Pentru mine, blogul a fost și este o formă de a vă scrie o parte din gândurile și uneori cunoștințele mele. Am scris mai mult onest decât corect gramatical sau academic. Focusul meu a fost să reușeșc să exprim beneficiile și aplicabilitatea acelor subiecte scrise pentru viețile cititorilor. M-am ferit să cert, cât mai mult am dorit să aduc o mângâiere sau să dau o speranță.

Mi-a plăcut să scriu încă din prima zi de blog, iar primul articol a fost despre primul aliment al omului – laptele de mamă, articol pe care-l puteți citi aici:

Am adunat 240 articole în acești 12 ani, ceea ce rezultă că am scris 1.7 articole scrise pe lună. Recunosc că nu am scris lunar, dar și că au fost luni în care am scris mai mult decât un articol pe lună.

Consecvența această mi-a adus în timp o mare bucurie. Poate vă întrebați: Cine mai citește?!

Pacienții mei citesc. Unii, la prima consultație, îmi redau titlurile unor articole sau chiar citate din ele, alții mă aleg pentru că am scris ceva cu care au rezonat sau că le-am explicat detaliat unii pași pe care-i implică terapia nutrițională.

Scriu puțin despre cancer. Am rămas în tăcere, nu pentru că nu am ce spune, ci am prea mulți oameni care nu mai sunt printre noi și de câte ori mă gândesc să le dedic un articol, mă aglomerează niște emoții în lanț… Pacienții cu cancer mi-au lăsat povești, iar supraviețuitorii sunt pentru mine motorul de a mai susține terapia nutrițională în cancer.

Despre obezitate scriu mult, pentru că după 4 ani de cazuisitică în cancer, în 2015, am simțit că aș putea face ceva mai mult pentru a preveni. Lucrez în obezitate, mânată din perspectiva prevenției în cancer. Știu că pacienții obezi nu pot înțelege de ce sunt atât de încruntată uneori, de ce am așa ținte pe rezultate, însă formarea mea mi-a adus această forță.

Mai întâi am scris articole pe acest blog, apoi, un an mai târziu, mi-am luat licența ca nutriționist-dietetician. Nu m-am considerat niciodată un blogger, cât m-am considerat că am o obligație cumva să exprim cum pot eu o parte din cele înțelese.

Fiecărui cititor al blogului meu îi aduc astăzi o mare recunoștință. Îi mulțumesc că a fost indulgent și că a știut să ia doar cei folosește din ce era rânduit.