
Nutriționist-Dietetician Anca Ignat-Sâncrăian este fondatoarea companiei Casa Ignat pentru Sănătate și co-fondatoarea companiei Overt Health, prin intermediul cărora:
- a susținut peste 4000 de consultații de nutriție, atât în prevenție, cât și în patologii grave și rare,
- are o cazuistică impresionantă în patologii oncologice, neurologice, metabolice și digestive,
- a integrat foarte timpuriu, în țara noastră, servicii de Nutriție de Precizie: Nutrigenetică și Microbiom Intestinal, numărându-se pentru puținii nutriționiști din România cu o bogată experiență în aceste arii de top mondial, în domeniul nutrițional,
- a organizat și susținut peste 80 de conferințe naționale și ateliere de nutriție,
- a conceput 3 programe de nutriție lichidă (Dieta 5 (un program de restricție calorică), Lymph-Green (un program adresat sistemului limfatic), Essential Diet (un produs lichid realizat pentru pacienții cu operații oro-maxilo-faciale)
- a conceput un program educativ de slăbire adresat grupului 10-10,
- a conceput un supliment alimentar pentru fortificarea capacităților intelectuale, Brain Proficiency,
- a coordonat anual stagii de practică pentru studenții de la Facultatea de Nutriție-Dietetică, UMF Cluj-Napoca,
- a oferit anual intershipuri absolvenților Facultății de Nutriție și Dietetică,
- a susținut periodic, gratuit, programe de nutriție cu publicul (Sufletrit, Nutriție pentru Toți).
Anca se adresează pacientului care dorește să fie educat și care este pregătit pentru schimbare și coordonare. Ambiția Casei Ignat pentru Sănătate este să obțină rezultatele stabilite inițial cu pacientul. O persoană devine pacient al Casei Ignat pentru Sănătate, dacă are cel puțin 3 consultații consecutive și respectă un set de reguli negociat la începutul colaborării. Evaluarea aderenței se face prin instrumente nutriționale specifice (Jurnal Alimentar, Ancheta Alimentară, Chestionar Nutrițional și altele).
Patologii sub terapia nutrițională a cabinetului:
- Sindrom metabolic
- Obezitate
- Dislipidemii
- Intoleranțe și sensibilități: lactoză, cazeină, gluten și gliadină, fructani, histamină, etc.
- Hepatita B si/sau C, ciroză hepatică
- Tiroida Hashimoto, hipotiroidism, hipertiroidism
- Tulburări digestice: balonare, constipație, diaree, gastrită, ulcer, etc
- Terapia microbiomului
- Tulburari hormonale: Endometrioză, Sindrom de ovare polichistice, Sindrom Premenstrual
- Sindrom de oboseală cronică
- Depresie și anxietate
- Epilepsie
- Cancer
- Boală celiacă
- Boli inflamatorii
- Boli autoimune
- Boli intestinale
- Boli genetice: Glicogeneză, GLUT 1
- și altele
Anca este absolventă a Facultății de Nutriție și Dietetică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, făcând parte din prima promoție de nutriționiști-dieteticieni, din România, 2008-2011.
Prezentul blog, lansat în iulie 2010, are intenția de a informa cititorul despre serviciile, produsele și activitățile noastre în domeniul nutrițional, un domeniu care ne ofera căi de tratament și/sau prevenție de o importanță majoră. Aceste informații nu au intenția de a trata, diagnostica, vindeca sau preveni vreo boală. Articolele de pe acest blog sunt scrise doar în scop informativ.
Mass-media: https://casaignat.ro/video.html
Conferinţe și proiecte
2021
Învățare continuă
- 26-28 Septembrie 2021: Al 14-lea Congres Internațional de Nutrigenetică și Nutrigenomică (certificat)
- 25 Septembrie 2021: Curs de Nutrigenetică și Nutrigenomică, director de curs: Martin Hohlmeier, SUA (certificat)
- August: ”Principles of Fasting Lifestyle”, American Nutrition Association (certificat)
- August: Curs de ”Dieta ketogenică în chimioterapie” susținut de nutriționist Martha Tettenborn, Canada (certificat)
- Iunie-Iulie: Design de curs (6 module), coordonator Mara Manea
- Iunie 17: Certificate of Continuing Professional Development for LIVE WEBINAR The iron revolution why less is more, provided by Biogena Academy (certificat)
- Iunie 14: conferința “Rolul epigeneticii in cancer”, organizate de echipa Spheresea, speakerii au fost Dr. Ramona Dumitrescu și Dr. Mihai Niculescu. (certificat)
- Aprilie 1: The D-Lightfully Controversial Vitamin D: health benefits from birth until Death, provided by Biogena Academy, (Continuing Professional Development)
- Februarie-Iulie: Cursul ”Dieta ketogenică în cancer” realizat de American Nutrition Association (in curs de certificare)
Stagii de practică
- Stagiu de practică ”Nutriția adjuvantă în cancer”, oferit unui numpr de 2 studenți selectați, timp de 6 luni (octombrie 2021-aprilie 2022)
- Stagiu oferit studenților din anul III de la Nutriție și Dietetică, UMF Cluj-Napoca, 25 ore
Alte activități:
- Aprilie 17: Intensa Training&Events m-au provocat să discut despre ”Importanța nutriției în procesul de studiu pentru admiterea în profesiile juridice”. Un podcast despre fortificarea capacităților intelectuale prin nutriție.
