1/2 an de colaborare cu Casa Ignat pe Intoleranța la histamină

O sinteză a activităților din 2023 a colaboratoarei noastre, diet. Cristina Brumar, care se adresează cu prioritate problemelor digestive și intoleranței la histamină.

”La final de an vreau să vă împărtășesc din experiență colaborării cu Casa Ignat ce a început la jumătatea anului 2023.

Afecțiunile la care am intervenit nutrițional au fost:

  • intoleranța la histamină (majoritatea cazurilor),
  • sindromul de colon iritabil,
  • SIBO,
  • diverse tulburări digestive (balonare, constipație, diaree),
  • tiroidită Hashimoto,
  • obezitate,
  • subpondere.

Pacienții cu intoleranță la histamină care sunt în program de minim 3 luni și cu care am avut consultații periodice au avut o ameliorarea a afecțiunii cu mai mult de 50% față de consultația inițială, unele simptome chiar au dispărut, iar altele s-au diminuat semnificativ.

Tablouri complexe

De cele mai multe ori în intoleranța la histamină tabloul clinic, dar și intervenția nutrițională poate fi complicată de prezența altor afecțiuni. Unii din pacienții cu care am lucrat, pe lângă intoleranță la histamină  au avut: alergii, alte intoleranțe și sensibilități alimentare, afecțiuni digestive, fenilcetonurie, boala celiacă, autism. În astfel de situații e nevoie de o analiză atentă a cazului și stabilite prioritățile în contextul general, nu doar din punctul de vedere al intoleranței la histamină.

E necesar să fie discutate schimbările recomandate și stabilite de comun acord, astfel încât să poată fi realizabile și să aducă o îmbunătățire a stării de sănătate. Vreau să subliniez că prin intervenția nutrițională în intoleranța la histamină se poate obține o ameliorare semnificativă a simptomelor specifice, dar nu o vindecare. Scopul intervenției este de a echilibra acești pacienți și de a-i învăța cum să-și gestioneze afecțiunea. Pot exista recăderi/pusee din diverse cauze, cauze care puteau fi evitate de pacient și cauze care nu puteau fi (ex. o infecție virală puternică-COVID).

Prin intermediul consultațiilor le transmit aceste informații pacienților pentru a-și înțelege afecțiunea, pentru a fi pregătiți pentru orice situație și mai ales pentru a nu abandona calea de a-și face viața mai bună atunci când se ivesc piedici.

În cazul pacienților cu colon iritabil ce au parcurs prima etapă a intervenției nutriționale am avut în toate cazurile dispariția completă a simptomelor sau o ameliorare semnificativă a simptomelor. 

Reușite profesionale

O poveste de succes este a unei doamne care pe lângă intervenția specifică în colon iritabil a dorit să și scadă în greutate. În trei luni a reușit să scadă 15,6 kg, 13 cm din circumferința abdominală, să ajungă de la obezitate la suprapondere, de la balonare permanentă și flatulență, să nu mai aibă deloc aceste simptome tolerând toate alimentele problematice în sindromul de colon iritabil.

Atât doamna al cărei caz vi l-am prezentat, cât și alte paciente au mai încercat să țină dietă pentru sindromul de colon iritabil pe cont propriu fără succes.

Diferența dintre eșec și succes o face implementarea corectă a dietei sub atenta monitorizare a unui dietetician autorizat specializat în probleme digestive și în intoleranța la histamină”. (diet.Cristina Brumar)

Cristina a rânduit sub coordonarea Casei Ignat în 2023 6 articole despre intoleranța la histamină, pe care le puteți lectura aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy