”Cel mai mult, în aceste luni de terapie nutrițională, a contat că:
- mi-ai arătăt că-ți pasă de mine (supraveghere și susținere)
- răspunzi punctual (în contact permanent)
- m-ai făcut să mă uit la greșeli pe care nu le știam că sunt greșeli (educația)
- lucrurile mici fac diferențe mari (conștientizare)
- știi să fii blândă, și în egală măsură, să stabilești condițiile unei colaborări.”
Cât de des trebuie să ne întâlnim cu pacientul nostru, în terapia nutrițională? Ce alte căi nutriționale poți să aplici pentru a putea să te adaptezi nevoilor lui, să-i corectezi greșelile și mai ales să nu-i atingi, prea dur, rănile?
Întrebări cu răspunsuri variabile, direct corelate cu personalitatea și complexitatea tabloului dietetic și de stil de viață al pacientului. Iar nutriționistul se pregătește continuu să aibă energia de adaptare și disponibilitate, tocmai pentru a reuși, în acest parteneriat (de cele mai multe ori pe o perioadă minimă de 3 luni) dintre el și pacient.
Orice persoană care apelează la ajutor este fragilă și vulnerabilă, mai ales în țara noastră, unde creștem cu ideea că trebuie să le știm pe toate. A apela la resurse externe (specialiști) se corelează cu incapacitatea de a te descurca singur. Iar aici se naște fragilitatea.
Pacienții trebuie să fie informați și să accepte că este normal să nu cunoască aceste noțiuni de nutriție, că sunt poate prima generație din familia lor cu acces la educație nutrițională. Prin urmare, haideți să renunțăm la ideea că le știm pe toate, luând atitudinea și dorința de a afla mai multe, de a aplica ceea ce oamenii din domeniu ne sfătuiesc.
Un mic avertisment: lucrurile simple sunt cel mai greu de aplicat. De exemplu: simplul principiu de a mâncă la o oră decentă la cină este frecvent încălcat. Iar acest principiu nu se aplică doar pentru procesul de slăbire, ci este valabil pentru longevitate și pentru o mai mare bucurie de viață.
Anca Ignat-Săncrăian