Pagina de istorie a domeniului Nutriție-Dietetică din România – 2/3

A doua parte a dialogului cu doamna Prof. Univ. Dr. Doina Miere, unul din fondatorii specializării de Nutriție-Dietetică din România, Februarie 2023

Prima parte a interviului o regăsiți aici, iar a treia parte aici.

6. Tonul întrebărilor îl caut să fie pozitiv, dar nu nerealist. Vă invit să ne spuneți, cu sinceritate, (3 sau mai multe) aspecte dezamăgitoare, care poate v-au adus stres, suferință, obstacol, amânare, consum neașteptat de resurse? (Doresc mult acest răspuns, pentru că toată lumea are tendința de a judeca o reușită, în lipsa de a ști greutățile realizării.)

Doamna Prof. Univ. Dr. Doina Miere:

Aș putea să spun că încă de la început drumul a fost, într-adevăr, plin de obstacole și reacții de descurajare, dar cu timpul nu îți mai amintești decât lucrurile frumoase și te bucuri că ești întemeietorul a ceva atât de important și promițător. Și ca să răspund la întrebare:

  • Un exemplu de obstacol a fost exact ceea ce deja am menționat legat de autoritatea de reglementare (autorizare/evaluare/acreditare) a programelor de studii universitare de la acea dată: În 2006 am întocmit și trimis documentația pentru CNEAA de două ori, fără reușită. Am aflat după destul de multă așteptare faptul că această instituție se afla în desființare și că cererea noastră nu va mai fi analizată.
  • Ca și reacții de descurajare, am avut parte de păreri exprimate în unele cazuri direct, pline de neîncredere în reușita inițiativei noastre, menite parcă să ne facă să renunțăm. De regulă astfel de atitudini te determină să mergi mai departe, să devii și mai hotărât să-ți urmezi visul și să afli dacă ai ales drumul bun.
  • Înființarea în alte centre universitare a noului program în cadrul facultății de medicină a îngreunat puțin colaborarea dintre universități pe acest program de studiu, pentru că nu ne cunoșteam la fel de bine ca și cu colegii de la farmacie. Mai mult, asta a dus la situația în care exact noi, fondatorii, ajunsesem să fim priviți oarecum ca off-side. Faptul că următorul program ND, care s-a înființat imediat după noi, a fost autorizat în cadrul Facultății de Medicină (MG), a deschis un șir de autorizări la MG și în alte universități din țară, astfel încât, s-a inoculat ideea că acest program trebuie să țină obligatoriu de medicină. Sigur că nutriționiștii-dieteticieni au nevoie de cunoștințe medicale însă cu siguranță au nevoie și de cunoașterea aprofundată a bazelor nutriției și a alimentului – compoziție chimică, compuși biologic activi din alimente, alimente funcționale, suplimente alimentare, aditivi alimentari, alimente noi, aspecte de tehnologie alimentară etc.- cunoștințe pe care le dobândesc în cadrul materiilor predate de colegii farmaciști. Consider că din punct de vedere administrativ acest program poate să țină la fel de bine de oricare dintre cele două facultăți. Este un program ce ține de sănătate care implică în procesul de predare atât cadre didactice medici cât și farmaciști și mai recent dieteticieni-nutriționiști, absolvenți ai programului Nutriție și dietetică care aleg să urmeze o carieră universitară și care se dovedesc a fi oameni foarte valoroși. De altfel, în universitatea noastră, încă de la început au fost implicate în procesul de predare atât cadre didactice de la farmacie cât și de la medicină funcție de specificul disciplinelor din planul de învățământ și întotdeauna a fost armonie din acest punct de vedere, iar studenții au beneficiat de un corp profesoral / academic de prestigiu. În plus, în Europa, programul ND funcționează la mai multe facultăți, iar modelul și inspirația noastră a fost un program ND ce funcționează într-o facultate de farmacie. În prezent, se pare că acest subiect a fost înțeles și acceptat, astfel că în țara noastră jumătate dintre programele ND funcționează la Farmacie și cealaltă jumătate la MG și în fiecare dintre cele două variante se remarcă absolvenți foarte valoroși profesional, funcție de implicarea și pasiunea fiecăruia. 
  • Reglementarea profesiei a fost greoaie, plină de poticneli. Studenții aveau nevoie de certitudini în ce privește profesia pentru care se pregăteau și era dificil să oferim încurajări atâta timp cât noi știam clar în ce stadiu se află încercările de reglementare. Pornind de la acest aspect, mai mulți ani la rând ne-am confruntat cu un anumit grad de neîncredere și nesiguranță din partea studenților/absolvenților în ce privește practicarea profesiei și pe bună dreptate. În acest context, pentru că absolvenții nu aveau cum să obțină dreptul de liberă practică iar drumul spre acest moment se vedea lung și anevoios, încă de la prima promoție de absolvenți, am solicitat și am primit răspuns favorabil de la Registrul Comerțului pentru identificarea unui cod (alte profesii din domeniul sănătății) pe care absolvenții cei mai determinați și-au putut deschide PFA, o primă formă de practicare a profesiei, inclusiv în relația cu diverse instituții. Mai apoi s-a reușit primul pas important și în 2015 a apărut Legea dieteticianului. Mai era nevoie însă de Normele de aplicare a legii. În acest sens, coordonatorii programelor ND de la Universitățile de Medicină și Farmacie din țară împreună cu reprezentanți ai dieteticienilor din fiecare centru, ne-am organizat într-un grup de inițiativă, grup de lucru care a elaborat propuneri importante privind intrarea în profesie și libera practică a dieteticienilor. Colaborarea în cadrul acestui grup ne-a ajutat pe cei implicați să ne cunoaștem mai bine și să comunicăm mai eficient iar rezultatele au început să apară. 
  • Un alt aspect era neputința de a determina factorii de decizie (manageri de spitale etc) să găsească soluții pentru angajarea absolvenților noștri în spitale, în condițiile în care nevoia imperativă de nutriționiști nu era suficient de bine înțeleasă, rolul lor în cadrul echipei medicale nu era văzut ca fiind esențial, serviciile de nutriție nu erau decontate, unele dintre aceste aspecte nefiind rezolvate nici până azi etc.  

7. Fiecare construcție are o jertfă, orice Manole are o Ana. Vreau să ne spuneți ce simțiți că ați sacrificat cel mai mult pentru a fundamenta specializarea ND?

Doamna Prof. Univ. Dr. Doina Miere:

Nu știu dacă am sacrificat ceva. Mi-am dorit foarte mult ca acest proiect să reușească și am avut toată convingerea că îmi aduc contribuția la ceva frumos, necesar și de viitor. Am făcut totul cu încredere și dăruire, deci nu mi-am pus problema vreunui sacrificiu. M-am legat de acest proiect ca și cum ar fi cel de-al doilea copil al meu astfel că nu am precupețit nici un efort pentru a mă asigura, după puterea mea, că se dezvoltă frumos, că totul merge din ce în ce mai bine. 

Profesional vorbind, a fost totuși o jertfă. Punând accent pe programele de nutriție, am sacrificat alte aspecte din activitate (deși nu mă voi opri asupra lor), dar cred că acest lucru este firesc. Atunci când alegem să ne dedicăm unui scop, știm că o facem cu un preț. 

8. Care sunt diferențele între ceea ce ați fi dorit să fie/să facă un absolvent de Nutriție-Dietetică și ceea ce el este/el poate să facă la ora actuală?

Doamna Prof. Univ. Dr. Doina Miere:

Un număr important de absolvenți ai programului de licență ND (sau de licență ND și masterat NCV) sunt dieteticieni-nutriționiști foarte frumos realizați ceea ce e dovada clară atât a pasiunii cu care au ales această profesie cât și a faptului că programul de studii oferă o curriculă adecvată, actuală, eficientă, europeană, care asigură o pregătire corespunzătoare  oricăruia dintre domeniile specifice nutriției și dieteticii: clinic, comunitar sau administrativ. În toate cele trei domenii avem vârfuri, oameni cu care ne mândrim și care la rândul lor îndrăgesc ceea ce fac și sunt fericiți că au ales nutriția. Aceștia sunt de regulă oameni care și-au înțeles foarte bine profesia, au dezvoltat o adevărată pasiune pentru ceea ce fac și promovează această profesie prin exemplul lor. (aș putea să dau exemple concrete, cu nume și domeniu, dar oricât aș selecta ar rămâne pe dinafară oameni valoroși cărora le-aș crea un regretabil disconfort)

Chiar dacă cei mai buni absolvenți ai noștri realizează intervenții nutriționale de succes, mi-aș fi dorit ca dieteticianul să se regăsească mai curând în echipa medicală. Întrezăresc că și acest lucru este pe cale să se întâmple, întrucât în ultima perioadă constat că tot mai mulți specialiști importanți din domeniul sănătății menționează nutriționistul/ dieteticianul ca parte a echipei medicale, mai ales când se vorbește de domenii precum oncologia, bolile cardio-vasculare, bolile neurodegenerative, bolile digestive dar și altele. Chiar dacă în cele mai multe cazuri ne aflăm încă la stadiul de idee, e important că se recunoaște rolul nutriționistului în realizarea unui act medical complet și complex. Până la urmă am avut răbdare și cred că a meritat, cum de altfel se întâmplă în aproape orice în viață.

O dorință încă nerezolvată ar fi aceea de a avea servicii de nutriție decontate…

9. Cum apreciați programa și pregătirea la nivel universitar, în acest moment? Ce credeți că ar mai fi necesar la ora actuală pentru ca un student să poată deveni un nutriționist-dietetician bun?

Doamna Prof. Univ. Dr. Doina Miere:

Încă de la început am avut în vedere o adaptare permanentă a curriculei ținând cont atât de evoluția cercetării științifice din acest domeniu cât și de alte curricule europene și nu în ultimul rând de cerințele ARACIS. În același timp am avut un dialog permanent cu studenții noștri și am ținut cont de sugestiile lor, adaptând materii și informații conform nevoilor, interesului și propunerilor lor, dacă a fost cazul. În acest moment planul de învățământ de la Nutriție și Dietetică este foarte românesc și cam încărcat pentru cei trei ani de studii de licență, dar ca și structură, apreciez că este un plan foarte bine alcătuit. Sunt convinsă că și studenții apreciază favorabil acest plan chiar dacă simt povara încărcăturii. 

În permanență încercăm să identificăm noi pârghii care să vină în sprijinul activității cu studenții ND. Ne dorim de mulți ani un Centru pentru abilități practice în nutriție și dietetică și ne bucurăm de toată înțelegerea și susținerea conducerii universității pentru a-l realiza cât mai curând. Unul dintre obstacolele din ultima perioadă a fost pandemia, dar lucrurile se așează încet-încet și cu siguranță vom realiza și acest deziderat. Ne propunem ca în cadrul acestui centru să organizăm activități din toate cele trei domenii ale nutriției și dieteticii. Cu toții ne dorim să avem absolvenți foarte bine pregătiți, competitivi, care să profeseze la cel mai înalt nivel oriunde îi va duce viața, aici la noi sau în alte colțuri ale lumii.

10. Care sunt, din punctul dvs de vedere, reușitele creării domeniului de ND? Vă rog să detaliați câteva explicații și eventual datele aferente lor.

Doamna Prof. Univ. Dr. Doina Miere:

  • Este important că avem specialiști licențiati în domeniul ND la fel ca multe alte țări europene, ba chiar am putea spune că am inițiat învățământul de licență de nutriție înaintea unor țări europene dezvoltate. 
  • Ne aflăm într-un moment în care am cam înțeles cu toții că programele de nutriție nu pot lipsi din oferta de studii a universităților de medicină și farmacie, mai exact, nutriția nu poate lipsi din ceea ce înseamnă în prezent domeniul sănătate. Faptul că în oferta noastră universitară avem programe de nutriție ajunse la o anumită maturitate (în ciuda tinereții lor) este un real beneficiu și dealtfel consider că acest lucru este foarte bine apreciat. În plus, nevoia de specialiști în acest domeniu este clară și acceptată de toată lumea. Faptul că absolvenții noștri și-au dovedit din plin profesionalismul, că lucrează la cele mai înalte standarde și că se bucură de încredea populației și a celorlalte profesii din sănătate este de departe cea mai prețioasă reușită a acestui demers. 
  • O reușită frumoasă este și faptul că avem absolvenți care se regăsesc pe piața muncii în țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, Norvegia, Austria, care activează ca dieteticieni înregistrați, dovedind standardele înalte la care se face învățământul de Nutriție și dietetică la noi. 
  • Vorbeam mai devreme de echipa medicală care este pe punctul de a include și la noi nutriționistul. Este o reușită faptul că avem acești specialiști licențiați atât de importanți pentru sistemul medical din țară. În această perioadă, când ne confruntăm cu o prezență dramatică a bolilor cronice netransmisibile pentru declanșarea cărora unul dintre principalii factori de risc este alimentația necorespunzătoare, specialistul în nutriție și dietetică este indispensabil.    
  • În prezent în corpul didactic avem și trei absolvenți ND.  Prezența lor în echipa de predare și formare a dieteticienilor este extrem de importantă și este încă o reușită a acestui nou domeniu. 

11. Care este cel mai mare regret pe care-l aveți cu privire la această specializare?

Doamna Prof. Univ. Dr. Doina Miere:

Că nu poate fi un program de licență de 4 ani. Încă un an în plus ar îngădui în ce privește curricula, ca unora dintre materii să le fie alocat un număr mai generos de ore, iar în ce privește formarea specialiștilor, ar permite ca studenții să ajungă la o mai bună maturitate profesională. Chiar dacă este în regulă și așa cum e structurat acum, studiile fiind aprofundate în general prin masterat, un program de licentă de 4 ani completat de un masterat de un an apreciez că ar aduce un plus important.   

Final partea a doua. Va urma…

Prima parte a dialogului poate fi citit aici, iar a treia parte aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy