat nou.

4 septembrie 2014

4 septembrie 2014

Un alt caz cu mare impact a fost al Danei, care a ținut timp de 40 de zile post cu sucuri, cu scopul de a preveni și de a se echilibra emoțional și fizic. Aici puteți citi Interviul cu Dana. Ea ne-a împărtășit și a răspuns tuturor întrebărilor noastre, fiind invitatul special al ediției din decembrie. La această ediție, a participat un om extraordinar de perseverent, Rodica, care era deja înscrisă la o cursă și mai lungă, motivată de un cancer de sânge.

Programul Sufletrit s-a susținut în fiecare lună din 2015.

Ne-am bucurat de invitați care au discutat despre ceea ce ei fac cu impact asupra domeniului nutrițional. Astfel, în luna martie 2015, d-na Elena Dumitrescu ne-a spus despre livada de măslini pe care o administrează în Spania. În aprilie, Camelia Cișmigiu a adus un aport informațional despre uleiurile vindecătoare. Iar d-na dr. stomatolog Pintea Anca ne-a povestit, la ediția din luna mai, despre influența alimentelor asupra cavității bucale. Invitații au avut cc 15-20 de minute de intervenție consistentă în programul nostru. Scopul lor este acela de a vă răspunde la problemele participanților, nu a de a vinde servicii sau produse.

Pe parcursul acestui an am susținut 10 ediții. Vă mulțumim tuturor celor care au fost prezenți și vă rugăm să împărtășiți despre Sufletrit tuturor celor care pot fi interesați.

Iar acum vă spunem că acest program ne este foarte drag. Uneori ne este greu să-l susținem, din motive personale, dar chiar și atunci, după finalizarea lui, mereu suntem recunoscătoare. Vă povestesc ceva din culisele organizării programului. În luna martie, pe 16, am dat startul zilei cu întalnirea cu participanții la programul Detox 5, la ora 9.30. Apoi am avut consultații, iar la orele 14.00 am fugit alături de Valentina să facem o mică aprovizionare pentru programul cu sucuri, Detox 5, dar și pentru programul Sufletrit (un ceai, o limonadă). Am revenit la sediu în jurul orei 16.30, având exact 2 ore să organizăm biroul pentru grup și să ne pregătim. Am încheiat programul la orele 21.30, moment în care Vale fugea spre un supermarcket să ia lămâi pentru sucurile zilei de marți din programul Detox 5 și eventual să se odihnească, deoarece la ora 6.00 trebuia să fie la sediu. Iar eu am fost condusă de către un participant amabil către secția de Neurochirugie, pentru a-mi întări vărul, care a 2-a zi urma să fie operat de 2 tumori pe creier. Și totuși am reușit să respectăm planificarea programului Sufletrit și chiar să ne bucurăm de fiecare ediție, indiferent câte am avea de făcut sau de gândit.

Numele acestui program vine de la întrebarea unui prieten drag sufletului meu: ”Anca, ai sufletrit pacientul?”

Dorința noastră este să vă sufletrim pe măsura a ceea ce dvs ne dăruiți nouă, prin participare, prin implicare, prin pregătirea întrebărilor sau prin forța de a împărtăși experiențele nutriționale personale cu noi.

Vă invităm să sărbătoriți alături de noi aniversarea de 1 an a programului Sufletrit, pe data de 17 iunie 2015, ora 18.30.

Vă lansăm o provocare pentru a fi aleși la masa de petrecere. Scrieți-ne la adresa: contact@detoxsinutritie 1, 2, 3 fraze despre motivul pentru care doriți să luați parte la acest program, fie că este pentru prima oară, fie reveniți cu entuziasm.

Vom putea găzdui cc 10 persoane.

Vă mulțumim pentru acest an, dăruindu-vă o imagine care înglobează multe cuvinte de recunoștință, și care artista și prietena, Milena Surducan, pare că a creat-o  pentru acest program.

Milena Surducan

Milena Surducan

Pentru mai multe detalii despre programul Sufletrit: aici.

Anca Ignat

 

 

Tinerete-strategii nutritionale (II)

Bine v-am gasit, iubitori ai unui stil de viata frumos! Pentru luna martie am pregatit, alaturi de Valentina, un subiect adresat tuturor, Tinerete-strategii nutritionale.

DSC04755 (2)

„Regina Maria a facut diferenta intr-o vreme in care rolul femeii in politica era extrem de mic. Ea a fost principalul sfatuitor al Regelui Ferdinand pana la decesul acestuia in 1927. In acest sens, a ramas antologica afirmatia ambasadorului Frantei la Bucuresti, la vremea respectiva, Charles de Saint-Aulaire: “Exista un singur barbat la Palat si acela este REGINA”. *

Fiecare rol pe care il avem ca femeie are nevoie de o energie specifica, de un timp de trecere de la un personaj la altul. De cele mai multe ori femeia are nevoie de ea insasi. Iar pentru aceasta reconectare, propunem astazi cateva strategii.

Mentionam ca strategiile nutritionale trebuiesc introduse dupa ce avem o temelie nutritionala.

Dragii nostri, noi suntem fiinte ale obisnuintei. Trebuie sa urmam un program in vietile noastre de zi cu zi. Recomandarile de baza, care formeaza temelia despre care vorbeam mai sus, sunt:

  • 3 mese fixe la un interval de 5 ore
  • Masticatie lenta
  • Constientizarea actului nutritional

Ne-am ales ca subiect TINERETEA- STRATEGII NUTRITIONALE si pentru ca nu facem referire la o etapa a vietii, ci la o stare de spirit, am indraznit sa definim tineretea prin 4 valori:

  • Frumusete11025328_852330571472136_1159154155_o
  • Sanatate
  • Energie
  • Vigoare (forta)

Haideti sa vedem cum prin Royal Smoothie-ul realizat de Valentina activam toate aceste valori.

 

11034687_852330614805465_1568928570_o

1.ATP-UL este acumulatorul de energie al nucleului celulei noastre (adica a mitocondriei). Scopul hranei noastre ar trebui sa fie de fapt aceasta energie. Reprezentatul acestei strategii ales pentru realizarea retetei Royal Smoothie este nuca de cocos.

  1. Antioxidantii – Radicali liberi

Rebel in stiinta nutritionala, radicalul liber este electronul nepereche de pe membrana exterioara. Rolul antioxidantului este de a se cupla cu tanarul si nelinistitul radical liber si a-l conduce in afara organismului uman. Din aceasta clasa, am selectat din topul Scalei ORAC (parametru care masoara cantitatea de antioxidanti dintr-un aliment): cacao si scortisoara.

  1. Grasimi esentiale. Precum era regina pentru regele Ferdinand, asa este grasimea esentiala pentru oxigen. Oxigenul este condus catre celulele rosii prin incapsularea unei grasime esentiale. Astfel incat un deficit de grasimi esentiale in corp, poate duce la o lipsa de oxigenare celulara si la o imbatranire precoce. Avocado a fost ales ambasadorul grasimii esentiale in reteta propusa astazi. Alte grasimi esentiale de inalta calitate sunt: seminte de in si de canepa, nuca de cocos, seminte de chia.
  1. Fitoestrogenii se gasesc in plante vegetale si au o structura moleculara asemanatoare estrogenilor produsi de organismul uman. Ei se gasesc in: seminte de chia, zmeur, tofu, humus etc. Recomand semintele de chia, deoarece aceste seminte formeaza o solutie coloidala fluida (un gel), datorita continutului de fibre hidrosolubile, si sunt bogate atat in fitoestrogeni, cat si in omega 3. Astfel incat absorbtia va fi lenta, iar corpul va difuza pe un termen lung nutrienti esentiali corpului.
  1. Pielea si creierul deriva din acelasi tesut embrionar, care este cunoscut sub denumirea de ECTODERM. Acolo se afla o conexiune stransa intre piele si creier. Nu ar trebui sa fie surprinzator, ca agentii terapeutici, cu efect pozitiv asupra creierului, ar putea aduce beneficii si asupra pielii. Cu alte cuvinte: ceea ce linisteste creierul, va infrumuseta si pielea. De aici deriva invitatia mea de a va updata periodic o  lista de lucruri si actiuni care va aduc bucurie sau relaxare celulara, pe care sa le practicati cu regularitate.

Va povesteam despre cele 4 valori ale tineretii, la care am adaugat strategii nutritionale si ulterior am ales un reprezentant-ambasador pentru fiecare strategie nutritionale. Astfel:

11039999_852330738138786_2014641373_n

De aceea am ajuns la concluzia ca reteta pregatita astazi merita numele de Royal Smoothie.

DSC04731

Ingredinte: 1/2 avocado,1 cana de lapte de cocos, 2 linguri cacao cruda bio, 1 varf de cutit de scortisoara,1 mana de spanac, 5 curmale sau miere dupa gust.

DSC04747 (2)

Se amesteca pana la omogenizare.

DSC04751

Se poate adauga lapte de cocos, pana la consistenta dorita.

Semintele de chia hidratate in apa

Semintele de chia hidratate in apa

 

Va dorim sa aveti blandetea si rabdarea necesara devenirii unei femei.

Anca Ignat

*http://www.descopera.ro/

** Fotografiile sunt realizate in timpul conferintei Conecting Woman, organizata de Facultea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, din 4 martie 2015, Cluj-Napoca.

Sufletrit (în decembrie)

Se așterne liniștea în sediul nostru. Ne pregătim de sărbătoare. Iar pentru această stare, avem nevoie de oameni dragi.

Pe 11 decembrie, după ora 18.00 (să spunem 18.30), vă invităm la o nouă ediție a programului SUFLETRIT. Vă aduceți aminte?

Am lansat programul SUFLETRIT pe 19 iunie 2014. Au avut loc 4 ediții.

Scopul acestui program este de a vă răspunde GRATUIT la unele întrebări care reprezintă preocuparea sau neliniștea participanților. Nu avem fixată o programă, dorința noastră este de a vă oferi libertatea unei tematici, ivite din nevoile dvs și a de a vă invita la confesiuni. Puteți citi mai multe despre acest program aici și aici.

SUFLETRIT-ul de decembrie vă oferă câteva daruri:14446756-gourmet-baked-apple

  • un invitat special, care are o poveste de decembrie – plină de semnificație, tulburătoare prin perseverență, împlinitoare prin rezultat
  • sfaturi despre masa de Crăciun
  • trucuri pentru Sărbători fericite

Coordonatorii programului, Anca Ignat și Valentina Savu, vă așteaptă pe 11 decembrie, ora 18.30, la sediul de pe strada Traian Moșoiu, nr 46, ap 16. Înscrierea se face pe baza unui email trimis la adresa: contact@detoxsinutritie.ro. Locuri disponibile: 16.

Avem rugămintea să distribuiți informația către cei dragi și interesați de subiect.

Ne vedem pe 11 decembrie!

Anca Ignat

 

 

 

 

Atelier – Alimentatia in anotimpul rece

Uscaciunea (energia predominanta a toamnei) si frigul (energia predominanta a iernii) ne determina sa intarim scutul de energie protectoare al organismului, prin aport corespunzator de elemente-esenta: vitamine, minerale, aminoacizi, enzime.

Trecerea de la anotimpul cald la anotimpul rece implica un consum al sistemul nervos initial pentru rezistenta, ulterior pentru adaptare, insotit de o schimbare a balantei hormanale. In piramida de echilibrare metabolica, asez ca baza sistemul enzimatic, urmat de sistemul hormonal, iar varful ii revine sistemului nervos.

Din aceste motive, am decis sa construim un atelier de alimentatie pentru anotimpul rece. Conceptul de atelier ii revine Valentinei Savu, ea de ani buni le organizeaza ca fiind practice si de un real folos participantilor. Eu intervin cu parti teoretice, cu mecanisme clarificatoare si motivationale, in practicarea unei nutritii datatoare de energie si vitalitate.

1922200_837422482946341_5657351466866094093_n

Ne propunem sa va oferim:

Parte teoretica

  • Constientizarea actului alimentar
  • Efectul de termogeneza
  • Grasimile esentiale
    – cresterea activitatii neuronale, echilibrarea sistemului hormonal, reducerea stresului
    – echilibrul intre alimentele preparate termic si fara foc
  • Colagenul – protectia articulatiilor si a sistemului osos
  • Miracolul antioxidantilor din condimentele de iarna
  • Meniul optim pentru toamna-iarna

Parte practica

Demonstratie si degustare

  • Sucuri pentru sezonul rece
  • Mic dejun/gustare
  • Supa crema
  • Salata

Demonstratie

  • Colagen „pe paine”

Asadar, va invitam cu drag, sa petrecem impreuna o sambata altfel, dedicata hranei:

  • 8 noiembrie, in Cluj-Napoca, la sediul nostru, de pe strada Traian Mosoiu, nr 46, ap 16.
  • 15 noiembrie, in Iasi, la Grand Hotel Traian, sala Ion Creanga.

Pentru inscriere si alte detalii pretioase, vizitati, va rog, siteul Valentinei: http://ateliere.deliciisanatoase.ro/alimentatia-in-anotimpul-rece

Anca Ignat

Sufletrit (suflet + nutritie)

Pe data de 3 iulie 2014, ora 18.30, va invitam sa participati gratuit la discutii si confesiuni de nutritie, ce definesc programul Sufletrit.

Programul Sufletrit a fost lansat pe data de 19 iunie 2014, unde au participat 12 persoane, impreuna cu care am petrecut 2 ore si ceva, de parca ar fi fost cateva minute. Din cadrul programului:

  • intrebari despre combinatii alimentare, despre colonhidroterapie, despre foamnea nesatisfacuta si saturatia neatinsa, SAM_0546despre lipsa senzatiei de foame etc.
  • trairi spuse de participanti din perioada sarcinii, lactatiei.
  • impartasiri despre tipul de apa consumata
  • un dulce realizat de Valentina (capsuni cu frisca de caju 🙂 )
  • metode de gatit hrisca
  • si altele

Programul Sufletrit nu are o tematica si nu prezinta un subiect teoretic pregatit conform unei programe. Scopul programului este de a raspunde la intrebari din domeniul nutritiei si tehnicii de gatire a alimentelor, in special a vegetalelor (fructe, legume, seminte si nuci, leguminoase, cereale, ierburi si mirodenii etc), intrebari propuse de catre cei care participa, in speranta de a clarifica si de a oferi piloni si repere specifice unui stil de viata sanatos.

Coordonatorii programului sunt:

  • Anca Ignat
  • Valentina Savu

Va asteptam pe data de 3 iulie, la ora 18.30, la sediul nostru de pe strada Traian Mosoiu, nr 46, ap 16, Cluj-Napoca.

Inscrierea se face pe baza unui email trimis la adresa: contact@detoxsinutritie.ro

Locuri disponibile=12.

Ne vedem joi,

Anca Ignat

Sufletrit (suflet + nutritie)

Am intrat pe nesimtite intr-o cascada de proiecte – programe de sanatate, conferinte, ateliere de gatit, consutatii de nutritie – toate dragi, toate muncite, toate insufletite.

A fost o duminica, dupa atelierul de gatit din 24 mai, cand atat eu, cat si Valentina, am simtit nevoia de a darui, de a face ceva ce stim, fara a cere ceva la schimb, doar pentru A DARUI.

S-a scris cu ceva ani in urma ca sunt unul dintre cei mai scumpi nutritionisti din Cluj. Nu am vrut sa explic atunci ca terapia nutritionala ridicata la nivel de stiinta implica suflet, ratiune, responsabilitate, ceva intre profesionalism si umanitate, insa nu una fara alta.

Din 2010 am sustinut proiecte, mai mici sau mari, anuale, gratuite, pentru grupuri de persoane (copii si persoane in varsta). Va amintesc proiectul de anul trecut, adresat copiilor, „Sunt istet, cresc armonios”, care astazi continua sa se desfasoare, sub diverse activitati, indrumate de Alexandra Opris.

Un prieten drag sufletului meu m-a intrebat intr-o zi: „Ai sufletrit pacientul?” Cerandu-i semnificatia (suflet+nutritie), am considerat ca este un cuvant potrivit pentru a-l introduce in dictionarul profesiei mele.

Si pentru ca suntem deja la jumatatea anului 2014, dorim sa va deschidem portile sediului nostru la o seara de discutii libere privind nutritia si stilul de viata sanatos, o data la 2 saptamani, in fiecare luna.

Joi, 19 iunie 2014, ora 18, pe strada Traian Mosoiu, nr 46, ap 16, va asteptam la programul gratuit de nutritie, pe care l-am numit SUFLETRIT.

draft_lens1635638module11317849photo_1220482377healing_circle_hands-10030249

 

Scopul acestui proiect este de a va raspunde la unele intrebari care reprezinta preocuparea si nelinistea dvs. Nu avem fixata o programa, dorinta este de a va oferi libertatea unei tematici, ivite din nevoile dvs.

 

Coordonatorii programului SUFLETRIT:

  • Anca Ignat
  • Valentina Savu

Inscrierea se face pe baza unui email trimis la adresa: contact@detoxsinutritie.ro

Locuri disponibile=12.

Ce intrebari pot fi puse ?

  • Orice intrebare si traire este binevenita.
  • Experiente proprii impartasite, cu sau fara reusite
  • Care dintre teoriile nutritionale sunt adevarate?
  • Simptome nediagnosticate
  • De ce ne mentinem grasi?
  • Cum gatim fara foc?
  • Cu ce inlocuiesc carnea?
  • De ce am pofte de dulciuri? Ce pot totusi consuma?
  • Care sunt cauzele balonarii sau retentiei de apa?

Am rugamintea sa distribuiti informatia catre cei dragi si interesati de subiect.

Va asteptam cu drag!

Anca Ignat

 

 

 

 

Living Fit (II)

Living Fit este un eveniment proiectat din pasiune şi necesitate. Iubim sportul, iubim nutriţia şi le dorim îmbinate armonios pe Stadionul Cluj-Arena, pe data de 18 mai 2014.

 

Vă invităm să ne fiţi alături la prima ediţie a acestui eveniment, promiţând ore dinamice, informaţii consistente, relaţii unice, prin intermediul celor 3 tipuri de activităţi:

  1. workshopuri de nutriţie
  2. activităţi sportive coordonate de antrenori de renume (clase de cycling, zumba, kangoo jump, deep work, cross fit, functional training şi un boot camp cu 10 staţii)
  3. o expoziţie de produse din sfera sănătăţii 

Eu mi-am format echipa şi am definit împreună subiectul workshopului:

Performanţa sportivă prin nutriţie.

10151319_1433929973522615_4999491680947434649_n

 

 

Informaţiile teoretice prezentate de către mine, vor fi susţinute prin atelierele practicate de către Valentina. Îmi propun să vă ofer informaţii preţuite, selectate cu interes din cunoştinţele dobândite în timpul facultăţii de Nutriţie şi Dietetică, prin cursul The BodyMind Sports Nutrition Certification, coordonat de Lars Gustafsson şi mai ales  în urma colaborării profesionale cu sportivi de performanţă şi amatori.

Valentina îşi condimentează permanent pasiunea, tocmai ce s-a întors de la un curs de gătit raw-vegan, din Londra. Oricum gustul ei fin dă savoare chiar şi unui baton proteic, prin ingrediente fine, care fac diferenţa şi susţin compoziţia valoroasă nutriţional. Aici puteţi găsi ale ei Delicii Sănătoase.

Reţetele produselor dedicate sportivilor sunt realizate de noi, luând în considerare nutrienţii necesari înainte, respectiv după antrenamente. Le-am şlefuit în timp, prin feedbackurile primite de la clienţii noştri sportivi.

Susţin practicarea unei respitaţii corecte, mai ales în timpul competiţiilor. Cristian ne va coordona spre a ne găsi propriul stil optim de a respira.

Cristian Iulian– a practicat sportul încă din copilărie sub diferite forme începând cu Rugby, şi a ajuns să practice şi să predea cu pasiune şi intensitate, Arte Marţiale (Qwan Ki Do). Bucuria mişcării l-a dus şi spre magia fitness-ului(după cum spune el) ajungând să profeseze în afara ţării atât ca instructor de fitness cât şi antrenor personal. Pe parcurs a descoperit (şi descoperă încă) cu interes şi curiozitate tot mai mari mecanismele de funcţionare ale corpului şi îşi dedică mare parte din timp practicii şi studiului terapiilor manuale(“Bodywork”) mai ales sub formă unui aspect particular al acestora – aliniamentul postural.

Pentru a lăsa faptele să vorbească de la sine, am invitat sportivi din atletism, tenis, fotbal, ciclism şi echitaţie, să ne împărtăşească experienţele lor. În funcţie de turneele lor, vom reuşi fie să-i avem în sală, alături de noi, fie să facem un montaj cu trăirile lor. Le suntem recunoscători pentru deschidere.

Evenimentul îşi continuă pregătirile, vă lansează invitaţia. Înscrieri şi bilete, în curând pe www.livingfit.ro. 

Vă învităm pe pagina de facebook, dedicată evenimentului, să ne ţinem aproape: https://www.facebook.com/livingfit.ro

Pentru mine acest eveniment este dovada faptului că din nou Clujul caută frumosul şi mereu îl aduce acasă! Felicitări, Orşi şi asociaţiei INFitness, a partenerilor şi colaboratorilor tăi.

Voi încheia precum am scris şi în primul meu articol de pe blog, despre Living Fit (I).

Un cuplu cu adevărat potrivit (Nutriţia şi Sportul) vă va oferi din experienţele lui, lecţii inspiraţionale, lecţii motivaţionale, o zi cu sens pentru viaţa dvs, 18 mai 2014, Cluj-Arena.

Anca Ignat

 

 

 

 

 

Living Fit (I)

La mijlocul anului trecut, va faceam cunoscut un concept nou pentru Romania, care se pregateste inca in culisele din Cluj.

Pe data de 18 mai 2014, sportul si nutritia, ca 2 suflete gemene, vor prezenta numeroasele forme si beneficii ale acestei relatii stranse, toate se vor desfasura, in ritmuri intense, la Arena-Cluj.

Proiectul Living Fit este initiat de catre Orsolya Srankó, o amorezata a sportului si a unui stil de viata sanatos, cum am definit-o in primul articol, dedicat acestui subiect – nutritie si sport.

Veti beneficia de:

  • instructori internationali care vor sustine clase de antrenamente in paralel,
  • nutritionisti pentru toate tipologiile, care vor prezenta concepte importante in sport, prin workshopuri intense de nutritie,
  • standuri cu produse si echipamente sportive,
  • multe surprize care se pregatesc chiar in aceste zile si luni, pentru a va oferi, voua, iubitori de viata si frumos, variante de a va atinge potentialul fizic si nu numai, prin sport si nutritie.

Imi propun sa fiu prezenta la acest eveniment, prin intermediul unui workshop interactiv, cu studii de caz, cu informatii concrete, cu ateliere practice, dedicate iubitorilor de sport si celor care isi doresc sa fie motivati pentru a incepe un stil de viata sanatos, prin sport si nutritie.

Alaturi de mine este Valentina Savu, care stie mereu sa puna in practica nutritia si sa va demonstreze cat de usor este sa prepari singur hrana cea plina de nutrienti.

Informatii utile legate de acest eveniment unic in Romania vor fi oferite pe pagina de facebook – Living Fit .

Va promit un articol ulterior despre subiectul workshopului nostru si despre alte informatii pe care le trag cu urechea din culisele evenimentului.

Va implicam direct, prin intermediul comentariilor deschise aici sau pe pagina de facebook, pentru a reusi sa fim mai aproape de nevoile si dorintele dvs.

10013908_10152711471809307_8809402607532267725_n

 

Un cuplu cu adevarat potrivit (Nutritia si Sportul) va va oferi din experientele lui, lectii inspirationale, lectii motivationale, o zi cu sens pentru viata dvs, 18 mai 2014, Arena, Cluj-Napoca.

Pe curand!

Anca Ignat

3 ani de wordpress!

Terminasem primul an de facultate si eram nerabdatoare sa imi exprim parerile undeva unde pot rezona cu ceilalti. Una dintre prietenele mele, Olivia, isi facuse singura un site extraordinar de frumos, colorat, plin de informatii, pe care-l cunoasteti crudsisanatos.ro. Ea a creat blogul meu, in formatul de atunci, de pe 20.07.2010, iar pentru asta ii spun un multumesc, sincer.

M-am atasat de blog, fiindu-mi expuse cele mai mari emotii frumoase, surprinse in cuvinte scrise. De fiecare data cand ma intorc la o scriitura mai veche, imi activeaza bucuria cu care v-am lansat o invitatie catre viata mea , prin trasparenta si spontaneitate.

Am impartasit cu voi de la retete cu spanac pentru copii, compozitii nutritionale ale lui Goji, cazuri impresionante din clinica, precum Alergatorul, pachete noi concepute din emotii active, la  stari de dragoste si indragostire, ierni superbe, veri fierbinti si schimbarile trupurilor noastre prin aceste extreme.

Va multumesc pentru consecventa, curiozitatea, aprecierea, conexiunea cu care m-ati onorat in acesti ani, voi, cititori ai blogului meu.

Anca Ignat

Abordarea integrata in cancer (I)

Diagnosticarea oricarui tip de cancer este un moment critic in viata unui pacient si chiar a intregii familii. Ca in orice alt moment tulburator din viata, mai ales acum trebuiesc urmarite niste strategii de actiune asupra Intregului.draft_lens1635638module11317849photo_1220482377healing_circle_hands.10030249

Abordarea integrata este cea pe care o recomand. Nu toti avem aceeeasi convingere, iar aceasta este definitorie in actul oncologic. Astfel incat, o prima strategie, dupa diagnosticare, este:

  1. Informarea cat mai complexa si globala a malignitatii diagnosticate-adunand cu constiinciozitate informatii de la medicul oncolog, de la nutritionist, avand in vedere un psiholog, si in functie de deschiderea si convingerea pacientului,se recomanda o implicare spirituala (religie, credinta, forme de bioenergie).    Atrag atentia asupra nisei mentale in ceea ce priveste cancerul. Este pentru el cancerul egal moarte? Pentru ca aceasta convingere ingreuneaza cu mult forma de tratament, indiferent care ar fi ea.
  2. Definirea unui plan prin alegerea informatiilor care au capatat credibilitate in mintea pacientului. Ceea ce este in noi ar trebui cunoscut, ar trebui vizualizat, iar ca terapeut, oricat de dificil este merita tot efortul sa creezi un tablou clar al problemei pacientului. Fiindu-i explicat, acesta se va implica activ in vindecarea lui. Va cunoaste pentru ce lupta de la o saptamana la alta, va intelege cum actioneaza organismul si isi va canaliza energia, cu claritate, spre vindecare.

Este important sa acordam un timp pentru a accepta starea actuala de sanatate. Este important sa sustinem intregul corp si  sa nu ne concentram doar asupra celulelor canceroase, mergand pe principiul bunului simt de a vedea jumatatea sau chiar mai mult plina a paharului.

Exista un citat anonim care mi-a trasat prima etapa al protocolului nutritional:

”Unde este spatiu, acolo este miscare,

Unde este miscare, acolo exista energie,

Unde exista energie, acolo nu sunt boli!”

Imagine1In corpul uman, spatiu este dat de apa. Suntem 70% apa, in unele organe si 90%. Iar apa circula in organism prin minerale. Imaginati-va sucurile de legume si fructe cum ajung cu o viteza uluitoare direct in celule noastre, hranindu-le. Acesta este motivul pentru care protocoalele de nutritie in patologii grave implica sucurile proaspete.

Chiar mai mult, intr-o prima etapa, intreb pacientul unde anume in corpul lui resimte o greutate. Si incepem o detoxificare,  o deparazitare, cu eliminarea reziduurilor arhivate prin cavitati si nu numai: colon, bila, rinichi, cap, inima, circulatie, limfa, ficat, piele etc, recomandand: irigarea de colon, clismele, aportul de formule de ierburi pentru spalarea circulatiei, a limfei, bai de plante si frectii pe piele, respiratii ample.

Alimentatia poate sa ofere o baza, face o modificare de cc 30% din starea actuala a pacientului.

E mult, e foarte mult si merita sa profitam de beneficiul ei. Prin alimentatie putem aduce un aport de factori antitumorali, pretiosi in aceasta lupta. Recomand un aport ridicat de vegetale cat mai verzi si cat mai colorate, mai ales de:

  • Crucifere sunt definitorii in onco-nutritie: brocoli, varza, conopida, varza de Bruxelles, nasturel(datorita compusilor cu o activitate anticancer extrem de mare: izotiocianatii si indolii)Nutritie-cancer
  • Familia aliumului(contine alicina si compusi de sulf): usturoi zdrobit, ceapa, praz, leurda.
  • Antioxidanti de seama: cuisoare, scortisoara, oregano, turmeric sau curcuma,cacao, busuioc, salvie,patrunjel, ghimbir, seminte de mustar.
  • Soia nemodificata genetic si preparatele din ea, lapte de soia, tofu(Contin izoflavoni
  • Ceaiul verde (prin continutul de catechine-cel mai remarcabil fiind epigalocatechinul)
  • Fructele de padure: capsuni, afine, fragi.  Acidul elagic, proantocianidine, antocianidine sunt compusii anticancerigeni
  • Acizi grasi omega 3 din surse vegetale(nuci, seminte de in, ulei de nuci, ulei de rapita, boabe de soia, tofu) si din surse animale(sardine, hering, macrou, somon de Antlantic, pastrav-curcubeu). Mentionez ca este important sa crestem aportul de acizi grasi omega 3 si sa scadem aportul de acizi grasi omega 6(uleiuri vegetale de porumb, de floarea soarelui etc).
  • Rosiile-prin ingredientul numit licopen, responsabil de proprietatile anticancer. Nivelul de licopen creste daca rosiile sunt gatite folosind uleiuri vegetale , cum sunt sosurile facute de pasta de tomate si ulei de masline.
  • Citricele(portocala, lamaie, grapefruit, mandarina), datorita in special acidului ascorbic, se consuma mai ales sub forma de sucuri.
  • Strugurii mai ales cei rosii sau inchisi la culoare si cu multe seminte, datorita resveratrolului. Se recomanda sucuri la storcator unde se adauga si semintele si coditele de la ciorchine.
  • Ciocolata neagra sau dulciuri din cacao neagra, datorita continutului de polifenoli. Puteti sa faceti un dulce zilnic din 2 linguri cacao bio, 1 lingura miere de albine, 1 lingurita polen si diverse fructe uscate, de ex goji, catina, afine. Se omogenizeaza la blender(optional puteti pune cateva linguri de suc din fructe de padure, pentru o mai buna omogenizare).

O ultima strategie este sustinerea psihologica, spirituala, energetica a pacientului. Personal lucrez cu pacientii cu portofolii, cu jurnale, cu lecturi obligatorii, si recomand participarea la grupurile de suport, selectarea cu atentie a materialelor pe care le citesc sau privesc, le spun sau le infaptuiesc.

Cancerul are un scop nobil si vine ca o cerere de iubire in viata noastra.

maibun

Sunt isteț, cresc armonios!

Proiectul pentru promovarea unei alimentatii echilibrate, dedicat copiilor, susţinut de DSPCluj, iniţiat de Alexandra Opriş (Merişor), m-a implicat ca și nutriționist într-o activitate care devine pe zi ce trece tot mai frumoasă, atât datorită membrilor voluntari implicați, cât și a scopului final al acestui proiect, proiect intitulat Sunt isteț, cresc armonios!
Mâine, 16 mai 2013, orele 11, are loc conferința de presă, la sediul Direcției de Sănătate Publică, de pe strada Constanța, nr 5, la parter.
Vă invit pe toți cei care doriți să ne promovați proiectul. Fac apel în mod special către cei care dețin un blog și își doresc să transmită mai departe informația.
Echipa de ”mușchetari” voluntari care a facut posibilă materializarea ideii, e compusă din:163949_612352115459972_642802695_n
1. Alexandra Opriș, consultant Relaţii Publice(PR)
2. Direcţia de Sănătate Publică – dr. Gabriela Gânscă, dr. Dorina Duma
3. Anca Ignat, nutritionist-dietetician
4. Valentina Savu, tehnician nutriţionist
5. Victor Chibacu, grafician
6. Fana Oprea, trainer
7. Paul Doboacă – fotograf, Stefan Socaciu şi Studio Ciorchin
8. David – fotomodel
9. Alexandru Agapi – software developer
10. Melinda Furdek – designer

Obiective

  • Informare privind conţinutul nutritiv al alimentelor
  • Promovarea unei alimentaţii bogate în crudităţi
  • Stimularea copiilor, pentru sport, prin joacă.
  • Susţinerea micului Dejun, pentru un start bun și  a consumului de apă

Strategii

a. Site web: http://iubescsanatatea.wix.com/cluj
b. Pagina facebook: https://www.facebook.com/Sunt.istet.cresc.armonios
c. Ghidul de nutriţie Sunt isteţ, cresc armonios! cu distribuţie gratuită, disponibil în format PDF pe site-ul proiectului.
d. Discheta Un curcubeu in fiecare zi! cu distribuţie gratuită, disponibilă sub formă de aplicaţie pe site-ul proiectului.
e. Ateliere şi prezentări în şcoli şi grădiniţe
f. Întreceri sportive în Parcul Central cu premii pentru copiii-câştigători, Ia-ţi porţia de energie!
g. Micul grădinar-sesiuni demonstrative de cultivare şi creştere a legumelor
h. Şcoala Părinţilor – seminarii cu părinţii

Voluntari şi sponsori
Susţine şi tu ideea proiectului nostru, implicandu-te activ într-una din temele propuse sau vino tu cu o noua idee!

Anca Ignat

Femei de afaceri cu stil – 27 aprilie, Iasi

Pe 27 aprilie 2013, la Hotelul Traian din Iasi, voi fi unul dintre speakerii celei de-a 3-a a editii de intalniri consacrate femeilor de cariera, Femei de afaceri cu stil, marca JCI Iasi.
19224_436764436414029_835582999_n
Programul evenimentului este innobilat de experientele traite si impartasite de insele: Mihaela Tatu, Beatrice Rancea, Daniela Palade-Teodorescu, Dana Jianu, Felicia Stoica si Laura Taschina Nicolae. Aici puteti citi mai multe despre eveniment, program si speakeri.
Sunt onorata sa fac parte din invitatii acestei editii.
534393_436782449745561_2054364499_n
Timp de 40 de minute voi impartasi  Conversatii cu trupul,  luand in considerare punctul de vedere al organismului.
Ca nutritionist, stiu ca, atunci cand vine vorba despre imagine, femeile ar investi sume imense in produse si proceduri cu aplicare locala pentru un ten radiant, un corp sculptat si tinerete vesnica. Dar exista si un mic secret al frumusetii, care valoreaza greutatea lui in aur – comportamentul alimentar.
Cel care practica o dieta intocmai ca pe un retetar standard este ca un mecanic, care sculpteaza in fiinta umana un robot, evaluat printr-o serie de parametri: calorii, kg, cm etc.
Insa inteligenta naturala a corpului cauta permanent forme de comunicare, ea ne poate spune, prin simptome, cand exista o stare de dezechilibru, in comparatie cu cantarul care arata o stare de disfunctie(atunci cand arata prea mult/prea putin) sau prin analize de sange, care arata deja o degenerare a organismului(atunci cand nu sunt in intervale optime).

Cat de des practici trucuri/mituri/informatii care nu au nimic in comun cu persoana ta? Intrebari la care voi raspunde prin prezentare:

  • Ce inseamna sa mananc sanatos, din punctul de vedere al corpului meu?
  • Cum pot fi sigur ca mesele mele acopera nevoile organismului meu?
  • Cum pot sa imi schimb viata in mai bine, prin schimbarea alimentatiei?

Preocuparea pentru sanatate nu trebuie scindata de cea pentru frumusete, ambele fiind o consecinta a stilului de viata, implicit a mancatului. Dr. Nicholas Pericone le spune adesea pacientilor lui: Izvorul tineretii s-ar putea sa nu fie mai departe decat urmatoarea masa. In timpul disponibil adresat participantelor, imi propun sa raspund la cat mai multe intrebari care va preocupa. Puteti sa imi lasati comentarii la acest articol. Doresc ca in urma intalnirii noastre, tu sa ai o mai mare apreciere pentru corpul tau!

Anca Ignat

Tinerete-strategii nutritionale

Indiferent de varsta cronologica, preocuparea de a preveni sau trata semnele procesului de imbatranire este cat se poate de sanatoasa si de bun simt.watercress

Cand ne uitam la chipul nostru, vedem poate o imagine pe care dorim sa o intinerim.

Va propun o lista de alimente, menite sa genereze:

  • activarea generelor ce influenteaza factorii longevitatii(antioxidantii si fitonutrientii au capacitatea de a modifica instructiunile genetice care se gasesc in ADN-ul genelor noastre si care contin amprenta noastra genetica)
  • reducerea productiei de radicali liberi si neutralizarea lor, oferind protectie lezarii oxidante a membranelor si a ADN
  • controlul inflamatiei in toate celulele si sistemele de organe, atat in procesul de imbatranire, cat si in bolile acute
  • inhibarea enzimelor metaloproteinaze matriciale, care digera colagenul, fiind responsabile de aparitia ridurilor
  • prevenirea suprastimularii receptorilor de estrogeni si echilibrarea balantei hormonale
  • conexiunea creier-piele(amandoua deriva din ectoderm-deaceea agentii terapeutici cu efect pozitiv asupra creierului, ar putea aduce beneficii si pielii)
  • vitalitate-calitatea pielii dincolo de varsta.

Inainte de a citi lista de alimente, doresc sa mentionez ca fiecare varsta are un specific nutritional, iar scopul acestui articol este doar sa va informeze, nu sa lanseze o dieta standard colectiva, producatoare de tinerete. Sunt perioade in viata unei femei, cand necesarul de estrogeni este mai mare decat sinteza endogena, dar sunt si perioade cand cantitatea de estrogeni sintetizata endogen este prea mare, prin urmare putem actiona in egala masura sa-i crestem sau sa-i scadem, in functie de nevoile organismului.

Aici este si lista de nutrienti si alimente, de o mare valoare nutritionala:

  1. Astaxantina se gaseste intr-o microalga unicelulara, numita Haematococcus pluvialis. Are scopul de a proteja nucleul celular de radicalii liberi generati de radiatiile ultraviolete, prevenind distrugerea ADN-ului si peroxidarea lipidelor. Este denumit regele carotenoizilor. Se pot folosi suplimente sau pulbere, cu acest antioxidant.
  2. Carotenoizii(beta-carotenul, luteina, zeaxantina) din morcovi, spanac, varza kale si alte specii de varza. Beta-carotenul este in mod normal prezent in concentratii ridicate in sange si este incorporat in moleculele de LDL-colesterol, rolul lui fiind de a inhiba oxidarea LDL. Fiind liposolubil, patrunde in membrana plasmatica si in mitocondrie, protejandu-le de stresul oxidant si de substantele pro-inflamatorii. Nu sunt indicate suplimentele, fiind recomandat sa se consume alimente bogate in acesti carotenoizi.
  3. Vitamina C este un antioxidant hidrosolubil, iar beta-carotenul unul liposolubil; impreuna ofera protectie fata de oxidarea portiunilor lipidice si hidrice ale matricei celulare din organism. Surse: frunze verzi, in special patrunjel, guave, ardei rosu, kiwi, portocale, catina, macese, afin.
  4. Fitoestrogenii sunt substante chimice care se gasesc in sute de plante, precum: semintele de chia, marar, mladite de zmeur, nasturel, lemn dulce, si care au o structura similara cu aceea a estrogenului.
  5. Omega 3 protejeaza telomerii(benzi de ADN de la capatul cromozomilor). Surse: ulei de krill, seminte de chia, seminte si ulei de in, seminte si pulbere-faina de canepa, somon salbatic, sardine, ansoa. Dr. Farzaneh-Far afirma: Lungimea telomerilor este un marker al determinarii varstei biologice care incepe sa fie tot mai utilizat. Suntem bucurosi sa identificam acizii grasi omega 3 ca potentiali factori protectori care ar putea incetini scurtarea telomerilor.
  6. Clasa crucifere, bogata in sulforafan, care inhiba cresterea noradrenalinei(in stres) si a nivelului interleukinei 6 in celule(responsabila de trecerea de la inflamatia acuta la cea cronica). Din aceasta clasa, fac parte urmatoarele legume: rucola, nasturelul, varza de Bruxelles, broccoli, lastarii de broccoli, varze, conopida, varza kale, gulia, mustarul, napul, ridichea.
  7. Vitamina B3, forma nicotinamida, este un protector celular puternic care poate impiedica lezarea ADN, detine un potential imens pentru prelungirea duratei vietii. Se pot lua suplimente.
  8. Catechine, in special epigalocatechinul(EGCG), din ceaiul verde, negru, alb, cacao, afine, contin farmacofori activi in directia sanatatii.

Avand la indemana o lista cu alimente-minune, va puteti construi orice meniu doriti dvs, in functie de propria placere si nevoie endogena, astfel incat sa oferiti corpului dvs, prin acest aport de nutrienti, sansa la o tinerete longeviva, la o menopauza usoara, la o inaintare in varsta fericita.

Anca Ignat

Alimentatia mamei in perioada lactatiei

Plants to treat hyper lactation (milk production excess)Odata cu devenirea ta ca mama, vei simti mai clar ceea ce trebuie sa faci pentru binele familiei tale. Este un moment potrivit sa te focusezi pe tine si pe copilul tau, orientandu-te dupa cateva reguli simple.

Poti manca in functie de starea de foame, fara a creste cantitatea. Cantitatea de lapte nu se modifica in functie de cantitatea de aliment. In plus, este momentul sa revii la greutatea optima a corpului tau, greutate care iti ofera in primul rand o stare de incredere si confort in propria persoana, atat de necesare in rolul de mama.

In ceea ce priveste apa, ca de fiecare data, insist pe o cantitate de apa necesara organismului, pentru realizarea functiilor interne, pentru echilibrarea proceselor fiziologice post-nastere. Consuma apa atunci cand iti este sete. Nu exista nici un studiu relevant, care sa arate ca printr-un consum de apa mai ridicat sau printr-un consum dintr-un anumit aliment, cantitatea si/sau calitatea laptelui este diferita.

Avand in vedere aceasta afirmatie, singura ghidare importanta este sa consumi orice aliment cu moderatie, inclusiv din acele alimente care au un gust mai puternic, precum ceapa, usturoi, hrean, ghimbir etc. S-ar putea ca si copilului tau sa-i placa anumite gusturi, pe care tu le percepi ca si pofte. In plus, acum se formeaza si gustul, astfel putem crea diversitate.

Esentiale in primele luni din viata copilului sunt: Fierul, vitamina D si Calciu. Iar pentru acoperirea acestor necesitati, mama poate aduce aport din alimente ca:

Cele mai bune surse de Fier: porumb, pastarnac, migdale, prune, alune, stafide, nuci braziliene, arahide, curmale, seminte de susan, nuci pecan, masline. Vitamina C creste absorbtia de fier(ardei, brocoli, conopida, lamai, kiwi, mazare, portocale, grapefruit, rosii).
Cele mai bune surse de vitamina D: heringi, macrou, somon, stridii, branza de vaci, oua, cereale, ciuperci, suc de portocale, expunerea la lumina solara. Evita alimentele prajite, deoarece impiedica absorbtia vitaminei D.
Cele mai bune surse de Calciu: seminte de susan, tahina, branza elevetiana, branza Cheddar, migdale, pastarnac, porumb, anghinare, prune, seminte de dovleac, grau, mazare, morcovi, patrunjel, sfecla.

Urmareste semnele copilului tau, pentru a evita un anumit aliment. Ofera-i sansa sa se obisnuiasca!

Indiferent de alimentatia ta, laptele tau va fi suficient de bun pentru copilul tau. Exista studii de comparatie intre laptele de mama cu o alimentatie optima si laptele unei mame malnutrite, intre laptele unei mame din Europa Occidentala si laptele unei mame din Africa. Continutul nutritional al laptelui este acelasi.

Prin urmare, singurul sfat real in aceasta perioada, este sa ai in vedere ca prin alimentatia si stilul tau de viata sa-ti poti oferi, in primul rand, tie o stare de bine si confort, pentru a putea darui atingeri calde, rabadare nelimitata si iubire neconditionata. Alimentatia optima impune un aport ridicat de legume, verdeturi, fructe, seminte , nuci si apa. normal_©Patricia_Rose_Mother_and_child©

Intrucat multe medicamente patrund in laptele matern, in cazul problemelor de alaptare, recomand metode de vindecare alternative. Ajuta la producerea laptelui:

  • chimen
  • schinduf
  • lapte dulce fiert cu un pic de unt topit, zahar de trestie, o doza de ghimbir si una de cardamon. In caz de necesitate se bea un pahar zilnic.
  • 20 g frunze de urzica si de fructe de fenicul cu cate 10 g de fructe de marar, anason, chimen. Din acest amestec se ia o lingurita peste care se toarna 150 ml apa clocotita, la infuzat se lasa 10-15 minute, se bea pana la 5 cani pe zi.

Medicina traditionala chineza recomanda pentru mamele cu prea putin lapte:

  • o supa din orez cu fasole mica rosie(adzuki). Se fierb in apa, la foc mic, fasole adzuki si orez cu bob rotund, in raport de 4:1, pana ce rezulta un terci subtire(energizeaza si combate anemia)
  • crapul stimuleaza fluxul laptelui, intareste splina si stimuleaza producerea de sange. Se consuma 2-3 cesti de zeama de crap, zilnic(se fierbe crapul, 20-30 minute, cu cateva mirodenii)

Evita alcoolul si tabacul si redu sub 300 mg cafeina pe zi.

images (1)Pentru prevenirea tensiunilor, dizolvarea blocajelor, combaterea stresului si pentru sprijinirea proceselor de regenerare in corpul mamei, recomand exercitii usoare de intindere(Yoga,  Tai Ji Quan), terapia cranio-sacrala, Shiatsu, masaje, respiratii ample si constiente.

Anca Ignat

Calatoreste spre tine…

Poti alege diferite cai de purificare si detoxificare emotionala si/sau fizica. Cand te intrebi Ce cale mi se potriveste mie? lasa-te condus de tine spre vindecarea personala. Fii prezent(a) in aceasta calatorie si vizualizeaza o cale usoara, un drum de poveste, fixeaza-ti ochii pe Frumusete, chiar daca te afli acum in durere.

Am observat la pacientii mei diferenta in alegere. Unii se vindeca pe parcursul unor sedinte, altii intr-una singura, o parte isi deschid doar o usa spre altele. Este vorba despre ritmul pe care ti-l predefinesti, nu este vorba insa despre timpul pe care-l ai la dispozitie.

Iti aduci aminte de tine, jucandu-te?

O forma de vindecare si tratare a blocajelor fizice si emotionale consta in a-ti pretui/aminti/aduna momentele de iubire. Chiar daca te simti pe un camp de lupta, cand raul si binele sunt in acelasi corp, nu simti razboiul. Ramai in pace. Nu lupta, ci doar invinge!

Va imaginati un spital fara aparate de testare si tratare, fara medicamente, fara prognostice, ci doar cu oameni, care sunt acolo pentru a va re-centra in Iubire?

In cele din urma, cand simti nevoia de a fi ghidat, alege un terapeut care iti returneaza o stare inaltatoare(pozitiva, constructiva), armonizand extremele din tine.

Misiunea terapeutilor este de a ne insoti pacientii in drumul lor.

Anca Ignat