Am 24 de ore pe zi pentru a-mi desfasor aceste multe vise.

Am 29 de ani si sunt terapeut-nutritionist.

Dimineata o ador daca este foarte timpurie, uneori cand soarele inca nu a rasarit. Este acea parte din zi cand eu am prioritate, aici le ingramadesc pe toate: ma rog, ma intind, beau un suc, scriu si fac yoga. Uneori privesc in zare, spre Apusenii.

In general incep consultatiile de la orele 10-11. Intru in clinica cu sticla de ceai si daca sunt suficient de bine dispusa cu cea de suc proaspat. Depinde de energia acelei zile. O consultatie dureaza intre 1.30 min-2 ore. Vorbim despre ce consider important, intim, apasator, blocant in absorbtia, distributia nutrientilor sau despre poftele pacientilor. Afectiunile sunt diverse, ca vietile lor, de fapt direct proportionale.

Programarile le fac in functie de cerere, cine mi se adreseaza, este deschis si simte o compatibilitate cu mine, imi ramane pacient, cel putin pentru urmatoarele 4 sedinte (este minimul necesar pe care-l cer de la pacienti).

Spre exemplu, ziua de joi a inceput la 9.30, cu un copil de 12 ani, Andrei, care cauta solutii de cc 1 an, alaturi de familia lui, pentru o tuse uscata, o costipatie cronica si o obezitate de gradul 2. Copilul ager la minte, dupa 2 ore de discutii, trage concluziile: elimin dulciurile, reduc lactatele, fac sport si prima conditie este sa ma iubesc. La sfarsit mi-a spus cel mai frumos Multumesc!, iar ochii lui mi-au dovedit sinceritate (erau luminosi, eliberati si convinsi ca are cel putin un motiv de plecare in drumul spre a se iubi pe sine).

Am continuat cu o doamna terapeut, Odetta, a 2-a vizita. In primul rand, invat multe de la ea, este o practicanta si cunoscatoare a multor terapii. Si noi, terapeutii, avem nevoie, de o voce din exterior, de un ajutor, de o eliberare, chiar periodica. Cu cat pacientul este mai constient, cu atat tratamentul este mai clarificator.

R&P sunt cuplul meu favorit. Se iubesc, doresc un copil in mai putin de un an, se pregatesc pentru nunta si vor sa adopte un stil de viata implinitor, care sa includa diversitate, dar si sanatate. Au ambitie, sunt veseli si activi. Sunt la a 4-a sedinta, iar intalnirile cu ei sunt relaxarea mea.

Dupa ora 14 am intalnit-o pe Dana, o femeie frumoasa, la 40 de ani, cu 3 copii, de acum mari. A venit timpul si pentru ea. O redescoperire a feminitatii, a maturitatii si a frumusetii de la aceasta varsta. In timpul acestei consultatii, am realizat ca invinovatirea de a nu face suficient pentru noi poate fi inlocuita cu ambitia de a ne respecta pe noi insine, chiar din acest moment. Drept consecinta va fi schimbarea sau reducerea poftelor. Linistea este prima mea lectie, iar alinierea(calmarea) celulelor pacientilor mei este primul pas.

La orele 16 cunosc pe d-na Ionica, recent diagnosticata cu cancer mamar. Alaturi de ea a fost fiica ei, care reprezinta un pilon important in vindecare. Din nou constat ca solutia este in imediata noastra apropiere. Sunt increzatoare in vindecarea ei si astept sa ne vedem vinerea urmatoare, cu lectiile facute: sucuri baute, pagini citite, auto-evaluari.

Intre aceste consultatii, luam din cand in cand un pic de ceai. Fiecare traire exprimata a pacientului ma determina  sa aman timpul meu. Desi aveam 40 de minute fixate pentru pauza, am ales sa stau mai mult cu pacientul de la pranz. Mi-am asumat riscul, ca si ieri; se repeta, inca mi-l asum. Cati dintre noi, cei care lucram cu oamenii, nu ne daruim lor? Va trebui sa acceptati ca sunt oameni care se fericesc prin insanatosirea si bucuria celorlalti si sunt oameni care sunt fericiti cand isi daruiesc direct lor diverse forme de fericire. Ambele categoriile ating fericirea.

La ora 18.30 era fixata o intalnire cu alti medici, in vederea unei colaborari. Discutii, intrebari, lamuriri, descrierea propriei persoane. Ce pot sa spun despre mine, atunci cand ma intalnesti in clinica? Ma vezi pe un deal izolat, cu 4 caini, in care domneste un pian vechi, o sala de sport, o sala de irigare, una de consultatie si salonul astazi gol.

In acea seara de joi, o prietena buna venea sa isi ia ramas bun. Astazi a ajuns deja in Paris, unde isi incepe o noua viata, un nou job, noi oameni, o noua casa. Imi este prietena si imi era vecina, acum s-a schimbat doar ultimul rol. A fost o despartire stangace.

La orele 22 am intrat in casa, aveam de trimis emailuri la pacientii pe care i-am consultat peste zi. Eram obosita. O noua cana de ceai, cateva pagini scrise de Prof. Dr. Scripcaru si apoi un somn adanc.

Vineri dimineata am preferat sa termin emailurile urgente, sunt si aici categorii. Din pacate unii asteapta mai mult aceste protocoale nutritionale, de cele mai multe ori sunt cazurile care nu par asa grave (chiar daca pacientii sunt nerabdatori)  sau cei apropiati mie (nu insista).

Dupa amiaza mi-am luat liber, fugind spre Hateg, aici e liniste si pasarile canta mereu. Am dormit atat de bine in ultimele 2 nopti, departe de pacienti, departe de problemele administrative ale clinicii, departe de dorintele mele asa mari pentru acest suflet care salasluieste in mine, cu onoare si supunere.

Prioritatile ne traseaza reusitele, insa mereu sunt si consecinte. Imi doresc sa fiu sanatoasa si sa am iubire in mine pentru mine si pentru cei care-mi ies in cale.

Sunt lucruri mici care imi fac inima mare.

Anca Ignat