Sațietatea, foamea și plăcerea

Pe ulița copilăriei, eram o mână de prichindei slabi și energici, care nu ar fi dorit nicicum să se oprească din joacă pentru a lua masa. Iar ulițele erau lungi și le străbăteam bine-bine, în lung și-n lat. Copiii au un mecanism de reglare al aportului crescut de calorii, prin energia consumată în joacă sau/și prin refuzul de a mânca prea mult, în unele zile. Se-ntâmplă la adulți ca acest mecanism de reglare să nu funcționeze optim, posibil din cauza stresului sau bolilor, dar adultul poate mânca mai mult decât îi este necesar. În acest context, cred că este important să înțelegem mai mult despre senzorii actului alimentar: sațietatea, foamea, plăcerea.

Revenind în zilele noastre, copiii au tot mai puțin acces la ulițele copilăriei noastre. Ulițele lor sunt substituiete de fotoliul confortabil din casă, cu tablete, cu jocuri statice și lipsite de interacțiune umană și construcție de echipă. Deși unii dintre ei simt să nu mai mănânce atât de mult în unele zile, sunt rugați de părinți/bunici/bone să mănânce tot de farfurie: ”Mănâncă tot, să te faci mare/deștept/sănătos”. Prin urmare, deduce copilul amenințat de mic, că dacă nu va mânca tot va fi mic/prost/bolnav.

Visăm la sațietate

În procesul de slăbire, ne confruntăm cu sațietatea, foamea și plăcerea actului alimentar. La nivel subtil, tindem să credem că o dietă care ne aduce sațietate și plăcere și reduce starea de foame, ar fi una corectă și una dorită. Însă aceste percepții implică multă educație, și nu doar o schimbarea unui regim, ci al unui lifestyle conștient, educat, unul pe care-l dobândim prin învățare, nu ne naștem cu el.

Sațietatea este asociată cu statutul postprandial când excesul de alimente este stocat. Foamea este asociată cu statutul postabsorbție când acest stoc începe să fie mobilizat.

În acest context, acea celebră vorbă populară să mănânci până aproape de saturi prinde un alt sens.

Sațietatea și foamea sunt ca niște senzori care pot fi corelați cu excesul de alimente și cu un început de consum al acestui exces, dar nu cu un statut de amenințare a vitalității prin lipsă de calorii sau țesut gras.

Nu voi ascunde faptul că există mulți factori reglatori implicați în procesul de slăbire:

  • neurotransmițători: norepinefrină, dopamină, serotonină, neuropeptide y, endorfine, CRF,
  • hormoni: glucagon, insulina, leptina, grelină și mulți alții.

Despre foame și post

Scopul acestui articol este de a vă aduce la cunoștință că starea de foame după 4 ore de la o masă copioasă, într-un corp cu 20 – 40 kg în plus, nu înseamnă un pericol al vieții, nici o amenințare decât asupra țesutului adipos, pe care tocmai vi l-ați propus să-l reduceți.

Nu spun că programele de slăbire trebuie să atingă grade acute de foame și niciodată de sațietate, ci să reușim să nu mai exagerăm cu privire la acel fir de foame pe care-l simțim între mesele principale. Unii confundă lipsa gustărilor cu înfometarea, alții confundă postul cu înfometarea. Dr. Fung, un susținător al postului terapeutic spune foarte bine:

”Postul se deosebește foarte mult de foamete, datorită unui detaliu esențial: controlul. Înfometarea este abținerea involuntară de la mâncare. Nu este nici deliberată și nici controlată. Persoanele înfometate nu au habar când și de unde o să le vină următoarea masă. Asta se întâmplă în vreme de război și foamete, când mâncarea devine mai greu de găsit. Pe de altă parte, postul este abținerea voluntară de la mâncare, din motive de sănătate, spirituale sau altele. Mâncarea îți este accesibilă în orice clipă, doar că alegi să nu o mănânci. Faptul că este voluntar, este o deosebire esențială”.

Plăcerea de alimente sănătoase

O altă valoare pe care o putem lua în calcul să o învățăm derivă din plăcerea actului alimentar. Este necesar să salivăm și la rețete de legume. Este necesar să salivăm și la grăsimi esențiale, chiar dacă ați fost expuși la o pseudo-educație precum că toate grăsimile sunt rele și că vă dau boli de inimă și implicit și obezitate.

Epoca ”light” poate ia sfârșit, deși chiar astăzi dimineața am văzut ceva ce m-a degustat și anume ”făină de susan degresată”, astfel încât de la o grăsime totală specifică semințelor de susan de la 50 la 18 g în făina de susan (la 100g de produs), iar proteinele de la 18 sunt crescute la 43. Multe procedee tehnologice au apărut, care necesită o recomandare specifică. Este suficient să faci un ton în ou cu făină de susan, pentru a aduce un aport prea mare de proteină, urmat poate de o stare de oboseală sau/și metabolizat în glucide.

Aș vrea să ajungem să nu mai corelăm procesul de slăbire cu ”mănânc ce trebuie, nu ce vreau/ce-mi place”, mai ales după 170 de zile în care s-au redus multe unități la analizele metabolice și ai slăbit 20 de kg. Nutriția sau hrana este o nevoie de bază, doar că s-a ajuns să-i dăm mult mai multe simboluri (recompensă, reducerea stresului, reglarea emoțiilor etc., nostalgii), dar toate aceste valori pe care noi i le dăm nutriției, ea nu și le atribuie. Ea este în viața noastră pentru a ne da energia necesară, nu pentru a acoperi suferința/golul.

Anca Ignat-Sâncrăian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

I accept the Privacy Policy