Ediția nr. 25 din programul 10-10 avansați

O nouă ediție 10-10 avansați s-a încheiat ieri, dupa 10 săptămâni, în care cei 9 participanții au parcurs un drum al greutății optime.

Grupul de avansați are o altă înțelegere a procesului de slăbire, ei nu mai pitesc comportamentele deviante, ci le scot la lumină, dezbătându-le, aducându-le un plan de remediere, reușind să le țină sub un control mai bun.

În edițiile de avansați, participanții au trecut prin cel puțin un program de 10-10.

  • Avem participanți care au rămas un an sub umbrela 10-10, parcurgând întregul proces metabolic alături de noi.
  • Avem participanți în edițiile de avansați care, după 2-3 ani de la slăbire, mai fac un program 10-10, pentru a pierde kilograme cumulate (5-10 kg).

Cui ne adresăm cu edițiile de avansați 10-10?

  1. Celor care au absolvit un program 10-10 de începători și mai au nevoie de timp și de cadrul grupului pentru a ajunge la o greutate optimă.
  2. Celor care au obținut o slăbire optimă cu 2-3-4 ani în urmă și, în acest timp, au luat în greutate câteva kilograme și au nevoie să țină sub control și să revină la greutatea inițială. Știm că ratele de menținere după o slăbire chiar și sănătoasă sunt foarte ridicate și oferim această șansă exact celor care se confruntă cu adevărată fața a obezității. De exemplu, în anul 2021 o pacientă din 10-10 a slăbit 25 kg, între timp a luat 5 kg și a urmat edișia de avansați pentru a reuși să ajungă din nou la 67 kg și să se mențină, la cc 3 ani distanță (mărturia ei este mai jos).

După ce pacienții 10-10 trec printr-un program de începători le oferim un grup închis unde ne putem motiva, inspira sau ține în contact.


Obezitatea trebuie înțeleasă mult mai complex

Odată înțeleasă ca o boală, care implică numeroase gene, multe dintre ele corelate direct cu hipotalamusul, ne vom opri din discriminări, din a jigni sau din a judecă procesele de slăbire a celor din jurul nostru.

Mai ales cei care au mai slăbit și s-au îngrășat au nevoie de multă susținere pentru a înțelege că nu ești vinovat pentru asta, ci ai nevoie de o forța mai mare pentru a putea controla predispozițiile acestea spre obezitate.

Nu te gândi că trebuie tu să știi ce este de făcut, sunt mulți specialiști, medici și dieteticieni, psihologi, psihiatri, antrenori, care învață permanent și care depun ani de muncă continuă pentru a dezvolta abordări specifice.

Tu nu înceta să crezi în tine că poți slăbi măcar 5-10% din greutatea ta.

Cei care vă promit ”tinerețe fără bătrânețe” (adică slăbirea pentru totdeauna fără a face nimic diferit) încercați să vă treziți la o realitate dură a obezității, ea este o boală cronică, recidivantă, care implică un control metabolic pe termen lung, atât din punct de vedere comportamental, al dietei, cât și al activitații fizice.

În această ediție de avansați 10-10, avem unele rezultate de menționat:

  • o participantă înscrisă din mai 2023 a reușit să ajungă de la 96,6 kg , circumferința absominala: 115 cm la 68,6 kg și 88 cm, trecând de la obezitate grad 1 la suprapondere moderată (a parcurs 4 programe 10-10)
  • o participantă înscrisă din septembrie 2023 a reușit să se optimizeze de la 83 kg/100 cm la 69 kg și 88 cm, ajungând de la suprapondere la normopondere (a urmat 2 programe 10-10)
  • o participantă din 2020 (slăbise sub 10-10, cc 30 kg) a revenit acum în 2024 cu 10 kg plus, din care a scăzut 7, având o eficiență și o adaptare metabolică extraordinară. Motivația de a fi sănătos la menopauză și de a avea oase sănătoase este pentru foștii pacienți cu obezitate foarte ridicată.

Despre fiecare participant ar merita să scriem despre contextul vieții lui pentru a înțelege cu adevărat admirația mea pentru efortul fiecăruia în parte.

Vă las mai jos mărturia unei paciente din 10-10 avansați, care a luat 5 kg, după 3 ani de menținere și a dorit să nu lase ”boii la vale”. Despre succesul ei de acum 3 ani am scris un articol aici.

Mărturie R.B. pentru ediția nr. 25 din 10-10 avansați


”Am început această ediție la frumoasa vârstă 40+ (nu dau numar exact) și vârsta aceasta pentru mine reprezintă vârsta împlinirilor (am absolut tot ce îmi doresc și sunt foarte bine cu ceea ce am), dar este și vârsta la care te pot “lovi” diverse: de exemplu probleme cu articulațiile, cu tiroida, cu somnul, premenopauza, o piatră la ficat sau la rinichi, un pic de hipertensiune și altele.

Consider că este vârsta la care eu joc cu cărțile pe față

Nu mă ascund după o bucățică de ciocolată, după un Snikers sau un croissant sau după orice ciuguleală (căci – de mai bine de 3 ani – nu le mai poftesc, pot sta lângă mine cât doresc, poate mirosi oricât de frumos când trec pe lângă patiserie – pentru că eu nu mai am nicio poftă de dulce de genul ăsta, mi-a trecut de când am slăbit și am reușit să mă mențin; da, poftesc uneori prăjitură cu vișine făcută de mine, și da, mănânc și nu mă îngraș sau îmi revin repede pentru că știu cât și când să o mănânc – asta doar pentru că am făcut menținerea cu
Anca 🙂 ).


Să revin la 40+ și la momentul acestei ediții pentru că uneori (tot mai des după 40 de ani) mă gândesc cum va fi și cum voi fi eu la bătrânețe. Și vreau să fiu veselă, frumoasă, atractivă, înțeleaptă, lucidă, activă, să fac sport, să mă dau cu soțul, copii și nepoții pe schiuri iarna, să ne plimbăm vara pe malul mării, să cultiv legume și fructe, să înot de 3 ori pe săptămână și la 90 de ani și să țin ritmul cu copiii mei. Vreau să gătesc pentru copii, pentru nepoți și pentru soț și pentru mine, și să gătesc sănătos, să știu cât și cum să mănânc la 90+ ca să mă mențin cu mintea și corpul tinere ca la (… alegeți vârsta) ani (eu aleg 40).


Ediția 25 a programului 10-10 a adus contribuții la dorințele mele de mai sus.

  • Am trecut prin experiența de a mă sătura de fructe dimineața și Anca m-a sfătuit ce să mănânc și să slăbesc și am ajuns să combin zilele de fructe cu zilele de altceva.
  • În ediția aceasta am trecut prin stres, constipație, dureri articulare, diverse răceli și le-am dus pe toate cu bine (cu atenție la ce medicamente și suplimente iau).
  • Am avut tentații (zile de naștere) la care am ales să mănânc din ce era făcut de casă (lucruri care au dat plus pe cântar, dar în câteva zile mi-am revenit). Și asta a fost una din cele mai importante contribuții ale acestui program: CE, CUM și CÂT SĂ MĂNÂNCI ca să REVII la GREUTATEA dinaintea “tentației”, ca să REVII la ECHILIBRU, să scapi de alea 1-2 kg ce se pot pune atât de ușor într-un timp foarte scurt dacă mai servești și altceva pe la zile de naștere, sau chiar și acasă (mai guști mâncarea, mai mănânci ceva după masa principală etc).

Am învățat că e grav dacă excepțiile devin regulă

  • Pentru că aduc kilograme în plus ușor și repede.
  • Am consolidat procesul de analiză a regulilor și a excepțiilor (de exemplu: o felie de pâine de casă cu magiun după micul dejun e o chestie nevinovată, dar dacă fac asta de 3-4 ori pe săptămână atunci vin kilogramele).
  • Provocarea și focusul meu în această ediție a fost SIMPLITATEA. Regula aceasta cu maxim n ingrediente la o masă a fost grea pentru mine, mai am de lucrat la ea și vreau să mă focusez pe asta.

Legat de eficiența ediției, cred că am fost eficientă, am slăbit aproape cât mi-am propus, am ajuns de la suprapondere la normopondere. De mai bine de 2 ani jumate m-am menținut, și cum am observat că încep să nu mai pot controla revenirea (deși am pus doar 5kg din 2021) am revenit la program.

Și cred că un program pe an poate fi foarte benefic pentru oricine e la menținere. Am avut un grup frumos cu experiențe din care am învățat sau ne-am reamintit ce avem de făcut legat de nutriție și nu numai. Finalizez ediția cu un sentiment de bucurie, de prețuire, de apreciere pentru Anca și pentru colegele mele din grup”.(R.B.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy