Anul 2019 a fost bogat în activități profesionale din domeniul Nutriției și Dieteticii. Am păstrat media numărului de pacienți pe an la cc. 400, cu un grad de complexitate mai crescut decât în anii precedenți. M-am adresat dietoterapiei în cancer (în paralel cu tratamentul tumoricid), în afecțiuni neurologice (Scleroză Multiplă), în patologii endocrinologice (Hashimoto), în boli rare, în sindroame digestive și în dezechilibre metabolice. În comparație cu anii precedenți, anul 2019 a adus un aport substanțial în prevenție, prin intermediul instrumentelor atent selectate și utilizate în cadrul cabinetului.
Pe parcursul anului, am conceput două protocoale de nutriție personalizată, prin instrumentele folosite, astfel:
- Protocolul nutrigenetic, prin intermediul testului Advanced Nutrigenomics,
- Protocolul de nutriție pentru microbiom, pentru intermediul testului de microbiom.
În 2019, am lansat programul de slăbire 10-10, conceput în ultimii 3 ani, în urma efortului consecvent cu pacienții cu suprapondere și obezitate. Prima ediție a programului a început în 3 Octombrie și s-a încheiat în 11 Decembrie, iar pe parcursul celor 10 săptămâni, participanții au beneficiat de întâlniri săptămânale, monitorizări zilnice, evaluări frecvente, 2 seturi complexe de analize (de start și de final), un set de reguli precise, susținere și motivare, atât din partea noastră, cât și din partea grupului. Fără îndoială, programul 10-10 este reușita anului 2019 și este, pentru mine, cel mai ambițios program de slăbire, din perspectiva implicării, ascultării, adaptării, dinamicii, transferului de cunoaștere și mai ales de a reuși să lucrezi cu omul în grup, nu cu oamenii. Deși am format o temelie comună, programul permite personalizare și dreptul de a rămâne unic, prin soluție și nu prin problemă.
Evenimentele publice la care am fost speaker au adunat beneficiari din domenii variate și au avut o complexitate diferită. Le voi reda în ordine cronolgică:
- Februarie 2019: Atelier de Nutriție pe tema ”Suportul nutrițional în fortificarea capacităților intelectuale”
- Aprilie-Mai: coordonarea a 5 studenți de la Facultatea de Nutriție-Dietetică (stagiu de practică în cadrul cabinetului)
- Mai 2019: Conferința Nutrigenetică pe tema ”Prevenția dezechilibrelor metabolice”
- Iunie 2019: Cerc de NUTRIȚIE-SPORT-GENETICĂ
- Septembrie 2019: Conferința pe tema ”Zi de conștientizare a glicogenezelor”, cu participarea Dr. David Weinstein Director, Glycogen Storage Disease Program (SUA)
- Octombrie 2019: ”Mijloacele moderne pentru sănătatea/frumusețea femeii” în cadrul evenimentului Women for Women, Tg.Mureș
- Decembrie 2019:
- ”Opțiuni și perspective pentru profesia de nutriționist-dietetician”, organizat de UMF Cluj-Napoca, adresat studenților în anul al III-lea la Facultatea de Nutriție-Dietetică.
- ”Prevenția este prețioasă – abordare nutrigenetică” – un curs practic pentru studenții din anul al II-lea la facultatea de Nutriție-Dietetică, UMF Cluj-Napoca.
Pe primul loc, voi așeza Conferința Nutrigenetică Anuală pe tema ”Prevenția dezechilibrelor metabolice” alături de domnul profesor doctor Mihai Niculescu (SUA), din data de 15 Mai 2019, în Cluj-Napoca. Contribuțiii semnificative în cadrul prezentării au fost aduse de către domnul prorector Dan Vodnar, de către domnul dr.Adrian Copcea, de către psihologul Diana Untaru.
Din punct de vedere al echipei, suntem într-un format nou. Alături de mine, Paul și Alexandra s-a alăturat Ligia, nutriționist-dietetician, care a dovedit numeroase calități profesionale pe parcursul celor 6 luni, de când suntem o echipă. Colegul nostru, nutriționistul Bogdan, și-a continuat drumul profesional la Oradea, unde știu că-i va fi excelent. Alexandra va continua și în noul an să comunice cu voi, prin intermediul rețelelor de socializare, precum a făcut-o cu implicare, pasiune și efort, pe parcursul acestui an.
Pentru anul 2020 ne propunem un efort consecvent în domeniul Nutriței și Dieteticii, cu precădere pe suplimentul nostru Brain Proficiency, și pe noi soluții creative la problemele dvs actuale.
Vă mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în aceste rezultate ale Cabinetului nostru, pacienților, clienților, colaboratorilor, profesorilor și nu în ultimul rând echipei. Un mulțumesc uriaș domnului profesor doctor Mihai Niculescu, care și pe parcursul anului 2019, a avut un rol fundamental în educația și în direcția mea profesională.
Anca Ignat