- Martie 27: HealthEd m-a invitat să povestesc despre ”Managementul greutății: provocări și soluții”.
2020
- Noiembrie: 3 intervenții online la studenții și masteranzii USAMV, sub coordonarea prorector Dan C. Vodnar și a asist.univ. Oana Pop. Este al 5-lea an consecutiv, când la invitația lui Dan, cunosc generații frumoase de studenți la Gastronomie, Nutriție și Dietetică Alimentară, USMAV, Cluj-Napoca.
- Octombrie: prezentă în platoul emisiunii Look For Coaching, sub moderarea extraordinară a Deliei Oprean (emisiunea se poate viziona aici)
- Mai:
- Stagiu online pentru studenții la Facultatea de Nutriție și Dietetică, anul III, UMF Cluj-Napoca, o colaborare din 2016, cu intervenții anuale.
- Atelier online despre nutriție și sport, la invitația antrenorului Horațiu Bălan
- Februarie: ”Nutriție pentru toți”, program gratuit cu publicul a adunat circa 40 de persoane, cu întrebări variate, cu grad diferit de dificultate: atât în patologii, cât și pentru prevenție.
- Ianuarie: Atelier de neuro-nutriție, în cadrul companiei MICRO FOCUS, Cluj-Napoca. Diet. Anca Ignat-Sâncrăian.
2019
- Decembrie 2019:
- ”Opțiuni și perspective pentru profesia de nutriționist-dietetician”, organizat de UMF Cluj-Napoca, adresat studenților în anul al III-lea la Facultatea de Nutriție-Dietetică.
- ”Prevenția este prețioasă – abordare nutrigenetică” – un curs practic pentru studenții din anul al II-lea la facultatea de Nutriție-Dietetică, UMF Cluj-Napoca.
- Octombrie 2019: ”Mijloacele moderne pentru sănătatea/frumusețea femeii” în cadrul evenimentului Women for Women, Tg.Mureș. Diet. Anca Ignat.
- Septembrie 2019: Conferința pe tema ”Zi de conștientizare a glicogenezelor”, cu participarea Dr. David Weinstein Director, Glycogen Storage Disease Program (SUA)
- Iunie 2019: Cerc de NUTRIȚIE-SPORT-GENETICĂ
- Mai, CONFERINȚĂ în NUTRIGENETICĂ: PREVENȚIA DEZECHILIBRELOR METABOLICE, Speakeri: Prof.Dr.Mihai Niculescu(SUA), Diet.Anca Ignat https://casaignat.ro/conferinta-preventia-dezechilibrelor-metabolice.html
- Aprilie-Mai: coordonarea a 5 studenți de la Facultatea de Nutriție-Dietetică (stagiu de practică în cadrul cabinetului). Coordonator: Anca Ignat
- Februarie 2019: Atelier de Nutriție pe tema ”Suportul nutrițional în fortificarea capacităților intelectuale”, Diet. Anca Ignat
2018
- Noiembrie: Al patrulea an consecutiv al întâlnirilor cu masteranzii la Gastronomie, Nutritie și Dietetica Alimentara, USAMV, Cluj-Napoca, Diet. Anca Ignat, Dr.Ing.prorector Dan Vodnar.
- 17 Octombrie, CONFERINȚĂ: ROLUL NUTRIȚIEI DE PRECIZIE ÎN OPTIMIZAREA GREUTĂȚII CORPORALE ȘI ÎN CONTROLUL COMPLICAȚIILOR OBEZITĂȚII, Speakeri: Prof.Dr.Mihai Niculescu, Diet.Anca Ignat
- Iulie: Dieta ketogenica, Dieta Medicale Italia, diet. Marco Medeot (Italia)
- Aprilie-Mai: 2 săptămâni de stagiu de practică oferit unui număr de 10 studenți din anul al III-lea, de la Facultatea de Nutriție-Dietetică, Cluj-Napoca. Coordonator: diet.Anca Ignat
- Ianuarie: Atelier de Nutriție, București, în cadrul Magazin Bio-Dietetic Dr.ALBU Selections, susținut de dr. Horațiu Albu și diet. Anca Ignat
2017
- 24 noiembrie 2017 – Ediția a VII-a a conferinței naționale “Nutriția-Medicina Viitorului” a reușit să contureze o platformă de interacțiune profesională la un nivel foarte înalt. Invitați internaționali, profesori stimați ai țării, distinși medici, biologi, dragi colegi dieteticieni au prezentat frânturi din muncile și credințele lor. În ultima zi a conferinței, pe 24 Noiembrie, am susținut o prezentare despre programul “Bursele speciale Dr.Albu”, program creat in parteneriat cu UMF Cluj-Napoca și cu Centrul de Dietetica, Nutritie Integrativă și Medicina Complementara Dr.Albu, București și adresat masteranzilor de la Nutriție și Calitatea Vieții, UMF Cluj-Napoca.
- 2 iulie 2017, Conferința Națională a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Ediția a IX-a s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2017, la Poiana Brașov, având ca tema ”Noutăți în lupta împotriva cancerului”. Tema pe care am susținut-o a fost ”Nutriția ca element adjuvant important al tratamentului oncologic tumoricid”.
- 17 mai 2017, Conferinta ”Earth Food, Good Mood”, organizata de Samsara Foodhouse, eveniment unde am prezentat ”Principiile alimentatiei constiente”, cu interventia a doi vechi colaboratori: dr. neurolog Florina Moldovan, psihoterapeutului Diana Untaru, a echipei mele formate din Alexandra Opris, Sabina Olariu, iar partea practica a fost sustinuta de catre Valentina Savu,
- 4 martie 2017, Conferinta ”Sanatate prin terapii complementare – Bowen și Nutritie”, organizat de Zem Center,
- 30 ianuarie 2017, Atelier de nutritie în cadrul companiei Betfair.
2016
- 16 decembrie 2016, Schimb de experiență cu masteranzii de la Gastronomie, Nutriție și Dietetică Alimentară (USAMV, Cluj-Napoca), sub coordonarea bunului nostru prieten Dan C. Vodnar.
- 24 noiembrie 2016, Comunicare orală: ”O abordare multidisciplară a unui caz de adenocarcinom endometrial”, în cadrul Conferinței Naţionale „Nutriția – Medicina Viitorului” , ediția a VI-a.
- 19 noiembrie 2016, Conferința: ”Necesitatea adaptării și evaluării nutriționale în veganism”, în cadrul Raw Generation Expo Cluj, Ediția II.
- 26 octombrie 2016, ”Alimentația locală vs. Alimentația industrială”, conferință realizată de Impact Hub Cluj-Napoca.
- 17 octombrie 2016, Conferința realizată de Liga Studenților din Cluj, la care a fost invitat Prof. Dr. Pavel Chirilă. Suplimentul alimentar Brain Proficiency a fost expus în cadrul acestui eveniment.
- 5 septembrie 2016, Conferința FC Botoțani.
- 31 august 2016, Programul gratuit Sufletrit – invitat special doamna doctor neurolog Florina Moldovan.
- 19 august 2016, Atelier de nutriție ”Alimentația fără gluten”
- 27 iulie 2016, Atelier de neuro-nutritie ”Hidratare si fortificare neuronala”, în Cluj-Napoca. Invitat: medic primar neurolog Florina Moldovan
- 3 iulie 2016, București: Atelier de nutriție ”Hidratare și fortificare neuronală”.
- 2 iulie 2016, București: Conferința ”Food is Medicine” cu Brian si Anna-Marie Clement. Am prezentat tema: ”Adaptarea instrumentelor nutritionale la tabloul clinic al pacientului”. În cadrul targului expozițional a fost expus suplimentul alimentar Brain Proficiency, dezvoltat de compania Overt Health.
- 21 iunie 2016 – Program aniversar Sufletrit (2 ani)
- 15 iunie 2016 – Prezentarea ”Creație și sănătate. Gândire economică.”, în cadrul Festivalul Alimentului, ediția a V-a, USAMV Cluj-Napoca
- 18 aprilie 2016 – schimb de experiență cu masteranzii la Gastronomie, Nutriție și Dietetică Alimentară (USAMV, Cluj-Napoca), sub coordonarea prorectorului Dan C. Vodnar
- 11 aprilie 2016 – Sufletrit – invitat dl cercetător Dan Vodnar
- 25 martie 2016 – Seminar de nutriție – Arad
- 19 martie 2016 – Conferința Echilibrul hormonal natural (a 2-a conferință anuală din proiectul: 7 Echilibre)
- 4 martie 2016 – Atelier de hrană sănătoasă la UMT-Software
- 18 februarie 2016 – Sufletrit
- 22 ianuarie 2016 – Conferință FC Botoșani
2015
- 17 decembrie 2015 – Program gratuit cu publicul – Sufletrit – ediție de Crăciun
- 29 noiembrie 2015 – Seminar ”Corelația dintre respirație și alimentație”
- 5 noiembrie 2015 – Conferința anuală Detox 5
- 30 octombrie 2015 – Program gratuit cu publicul – Sufletrit
- 29 octombrie 2015 – Nutriția, pregătirea fizică și emoțională în sarcină, organizat de Octofun Academy
- 2 octombrie 2015 – Inserare nutrițională la Betfair
- 29 septembrie 2015 – Program gratuit cu publicul – Sufletrit
- 28 septembrie 2015 – Atelier de hrană sănătoasă 3/3 la compania MSG Systems.
- 3-6 septembrie 2015 – 3 zile și nopți pentru o viață sănătoasă la Moșia Cai de Vis
- 05 august 2015 – Atelier de hrană sănătoasă 2/3 la compania MSG Systems
- 30 iulie 2015 Program gratuit cu publicul Sufletrit, invitat psihoterapeut Corina Bratu
- 9 iulie 2015, Atelier de hrană sănătoasă la compania 1/3 MSG Systems.
- 19 iunie 2015, Conferința Eco Samus ediția a 2-a, cu tema ”Alimentația tradițională și sănătatea”
- 17 iunie 2015 – Program Aniversar Sufletrit (1 an de la lansare)
- 20 mai 2015,Program gratuit cu publicul – Sufletrit, invitat medic stomatolog Pintea Anca
- 15 mai 2015, Conferința Echilibrul mineralelor alcaline. Invitat special: Mugur Pop.
- 28 aprilie 2015 – o întâlnire cu studenții masteranzi (Gastronomie, Nutriție și Dietetica Alimentară Știința Și Tehnologia Alimentelor)
- 9 aprilie 2015, Program gratuit cu publicul – Sufletrit – ediție specială de Paști
- 16 martie 2015, Program gratuit cu publicul – Sufletrit
- 4 martie 2015, conferința Conecting Woman, organizată de FSPAC.
- 17 februarie 2015, Program gratuit cu publicul – Sufletrit
- 29 ianuarie 2015, Atelier de nutriție ”Rezoluții pentru un 2015 mai sănătos”
- 21 ianuarie 2015, Program gratuit cu publicul – Sufletrit
- 15 si 19 ianuarie 2015, conferințe susținute angajaților farmaciei Elmafarm
- 13 ianuarie 2015, Seri Pozitive – seminar de nutriție
2014
- 11 decembrie 2014, Program gratuit cu publicul – Sufletrit, ediție specială de Crăciun
- 15 noiembrie 2014, Alimentație în anotimpul rece, Iasi.
- 8 noiembrie 2014, Alimentație în anotimpul rece, Cluj-Napoca.
- 26 octombrie 2014, Transylvania Zenfest
- 14 octombrie 2014 lansarea programului de detoxificare de 5 zile, DETOX 5, în Cluj-Napoca
- 3 septembrie 2014 Program gratuit cu publicul – Sufletrit
- 19 iulie 2014 seminar de nutriție în Satu Mare
- 10-11 iunie 2014 lansarea broșurii „Performanța sportivă prin nutriție”, FC Botoțani, Botoșani
- 18 Mai 2014 conferința „ Performanța sportivă prin nutriție”, în cadrul poriectului Living Fit, prima ediție, desfășurat pe stadionul Cluj-Arena
- Martie 2014 conferința în cadrul unei firme private din Cluj-Napoca
2013-prezent: Proiectul „Sunt isteț, cresc armonios” inițiat de Alexandra Opriș, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Cluj-Napoc.
2012
- Octombrie: Invitată să vorbesc la evenimentul de lansare de carte a Ligiei Pop.
- Mai: Programul Lipolife
2009-2011
- 2009-2010: Susținerea unui curs nutrițional susținut lunar beneficiarilor Asociației 50 plus, timp de 1 an
- 2010-2011: Proiectul „Să cresc sănătos”, realizat în colaborare cu Școala „Nicolae Titulescu” și Agenția Națională de Protecție a Consumatorului, adresat copiilor 9-12 ani.
- 2011: Colaborare cu Grup Scolar Ștefănești, jud. Botoșani.
EDUCAŢIE ŞI FORMARE
2008–2011
Nutriționist-Dietetician Licențiat – Facultatea de Nutriție și Dietetică, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu-Hațieganu”, Cluj-Napoca (România)
2003–2007
Diplomă de Licență – Management – Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, Universitatea Alexandru Ioan-Cuza, Iași (România)
Anca Ignat-Sâncrăian